Filmul momentului: HAPPY BHAG JAYEGI (2016)


Recenzia nr. 117

Vreau să vă recomand un film ușurel, simpatic, comedie decentă și actori potriviți pentru rolurile pe care le interpretează.

Happy este personajul principal din cauza căreia sunt puse pe jar autoritățile din două țări. Hotărâtă să fugă de la propria nuntă, Happpy își ia destinul în mâini pentru că-și dorește un viitor alături de Guddu, dragostea sa. Toate bune, numai că Happy nu ajunge lângă Guddu, așa cum plănuiseră, ci dincolo de graniță, printr-o încurcătură de toată frumusețea. Partea cea mai interesantă este modul în care a fost gândit personajul lui Happy: tinerică, subțirică, dar sub aceste ”haine” se ascunde un adevărat vulcan care erupe periodic.

Dându-și seama că planul a eșuat, Happy cere ajutorul persoanei în a cărei casă a aterizat. Doar că Bilal, căci așa se numește eroul nostru, refuză să dea curs cererii. Happy intră în starea ”vulcan”, iar Bilal, într-un final, se gândește că ar fi mai productiv s-o ajute decât să se afle că adăpostește un cetățean clandestin în casă, mai cu seamă când tatăl său este implicat în politică.

Noul plan include trecerea graniței de către Guddu pentru a fi reunit cu Happy, căsătoria lor și trimiterea lor înapoi în India. Lucrurile se complică atunci când logodnicul abandonat la altar își face apariția, însoțit de tatăl lui Happy. Vor reuși oare să-i reunească pe cei doi îndrăgostiți? Ori povestea lor de dragoste va avea un sfârșit tragic din cauza implicării terțelor persoane?

Mai precizez că muzica e simpatică și glumele lingvistice nu lipsesc nici ele.

Sper să vă placă și aștept reacțiile de după vizionare.

happy-bhag-jayegi-1a

Filmul momentului: RAMAN RAGHAV 2.0 (2016)


recenzia nr. 116

ramanraghav2.0

Am așteptat cu mare interes acest film și a fost un deliciu. Din multe puncte de vedere. Într-o primă instanță, atât Ramanna – interpretat de Nawazuddin Siddiqui, cât și Raghuvendra – interpretat de Vicky Kaushal, pe care s-ar putea să-l știți din Masaan, sunt personaje complexe interpretate magistral de cei doi actori. Nawaz nu încetează să mă uimească cu câtă ușurință și naturalețe poate intra în pielea unor personaje variate, din toate categoriile sociale, cu valori morale și caractere diametral opuse. În privința lui Vicky, am rămas șocată să-l văd într-o ipostază atât de diferită de Masaan, de unde am tras concluzia că băiatul ăsta are talent cu carul.

Al doilea motiv care aduce un plus filmului este atmosfera sumbră, întunecoasă, dementă. Am avut senzația, pe tot parcursul desfășurării acțiunii, că un topor invizibil plutește deasupra capetelor tuturor celor ce se perindau prin poveste, fie că aveau vreo contribuție în narațiune, fie că nu. Regizorul nu se dezice de ”semnătura” sa, dându-ne să gustăm din diversele arome ce alcătuiesc atmosfera peliculei linguriță cu linguriță. Muzica, deși deloc pe placul meu, se potrivește de minune cu nebunia, instabilitatea emoțională și psihică a personajelor.

Factorul cu o mare pondere în succesul ansamblului este povestea. Avem de-a face cu un individ cu serioase probleme la mansardă a cărui ocupație de bază este căsăpirea conaționalilor. Tragic este că nimeni nu pare să-l poată opri, deși omul se prezintă autorităților de parcă mergea la petrecere. Aici, încep să se contureze idei de tipul în mintea mea: societatea în care trăim este mult mai bolnavă decât pare, siguranța este o utopie, iar supraviețuirea o loterie – dacă azi ai extras un loz câștigător, mai trăiești o zi; mâine s-ar putea să ți se înfunde. Viața este impredictibilă și asta mă îngrozește. Autoritățile sunt roase de cancerul nepăsării, corupției, dezumanizării.

Apoi, dinamica dintre personajele principale este cea care aduce elementul surpriză. Interacțiunile repetate, aparent întâmplătoare, ajung să-i pună pe cei doi bărbați față în față. Într-atât de adânc se merge în explorarea personalităților celor doi încât nu poți să nu ți-i închipui în oglindă. Atunci când comunicarea dintre aceștia îi apropie și mai mult, neliniștea și sentimentul de anticipare nu te lasă să stai pe scaun fără să te agiți. Aflate într-un echilibru delicat, legea și nelegiurea devin actori într-un spectacol de neuitat. Dușmani sau suflete pereche este întrebarea la care fiecare spectator poate să răspundă în funcție de propriile trăiri.

Un film excelent cu o distribuție de primă mână, sigur nu vă va plictisi.

Am să fac ceva ce n-am făcut până acum, vă las un soi de temă de casă: să veniți cu interpretarea proprie cu privire la semnificația titlului. 

Iată și rezultatul temei de casă:

Diana ne spune: ”Eu consider că titlul ar putea proveni de la faptul că personajul principal este un copycat al celui din 1960, însă din moment ce apare și 2.0, nu pot decât presupune faptul că există anumite diferențe în modul de operare al celui din urmă, fapt ce-l face diferit de primul, deci o nouă versiune a acestuia! P. S.: Raman înseamnă „plăcut, iubit”, în timp ce Raghav s-ar traduce „ urmaș al lui Raghu”, care, din câte știu eu este considerat ca un strămoș al lui Rama. Aici m-am cam împotmolit! Nu prea știu cum aș putea să le pun în legătură!:)

Oli a venit cu următoarea explicație: ”n-am vazut filmul dar wikipedia zice ca Raman Raghav a fost ceva psyco serial killer care a operat in Mumbai pe la mijlocul anilor 1960. Deci asta 2.0 banuiesc ca e un soi de versiune moderna a aluia. Eu as pastra titlul original pentru ca e numele unui individ care a existat; nu ceva cuvant traductibil.”

Ambele fete fiind foarte aproape ca explicații, consider că ambele comentarii merită un loc în această umilă recenzie. Felicitări, fetelor, vă mulțumesc pentru participarea și dorința voastră de a vă împărtăși ideile!

Aștept opiniile voastre cu interes.

Filmul momentului: MADAARI (2016)


recenzia nr. 115

madaari-second-poster

Am așteptat cu mare interes filmul după ce am văzut trailer-ul. Mi s-a părut că mi se potrivește ca stil și poveste. Nu m-am înșelat. În sfârșit, după o lungă așteptare, Irrfan Khan face un rol excelent. Mai multe despre el în cele ce urmează:

Dacă ați mai interacționat cu mine pe teme cinematografice, probabil că știți că nu sunt deloc entuziasmată când aud de Irrfan Khan. Este un actor mediocru – în starea sa naturală – mereu monoton și parcă sătul de toată munca pe care o are de prestat. Are un talent latent neexploatat, ceea ce-mi dovedește că are un enorm potențial. A sosit și momentul în care acest potențial a fost mai bine pus în valoare. Consider că este cel mai bun rol al său până în acest moment. Uitați de The Lunchbox și Life of Pi. Aici se vede cel mai bine capacitatea sa de adaptare la cerințele rolului. Este implicat emoțional profund, iar fațetele care ies la iveală uimesc spectatorul prin spontaneitate și inconsecvență. A interpretat magistral un om ruinat de o tragedie personală care ajunge într-un echilibru emoțional și psihic tare precar.

A fost adorabil și cel mic, Rohan (interpretat de Vishesh Bansal pe care s-ar putea să-l cunoașteți din diverse seriale). Modul în care a dat viață unui băiat atât de dezghețat și poznaș, dar în același timp isteț și parcă mult mai bătrân decât vârsta, este de apreciat. Dacă o ține tot așa, îi prevăd un viitor strălucit.

Câte ceva despre poveste: dispariția fiului unui politician important pune poliția pe jar. Cine este făptașul? Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Ce dorește? Doar că ceea ce inițial părea a fi opera unui amator se conturează în ceva foarte serios cu consecințe grave. Căutarea se transformă într-o adevărată cursă contra cronometru în încercarea aflării identității vinovatului și a recuperării copilului. Ce urmărește omul și de ce refuză predarea celui mic? Cum de nu poate fi găsit din moment ce comunică prin telefon? – sunt câteva din întrebările care nu le dau pace autorităților. Când făptașul hotărăște că e cazul să se dea cărțile pe față, ies la iveală toate secretele bine păzite ale celor mai importanți reprezentanți ai comunității. Moralitate, responsabilitate, dreptate sunt cele cerute de răpitor. Tragedia care i-a marcat existența și din cauza căreia i s-a răpit însăși rațiunea de a trăi este dezvăluită. Impactul jocurilor de culise este adus în prim plan de mărturisile pe care acesta le obține forțat de la adevărații criminali.

Un mare plus al filmului este interacțiunea dintre răpit și răpitor. Răspunsurile pertinente și curajoase ale celui mic îl dezarmează pe adult. Mai mult, înțelegerea tacită dintre cei doi nu face altceva decât să îi apropie. Cu adevărat se spune despre copii că simt omul, acesta fiind cazul și aici. Deși într-o situație periculoasă, Rohan nu este intimidat și nici nu se plânge de teama provocată de răpitor. Pe parcursul călătoriei lor, discuțiile și amintirile îi aduc la un numitor comun. Inițial, Nirmal, căci așa se numește răpitorul nostru, îl subestimează mult pe Rohan, crezându-l incapabil să-i priceapă motivele. Însă, la final va descoperi ce aliat puternic are, cât de înțelept este de fapt Rohan.

Titlul filmului a fost motiv de bucurie fiindcă am mai învățat un cuvânt. Madaari s-ar traduce prin jongler sau artist care organizează spectacole cu maimuțe ori urși. Excelent ales, este de o profunzime rar întâlnită în epoca modernă. Pe jongleri îi găsim pe două planuri: planul politic, în care sunt cuprinși toți cei puternici care jonglează oamenii pe degete fără să le pese de efectele deciziilor lor; planul social, în care se situează și Nirmal care ajunge să jongleze politicieni printre degete pentru a se face auzit. Analizând succint numele lui Nirmal, mă gândesc că i se potrivește de minune: nirmal înseamnă pur, nepervertit. Deși a ajuns la soluții drastice, intențiile sale au rămas pure, iar dorința sa de înfăptuire a dreptății are să aducă beneficii și semenilor săi.

Trebuie să adaug că principalul cântec din film m-a emoționat atât de profund încât și azi îmi aleargă prin minte acele versuri. Irshad Kamil, textierul, a inclus cântecul în context cum nu se putea mai bine. Rar mi se întâmplă să laud o melodie atât, dar având în vedere sentimentele trezite, nu puteam să nu subliniez asta. Vocea lui Sukhwinder Singh reflectă impecabil strigătul plin de durere al unui tată distrus de suferință. Și acum mi se zbârlește părul când rememorez acele versuri și acea voce cristalină, pătrunzătoare… Trebuie neapărat să ascultați cântecul, dar mai ales să vedeți filmul și modul în care a fost inclus acesta în poveste.

Concluzia, ca să nu vă mai plictisesc: merită văzut! Un Irrfan Khan ce-și trăiește rolul cum nu a mai făcut-o vreodată!

PS: găsiți traducerea cântecului în română chiar AICI.

Filmul momentului: English Vinglish (2012)


Recenzia nr. 114

english-vinglish-poster01

Difuzat în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

Mi-a plăcut extrem de mult de la prima vizionare. Sridevi este perfectă în rolul lui Shashi, casnica specialistă în dulciuri, dar prea puțin apreciată de membrii familiei. Când mă va mai întreba lumea de ce ar învăța o oarecare limbă străină, am să le dau exemplu acest film.

Este înduioșător să asiști la înflorirea cuiva aflat nu chiar la prima tinerețe mulțumită îmbunătățirii abilităților sale lingvistice. Am spus-o și am s-o spun până obosesc, cu riscul de a deveni agasantă, învățarea unei limbi străine îți oferă o libertate pe care rar o poți găsi într-o altă activitate. În alte treburi poți găsi cel mult latura terapeutică, o pasiune, dragostea pentru ceva nou. Însă o limbă îți deschide uși către un nou univers, de la aventurile unor personaje din literatură la interacțiunea cu oamenii din altă cultură.

Dacă vreți să aflați despre peripețiile lui Shashi departe de casă și doriți să stiți cum se termină aventura ei, urmăriți filmul neapărat.

Sunt curioasă cum vi s-a părut, asta dacă l-ați văzut deja!

Filmul momentului: OTTAAL (2015)


Recenzia nr. 113
Primul meu film malayalam
Văzut în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

ottaal_ver4_xlgpostermalayalamfilm

A fost o experiență cu totul diferită. Ritmul filmului surprinde ritmul vieții în deltele Keralei. Pentru mine, cineva căreia îi place să știe ce se întâmplă în lume, să fie la curent cu ultimele știri cinematografice și muzicale din India, a fost șocant să văd în ce simplitate trăiau cele două personaje principale ale peliculei. Impropriu spus simplitate, ci mai degrabă sărăcie lucie, din moment ce nici măcar o casă solidă nu se întrevedea. Urmărind activitățile zilnice ale personajelor, nu m-am putut abține să nu-mi spun ”Doamne, ce viață tihnită, lipsită de griji duc acești oameni”. Doamne, cât m-am înșelat!

Trebuie să vă mai spun și că filmul surprinde minunata relație dintre un bunic și nepotul său. Bunicul este singurul sprijin și rudă în viață a băiatului. Îl crește cu greutate, dar frumos și pur, exact ca natura care pentru ei este acasă. Revenind asupra afirmației mele cu privire la viața lipsită de griji, chiar și într-un mediu unde nu ai nimic în posesie, prin urmare nu ai ce pierde, factorul uman este cel care provoacă dureri de cap. Prin factor uman mă refer la micul băiat, un suflet nepervertit și o minte strălucită, pentru care bunicul își dorește o soartă la fel de luminoasă precum imaginația celui mic.

Cu inima ruptă în două, bunicul trebuie să-l trimită pe nepot departe, cu promisiunea că va ajunge la o școală bună. Băiatul va fi nevoit să dea piept cu realitatea pentru prima dată și nu îi va fi deloc ușor.

Plusul cel mare al filmului este finalul deschis. Nu vă pot explica câte scenarii am țesut pe drumul spre casă, toate cu o încheiere fericită. Crudul adevăr este că pentru acel suflet deznodământul nu va fi fost nici unul din scenariile mele. Gustul amar persistă și azi, dar speranța întru mai bine mă însoțește. Un film tare sensibil. Mai autentic de atât nu se poate. A scris istorie în industria cinematografică de limbă malayalam. Adaptare după una din operele lui Cehov, Vanka.

Aștept opinii!

Previous Older Entries Next Newer Entries