Filmul momentului: TUBELIGHT (2017)


recenzia nr. 127

Cu reticența tipică omului nu foarte încântat de prestațiile lui Salman Khan, m-am înarmat cu răbdare și am decis să urmăresc acest film – parțial și pentru a vă putea aduce vouă informații „la cald”. Și tare mă bucur că am făcut-o. Este un film de o mare sensibilitate și delicatețe, care se concentrează pe relațiile interumane și pe întâmplări de-ale vieții.

Chiar dacă nu sunt impresionată de jocul lui Salman, trebuie să recunosc că îi șade extrem de bine rolul de inocent, neștiutor, naiv. Copilul din străfundurile sinelui său iese la suprafață și lasă o amprentă puternică, ce urmărește spectatorul mult după ce a părăsit sala de cinema (un fapt divers, am nimerit o copie a filmului unde se auzeau aplauzele, fluierăturile, uralele publicului la fiecare scenă importantă sau amuzantă; e adevărat, e ușor neplăcut, mai ales dacă sunetul este prost, însă îți dă o senzație de participare activă la o minune a tehnologiei – imaginea mișcătoare – și te transportă parcă în țara mamă).

Acum, despre poveste: More

Filmul momentului: MAATR (2017)


recenzia nr. 126

E un film pe care l-am așteptat cu mare nerăbdare și vă mărturisesc că a meritat fiecare minut! Face parte dintre acele filme închinate femeii și forței sale de regenerare, puterii sale nebănuite care sălăsluiește până și în cele mai firave ființe. Foarte bine scris și regizat, cu o distribuție care aduce un plus de valoare peliculei și scoate în evidență povestea.

Imaginați-vă următorul scenariu: după o veșnicie petrecută în traficul care nu părea să mă mai decongestioneze vreodată, vă grăbiți să ajungeți acasă unde să vă puteți bucura de succesul copilului vostru în liniște. Doar că în drumul spre casă o cotitură greșită vă va rescrie întregul viitor. Vă veți trezi în cel mai urât coșmar în care o mamă se poate deștepta și vă veți întreba constant: mai durează?

More

Filmul momentului: RAEES (2017)


recenzia nr. 123

raees-poster2

L-am așteptat mult. Am fost foarte încântată de primele imagini, de primele păreri. Doar că am ajuns la concluzia că nu este un film pe gustul meu – parcă e simplist (am experiența filmelor de acțiune, filmelor polițiste, deci nu pot spune că sunt începătoare).

Subiectul principal se învârte în jurul lumii interlope, al afacerilor ilegale. Nu pot să zic că are ceva special, ceva care să-l scoată din rândul filmelor cu răufăcători și să-l transforme în ceva senzațional. Sunt dezamăgită nu atât de prestația actorilor, cât de produs în general. Atât Shahrukh Khan, cât și Mahira Khan și-au făcut treaba cu dăruire. Totuși, îmi lipsește ceva. Mai grav este că nu pot pune degetul și să zic ”uite, domnule, asta era!”. Poveste are, muzică bună are, actori talentați am bifat, însă nu sunt impresionată.

Nu consider că relația dintre omul legii și răufăcător a fost explorată suficient și nici pusă în valoare. Acum că stau să analizez, cred că asta îmi lipsea cel mai mult. Ceea ce mi-a plăcut este faptul că Raees, personajul principal, este umanizat. Deși, inițial, pare un tip căruia succesul i s-a urcat la cap și că nimic nu-l poate atinge pentru că poate scăpa din orice bucluc, se demonstrează că viața știe cum să stoarcă aroganța din om și să-l aducă cu picioarele pe pământ. Descoperim că Raees are o conștiință și că factorul uman este, în cele din urmă, mai important decât statutul sau puterea financiară, mai cu seamă fiindcă implicate sunt victime colaterale, nevinovați prinși în vârtejul puterii.

Dacă e să-l revăd, o s-o fac numai pentru actorii principali.

Vă îndemn, totuși, să-l vedeți, să trageți propriile concluzii. Este un film excelent pentru cei care preferă genul.

Pnetru celălalt film lansat în aceeași zi cu Raees, puteți citi recenzia AICI.

Părerile voastre sunt binevenite!

Filmul momentului: FAN (2016)


Fan-PosterF

Recenzia nr. 105

După îndelungi așteptări și rugăciuni către toți zeii cunoscuți și necunoscuți, iată că a sosit momentul în care pot afirma că în sfârșit Shah Rukh Khan a primit un rol deosebit. De fapt, e chiar doză dublă. Am fost extrem de încântată când am aflat prima oară că va fi un film complex, unde-i vor fi puse la încercare talentul și forma fizică. Nu m-a dezamăgit deloc. Din contră, respectul meu pentru dedicarea și sufletul pe care și l-a presărat în această poveste a crescut nespus. Are toată admirația mea pentru pasiunea cu care interpreatează rolurile, pasiune ce transpare prin fiecare por și minut de pe ecran. Laudele merg și către echipa care s-a ocupat de efectele speciale. Nu am cuvinte să explic cât de reușit este filmul din punct de vedere al tehnologiei moderne utilizate. Filmul este o bijuterie din punct de vedere actoricesc, dar și tehnic.

Până să ajung să vă povestesc despre ce am văzut eu și cum am perceput evenimentele, am să enumăr puținele lucruri după care nu mă topesc:

  • Scenele de acțiune supra-realiste (dacă urmăriți blog-ul, știți deja că nu mă dau în vânt după oameni sau mașini zburătoare) – însă acestea sunt atât de bine realizate, încât m-au atras și-am stat cu ochii lipiți de ecran în așteptarea rezultatului urmăririlor
  • Străzi pustii sau locuri abandonate într-o capitală sufocată (a fost pe principiul ”valea, aici se filmează”)
  • Infima probabilitate ca o vedetă internațională să se înhame într-o urmărire de tipul ”șoarecele și pisica” (și aici a funcționat probabil principiul ”să mă mai deconectez și eu de la rutina asta”)

Ceea ce mi-a lipsit, recunosc, este muzica, eu fiind mare devoratoare de muzică indiană de limbă hindi. Însă prefer filmul reușit, decât muzică excelentă în detrimentul firului narativ coerent.

Lucrurile ce au o importanță crucială pentru poveste și ce au fost redate cu mare măiestrie și care m-au pus serios pe gânduri:

  • Creionarea celor două personaje principale – dacă Gaurav are un comportament și un limbaj de cartier, Aryan este exponentul luxului, al eleganței și al unui limbaj mult deasupra expresiilor de mahala ale lui Gaurav; dacă Gaurav este modest, se entuziasmează din lucrurile mărunte, Aryan afișează o atitudine impenetrabilă, unde emoția este aproape absentă, iar aroganța la ea acasă
  • Jocul de lumini și umbre – un rol crucial în portretizarea schimbărilor prin care trec protagoniștii la nivel moral și emoțional
  • Sinceritatea emoțiilor – faptul că personajele se descătușează și dau frâul liber emoțiilor aduce un plus de realism peliculei, iar noi, spectatorii, ne putem regăsi în scenele respective cu o mai mare ușurință; cu alte cuvinte, personajele vorbesc și atunci când tac
  • Critica adusă societății – imaginea forțelor de ordine nu este una deloc pozitivă, iar asta nu face altceva decât să readucă aminte oamenilor că au dreptate atunci când se plâng de nedreptate, discriminare, violență inutilă sau lipsa de interes și reacție; cu atât mai mult cu cât este subliniată și ideea că omul, chiar și nevinovat, este constrâns uneori să-și dovedească singur nevinovăția, contribuția autorităților în înfăptuirea dreptății devenind astfel aproape nulă
  • Critica adusă industriei de film – după proverbul ”nu tot ce strălucește este aur”, în același fel lumea strălucitoare nu e sinonimă numai cu celebritatea și banii; partea întunecată stă mereu la pândă, în așteptarea următoarei victime; accentul cade și pe lipsa calității și a rigurozității în selectarea actorilor și asta se vede cel mai bine în scena în care unul din personajele secundare are de citit un text in hindi în fața camerei, doar că reacția lui este ”frate, dar asta e în hindi”, la care replica celuilalt personaj vine ca o acuză, de altfel întemeiată, ”ești erou de filme hindi și nici citi nu știi?”; recunoașterea viciilor unei industrii este un pas către îndreptare, iar sinceritatea în acest sens este demnă de laudă
  • Pendularea constantă între bine și rău – lupta a fost acerbă și s-a văzut, dar mai ales simțit, efortul echipei de a aduce la suprafață partea latentă a caracterului uman; cum deciziile corecte sau greșite pot afecta viața a numeroși indivizi și cum lipsa asumării consecințelor sau incapacitatea proiectării lor poate determina tragedii a fost pentru mine partea cea mai savuroasă din întreg filmul; m-am străduit să descopăr ce îi făcea pe fiecare să gândească sau să acționeze într-un anume fel, ce le mișca rotițele, de ce și încotro

Iată că ajung să discut și despre motoarele care propulsează întreaga acțiune:

Fanul: pe lângă interpretarea cu totul magică a lui Shah Rukh Khan, ce dă cu adevărat valoarea cuvenită personajului, Gaurav este special și-n jurul lui plutește un mister pe care nu-l poți așeza într-o categorie sau alta. La prima vedere, pare un papă lapte, genul de tânăr care a fost batjocorit în timpul școlii din varii motive. Cu dinții mari, un zâmbet tâmp și o naivitate vădită, nu pare că e capabil de ceva spectaculos. Însă când vine vorba despre idolul său, Gaurav se transformă, se dezbracă de strângăcii și renaște, de parcă și-ar fi șters sinele și l-a înlocuit cu cineva opus lui, exuberant, fermecător, plin de succes. Are o doză de ”pierde vară” pe care o ține sub control prin afacerea pe care o are, iar când vine vorba despre definirea propriei vieți, totul se învârte în jurul lui Aryan Khanna, ca și când existența vedetei anulează existența sa. Interdependența la care tot face referire Gaurav pare nevinovată și este explicabilă în context indian, fiindcă, știm foarte bine, indienii își venerează vedetele de film. Însă, pe parcursul desfășurării acțiunii, lucrurile iau o turnură îngrijorătoare. Și atunci se naște întrebarea: cât de sănătos este să admiri într-atât pe cineva încât să dorești să te legi de acea persoană pe veci? Cât de benefic este să apreciezi un necunoscut și să-ți desenezi în minte o imagine idealizată cu privire la acea persoană? Este oare posibil să cunoști pe cineva numai prin munca prestată, fără o interacțiune directă?

Cu regret că stric surpriza (asta pentru cei care nu știu nimic despre film), însă Gaurav manifestă psihopatie. Am încercat din răsputeri să descopăr momentul în care ni se dezvăluie primul semn de instabilitate și pentru mine este reprezentat de scena trenului – disperarea din voce, privirea tulburată și lejeritatea cu care și-a revenit odată reintrat în tren sunt cel puțin surprinzătoare, chiar neliniștesc. Toate acestea prevestesc ceva sumbru, însă factorul surpriză este la un nivel mult mai înalt decât m-aș fi așteptat. Lucrurile pe care le înfăptuiește Gaurav cu o nonșalanță amețitoare capătă proporții uriașe. Aici readuc în discuție luarea deciziilor. Sunt de părere că instabilitatea lui Gaurav reiese cel mai clar din incapacitatea sa de a concepe magnitutinea consecințelor faptelor sale și refuzul de a accepta aceste consecințe fiindcă nu ia în calcul nici măcar pentru o secundă că ar fi făcut ceva greșit. Pentru el, totul se rezumă la durerea și disperarea proprie, la dezamăgirea fără margini lăsată în urmă de omul pentru care el trăia și la răzbunare. Este un idealist, cineva care și-a contruit o lume bazată nu pe realitate, ci pe fanteziile sale și așteptările sale neconforme adevărului. Un visător încurabil, cu suflet bun, însă orbit de o dragoste nenaturală.

Vedeta: probabil mulți cad la început în capcana întinsă cu multă migală în care ni se prezintă un Aryan Khanna, pardon un Shah Rukh Khan, stai… de fapt, voiam să zic Aryan… până la urmă despre cine e vorba, Aryan sau Shah Rukh? Nu trebuie să uităm pentru nici o clipă că este vorba despre un film și un personaj, care, desigur, este întru câtva inspirat din realitate, însă la urma urmei este fictiv. Este totuși greu să-l extragem cu totul pe Shah Rukh Khan din ecuație și să facem abstracție de faptul că viața lui transpare suprinzător de mult în film, cu atât mai mult cu cât Aryan emană o atitudine superioară și are o aroganță pe care nu o vedem la Khan. Aryan este un fenomen și este conștient de asta. Ca orice vedetă, trăiește din adularea publicului. Îmi pare rece, distant, urcat pe un piedestal de care cu greu te poți apropia. Se învârte în cercuri înalte, vorbește o limbă diferită de cea a poporului care-l iubește atât, însă nu se îndepărtează de cei care l-au făcut un fenomen. Este aproape de ei, însă parcă lipsește ceva; eu aș spune că lipsesc dăruirea și sinceritatea din ecuație. Și Aryan are o problemă serioasă în ceea ce privește luarea deciziilor, dar și asumarea consecințelor pentru faptele sale. Astfel, cei doi se aseamănă destul de mult. Adevărul lui nu poate fi contestat, iar când el a decis că este corect modul său de a reacționa, nimeni nu-l poate convinge că nu e așa. Latura sa întunecată iese de asemenea la suprafață și crește în intensitate, treptat, luând amploare pe parcursul desfășurării acțiunii. Am urmărit atent clipele ce puteau devoala întunericul din adâncul său și primele licăriri le-am găsit în întâlnirea sa cu Gaurav din celulă. Modul în care gestionează criza în care este atras de către Gaurav nu îl ridică deloc în ochii mei. Are aceleași neajunsuri ca și fanul său, astfel că cei doi se aseamănă din nou. Apar și întrebările: este oare dreptul tău, chiar și vedetă, să ia niște decizii tranșante care pot afecta serios viața cuiva? Este oare în măsură să își aroge niște prerogative, chiar dacă îi depășesc cu mult sfera de competență? Este o crimă să-ți recunoști neajunsurile, poate fi atât de dăunător pentru imaginea publică? Cum rămâne cu asumarea consecințelor?

Sunt oare cei doi atât de diferiți? Uneori, aveam senzația că sunt ”do jism aur ek jaan” (două trupuri și un suflet) deoarece, fizic, totul se petrecea ca în oglindă: obosea unul, și celălat era sleit; cădea unul, după câteva secunde și celălalt era întins pe jos… Și cu toate acestea, există după mine o diferență fundamentală între cei doi: înțelegerea și cunoașterea limitei.

Mulți dintre voi veți sprijini probabil o tabără sau alta. Eu nu pot decât să afirm că fiecare are propria dreptate. Greșeli există de fiecare parte, însă conștientizarea limitei până la care te poți întinde a fost factorul decisiv în soarta celor doi. În final, Gaurav și-a atins scopul: și-a legat numele de cel a lui Aryan pentru eternitate. O nouă întrebare s-a născut în mintea mea, una extrem de importantă în societatea contemporană, unde om pe om mănâncă, este just să-ți clădești ”nemurirea” pe înfrângerea cuiva? Este moral să lovești și să treci peste cadavre pentru a-ți atinge scopul?

Dacă ați ajuns până în acest punct, mulțumiri și felicitări pentru răbdare, mai e încă puțin. Nu pot să nu enumăr cele trei leitmotive care mi se par esențiale pentru peliculă:

  • ”Tu nahin samjhega” – (”nu vei înțelege”) rostit în momente cheie, relevă dezamăgirea unui veșnic neînțeles, un individ care simte că nu și-a găsit locul și scopul în lume, fără o identitate proprie și fără posibilitatea de a-și împărtăși pasiunea și dragostea
  • ”Main jo bhi hoon, fans ki vajah se hoon” – (”tot ceea ce sunt, sunt datorită fanilor”) după vizionarea filmului, aduce mai mult cu o înjurătură; capătă sensul unei blasfemii, unei minciuni sfruntate repetate la infinit de cineva care se dovedește de un caracter îndoielnic; dacă repeți o minciună până la epuizare, nu înseamnă că va deveni realitate
  • ”Main hoon, to tu hai” – (”tu ești fiindcă exist eu”) se dovedește că interdependența poate duce la căderea unui întreg imperiu clădit pe imagine și faimă; poate fi distrus definitiv sau afectat pe termen redus, însă un lucru e clar, trecutul nu poate fi nici schimbat, nici șters – curgerea timpului este ireversibilă, la fel ca luarea deciziilor; rareori, în viață, ți se dă posibilitatea de a repara o greșeală sau de a alege între situații identice unei întâmplări din trecut; am învățat că deciziile trebuie cântărite, iar consecințele asumate

Personajele complexe, dinamice transformă produsul finit în ceva extrem de valoros atât din punct de vedere cinematografic, cât și în ceea ce privește discutarea unor subiecte delicate despre care am povestit anterior. Un film complex, multifațetat, cu extrem de multe subiecte dezbătute, unele în prim plan, altele latente care nu trebuie ratat!

Eu asta am văzut. Acum e rândul vostru să vedeți.

Vizionare plăcută!

Filmul momentului: NEERJA (2016)


 

Recenzia nr. 104

Neerja-2

Filmul despre care veți citi în clipele ce urmează m-a marcat profund prin sensibilitate și mesajul pe care-l transmite. Este povestea emoționantă a Neerjei Bhanot, o tânără însoțitoare de bord, iar pelicula este una biografică. Cu atât m-a impresionat mai puternic cu cât știam că Neerja a trăit, a respirat pe acest pământ și că deciziile ei au salvat numeroase vieți. este de departe cel mai bun rol a lui Sonam kapoor și mă bucur nespus că a fost aleasă pentru a o interpreta pe Neerja.

Cât se bazează pe adevăr și cât este licență artistică nici nu mă interesează, cert este că e un film reușit din toate punctele de vedere. De obicei, evit peliculele biografice fiindcă sunt monotone, însă aceasta merită toată atenția datorită multelor sfere explorate: sfera familială – viața de familie înainte și după căsătorie, sfera relațiilor și interacțiunilor sociale, apoi sfera în care se împletesc moralitatea, curajul, ambiția, îndatorirea cetățenească, educația părintească, încăpătânarea de a rezista indiferent de circumstanțe.

Așadar, tânăra Neerja se pregătește pentru un nou zbor și părăsește casa părintească, purtând cu ea bagajul de sfaturi ce îi vor fi extrem de utile în scurt timp. Odată aterizați la Islamabad, atât viața ei, cât a celor peste 300 de pasageri este întoarsă cu susul în jos într-o clipă. Ea este cea care trebuie să gestioneze o situație de criză, în condițiile în care piloții au dat bir cu fugiții. Ceea ce am apreciat mult la film este calitatea de țesător a regizorului: a îmbinat amintirile Neerjei, care ies la suprafață treptat, cu întâmplări aparent fără însemnătate și care devin declanșatoare ale trecutului – închiderea unei uși, bătăile într-o alta, un țipăt etc. Trecerile sunt suave, delicate precum Neerja, dar cu un puternic impact emoțional ce îndeamnă la introspecție. Aflăm detalii neașteptate cu privire la viața conjugală a fetei și descoperim cu câtă demnitate a ținut piept unui soț veșnic nemulțumit și violent. A suferit în tăcere până când a avut curajul să-și acorde o nouă șansă să zboare. Marcantă este scena convorbirii telefonice între tată și fiică, atunci când el îi aduce aminte fiicei de regulile pe care nu ar trebui să le uite nicicând în viață: ”1. Păstrează-ți vie speranța – ea te poate trece și cele mai întunecate ape; 2. Să nu faci rău niciodată, dar nici să nu suporți răul vreodată; 3. Să le ții minte pe primele două.”

Când uniunea conjugală s-a dizolvat, Neerja credea că a dezamăgit, însă modul în care părinții o consolează și o încurajează este demn de admirat. Că tot am pomenit de părinți, sărmanii s-au trezit peste noapte într-un coșmar fără sfârșit, în care au dat clasă până și celui mai călit militar aflat pe câmpul de luptă. Calmul și speranța cu care au combătut disperarea în acele ore pline de incertitudine sunt lăudabile. Calitatea de OM a Neerjei își trage seva și din calitatea incontestabilă a părinților și a educației primite de la aceștia. A plătit un preț imens pentru seriozitatea în muncă, empatia și omenia de care a dat dovadă, dar iată că numele ei este pe buzele a mii de oameni. Ce am învățat din acest film? În primul rând, să nu accept compromisuri care mă fac nefericită; să lupt pentru dreptate și să aplic onestitatea în relaționare, oricât de rău ar durea. Apoi, determinarea și ambiția aproape bolnave trebuie să mă însoțească pe tot parcursul existenței, speranța fiind un ingredient esențial în rețeta vieții. și cel mai important, să îmi trăiesc viața în așa fel încât, ca atunci când trag linia, să am cât mai puține regrete cu putință; să fac fiece clipă să conteze, să mă bucur de lucrurile simple, mărunte, să trăiesc profund, nu bine – nu știu niciodată când mi se va frânge zborul, însă ține de mine să-l fac unul memorabil.

În încheiere, voi folosi una din replicile ce-mi bântuie prin minte, ca un ecou pierdut: ”viața nu trebuie să fie una lungă, ci MARE” – cu alte cuvinte, deși scurtă, o viață plină de însemnătate bate o alta ce se întinde pe aproape un secol. Neerja nu e doar un film, e un crâmpei din realitatea anilor ’80. În cele două ore, veți fi bombardați de o suită de sentimente care nu vă vor lăsa să fiți indiferenți – veți TRĂI, rămâne să decideți voi cum, prin această producție.

Aștept cu nerăbdare opiniile voastre!

Filmul momentului: BAJIRAO MASTANI (2015)


recenzia nr. 103

PRECIZARE: acest material conține opiniile subiective ale autorului. A nu fi luate drept literă de lege. A se trata cu deschidere.

bajirao-mastani-12a

Aceasta va fi mai puțin o recenzie și mai mult o incursiune în istoria Indiei și în scenele importante pentru desfășurarea acțiunii. Voi preciza de la început că filmul se bazează pe un roman, deci nu reflectă cu acuratețe adevărul istoric. Despre film nu am foarte multe de comentat și-l pot rezuma în următoarea frază: o poveste de dragoste pe fundalul unei epoci brăzdate de războaie, unde dragostea autentică pălește înaintea tradiției și etichetei vremurilor respective. La final, puteți găsi un foarte scurt dicționar care vă va ajuta să înțelegeți tabere care se confruntă în peliculă.

Înainte de a intra în detalii istorice, trebuie știut că la capitolul grandoare, filmul punctează pe toate planurile – de la decor, costume, la muzică și distribuție, e un deliciu. În ultima parte voi puncta acele lucruri care mi-au displăcut într-atât încât să-mi taie din elanul de a declara că pelicula este o capodoperă.

Să începem așadar prin a cunoaște actorii de pe scena politică a începutului de secol 18 și personajele noastre principale:

BAJIRAO I – (1700-1740) – interpretat de Ranveer Singh – îndeplinea funcția de peshwa (vezi dicționar subsol) sub conducerea lui chhatrapati (vezi dicționar subsol) Shahu (1720-1740). A fost numit în funcție la o vârstă fragedă, 20 de ani, datorită înțelepciunii (vezi scena arcului și penei de păun) și calităților sale de luptător și strateg. Este soțul lui Kashibai și, mai apoi, a lui Mastani și devine tată de băieți, Raghunathrao și Shamsher Bahadur.

MASTANI – (d. 1740) – interpretată de Deepika Padukone – era fiica regelui din Bundelkhand, Chhatrasal (1649-1731) și a soției sale musulmane, Ruhaani Begum. Există numeroase legende cu privire la Mastani, istoria fiind neclară în ceea ce o privește: unele surse insistă că ar fi fost ilegitimă, altele nu pomenesc de așa ceva. Este de asemenea cea de-a doua soție a lui Bajirao I și mama lui Shamsher Bahadur. Nici aici sursele nu se pot pune de acord, unele afirmând că avea doar statutul de concubină, însă varianta ce a câștigat mai multă popularitate și are probabil dovezi mai puternice în spate este cea în care cei doi s-au căsătorit conform legii. Sursele ne mai spun și că Mastani era o luptătoare la fel de desăvârșită pe cât de talentată era la dans. Crescuse în preajma unui tată care a apreciat arta în general și literatura în special. Având mamă musulmană, ea a urmat preceptele islamului, motiv pentru care rudele lui Bajirao nu a aveau la suflet.

Rolul celorlalte personaje îl veți descoperi voi, urmărind filmul.

Locul desfășurării acțiunii pivotează între tabăra Maratha (vezi dicționar subsol), cu sediul la Pune și Bundelkhand (vezi termenul rajput, dicționar subsol) și teritoriile învecinate, în Uttar Pradesh și Madhya Pradesh-ul de azi.

bundelkhandmaratha

Bundelkhand (stânga) și capitala imperiului Maratha la Pune (dreapta)

Făcând abstracție de luptele mai mult sau mai puțin sângeroase, filmul este un omagiu adus iubirii, mai ales celei care rezistă în ciuda tuturor obstacolelor și dușmanilor. Nimic nu poate explica mai frumos sau mai complet dragostea ce izvorăște din adâncul sufletului și e caracterizată de puritate și sinceritate, decât următorul citat: „patni Radha bhi to nahin thi, par naam to Krishna ke saath unhin ka liya jaata hai./Vah to bhagwaan hai./Aur ishq ibaadat; aur ibaadat ke liye ijaazat ki zaroorat nahin hai.” (Nici Radha nu era soție, însă alături de Krishna, numele ei este cel rostit./Dar el este Dumnezeu./Iar dragostea, adorare; ori pentru adorare nu e nevoie de permisiune.) – vezi scena discuției dintre Mastani și părinții ei.

Mi-a plăcut extrem de mult interacțiunea dintre cele două soții care se petrece la un nivel subtil, delicat, fără țipete și scene de gelozie demne de știrile de la 5 sau emisiuni de cancan (vezi scena de la numirea pruncului lui Kashibai, scena primirii lui Bajirao și Mastani de către Kashi, întâlnirea celor două și dăruirea saree-ului). Deși rivale, ambele au o prestanță și o demnitate din care femeile din ziua de azi au ce învăța.

Personalitatea puternică a lui Bajirao este bine evidențiată pe parcursul întregii acțiuni, una din scenele mele preferate fiind cea a întâlnirii cu nizam-ul (vezi dicționar subsol).

Trebuie să vă mărturisesc că finalul, pe cât e de grăitor și impresionant, pe atât este de romanțat. Sâmburele de adevăr nu a dispărut cu desăvârșire, însă controlul a fost preluat de licența artistică. Replicile sunt foarte bine scrise și poartă o greutate și o seriozitate demne pentru epoca pe care o reprezintă.

Iată-ne ajunși la câteva din scenele de o importanță semnificativă pentru linia narativă:

Vasul cu cenușă: scena surprinde mesajul prevestitor a unie din prietenele lui Kashi, care pune la picioarele acesteia rămășițele soțului ucis, bănuit de spionaj și trădare; vorbele ei au un ecou peste arcul timpului – tot astfel vei tânji după dragostea soțului tău precum tânjesc eu după prezența soțului meu.

Pumnalul: curând după scena în care Bajirao îi dăruiește pumnalul său lui Mastani, aflăm că în zona din care provine Mastani acest gest este echivalentul căsătoriei. De aici pornște o serie de evenimente care prevestesc destinul deloc fericit a lui Mastani – ajunsă la curtea lui Bajirao, nu este primită deloc călduros de mama acestuia, care la vederea pumnalului se hotărăște că singura relație pe care o va putea întreține Mastani la curte va fi cea de dansatoare regală.

Ceremonia numelui: are loc cu fast ceremonia numelui copilului lui Kashi, la care își face apariția și Mastani; luată imediat în colimator de rude, discursul său este marcat de o aspră critică la adresa discriminării religioase – ”… kesariya ke rang ke kapde le aati; saughat mein yah hare rang ka vish laane ki kya zaroorat thi?/ Yah sach hai ki har dharm ne ek rang ko chun liya hai, par rang ko to koi dharm nahin hota; haan, kabhi-kabhi insaan ka mann kaalaa zaroor ho jaata hai jo use rang mein bhi dharm dikhaai deta hai.” – continuarea monologului este și mai pertinentă, însă pentru asta trebuie să vedeți filmul.

Așa cum menționasem în incipit, am să enumăr lucrurile care m-au împiedicat să declar filmul o capodoperă în lista mea.

Principalul motiv îl reprezintă limbajul folosit în film. Lipsa consecvenței în delimitarea vocabularului m-a iritat suficient de mult încât să nu mai știu cine cu cine votează. Din experiența mea lingvistică, este aproape imposibil ca cei din Bundelkhand să jongleze între o hindi sanscritizată și una urduizată de la o scenă la alta, la fel cum mi se pare prea puțin probabil ca Bajirao și curtea sa să fie vorbitoare de urdu. În Bundelkhand, locul de baștină a lui Mastani, se vorbește bundeli – un dialect al limbii hindi. Judecând după faptul că rajpuții din zonă erau hinduși, nu văd logica în a-l pune pe Chhatrasal să vorbească urdu – poate doar pentru a comunica cu soția musulmană. Revin la experiența lingvistică și afirm cu încredere că cineva crescut într-un mediu puternic urduizat nu va renunța cu una cu două la limbaj, cum nici cineva crescut cu o hindi puternic sanscritizată nu va depune armele ușor. În privința lui Bajirao, mă îndoiesc că în limbajul lui nu se simțea marathi, lucru ce în film mi s-a părut minimalizat. Dacă bine rețin, toatea ceste ținuturi erau sau fuseseră cândva sub influență mogulă, însă puterea acestora scăzuse suficient cât să nu mai fie controlată limba la sânge. Cred că era necesară o mai mare atenție în această privință.

Deși foarte plăcut impresionată de muzică, mă îndoiesc că acum vreo 300 de ani se țopăia ca în Pinga sau se țipa ca în Malhari – cântece de altfel extraordinare, atât ca și energie și ritm, cât și ca și coregrafie.

Toate cântecele mi-au lăsat o impresie fantastică, ceea ce le face greu de uitat. Coregrafiile sunt gândite excelent (chiar de nu sunt adaptate perioadei istorice), preferata mea fiind Mohe Rang Do Laal – subtil, elegant, pătrunzător.

După toate poveștile pe care vi le-am îndrugat și după ce că ați rezistat să citiți atâta material, vă veți întreba ”bun, și până la urmă merită să văd filmul?” Fără îndoială, așa cum mereu îndemn spectatorul să se convingă pe propria piele, DA. Pentru actori, pentru poveste, pentru grandoare, pentru muzică și caravana de sentimente ce vă vor însoți pe parcursul călătoriei cinematografice.

bajiraomastani

Mic dicționar

Maratha – castă din Maharashtra formată din iscusiți războinici și propovăduitori ai hinduismului.

Rajput – regi care împânzeau India odinioară; mai bine de jumătate din țară, nordul, era stăpânit de aceștia; în prezent, au rămas doar cu numele și cu o parte din averea de altă dată.

Peshwa – prim-ministru în imperiul Maratha; subordonat lui chhatrapati.

Chhatrapati – denumirea pentru rege în imperiul Maratha.

Nizam – conducătorul anumitor teritorii din centrul Indiei, supus mogulilor.

PS: găsiți pe blog versurile traduse pentru: Deewani Mastani, Aayat și Mohe Rang Do Laal.