Filmul momentului: TOILET – Ek Prem Katha (2017)


recenzia nr. 133

M-am gândit că a sosit momentul oportun să vă recomand acest film, asta în cazul în care nu l-ați văzut. Subiectul tratat este unul deosebit de interesant, pe care mă voi axa la sfârșit (cei care nu doresc detalii sunt rugați să nu citească NOTA CULTURALĂ). Până atunci, subliniez următoarele: More

Advertisements

Filmul momentului: SECRET SUPERSTAR (2017)


recenzia nr. 132

Simplu, dar cu un mesaj de înseninat zile mai puțin luminoase; prea multe nu aș avea de spus, punctez doar câteva detalii: More

Filmul momentului: KAUN (1999)


recenzia nr. 131

Evit filmele lui Ram Gopal Varma pentru că mi se par prea ciudate; doar că m-am hotărât, în cele din urmă, să-l urmăresc fiindcă l-am tot văzut amintit prin diverse liste de thrillere. N-am regretat nici o clipă, din contră, îmi pare rău că l-am văzut atât de târziu; cred că e cel mai bun film de suspans pe care l-am văzut, produs de Bollywood. Să vă spun și de ce: More

Filmul momentului: KAHAANI 2 (2016)


recenzia nr. 124

kahaani-2-poster

Am tot amânat să scriu despre film din lipsă de timp, dar am zis că e prea interesant să nu vi-l recomand. Că tot am pomenit de interesant, nu atât modul în care e prezentată povestea și stilul regizorului, cât alegerile personajului principal sunt cele care merită urmărite cu adevărat.

Desfășurarea acțiunii, după ce facem cunoștință cu prezentul, ne poartă în trecutul personajului principal feminin  – Durga Rani Singh. Durga duce o viață previzibilă, de acasă la serviciu și viceversa; monotonia este ruptă ocazional de amicul Arun. Totul se schimbă când observă o elevă în școala în care lucrează că este mereu pedepsită; comportamentul exagerat de tăcut al fetei o face curioasă într-atât încât ajunge să lege o strânsă prietenie cu cea mică. Ceea ce descoperă despre acest suflet pur o lasă fără cuvinte, iar atunci când ia dreptatea în propriile mâini, lucrurile o iau complet la vale.

Suntem cu adevărat în siguranță în familie? More

Filmul momentului: RAEES (2017)


recenzia nr. 123

raees-poster2

L-am așteptat mult. Am fost foarte încântată de primele imagini, de primele păreri. Doar că am ajuns la concluzia că nu este un film pe gustul meu – parcă e simplist (am experiența filmelor de acțiune, filmelor polițiste, deci nu pot spune că sunt începătoare).

Subiectul principal se învârte în jurul lumii interlope, al afacerilor ilegale. Nu pot să zic că are ceva special, ceva care să-l scoată din rândul filmelor cu răufăcători și să-l transforme în ceva senzațional. Sunt dezamăgită nu atât de prestația actorilor, cât de produs în general. Atât Shahrukh Khan, cât și Mahira Khan și-au făcut treaba cu dăruire. Totuși, îmi lipsește ceva. Mai grav este că nu pot pune degetul și să zic ”uite, domnule, asta era!”. Poveste are, muzică bună are, actori talentați am bifat, însă nu sunt impresionată.

Nu consider că relația dintre omul legii și răufăcător a fost explorată suficient și nici pusă în valoare. Acum că stau să analizez, cred că asta îmi lipsea cel mai mult. Ceea ce mi-a plăcut este faptul că Raees, personajul principal, este umanizat. Deși, inițial, pare un tip căruia succesul i s-a urcat la cap și că nimic nu-l poate atinge pentru că poate scăpa din orice bucluc, se demonstrează că viața știe cum să stoarcă aroganța din om și să-l aducă cu picioarele pe pământ. Descoperim că Raees are o conștiință și că factorul uman este, în cele din urmă, mai important decât statutul sau puterea financiară, mai cu seamă fiindcă implicate sunt victime colaterale, nevinovați prinși în vârtejul puterii.

Dacă e să-l revăd, o s-o fac numai pentru actorii principali.

Vă îndemn, totuși, să-l vedeți, să trageți propriile concluzii. Este un film excelent pentru cei care preferă genul.

Pnetru celălalt film lansat în aceeași zi cu Raees, puteți citi recenzia AICI.

Părerile voastre sunt binevenite!

Filmul momentului: KAABIL (2017)


recenzia nr. 122

kaabil

Fiindcă s-au lansat în aceeași zi și pentru că sunt filme mari, cu actori cunoscuți, mi-am zis că trebuie să le văd pe ambele. Începem cu Kaabil. Povestea este mult mai bună decât mi-am imaginat; actorii sunt bine aleși, potriviți rolurilor; muzica îmi displace, nu face dreptate filmului (deh, nu se poate și muzică excelentă și film bun – e un blestem care mă tot urmărește de ceva timp).

Întrebarea care nu mi-a dat pace în timpul vizionării este: ce-l înnebunește pe om? De aici s-au născut multe altele: câte nedreptăți trebuie să îndure cineva pentru a-și pierde empatia, compasiunea, grija pentru pentru cei din jur? Cât de rănit trebuie să fie cineva sufletește pentru a renunța la sine și a se abandona în vâltoarea vieții cotidiene? Ce-i rămâne de făcut cuiva care își pierde speranța în justiție? Este o soluție să aștepți justiția divină sau să o înfăptui cu propriile mâini?

Atunci când două jumătăți ale unui întreg se întâlnesc și fuzionează rezultă o dragoste sublimă. Însă, atunci când fiecare jumătate are același defect este cu atât mai emoționant, căci fuziunea se petrece la un nivel mai profund decât ceea ce poate percepe omul obișnuit, care nu face altceva decât să creadă că toate darurile simțurilor i se cuvin. Doar că, precum se petrece adesea în viață, sfera se destramă, jumătățile fiind smulse de forța crudului destin, despărțite de răutatea umană. Așa cum am spus-o și o spun, nu există dușman mai aprig al omului decât omul.

Cât de departe poate fi întinsă coarda răbdării în așteptarea dreptății, consolării veți descoperi în acest film. Este sau nu Rohan, personajul principal masculin, capabil să înfrunte cele întâmplate? O merită Rohan pe Supriya, personajul principal feminin?

Îl recomand cu multă căldură! Hrithik Roshan face un rol excelent, Yami Gautam are o sensibilitate aparte, iar Ronit Roy este fermecător în machiavelismul său.

Aștept reacțiile voastre cu interes!

Filmul momentului: DEAR ZINDAGI (2016)


Recenzia nr. 120

dearzindagiposter

Am așteptat filmul acesta cu mare interes. Mi-am propus, în schimb, să nu-mi fac speranțe în legătură cu povestea sau prestația actorilor – și s-a dovedit a fi o soluție bună pentru a nu mai suferi o dezamăgire (mai greu e să păstrez acest obicei). Mi-a plăcut. Mult. Ar fi foarte multe puncte de discutat, dar ar însemna să vă povestesc filmul în cele mai mici detalii. Nu sunt genul care face asta, e mult mai important să-l vedeți voi, fiecare dintre persoanele care citesc aceste rânduri, să vă faceți o idee, să-l treceți prin filtrul propriu și să-l simțiți.

Am să vă enumăr câteva puncte mulțumită cărora filmul intră în lista mea de ”merită văzut! nu doar o dată”:

  1. povestea foarte realistă, aproape de viață; iată încă un exemplu care demonstrează că nu avem nevoie de mașini zburătoare sau de oameni bionici pentru a ne trezi din letargie, pentru a ne determina să analizăm niște întâmplări, fenomene, pentru a ne provoca la introspecție; cred cu tărie că unul din cele mai puternice aspecte ale filmului este exact provocarea la instrospecție – a fi sincer cu tine este cel mai important lucru, a-ți recunoaște că ai greșit sau că ești nefericit sunt un pas către a te cunoaște mai bine, a te accepta așa cum ești; să greșești, a fii nemulțumit, să cauți altceva, să fii nehotărât, să fii mâhnit pe viață și pe familie, toate sunt lucruri omenești și normale, până într-un punct; dar ce faci atunci când ești atât de prins în ghearele trecutului că nu reușești să te eliberezi? Cauți. Ce? O soluție, o ieșire, ceva care să împace și capra și varza, dar până să ajungi acolo e un drum lung și anevoios de parcurs – un dialog cu tine însuți în care vei deveni atât de sincer încât te vei schimba; Schimbarea este necesară, căci altfel ”îi vei permite trecutului să înfulece din prezentul tău, împiedicând viitorul strălucit să se împlinească” (bine, nu sună fix așa, dar e una din replici)
  2. prestația actorilor este una foarte naturală; fără tone de machiaj, fără haine extravagante; ne putem regăsi mult mai ușor în acestea atunci când le simțim lângă noi, cu potențial de ”vecinul de palier”, decât când trăiesc sub clopot de sticlă undeva în vârf de munte într-un conac de un lux exagerat. Atât Alia Bhatt, cât și Shahrukh Khan mi-au ajuns la inimă prin faptul că sunt umani, cu tot ceea ce cuprinde sub umbrela sa acest termen. Personajul feminin interpretat de Alia, Kaira, e arhetipul tânărului ambițios, dar neînțeles, care ajunge la maturitate mult mai devreme cu un bagaj consistent de frustrări. Frustrările, la rândul lor, devin obstacole ce îi întunecă atât gândirea, cât și relațiile interpersonale. Luarea deciziilor devine o rutină cu un rezultat dinainte știut fiindcă nemulțumirile și neajunsurile dinlăuntru nu permit curajului de a înfrunta ce va să vie stând falnic în picioare, pregătit să stea scut în fața torentului și tumulmului vieții. Iată că relația cu sinele se dovedește una foarte puternică, iar procesul de transformare interioară prin care trece tânăra este o încântare de privit. Mai ales atunci când tovarăș de drum îl are pe Jahangir Khan (interpretat de Shahrukh Khan).
  3. muzica este foarte plăcută, chiar de nu e comercială; se potrivește perfect cu subiectul și atmosfera filmului; vizual, totul e încântător, simplu, dar ieșit din cotidian. Am avut senzația ca m-am întâlnit cu un vechi prieten cu care am stat la taclalale câteva ore bune și că reîntâlnirea cu acest prieten va fi mai savuroasă.
  4. nu în ultimul rând, replicile au un aer cu totul aparte; aș zice că evocă cele două lumi, lumile personajelor principale; dacă pentru Kaira s-au scris replici scurte, dure, tumult și repeziciune pentru a reflecta furtuna internă, în cazul lui Jahangir totul este poetic, plin de înțelepciune milenară pentru a sublinia experiența de viață și capacitatea sa de a discerne, de a sfătui, de a pune balsam pe răni.

Concluzia: un film încântător prin simplitate, subiect, distribuție; ajunge la suflet dacă deschizi ochii suficient de bine, dar mai ales dacă deschizi poarta către suflet și fereastra către cel mai ascuns cotlon, acolo unde există acea parte din tine pe care doar TU o cunoști, acea parte care îți va dezvălui o nouă fațetă neîncetat și când crezi că nu mai există secrete, te surprinde iarăși, acea voce internă care îți va spune mereu adevărul, oricât de crunt ar fi, pe care te poți baza necondiționat și pe care trebuie să o tratezi cu un singur medicament: SINCERITATEA.

Aștept reacțiile voastre cu nerăbdare!

Previous Older Entries