Filmul săptămânii: GAZAL (1964)


valabil pentru săptămâna 55: 15-21 decembrie 2014

Iată și ultimul film din maratonul meu de 5 săptămâni de recomandări de filme vechi pentru nostalgici cu ocazia împlinirii a 50 de recenzii/recomandări succesive. Sper doar că ați găsit ceva interesant și nu uitați că sunt deschisă ideilor noi și respectiv recomandărilor.

gazal1964postersmall

Menționez acest film mai ales pentru muzica excepțională și pentru limbajul elevat folosit decât pentru poveste. Povestea de dragoste nu e una ieșită din comun, dar e marcată de sensibilitate și gingășie, lucruri care lipsesc cu desăvârșire în unele producții moderne. M-am îndrăgostit de poetismul filmului și de poezia care încununează și desăvârșește cel mai sublim sentiment pe care are omul darul să-l trăiască.

Cu actori deosebiți, cu o muzică și versuri extraordinare, a reușit să mă cucerească. Zic că merită să-i dați o șansă dacă nu aveți ceva mai bun de făcut.

Găsiți traduse versurile pentru: Rang aur noor ki baaraat și Naghma-o-sher ki saughat.

Filmul săptămânii: GUIDE (1965)


valabil pentru săptămâna 54: 8-14 decembrie 2014

Guide_1965_film_poster

E un clasic cu mari actori, o poveste cu multe suișuri și coborâșuri și alegeri definitorii în viața unui individ. Un om care practica meseria de ghid turistic și al cărui scop era să călăuzească turiștii în locurile cele mai frumoase și mai interesante din zonă ajunge el însuși să-și piardă calea în angrenajul în care ajunge mai mult sau mai puțin din voia sa. Pe parcursul filmului, merită urmărită călătoria lui Raju, căci așa se numește personajul principal, cum trece dintr-o stare în alta, cum cade din entuziasm în depresie, cum din cineva cu valori morale bine înrădăcinate ajunge cineva demn de dispreț.

Și-a asumat singur rolul de ”ghid” pentru frumoasa Rosie, de care evident se și îndrăgostește, în încercarea de a o salva dintr-o relație dezastruoasă. Reusește s-o aducă pe culmile succesului și să dea o nouă perspectivă imaginii trecutului ei nedemn care o bântuia mereu. Însă, în lupta împotriva stereotipurilor și prejudecăților unei societăți înguste plătește prețul cu propria integritate morală și sufletească.

Va reuși oare să redevină ”ghid” de data aceasta pentru propria persoană sau va prefera să fie călăuzit de cineva din exterior? Se va lăsa pradă pasiunilor și traiului incert sau va căuta stabilitate și liniște sufletească? Cum va putea redeveni acel individ cu puternice principii care nu este ”ghid” doar prin prisma meseriei ci prin însuși modelul pe care-l reprezintă în societate?

Cântecele sunt fantastice, iar povestea foarte bine țesută. Vi-l recomand cu plăcere. Aștept opinii după vizionare.

Filmul săptămânii: YAHUDI (1958)


valabil pentru săptămâna 53: 1-7 decembrie 2014

Profit de ocazie să urez tuturor românilor un călduros LA MULȚI ANI de ziua națională!

yahudi-standee

L-am văzut pentru prima oară acum ceva timp și pot spune că mi-a plăcut enorm. Era prima oară când vedeam un film indian vechi care nu era despre indieni și cultura lor. Mi-a plăcut fiecare minut, mai ales că este și o poveste încurcată de dragoste la mijloc. Îmi place împletirea culturii romane cu cea iudaică și cum actorii, despre care știu că sunt indieni, dau viață unor personaje din altă lume decât cea cu care sunt atât de familiarizată.

Romanii sunt creionați ca fiind poporul superior, asupritor și nemilos. Își impun regulile absurde și conduc după principiul instituirii și păstrării fricii. Se încearcă de asemenea reabilitarea unui sitem cu multe lacune și nedreptăți prin încercarea de a sublinia faptul că există dreptate la curtea romană în ceea ce privește judecata: o judecată egală pentru toți oamenii, nimeni nefiind mai presus de lege.

Evreii apar ca fiind neajutorați, mereu pe fugă, mereu suferind de pe urma abuzurilor romanilor. Este adus în prim plan talentul lor în ale negoțului, dar și bunătatea și puritatea sufletească. Încearcă să trăiască neabătându-se de la preceptele morale și religioase proprii identității lor etnice și demonstrează un curaj deosebit când vine vorba despre lupta pentru drepturile omului.

Povestea de dragoste pe care o menționam mai devreme este circumscrisă acelor elemente de vis tipice filmelor indiene, cu un adaos substanțial de întorsături surprinzătoare de situație. Să-și strige oare o tânără evreică oful în plenul curții romane și să ceară dreptate pentru că a fost mințită de cel pe care-l credea sufletul ei pereche? Sau să dea totul uitării și să se prefacă imună la cele întâmplate, îngropând totul și considerându-l un coșmar irepetabil? Atunci când trebuie să te bazezi pe un sistem în ale cărui valori nu te regăsești pentru a primi dreaptă judecată este imposibil să nu-ți pui întrebări cu privire la sinceritatea celor implicați în actul de justiție. Cu atât mai mult, cum să speri să beneficiezi de dreptatea mult sperată când cel care te-a rănit face parte din aceeași elită?

Sper să vă placă la fel de mult povestea cum mi-a plăcut și mie. Discursul bătrânului din final este grandios și nu merită pierdut sub nici o formă. Limbajul este de asemenea ales, cu termeni arabo-persani de o frumusețe aparte.

Vizionare plăcută!

Filmul săptămânii: HUM DONO (1961)


valabil pentru săptămâna 52: 24-30 noiembrie 2014

humdono1961image

Actori grozavi, muzică excelentă, multă emoție și o poveste complicată. Însărcinat să transmită o veste ce poate cutremura viața mai multor oameni, protagonistul nostru se găsește în mijlocul unei situații ingrate din care nu știe cum să iasă în așa fel încât acțiunile sale să nu conducă la una sau mai multe tragedii. Deși incipitul este plin de entuziasm și optimism, cu parfumul dragostei plutind în aer, curând vântul trimite totul în direcția opusă și aduce cu el nori grei și apăsători. Cum poate un om să se împartă între două vieți și să le împace pe amândouă, mai cu seamă când una nici măcar nu îi aparține?

Ceea ce pentru mine reprezintă marea realizare a filmelor din altă epocă este nivelul ridicat al emoțiilor, circumstanță care nu devine deloc ipocrită în ochii mei, actorii reușind să mă convingă de suferința lor. Lipsa culorilor accentuează frumusețea și prospețimea chipurilor, adăugând un mister și o delicatețe pe care nu le mai pot regăsi altundeva. Filmul a fost relansat și în color, dar parcă nu e la fel de sincer.

Vizionare plăcută și aștept opinii.

Filmul săptămânii: SHAHEED (1948)


valabil pentru săptămâna 51: 17-23 noiembrie 2014

shaheedposter1948

Pentru că am aniversat 50 de săptămâni de recomandări de filme indiene de limbă hindi, m-am gândit s-o sărbătoresc printr-un maraton de filme vechi, cu dedicație pentru cei nostalgici. Am să vă povestesc despre peliculele pe care le-am descoperit întâmplător sau urmând sfaturile topurilor de pe internet, dar pe care le consider deosebite într-un fel sau altul. Sper să vă trezesc pofta și pentru filmele în care nu exista culoare, tehnologie modernă, mașini și oameni zburătoare/tori, ci în care predomina emoția și exprimarea cât se putea de sinceră a sentimentelor și trăirilor. Un altfel de tip de cinematografie se prefigurează și prin comparația cu epoca modernă se poate observa cât de mult a scăzut implicarea efectivă a actorilor în actul creator, cât de superficial a devenit totul (chiar dacă filmele vechi promovau ceea ce noi azi am cataloga drept hiperdramatizare și exagerare până la ridicol). Mie una mi se păreau mult mai autentici cei de atunci. Gata cu preambulul. Să trec la subiect.

Deși povestea nu pot spune că este ieșită din comun, m-a impresionat atmosfera care e o combinație între dragoste inocentă, sacrificiu și sentimente naționaliste. Filmul s-a lansat la nici un an după câștigarea independenței și India avea nevoie de ațâțarea focului patriotismului. Pelicula portretizează parcursul întortocheat al unui cuplu care este mereu despărțit de circumstanțe. Pentru mine, este întruchiparea acelui gen de cinematografie care a consacrat India și de care m-am îndrăgostit acum ceva ani. Puritate, sinceritate, determinare, curaj – curajul de a-ți înfrunta familia și de a te răzvrăti pentru a te implica în ceea ce crezi că e cu adevărat benefic nu doar pentru tine, cât și pentru patria pe care o iubești nespus. Există o legătură între protagoniști pe care nici o putere, fie ea telurică fie divină, nu o poate rupe. O dragoste care sfidează regulile sociale și care e totuși caracterizată de o puritate care a dispărut odată cu trecerea timpului. Întrebarea care m-a frământat până la final a fost: cum se vor putea rezolva conflictele în așa fel încât cei doi să fie uniți pe vecie? Pentru a afla deznodământul, nu uitați să urmăriți o altfel de cinematografie, cea căreia eu îi duc dorul nespus.

Aștept desigur părerile voastre.