Filmul săptămânii: SEETA AUR GEETA (1972)


valabil pentru săptămâna 85: 13-19 iulie 2015

seetaaurgeeta

Acest film mi-a fost recomandat și abia după această recomandare m-am hotărât să-l urmăresc, deși știam de el și de faptul că e apreciat. Mă bucur că i-am dat o șansă fiindcă am văzut-o pe Hema Malini într-o cu totul altă lumină.

Nu vreau să dau prea multe detalii legate de poveste, însă am să menționez faptul că Hema Malini a fost excelentă în insufla viață în două personaje diametral opuse și asta într-o epocă când nu existau tehnologii moderne și efecte speciale. dacă una dintre fete e întruchiparea perfectă a tinerei clasice, sfioase, care nu iese din cuvântul rudelor nici s-o pici cu ceară și suportă tăcută toate nedreptățile și pedepsele inepte la care e supusă, cealaltă este extrovertită, certăreață și cu un tupeu cât să le ajungă pentru tot restul existenței celor care se pun cu ea. Tema tratată este o veche preferată a indienilor, copii despărțiți la naștere (bichdi hui bahanen).

M-am amuzat copios când Geeta pune piciorul în prag și face ordine în ogradă. Fiecare își primește pedeapsa la timpul potrivit, iar ideea că ”achche logon ke saath achcha hi hota hai” (oamenilor buni și se întâmplă lucruri bune) mă face să nu-mi pierd cu totul speranța în omenire.

Dacă priviți mai adânc de suprafața comică, filmul tratează cu seriozitate rolul femeii în societate și schimbările prin care trebuie să treacă aceasta pentru a putea supraviețui în lumea nemiloasă.

Aștept și părerile voastre.

Filmul săptămânii: GAZAL (1964)


valabil pentru săptămâna 55: 15-21 decembrie 2014

Iată și ultimul film din maratonul meu de 5 săptămâni de recomandări de filme vechi pentru nostalgici cu ocazia împlinirii a 50 de recenzii/recomandări succesive. Sper doar că ați găsit ceva interesant și nu uitați că sunt deschisă ideilor noi și respectiv recomandărilor.

gazal1964postersmall

Menționez acest film mai ales pentru muzica excepțională și pentru limbajul elevat folosit decât pentru poveste. Povestea de dragoste nu e una ieșită din comun, dar e marcată de sensibilitate și gingășie, lucruri care lipsesc cu desăvârșire în unele producții moderne. M-am îndrăgostit de poetismul filmului și de poezia care încununează și desăvârșește cel mai sublim sentiment pe care are omul darul să-l trăiască.

Cu actori deosebiți, cu o muzică și versuri extraordinare, a reușit să mă cucerească. Zic că merită să-i dați o șansă dacă nu aveți ceva mai bun de făcut.

Găsiți traduse versurile pentru: Rang aur noor ki baaraat și Naghma-o-sher ki saughat.

Filmul săptămânii: YAHUDI (1958)


valabil pentru săptămâna 53: 1-7 decembrie 2014

Profit de ocazie să urez tuturor românilor un călduros LA MULȚI ANI de ziua națională!

yahudi-standee

L-am văzut pentru prima oară acum ceva timp și pot spune că mi-a plăcut enorm. Era prima oară când vedeam un film indian vechi care nu era despre indieni și cultura lor. Mi-a plăcut fiecare minut, mai ales că este și o poveste încurcată de dragoste la mijloc. Îmi place împletirea culturii romane cu cea iudaică și cum actorii, despre care știu că sunt indieni, dau viață unor personaje din altă lume decât cea cu care sunt atât de familiarizată.

Romanii sunt creionați ca fiind poporul superior, asupritor și nemilos. Își impun regulile absurde și conduc după principiul instituirii și păstrării fricii. Se încearcă de asemenea reabilitarea unui sitem cu multe lacune și nedreptăți prin încercarea de a sublinia faptul că există dreptate la curtea romană în ceea ce privește judecata: o judecată egală pentru toți oamenii, nimeni nefiind mai presus de lege.

Evreii apar ca fiind neajutorați, mereu pe fugă, mereu suferind de pe urma abuzurilor romanilor. Este adus în prim plan talentul lor în ale negoțului, dar și bunătatea și puritatea sufletească. Încearcă să trăiască neabătându-se de la preceptele morale și religioase proprii identității lor etnice și demonstrează un curaj deosebit când vine vorba despre lupta pentru drepturile omului.

Povestea de dragoste pe care o menționam mai devreme este circumscrisă acelor elemente de vis tipice filmelor indiene, cu un adaos substanțial de întorsături surprinzătoare de situație. Să-și strige oare o tânără evreică oful în plenul curții romane și să ceară dreptate pentru că a fost mințită de cel pe care-l credea sufletul ei pereche? Sau să dea totul uitării și să se prefacă imună la cele întâmplate, îngropând totul și considerându-l un coșmar irepetabil? Atunci când trebuie să te bazezi pe un sistem în ale cărui valori nu te regăsești pentru a primi dreaptă judecată este imposibil să nu-ți pui întrebări cu privire la sinceritatea celor implicați în actul de justiție. Cu atât mai mult, cum să speri să beneficiezi de dreptatea mult sperată când cel care te-a rănit face parte din aceeași elită?

Sper să vă placă la fel de mult povestea cum mi-a plăcut și mie. Discursul bătrânului din final este grandios și nu merită pierdut sub nici o formă. Limbajul este de asemenea ales, cu termeni arabo-persani de o frumusețe aparte.

Vizionare plăcută!