Filmul momentului: OTTAAL (2015)


Recenzia nr. 113
Primul meu film malayalam
Văzut în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

ottaal_ver4_xlgpostermalayalamfilm

A fost o experiență cu totul diferită. Ritmul filmului surprinde ritmul vieții în deltele Keralei. Pentru mine, cineva căreia îi place să știe ce se întâmplă în lume, să fie la curent cu ultimele știri cinematografice și muzicale din India, a fost șocant să văd în ce simplitate trăiau cele două personaje principale ale peliculei. Impropriu spus simplitate, ci mai degrabă sărăcie lucie, din moment ce nici măcar o casă solidă nu se întrevedea. Urmărind activitățile zilnice ale personajelor, nu m-am putut abține să nu-mi spun ”Doamne, ce viață tihnită, lipsită de griji duc acești oameni”. Doamne, cât m-am înșelat!

Trebuie să vă mai spun și că filmul surprinde minunata relație dintre un bunic și nepotul său. Bunicul este singurul sprijin și rudă în viață a băiatului. Îl crește cu greutate, dar frumos și pur, exact ca natura care pentru ei este acasă. Revenind asupra afirmației mele cu privire la viața lipsită de griji, chiar și într-un mediu unde nu ai nimic în posesie, prin urmare nu ai ce pierde, factorul uman este cel care provoacă dureri de cap. Prin factor uman mă refer la micul băiat, un suflet nepervertit și o minte strălucită, pentru care bunicul își dorește o soartă la fel de luminoasă precum imaginația celui mic.

Cu inima ruptă în două, bunicul trebuie să-l trimită pe nepot departe, cu promisiunea că va ajunge la o școală bună. Băiatul va fi nevoit să dea piept cu realitatea pentru prima dată și nu îi va fi deloc ușor.

Plusul cel mare al filmului este finalul deschis. Nu vă pot explica câte scenarii am țesut pe drumul spre casă, toate cu o încheiere fericită. Crudul adevăr este că pentru acel suflet deznodământul nu va fi fost nici unul din scenariile mele. Gustul amar persistă și azi, dar speranța întru mai bine mă însoțește. Un film tare sensibil. Mai autentic de atât nu se poate. A scris istorie în industria cinematografică de limbă malayalam. Adaptare după una din operele lui Cehov, Vanka.

Aștept opinii!

Filmul momentului: AIRLIFT (2016)


Recenzia nr. 112

airlift-poster

Am amânat foarte mult să văd acest film și acum regret. Doar că mă bucur pe de-o parte fiindcă măcar l-am văzut la calitate excelentă. Asta a ridicat filmul și mai mult în ochii mei. Nu aveam așteptări prea mari dat fiind faptul că Akshay Kumar preferă să se maimuțărească în loc să-și atingă potențialul. Însă a jucat acest rol cu măiestrie și am văzut acea licărire, acea emoție de care eram sigură că e capabil după foarte mult timp. Extrem de sensibil, onest, empatic. Mă aplec, domnule Kumar! Bravo!

Pelicula aduce în prim plan povestea unui indian stabilit în Kuweit. O primă caracterizare ne spune că Ranjit Katiyal, căci așa se numește personajul nostru principal, este lipsit de scrupule și face orice pentru a avea un profit cât mai mare. Este bine ancorat în cercurile înalte și se consideră de-al locului. Un telefon va determina schimbări majore în cursul vieții sale, al celor dragi lui și tuturor indienilor stabiliți în Kuweit. Această criză internă va pune la încercare caracterul lui Ranjit.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, se pictează un cu totul alt portret al lui Ranjit față de cel inițial. Masca este coborâtă, sentimentul de responsabilitate preluând frâiele rațiunii bărbatului. Este preocupat de soarta tuturor celor cunoscuți și apropiați lui, dar nu îi dă la o parte nici pe cei aflați la ananghie, dar care nu au avut o legătură directă cu el. Este uimitor să asiști la creșterea sa la nivel moral și să conștientizezi cât de important este ca într-o situație limită să existe cineva care să-și asume răpunderea, să preia rolul de lider. Ce este o turmă fără un păstor? Cum înaintează o corabie pe timp de furtună fără un căpitan capabil? Totul este sortit pieirii dacă nu există o fire puternică, stăpână pe sine, dar în același timp luptătoare. Liderul trebuie să fie activ în îndatoririle sale, nu doar să promită. Ranjit trece prin toate etapele acestea și ne dăm seama că schimbarea inițială în comportamentul lui survenise din cauza meseriei, criza reușind să readucă la suprafață omul de altă dată. Odinioară, fusese omul empatic, onest și deschis căruia soția îi ducea nespus dorul. Iată că trecutul devine un motor care să-i alimenteze ambițiile lui Ranjit, redescoperindu-se pe sine și folosindu-se de toate tertipurile învățate de-a lungul anilor de muncă, devine stâlp pentru mii de oameni deznădăjduiți.

Un film excelent mulțumită emoției ce transpare prin interpretarea lui Akshay Kumar, dar și prin subiectul care își are rădăcinile în realitate.

Sunt curioasă să aflu cum vi s-a părut!

Filmul momentului: NATSAMRAT (2016) – film marathi


Recenzia nr. 111

Recenzia filmului marathi cu nr. 3

Natsamrat-Marathi-Movie-First-Look-Poster

Am tot auzit vehiculat numele acestui film și potop de laude la adresa lui Nana Patekar. Recunosc, în ceea ce l-am văzut eu jucând, nu a avut cine știe ce roluri… Însă acest film mi-a dat peste cap toate clasamente în ceea ce privește actori cu experiență. Tragic este că nu știu marathi, m-aș fi bucurat și mai mult de film. Totuși, am reușit să-l văd la calitate excelentă și și-a câștigat un binemeritat loc pe lista mea de ”filme pe care trebuie să le vezi înainte să mori”.

Filmul urmărește viața actorului proaspăt pensionat Ganpat Ramchandra Belwalkar. Inițial, titlul părea exagerat, Natsamrat (care s-ar traduce prin ”împăratul teatrului”), mai ales pentru că Ganpat avea o auto-ironie dusă la extrem, ajungeai să crezi că omul era apreciat că era bătrân și vezi Doamne să nu se oftice sau să se simtă jignit… Abia după derularea a o bună parte a acțiunii îți dai seama ce actor grozav este și trebuie să fi fost în perioada de glorie. Judecând după titlu, avusesem impresia că ni se va prezenta activitatea sa artistică, dar iată că facem o incursiune în perioada traiului de după faimă. Treptat, ni se dezvăluie caracterul, moralitatea lui Ganpat. Am constatat că, deși caracter îndoielnic, un Don-Juan în tinerețe, Ganpat este extrem de sincer cu el însuși în multe privințe. Sufletul său nu este otrăvit, își dorește liniște și înțelegere în familie. Visul său este să trăiască alături de cei dragi și să-și ia rămas bun lumii lăsând totul fiicelor.

Prin natură artist, are bizareriile sale și o franchețe deloc comodă în situații importante din viață. Nu o dată provoacă reacții felurite cu gura sa slobodă sau din dragoste prea mare pentru alcool. Sunt principalele motive pentru care relația sa cu membrii familiei se degradează pe zi ce trece. Soția, pe care o numește cu drag Sarkaar (guvern, conducere), îi este aproape necondiționat. Își cunoaște limitările și încearcă să ajungă la un consens atunci când tensiunile cresc, însă ceea ce nu suportă este să fie înjosit, acuzat pe nedrept. Devine un părinte dezamăgit de lipsa de înțelege și răbdare a odraslelor și împreună cu draga sa soție se răzvrătesc.

Atunci când trebuie să primeze tatăl, și nu actorul, Ganpat este pus în dificultate. Rămâne întrebarea dacă Ganpat va reuși să împace viața de familie cu dorul de muncă și neliniștea interioară. Complexitatea relațiilor familiale sunt redate excelent în acest film. Iar în ceea ce-l privește pe Nana Patekar, este o nestemată. Urmărind sufletul acestei pelicule, am rămas cu ideea că teatrul pare mult mai viu în cultura marathi decât cea hindi. Ar fi enorm de multe lucruri de punctat, doar că trebuie filtrate la nivel individual, nu povestite, astfel că trebuie neapărat să vedeți filmul dacă vă plac poveștile cu și despre oameni. Nu ar fi rău să producă și Bollywood-ul mai multe filme de acest tip.

Aștept reacțiile voastre!

Filmul momentului: UDTA PUNJAB (2016)


recenzia nr. 110

udtapunjabposter

După câte nu s-au scris și spus despre filmul acesta, eram tare curioasă ce e de capul lui. Ghidându-mă după principiul ”unde nu-i cap, vai de picioare”, mă așteptam să fie dezlânat, ilogic, chiar vulgar fără vreo motivație cu scop didactic. Mă bucur însă că aceste temeri au fost spulberate atunci când desfășurarea acțiunii era în toi.

Pentru cineva care nu gustă stilul foarte realist, sincer, fără perdea, brutal și aparent vulgar, vă promit că totul are o logică bine închegată și nu e făcut doar de dragul de a face bani. Motivația este clar una de ordin social, cu gândul că aceste povești trebuie spuse așa cum se întâmplă, fără a împacheta adevărul și a-l adapta de dragul publicului – să iasă fericit, dansând și bătând din palme de la film. Este o peliculă serioasă, cu un subiect greu de digerat, dar în același timp obligatoriu de dezbătut. Tinerii pier și lumea stă ca la spectacol. Pasivitatea trebuie să înceteze, dar mai cu seamă trebuie trezită conștiința fiindcă ei nu pot ieși din impas singuri…

Până să ajung la poveste, vreau să aștern câteva gânduri despre unii dintre actori. Shahid m-a convins cu Haider că are mare nevoie de roluri cu greutate pentru a crește. I se potrivește de minune și acesta deoarece am văzut și o altă fațetă a capacității sale de metamorfozare. Alia e o bijuterie de fată. Îmi place la nebunie faptul că mereu îmi rezervă câte o surpriză… când credeam că personajul va fi unul rece, distant, hop și o scenă cu implicare emoțională maximă… Și execuția este fără cusur. Aștept cu nerăbdare și alte asemenea roluri cu substanță. Mi-a plăcut și de Kareena, chiar dacă a fost ceva scurt. Arhetipul pe care-l reprezintă este fix acel gen de om care și în condiții vitrege își va face munca pentru a ajuta comunitatea. Nu se dă bătută doar pentru că nu are resurse sau pentru că deranjează pe cineva. Este prima oară când îl văd pe Diljeet Dosanjh și constat că are talent. Nu mai zic de potențial. E tânăr, are tot timpul să crească, e și chipeș și are șarm, deci nu se pune problema că trebuie să se chinuie ca să creeze magie pentru cameră. Aștept să-l văd și în alte producții de limbă hindi.

Am ajuns la poveste… ce mai poveste! Câte încurcături! Câtă nebunie! Nu vreau să vă spun prea multe, dar vă mărturisesc că tinerii, atunci când intră în belele, de necopți ce sunt, le agravează până când se umflă și fac poc. Acel poc se poate dovedi foarte costisitor pe termen lung. Nu e un secret că filmul tratează problema drogurilor din provincia Punjab. Știu din sursă sigură că în film nu se exagerează deloc, problema este într-adevăr foarte gravă. Interesant de urmărit este modul în care firele vieții diferitelor personaje se întâlnesc, se încurcă, mai apoi chiar se împletesc și devin mai puternice decât ar fi fost individual.
Am apreciat foarte mult ideea că atunci când ai senzația că toate merg prost, că nu avansezi cu nimic, că oricât ai încercat nu e suficient, nu trebuie să te dai bătut. Este important să comunici, să legi relații, să discuți problemele fiindcă este posibil ca soluția să sară dintr-un loc cu totul neașteptat sau necunoscut. În plus, mai multe capete gândesc mai bine decât unul.
Atunci când nu te lași ajutat, corabia ta se va scufunda fără doar și poate. Când conștientizezi că ai o problemă, că suferi și ai nevoie de sprijin, primul pas către ieșirea din impas este făcut. Chiar și având o corabie grav avariată de furtună, cu ajutorul oamenilor de la bord, care vor face reparațiile necesare sprijinindu-se, dar mai cu seamă sprijinindu-te, se poate ajunge la mal în siguranță. Nu spune nimeni că e ușoară călătoria, furtuni au fost, sunt și vor fi multe, dar dacă ai alături oameni valoroși, nici o furtună nu te poate scoate din joc.
În același timp, o criză în familie poate determina o criză identitară și în fine o schimbare la nivel moral. Acest amănunt aparent minor devine crucial în desfășurarea acțiunii, dar mai ales pentru deznodământ.
În încheiere, îmi place mult titlul: ”Udta Punjab” – Punjab-ul zburător… O aluzie care descrie perfect atmosfera de multe ori suprarealistă din film. Uneori aveam senzația că totul e o parodie ieftină, de prost gust, însă mai apoi îmi dădeam seama că pentru alții de vârsta mea sau chiar mult mai tineri este însăși viața, stilul pe care l-au adoptat și-l consideră necesar. Este înspăimântător.

Recomand filmul pentru distribuție, subiect și atmosferă. Abia aștept să flu cum vi s-a părut.

Filmul momentului: AMAL (2007)


Recenzia 109

Vizionat în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

Amal1hindifilmposter

Acest film a fost o revelație. Cum mie nu-mi place să citesc recenzii, asta pentru că aproape fără greș toate expun povestea cu lux de amănunte, am sărit din scaun de bucurie când am văzut că joacă Naseeruddin Shah, chiar dacă un rol scurt, dar cu siguranță crucial. E un film excelent pentru cei care preferă sobrietatea și doresc să evite efuziunile de dans și muzică. Dintre peliculele văzute în cadrul Namaste India – festivalul de film, e cea care mi-a plăcut cel mai mult. Probabil și pentru că îi știam pe unii actori și a fost de limbă hindi (cu muuuultă engleză).

Filmul oferă o perspectivă realistă asupra vieții, destinului, locului și scopului fiecărui individ în matricea cosmică. Corectitudinea, integritatea morală sunt principalele atribute pe care le caută dl Jayaram. Când, într-un final, le găsește, o ultimă decizie promite să schimbe viața unui om simplu, conducătorul de ricșa Amal. Personajul Amal este extrem de sincer creat: omul muncitor, care face tot posibilul să mulțumească pe toată lumea și să ducă mai departe tradiția de familia, încercând să-l facă mândru pe tataăl său, care veghea de sus. E genul de individ pe care poți întâlni pe stradă cu ușurință, dar pe care nu dai doi bani fiindcă nu vezi îl el nimic promițător. Suferă, aș spune, de acea seninătate în tragedie și neputință, dar și relativă sărăcie, chiar dacă are mai mult decât mulți alți concetățeni. Odată ce ajungi să descoperi fațete ale personalității și valorilor sale morale, constați cu surprindere că face parte din categoria ”pe cale de dispariție” sau ”pâinea lui Dumnezeu”, cum adesea spunem noi, românii. Este de neclintit în determinarea de a fi corect față de clienții săi, în așa fel încât să-i poată convinge că nu toți ricșawala sunt la fel. (a se vedea scena dintre Amal și Jayaram cu restul de 3 rupii) Suferă și de sindromul ”samaaj sevak” (în traducere slujitor al societății) atunci când hotărăște să se ocupe de cheltuielile spitalicești a unei fetițe ce trăia pe străzi și fusese accidentată de o mașină. Deși tăcut, modest în vorbă și port, bunătatea și dorința lui de a ajuta ies la iveală cu fiecare minut scurs al peliculei. Îți intră sub piele pe nesimțite, ca spre final să devii cel mai fervent susținător al său. Așa cum se întâmplase și cu dnul Jayaram.

Pe de cealaltă parte, prin dl Jayaram ni se dezvăluie suferințele unui om care toată viața s-a dedicat muncii, afacerii puse pe picioare cu mari sacrificii. Este arhetipul omului avut, dar nefericit, înșelat de familie și de prieteni. Mărturisirea din scrisoarea adresată lui Amal ne arată cât de afectat era de trădare, minciună, disimulare, lucruri ce l-au condamnat la o viață trăită în nesiguranță și teamă – teama de a nu fi înșelat… din nou… După cum se petrece adesea, oamenii mari au copii care cheltuie agoniseala părinților cât ai zice pește… A recunoaște, a conștientiza ce poamă este odrasla ta, mai cu seama eșecul tău ca părinte reprezintă imaginea unui carater extrem de puternic, dar mai ales sincer cu sine. De aici se vede că Jayaram a fost extrem de critic cu el însuși, în primul rând.

Intră în scenă și cel mai bun amic al dlui Jayaram, Suresh. Din punct de vedere al devenirii, este cel mai interesant personaj al poveștii. Inițial, îmi părea cu caracter la fel de infect ca fiii risipitori ai lui Jayaram. Însă, când eram pe cale să-mi pierd speranța în el, se produce miraculosul, și Suresh își schimbă poziția. Toate acestea se datorează corectitudinii molipsitoare a lui Amal. Amal, așa neînsemnat cum pare, produce niște schimbări interioare de nebănuit. Păcat că Suresh a plăti cu vârf și îndesat pentru nedreptățile comise în relația cu Jayaram. (a se vedea scena dintre Suresh și Vivek, unul dintre fiii lui Jayaram, când Suresh îi mărturisește lui Vivek că tatăl acestuia era capabil de o analiză mult mai adâncă a lucrurilor decât l-ar fi crezut cineva vreodată)

Ideea că lucrurile bune li se pot întâmpla oamenilor modești, săraci este arhiprezentă în film. Mai mult decât atât, însă, este subliniat faptul că există o ordine cosmică ce nu poate fi perturbată. Chiar de ar părea că cineva merită ceva, nu se poate înfăptui deoarece presupune o gaură în fragilul echilibru microcosmic, cu efecte devastatoare la nivel macrocosmic. Astfel, deznodământul nu este, probabil, pe gustul multora dintre noi, însă este necesar să înțelegem că fiece lucru își are locul și fiece individ calea pe care trebuie s-o urmeze. Desigur, vor exista momente când avem posibilitatea de a alege și poate chiar aduce schimbări parcursului inițial, dar în cazul lui Amal orânduirea și-a urmat cursul prestabilit și implicit nu a produs dezechilibrul în viața sa, schimbare pe care ar fi plătit-o scump. Rămas în necunoștință de cauză, Amal își continuă existența modestă cu aceeași seninătate alături de buna sa prietenă ce cu siguranță îi va deveni parteneră de viață.

Cu siguranță merită urmărit! Aștept cu nerăbdare opiniile voastre!

Filmul momentului: GREATER ELEPHANT (2012)


Recenzia cu nr. 108

Vizionat în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

GREATERelephant310--310x465

Mi-a fost cam groază că nu voi pricepe filmul. Până de curând, am acolit filmele ”festivaliere” ca ciuma. Începusem cu stângul și nu aveam chef de alte dezamăgiri cinematografice.

Nu mult după începerea proiecției, mi-am dat seama că va fi spumos, măcar din punct de vedere lingvistic. Da, un film în mare parte în hindi, cu inserții de marathi. Însă a fost delicios și din punct de vedere al poveștii. Toată lumea caută ceva. Dacă personajul principal își caută elefantul pierdut, actorii rătăcitori caută un loc de muncă, iar ”Dracula” caută un dentist. Polițistul este în eterna căutare a unei avansări în grad, iar celelalte personaje minore caută fie o bicicletă furată, fie răzbunare. Cu alte cuvinte, fiecare a pierdut ceva, identitatea chiar, aș putea spune; până la regăsirea scopului în viață, se alătură unor căutări ce par lipsite de sens și finalitate.

Personajele și situații sunt veridice, replicile sunt pline de expresii colocviale, iar sincronizarea comică este excelentă. Atâta caterincă de bună calitate nu cred că am văzut în vreun film. Și când mă refer la caterincă, e genul acela de ironie tipică românilor, inventată ca mecanism de supraviețuire în tumultul cotidian. Niciodată nu am avut senzația că între popoarele noastre există o legătură puternică, parcă eram acolo pe stradă, gata să adaug și eu niște vorbe de duh și apoi să ne amuzăm toți împreună, să facem front comun împotriva inamicului (mai mult sau puțin vizibil). Seriozitatea cu care își rostesc replicile te face să reflectezi asupra gravității situației, lucru pe care-l asociez cu durerea pe care o simte un individ cu privire la problema sa – atunci când te doare pe tine, nu există durere mai mare-n lume.

Totul este extrem de autentic și natural, acestea fiind caracteristicile datorită cărora filmul mi s-a lipit atât de suflet. Hazul de necaz este un alt ingredient care face toți banii și-l acaparează pe spectator în mrejele sale.

Finalul deschis este iar un amănunt care contează mult în întreg ansamblul. A meritat toți banii. M-am distrat copios și am avut ocazia să urmăresc cum personajele își regăsesc scopul, drumul într-o existență efemeră. Trebuie văzut dincolo de superficial și evident, trebuie pătruns în adâncuri…

Retrospectivă: Zilele Filmului Indian – Namaste India 2016


namasteindia zilelefilmuluiindian bucuresti

În perioada 24-29 mai 2016, s-au desfășurat Zilele Filmului Indian la Cinematograful Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez București. Felicit în primul rând echipa Namaste India pentru inițiativă și alegerile făcute. Am să vă las link-ul pentru filmul recenzat deja și care a fost proiectat în cadrul evenimentului. Urmează să redactez recenzii pentru acele filme pe care am apucat să le văd, iar pentru cele pe care le-am ratat sper să existe printre voi cinefili care le-au văzut astfel că aștept un comentariu cu privire la ce le-a plăcut sau nu (nu vreau rezumat, acela îl pot și eu citi de pe net, plus că mie nu-mi place să aflu povestea înainte să văd pelicula).

Am să mai spun câteva cuvinte despre atmosfera din sală și prezență. La primele două filme, am constatat cu mare surprindere și bucurie că sala a fost aproape plină. După una caldă, musai și una rece, la ultimul film la care am reușit să ajung, n-am fost mai mult de 15 persoane… Însă marele șoc a fost altul: nu cunoșteam pe absolut nimeni (cu excepția întâlnirii cu Andrew Singh). Cât despre lume, lume bună, foarte decentă, surprinzător de decentă. Nu știu dacă le-a plăcut sau cât de mult le-a plăcut, poate că așa sunt cei care frecventează zona, mai tăcuți. M-am bucurat însă să văd interes din partea persoanelor de toate vârstele. Prețurile au fost mai mult decât accesibile. Angajații au fost tare amabili, o plăcere să petreci timp acolo și datorită sălii intime.

Eu nu pot afirma decât că mi-am umplut sufletul de voie bună, mi-am hrănit spiritul și foamea lingvistică de nepotolit. Am cunoscut și un alt univers, o altă limbă pe care nu cred c-aș putea s-o învăț vreodată. A fost un cadou nemaipomenit.

PS: rămân cu oftica ce mă roade constant că nu am ajuns să văd tot ce mi-am propus – însă ce să faci, așa e când ai obligații profesionale…

Așadar, iată recenziile existente (cele care sunt fără link, urmează a fi postate; postarea va fi actualizată pe parcursul redactării recenziilor).

Marți, ZIUA 1: Greater Elephant (2012)

Miercuri, ZIUA 2: English Vinglish (2012)

Joi, ZIUA 3: Amal (2007)

Vineri, ZIUA 4: Chandalika (2011)

Sâmbătă, ZIUA 5: Barefoot to Goa (2015), Chitrangada (2012), Bișnoii (2011) – documentar, Radiopetti (2015)

Duminică, ZIUA 6: Ottaal (2015), Monsoon (2014) – documentar, Bajirao Mastani (2015)

Cele marcate cu roșu sunt peliculele pe care le-am ratat, așa că nu mă supăr dacă vă îndurați să mă direcționați către o sursă unde le-aș putea vedea (în cazul în care există). Mulțumesc anticipat. Cele marcate cu verde vor avea parte de recenzii cât de curând posibil.

Previous Older Entries Next Newer Entries