Filmul momentului: MOM (2017)


recenzia nr. 130

Am așteptat cu mare interes acest film și vă spun cu mâna pe inimă că mi-a depășit așteptările. Subiectul este unul contemporan, distribuția este deosebită, muzica potrivită atmosferii, ce să mai, un adevărat festin al simțurilor. Să vedem, pe puncte, de ce merită să urmăriți acest film: More

Advertisements

Filmul momentului: JAB HARRY MET SEJAL (2017)


recenzia nr. 129

Așa cum mi-am propus, am reușit să văd filmul în ziua lansării. Sunt bucuroasă să raportez că, deși nu e o capodoperă, e un film de care cu toții avem nevoie: ne îndeamnă să visăm frumos și să nu renunțăm la dorințele noastre atunci când simțim că ceva este potrivit pentru noi. Să vedem motivele pentru care recomand acest film: More

Filmul momentului: DANGAL (2016)


recenzia nr. 128

Am amânat nepermis de mult vizionarea acestui film pentru că prima oră mi-a lăsat un gust amar. Veți vedea imediat de ce nu-l pot considera un film minunat, chiar dacă actorii și-au făcut treaba fără cusur. Să trecem în revistă punctele pozitive întâi: More

Filmul momentului: TUBELIGHT (2017)


recenzia nr. 127

Cu reticența tipică omului nu foarte încântat de prestațiile lui Salman Khan, m-am înarmat cu răbdare și am decis să urmăresc acest film – parțial și pentru a vă putea aduce vouă informații „la cald”. Și tare mă bucur că am făcut-o. Este un film de o mare sensibilitate și delicatețe, care se concentrează pe relațiile interumane și pe întâmplări de-ale vieții.

Chiar dacă nu sunt impresionată de jocul lui Salman, trebuie să recunosc că îi șade extrem de bine rolul de inocent, neștiutor, naiv. Copilul din străfundurile sinelui său iese la suprafață și lasă o amprentă puternică, ce urmărește spectatorul mult după ce a părăsit sala de cinema (un fapt divers, am nimerit o copie a filmului unde se auzeau aplauzele, fluierăturile, uralele publicului la fiecare scenă importantă sau amuzantă; e adevărat, e ușor neplăcut, mai ales dacă sunetul este prost, însă îți dă o senzație de participare activă la o minune a tehnologiei – imaginea mișcătoare – și te transportă parcă în țara mamă).

Acum, despre poveste: More

Filmul momentului: MAATR (2017)


recenzia nr. 126

E un film pe care l-am așteptat cu mare nerăbdare și vă mărturisesc că a meritat fiecare minut! Face parte dintre acele filme închinate femeii și forței sale de regenerare, puterii sale nebănuite care sălăsluiește până și în cele mai firave ființe. Foarte bine scris și regizat, cu o distribuție care aduce un plus de valoare peliculei și scoate în evidență povestea.

Imaginați-vă următorul scenariu: după o veșnicie petrecută în traficul care nu părea să mă mai decongestioneze vreodată, vă grăbiți să ajungeți acasă unde să vă puteți bucura de succesul copilului vostru în liniște. Doar că în drumul spre casă o cotitură greșită vă va rescrie întregul viitor. Vă veți trezi în cel mai urât coșmar în care o mamă se poate deștepta și vă veți întreba constant: mai durează?

More

Filmul momentului: RAEES (2017)


recenzia nr. 123

raees-poster2

L-am așteptat mult. Am fost foarte încântată de primele imagini, de primele păreri. Doar că am ajuns la concluzia că nu este un film pe gustul meu – parcă e simplist (am experiența filmelor de acțiune, filmelor polițiste, deci nu pot spune că sunt începătoare).

Subiectul principal se învârte în jurul lumii interlope, al afacerilor ilegale. Nu pot să zic că are ceva special, ceva care să-l scoată din rândul filmelor cu răufăcători și să-l transforme în ceva senzațional. Sunt dezamăgită nu atât de prestația actorilor, cât de produs în general. Atât Shahrukh Khan, cât și Mahira Khan și-au făcut treaba cu dăruire. Totuși, îmi lipsește ceva. Mai grav este că nu pot pune degetul și să zic ”uite, domnule, asta era!”. Poveste are, muzică bună are, actori talentați am bifat, însă nu sunt impresionată.

Nu consider că relația dintre omul legii și răufăcător a fost explorată suficient și nici pusă în valoare. Acum că stau să analizez, cred că asta îmi lipsea cel mai mult. Ceea ce mi-a plăcut este faptul că Raees, personajul principal, este umanizat. Deși, inițial, pare un tip căruia succesul i s-a urcat la cap și că nimic nu-l poate atinge pentru că poate scăpa din orice bucluc, se demonstrează că viața știe cum să stoarcă aroganța din om și să-l aducă cu picioarele pe pământ. Descoperim că Raees are o conștiință și că factorul uman este, în cele din urmă, mai important decât statutul sau puterea financiară, mai cu seamă fiindcă implicate sunt victime colaterale, nevinovați prinși în vârtejul puterii.

Dacă e să-l revăd, o s-o fac numai pentru actorii principali.

Vă îndemn, totuși, să-l vedeți, să trageți propriile concluzii. Este un film excelent pentru cei care preferă genul.

Pnetru celălalt film lansat în aceeași zi cu Raees, puteți citi recenzia AICI.

Părerile voastre sunt binevenite!

Filmul momentului: FAN (2016)


Fan-PosterF

Recenzia nr. 105

După îndelungi așteptări și rugăciuni către toți zeii cunoscuți și necunoscuți, iată că a sosit momentul în care pot afirma că în sfârșit Shah Rukh Khan a primit un rol deosebit. De fapt, e chiar doză dublă. Am fost extrem de încântată când am aflat prima oară că va fi un film complex, unde-i vor fi puse la încercare talentul și forma fizică. Nu m-a dezamăgit deloc. Din contră, respectul meu pentru dedicarea și sufletul pe care și l-a presărat în această poveste a crescut nespus. Are toată admirația mea pentru pasiunea cu care interpreatează rolurile, pasiune ce transpare prin fiecare por și minut de pe ecran. Laudele merg și către echipa care s-a ocupat de efectele speciale. Nu am cuvinte să explic cât de reușit este filmul din punct de vedere al tehnologiei moderne utilizate. Filmul este o bijuterie din punct de vedere actoricesc, dar și tehnic.

Până să ajung să vă povestesc despre ce am văzut eu și cum am perceput evenimentele, am să enumăr puținele lucruri după care nu mă topesc:

  • Scenele de acțiune supra-realiste (dacă urmăriți blog-ul, știți deja că nu mă dau în vânt după oameni sau mașini zburătoare) – însă acestea sunt atât de bine realizate, încât m-au atras și-am stat cu ochii lipiți de ecran în așteptarea rezultatului urmăririlor
  • Străzi pustii sau locuri abandonate într-o capitală sufocată (a fost pe principiul ”valea, aici se filmează”)
  • Infima probabilitate ca o vedetă internațională să se înhame într-o urmărire de tipul ”șoarecele și pisica” (și aici a funcționat probabil principiul ”să mă mai deconectez și eu de la rutina asta”)

Ceea ce mi-a lipsit, recunosc, este muzica, eu fiind mare devoratoare de muzică indiană de limbă hindi. Însă prefer filmul reușit, decât muzică excelentă în detrimentul firului narativ coerent.

Lucrurile ce au o importanță crucială pentru poveste și ce au fost redate cu mare măiestrie și care m-au pus serios pe gânduri:

  • Creionarea celor două personaje principale – dacă Gaurav are un comportament și un limbaj de cartier, Aryan este exponentul luxului, al eleganței și al unui limbaj mult deasupra expresiilor de mahala ale lui Gaurav; dacă Gaurav este modest, se entuziasmează din lucrurile mărunte, Aryan afișează o atitudine impenetrabilă, unde emoția este aproape absentă, iar aroganța la ea acasă
  • Jocul de lumini și umbre – un rol crucial în portretizarea schimbărilor prin care trec protagoniștii la nivel moral și emoțional
  • Sinceritatea emoțiilor – faptul că personajele se descătușează și dau frâul liber emoțiilor aduce un plus de realism peliculei, iar noi, spectatorii, ne putem regăsi în scenele respective cu o mai mare ușurință; cu alte cuvinte, personajele vorbesc și atunci când tac
  • Critica adusă societății – imaginea forțelor de ordine nu este una deloc pozitivă, iar asta nu face altceva decât să readucă aminte oamenilor că au dreptate atunci când se plâng de nedreptate, discriminare, violență inutilă sau lipsa de interes și reacție; cu atât mai mult cu cât este subliniată și ideea că omul, chiar și nevinovat, este constrâns uneori să-și dovedească singur nevinovăția, contribuția autorităților în înfăptuirea dreptății devenind astfel aproape nulă
  • Critica adusă industriei de film – după proverbul ”nu tot ce strălucește este aur”, în același fel lumea strălucitoare nu e sinonimă numai cu celebritatea și banii; partea întunecată stă mereu la pândă, în așteptarea următoarei victime; accentul cade și pe lipsa calității și a rigurozității în selectarea actorilor și asta se vede cel mai bine în scena în care unul din personajele secundare are de citit un text in hindi în fața camerei, doar că reacția lui este ”frate, dar asta e în hindi”, la care replica celuilalt personaj vine ca o acuză, de altfel întemeiată, ”ești erou de filme hindi și nici citi nu știi?”; recunoașterea viciilor unei industrii este un pas către îndreptare, iar sinceritatea în acest sens este demnă de laudă
  • Pendularea constantă între bine și rău – lupta a fost acerbă și s-a văzut, dar mai ales simțit, efortul echipei de a aduce la suprafață partea latentă a caracterului uman; cum deciziile corecte sau greșite pot afecta viața a numeroși indivizi și cum lipsa asumării consecințelor sau incapacitatea proiectării lor poate determina tragedii a fost pentru mine partea cea mai savuroasă din întreg filmul; m-am străduit să descopăr ce îi făcea pe fiecare să gândească sau să acționeze într-un anume fel, ce le mișca rotițele, de ce și încotro

Iată că ajung să discut și despre motoarele care propulsează întreaga acțiune:

Fanul: pe lângă interpretarea cu totul magică a lui Shah Rukh Khan, ce dă cu adevărat valoarea cuvenită personajului, Gaurav este special și-n jurul lui plutește un mister pe care nu-l poți așeza într-o categorie sau alta. La prima vedere, pare un papă lapte, genul de tânăr care a fost batjocorit în timpul școlii din varii motive. Cu dinții mari, un zâmbet tâmp și o naivitate vădită, nu pare că e capabil de ceva spectaculos. Însă când vine vorba despre idolul său, Gaurav se transformă, se dezbracă de strângăcii și renaște, de parcă și-ar fi șters sinele și l-a înlocuit cu cineva opus lui, exuberant, fermecător, plin de succes. Are o doză de ”pierde vară” pe care o ține sub control prin afacerea pe care o are, iar când vine vorba despre definirea propriei vieți, totul se învârte în jurul lui Aryan Khanna, ca și când existența vedetei anulează existența sa. Interdependența la care tot face referire Gaurav pare nevinovată și este explicabilă în context indian, fiindcă, știm foarte bine, indienii își venerează vedetele de film. Însă, pe parcursul desfășurării acțiunii, lucrurile iau o turnură îngrijorătoare. Și atunci se naște întrebarea: cât de sănătos este să admiri într-atât pe cineva încât să dorești să te legi de acea persoană pe veci? Cât de benefic este să apreciezi un necunoscut și să-ți desenezi în minte o imagine idealizată cu privire la acea persoană? Este oare posibil să cunoști pe cineva numai prin munca prestată, fără o interacțiune directă?

Cu regret că stric surpriza (asta pentru cei care nu știu nimic despre film), însă Gaurav manifestă psihopatie. Am încercat din răsputeri să descopăr momentul în care ni se dezvăluie primul semn de instabilitate și pentru mine este reprezentat de scena trenului – disperarea din voce, privirea tulburată și lejeritatea cu care și-a revenit odată reintrat în tren sunt cel puțin surprinzătoare, chiar neliniștesc. Toate acestea prevestesc ceva sumbru, însă factorul surpriză este la un nivel mult mai înalt decât m-aș fi așteptat. Lucrurile pe care le înfăptuiește Gaurav cu o nonșalanță amețitoare capătă proporții uriașe. Aici readuc în discuție luarea deciziilor. Sunt de părere că instabilitatea lui Gaurav reiese cel mai clar din incapacitatea sa de a concepe magnitutinea consecințelor faptelor sale și refuzul de a accepta aceste consecințe fiindcă nu ia în calcul nici măcar pentru o secundă că ar fi făcut ceva greșit. Pentru el, totul se rezumă la durerea și disperarea proprie, la dezamăgirea fără margini lăsată în urmă de omul pentru care el trăia și la răzbunare. Este un idealist, cineva care și-a contruit o lume bazată nu pe realitate, ci pe fanteziile sale și așteptările sale neconforme adevărului. Un visător încurabil, cu suflet bun, însă orbit de o dragoste nenaturală.

Vedeta: probabil mulți cad la început în capcana întinsă cu multă migală în care ni se prezintă un Aryan Khanna, pardon un Shah Rukh Khan, stai… de fapt, voiam să zic Aryan… până la urmă despre cine e vorba, Aryan sau Shah Rukh? Nu trebuie să uităm pentru nici o clipă că este vorba despre un film și un personaj, care, desigur, este întru câtva inspirat din realitate, însă la urma urmei este fictiv. Este totuși greu să-l extragem cu totul pe Shah Rukh Khan din ecuație și să facem abstracție de faptul că viața lui transpare suprinzător de mult în film, cu atât mai mult cu cât Aryan emană o atitudine superioară și are o aroganță pe care nu o vedem la Khan. Aryan este un fenomen și este conștient de asta. Ca orice vedetă, trăiește din adularea publicului. Îmi pare rece, distant, urcat pe un piedestal de care cu greu te poți apropia. Se învârte în cercuri înalte, vorbește o limbă diferită de cea a poporului care-l iubește atât, însă nu se îndepărtează de cei care l-au făcut un fenomen. Este aproape de ei, însă parcă lipsește ceva; eu aș spune că lipsesc dăruirea și sinceritatea din ecuație. Și Aryan are o problemă serioasă în ceea ce privește luarea deciziilor, dar și asumarea consecințelor pentru faptele sale. Astfel, cei doi se aseamănă destul de mult. Adevărul lui nu poate fi contestat, iar când el a decis că este corect modul său de a reacționa, nimeni nu-l poate convinge că nu e așa. Latura sa întunecată iese de asemenea la suprafață și crește în intensitate, treptat, luând amploare pe parcursul desfășurării acțiunii. Am urmărit atent clipele ce puteau devoala întunericul din adâncul său și primele licăriri le-am găsit în întâlnirea sa cu Gaurav din celulă. Modul în care gestionează criza în care este atras de către Gaurav nu îl ridică deloc în ochii mei. Are aceleași neajunsuri ca și fanul său, astfel că cei doi se aseamănă din nou. Apar și întrebările: este oare dreptul tău, chiar și vedetă, să ia niște decizii tranșante care pot afecta serios viața cuiva? Este oare în măsură să își aroge niște prerogative, chiar dacă îi depășesc cu mult sfera de competență? Este o crimă să-ți recunoști neajunsurile, poate fi atât de dăunător pentru imaginea publică? Cum rămâne cu asumarea consecințelor?

Sunt oare cei doi atât de diferiți? Uneori, aveam senzația că sunt ”do jism aur ek jaan” (două trupuri și un suflet) deoarece, fizic, totul se petrecea ca în oglindă: obosea unul, și celălat era sleit; cădea unul, după câteva secunde și celălalt era întins pe jos… Și cu toate acestea, există după mine o diferență fundamentală între cei doi: înțelegerea și cunoașterea limitei.

Mulți dintre voi veți sprijini probabil o tabără sau alta. Eu nu pot decât să afirm că fiecare are propria dreptate. Greșeli există de fiecare parte, însă conștientizarea limitei până la care te poți întinde a fost factorul decisiv în soarta celor doi. În final, Gaurav și-a atins scopul: și-a legat numele de cel a lui Aryan pentru eternitate. O nouă întrebare s-a născut în mintea mea, una extrem de importantă în societatea contemporană, unde om pe om mănâncă, este just să-ți clădești ”nemurirea” pe înfrângerea cuiva? Este moral să lovești și să treci peste cadavre pentru a-ți atinge scopul?

Dacă ați ajuns până în acest punct, mulțumiri și felicitări pentru răbdare, mai e încă puțin. Nu pot să nu enumăr cele trei leitmotive care mi se par esențiale pentru peliculă:

  • ”Tu nahin samjhega” – (”nu vei înțelege”) rostit în momente cheie, relevă dezamăgirea unui veșnic neînțeles, un individ care simte că nu și-a găsit locul și scopul în lume, fără o identitate proprie și fără posibilitatea de a-și împărtăși pasiunea și dragostea
  • ”Main jo bhi hoon, fans ki vajah se hoon” – (”tot ceea ce sunt, sunt datorită fanilor”) după vizionarea filmului, aduce mai mult cu o înjurătură; capătă sensul unei blasfemii, unei minciuni sfruntate repetate la infinit de cineva care se dovedește de un caracter îndoielnic; dacă repeți o minciună până la epuizare, nu înseamnă că va deveni realitate
  • ”Main hoon, to tu hai” – (”tu ești fiindcă exist eu”) se dovedește că interdependența poate duce la căderea unui întreg imperiu clădit pe imagine și faimă; poate fi distrus definitiv sau afectat pe termen redus, însă un lucru e clar, trecutul nu poate fi nici schimbat, nici șters – curgerea timpului este ireversibilă, la fel ca luarea deciziilor; rareori, în viață, ți se dă posibilitatea de a repara o greșeală sau de a alege între situații identice unei întâmplări din trecut; am învățat că deciziile trebuie cântărite, iar consecințele asumate

Personajele complexe, dinamice transformă produsul finit în ceva extrem de valoros atât din punct de vedere cinematografic, cât și în ceea ce privește discutarea unor subiecte delicate despre care am povestit anterior. Un film complex, multifațetat, cu extrem de multe subiecte dezbătute, unele în prim plan, altele latente care nu trebuie ratat!

Eu asta am văzut. Acum e rândul vostru să vedeți.

Vizionare plăcută!

Previous Older Entries