Musafir: Alina Popescu despre legătura de suflet cu India


Revin cu mărturisirile unei persoane pe care o admir sincer pentru înțelegerea profundă a lumii, a politicii, a literaturii și multor alte lucruri pe care eu nu le pot încă pătrunde. Cu mare emoție o privesc în fiecare an alături de colege și coordonator cum își dezvăluie o bucățică din suflet și ne dăruiește și nouă din ceea ce are. Mi-a făcut mare plăcere să citesc rândurile pe care le-a așternut și îi mulțumesc pentru deschidere; iată ce ne povestește Alina:

  1. Spune-ne în ce condiții a avut loc primul tău contact cu India (când, prin ce).

Bună întrebare… M-am născut în 1978, am prins vremuri în care India nu ajungea în România decît prin intermediul filmelor, şi acelea rare. Am să povestesc pe scurt ceva ce s-a petrecut în 1987-1988, care sper să răspundă la întrebare. Eram la bunica la ţară, la Călimăneşti. Acolo, aveam un televizor, dar nu mergea. Eu şi verişoara tatălui meu auzisem că se va da la televizor filmul „Elefantul alb”. Am plecat cu ea la Vîlcea, unde stăteau părinţii ei şi restul rudelor, ca să vedem filmul, un adevărat eveniment. Lumea s-a distrat copios, văzîndu-mă dansînd. Restul e istorie… antică.

  1. Ce anume te-a vrăjit la India întâi?

Ritm, rimă, Tagore, Kipling, linişte şi înţelesuri vechi. Exoticul, urmat de lecturi, gînduri, căutarea unui sens propriu. În clasa a VIII-a, citeam Ramayana şi căutam să înţeleg, au urmat Legile lui Manu, Sakuntala, scrierile lui Tagore. Prima carte de Tagore, „Sadhana”, am primit-o ca premiu, în clasa a VII-a (1993). O mai am şi acum. Scria acolo că Europa e civilizaţia zidurilor, India, a naturii. Natură, linişte, drumuri lungi, prăfuite şi pline de cântec şi poezie.

  1. Domeniul în care lucrezi te leagă cumva de India?

Absolut deloc.

  1. Cum ai ajuns să participi la festivalul culturii indiene Namaste India în calitate de artist?

Din întîmplare. Nici acum nu sînt convinsă că am ce căuta acolo.

  1. Cum ai ajuns să dansezi dans clasic indian și care stil de dans clasic e cel mai aproape de sufletul tău?

Cum am ajuns? Dintr-o întîmplare, din nou. Prietena unei colege de serviciu, Cristina Şerban, făcea dans clasic indian. Schimb de numere de telefon şi… iar istorie antică. Cel mai aproape de sufletul meu? Simplu: bharatanatyam.

  1. Știu că faci parte dintr-un centru artistic, Centrul de Artă Euterpe; ne-ai putea spune mai multe despre activitatea sa?

Multe-s de spus şi ar ocupa mult spaţiu. Pe scurt: muncă multă, perseverenţă chiar în condiţii neprielnice, investiţii proprii (tot ce vedeţi e cumpărat/făcut de noi), concept original, dorinţa de a aduce în fiecare an ceva nou, o poveste nouă, o călătorie nouă.

  1. Ce te atrage cel mai mult din vasta cultură a Indiei în momentul de față?

Chiar acum? Am să-ţi răspund altfel de cum te aştepţi, probabil, şi-am să zic: Kabir Bedi şi Geeta Chandran.

  1. Cât de mult ți s-a schimbat perspectiva asupra Indiei, odată cu trecerea timpului?

Enorm de mult. De la fetişcana care citea o revistă despre India, veche din anii 1960 (o mai am şi acum), am ajuns un om care citeşte despre India ca despre un tărîm unde se investeşte în zboruri cosmice, dar prea puţin în alfabetizare, unde oraşul e la mii de ani lumină de sat, unde drumurile prăfuite şi milenare trebuie parcurse cu bodyguard, de teama violurilor.

  1. Ne poți enumera trei artiști indieni din lumea dansului pe care îi admiri în mod deosebit?

Simplu: Alarmel Valli, Geeta Chandran, Shobana.

  1. Ai avea recomandări pentru tinerii români iubitori de cultură, în special dans clasic indian?

Să aprofundeze, să studieze cu seriozitate. Altfel, nu se poate. Şi să-şi urmeze visul. Acest vis şi orice altul ar avea. Viaţa e prea scurtă pentru regrete şi niciodată nu e prea tîrziu.

Advertisements

Musafir: Mădălina Vasile, despre pasiunea ei pentru dans


PRECIZARE: Această postare face parte din rubrica pe care am denumit-o MUSAFIR (tocmai pentru că acest cuvânt se regăsește în ambele limbi, atât hindi, cât și română) prin care mi-am propus să vă prezint interviuri/mărturisiri ale artiștilor/spectatorilor singurului festival dedicat culturii indiene din România, Namaste India. Sper ca acest demers să ne aducă mai aproape, să ne deschidă mințile și sufletele către o mai bună comunicare, să ne unească întru dragostea pentru India și pasiunile adiacente.

Printre primele mesaje pe care le-am primit este cel al Mădălinei Vasile, o tânără care a fost fermecată de lumea dansului indian, anul acesta numărându-se printre dansatorii festivalului unde ne-a prezentat kathak. Iată ce ne scrie Mădălina:

”În primul rând să mă prezint: numele meu este Mădălina şi am 17 ani. Sunt elevă şi în acest an m-am numărat printre artiştii din cadrul festivalului Namaste India. Ca să trec direct la subiect, pasiunea pentru cultura indiană a început în urmă cu 3 ani când am urmărit primul meu film indian. Mi-au plăcut atât de mult subiectele şi mesajele transmise, dar nu am putut să trec cu vederea peste costumele colorate şi dansurile energice pe care le regăseam în fiecare film de la Bollywood. Cum era de aşteptat, magia dansului nu a stat prea departe şi a pus stăpânire pe mine, un pic cam mult spus, dar adevărat. Am început să imit mişcările din filme până am creat propriile coregrafii (câteodată nici nu este nevoie să stau prea mult pe gânduri) este suficient să aud ritmul muzicii, iar paşii îşi fac imediat apariţia. După ce mă participat la câteva ediţii ale festivalului ca spectator, m-am hotărât să urc şi eu pe scenă. Personal, cred că nimeni nu îşi poate da seama de trăirile pe care le are artistul în timpul prestaţiei… Atunci când dansez mă simt că o actriţă la Bollywood, sună copilăresc, dar în  momentul în care îmbraci portul indian şi reprezinţi o ţară prin ceea ce faci, chiar ai impresia că “eşti de acolo”.
Pe lângă reprezentaţiile pe care le susţin, festivalul Namaste India a reprezentat drumul pe care a trebuit să îl urmez pentru a întâlni oameni deosebiţi, cu care împărtăşesc aceleaşi pasiuni, care mă pot înţelege foarte bine şi desigur de la care am învăţat câte ceva. Aici am putut să-mi trăiesc visul cu adevărat şi să pot arată tuturor un colţişor al Indiei.

Sper să îți fie de ajutor și să primești cât mai multe păreri!

Mădălina Vasile”

Mulțumim Mădălina pentru frumoasa descriere, îți urăm mult succes și spor în activitate și cu siguranță că îmi va fi de folos, sper ca oamenii să se deschidă după ce citesc ce ai scris tu.

am văzut o mare evoluția la Mădălina Vasile - mișcări mai bine legate, curate; felicitări!

am văzut o mare evoluția la Mădălina Vasile – mișcări mai bine legate, curate; felicitări!

Pastila de cultură: Cu și despre Bharatanatyam


Butonam azi pe net și m-am gândit să caut niște clip-uri în care se explică sau măcar se demonstrează mudrele din dansul clasic; am găsit neașteptat de multe, dar astea mi-au plăcut cel mai tare:

Iată câteva detalii despre acest stil de dans dintr-un articol mai vechi:

Bharatanatyam s-a născut în sudul Indiei, în Tamil Nadu, încă pe când regatele abia îşi începuseră existenţa, iar Vedele erau încă “tinere”. Numele dansului anunţă componentele care-l fac deosebit de artistic şi plăcut spectatorului: Bhava(expresie), Raga (muzică), Tala (ritm) şi Natya (teatrul muzical clasic indian). Este cel mai popular dar şi cel mai tehnic dintre dansurile clasice indiene, fiind cel mai gustat pe meridianele lumii.

În timpuri străvechi, acest dans era executat doar în temple de fete tinere numite devadasi. Ele erau considerate soţiile zeilor pe care îi slujeau prin dans, fiind vorba mai mult de un legământ spiritual decât de unul fizic.

Orice reprezentaţie este compusă din Abhinaya sau Natya, arta dramatică de a povesti, Nritta, mişcări pure de dans şi Nritya, rezultată prin combinarea primelor două.

Bijuteriile şi costumele sunt specifice, saree-ul fiind unul greoi care rigidizează mişcările. Clopoţeii de picior, ghungroo, sunt nelipsiţi fiind elementul primordial în păstrarea ritmului. Muzica este cea tipică sudului şi anume cea carnatică, iar instrumentele folosite sunt: toba, flautul, vioara şi veena. Versurile sunt aproape inexistente, fiind preferate silabele ritmice, iar când apar sunt fie în tamil, telugu sau kannada.

Mişcările sunt de o rapiditate şi complexitate uimitoare, iar expresiile faciale te fac să simţi fiori reci pe şira spinării.

5271865060_c51fb6fc94_b

Click AICI pentru a citi tot articolul.

Ultimul mi-a plăcut în mod deosebit pentru că a descompus toată fraza sanscrită și a luat-o ușor, așa ca pentru necunoscători, explicând în detaliu atât prin cuvinte, cât și prin gesturi:

Sharmila Sharma – kathak


Doamna Sharmila Sharma, dansatoare de kathak, a fost prezentă la București, în cadrul Festivalului Culturii Indiene Namaste India 2013 desfășurat la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” în perioada 20-23 iunie.

Din motive lesne de înțeles, nu am putut filma. Însă am zis să postez niște clip-uri ca să prindeți gustul acestui stil. Vizionare plăcută!

kathak

 

 

kathak1

 
kathak2
 
Născută în Jaipur, Sharmila Sharma provine dintr-o familie de artişti. Tatăl ei este muzician şi cântăreţ de muzică tradiţională, iar mama este dansatoare de Kathak şi, de asemenea, cântăreaţă de muzică tradiţională. Prima apariţie pe scenă a Sharmilei Sharma, la vârsta de trei ani, a coincis cu prima sa participare la un concurs de dans, prestaţia sa a cucerit publicul şi a fost răsplătită cu premiul întâi.
După o pregătire iniţială în artele dansului tradiţional din partea de nord a Indiei, cât şi în arta dansului Kathak însuşită de la mama sa Tara Sharma, Sharmila s-a alăturat renumitei Kathak Kendra din New Delhi, unde, de asemenea, a învăţat arta muzicii clasice hindustani și percuția la instrumentul tabla.
Talentul său a înflorit sub aripa protectoare a artiştilor Pandit Rajendra Kumar Gangani (stilul Jaipur) şi Pandit Birju Maharaj (stilul Lucknow). Sharmila a devenit dansatoare profesionistă la vârsta de 14 ani şi de atunci încântă publicul cu dansul său în cadrul a numeroase festivalurilor naţionale şi internaţionale.
Sharmila s-a stabilit în Paris în 1993, unde, încă de atunci, predă arta dansului Kathak. Ea organizează workshop-uri şi spectacole de Kathak în mod regulat. Shamila este o dansatoare aflată mereu în mişcare, călătoreşte şi are numeroase spectacole în Europe şi India, locuri unde arta sa este apreciată de către cunoscători şi publicul larg.
Dedicându-se unei forme de artă riguroasă din punct de vedere tehnic şi care abundă în virtuozitate, Sharmila este în permanenţă preocupată cu găsirea de noi modalităţi necesare pentru a-şi dezvolta creativitatea artistică prin inteligenţa şi sensibilitatea delicată care îi sunt caracteristice. Ea declară: “Îmi place să înfăţişez şi să sculptez noi imagini pe scenă prin dansul meu.”
Sharmila nu-şi poate imagina existenţa ei fără dans, o arta pe care ea o consideră a fi “partenerul ei de viaţă” şi esenţa existenţei sale.
Kathak este unul dintre cele şase dansurile clasice majore ale Indiei. De asemenea, kathak se numără printre cele mai dinamice arte teatrale din lume. Cuvântul Kathak este derivat din katha, care înseamnă “arta de a spune o poveste.”
Dansul Kathak datează de mai multe secole, începuturile sale sunt legate de grupuri de oameni care, în călătoriile lor, răspândeau povestiri filosofice prin intermediul cântecelor şi al dansului. Ei au fost cunoscuţi sub numele de “kathakas”. În timp, ei au transmis acest obicei din generaţie în generaţie şi în secolul al XIII-lea o nouă formă de dans a luat naştere.
 

Danse Kathak (musée Guimet, Paris)

Cu toate acestea, încă de la începuturile sale, Kathak a suferit multe modificări şi completări. În timpul mişcării Bhakti din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, asemenea altor stiluri de dans, Kathak s-a lăsat influenţat de această artă într-o mică măsură. Kathak a ajuns inclusiv să-i încânte pe mai marii Imperiului Mogul şi în continuare a preluat influenţe din afara graniţelor sale artistice, cum ar fi cele persane.
Caracteristica chakkara (rotire), văzută astăzi în Kathak este, de fapt, derivată dintr-un stil de dans popular în Orientul Mijlociu. Cu atât de multe schimbări încorporate Kathak a început să fie văzută mai degrabă ca sursă de divertisment, nu ca o formă de a venera zeii. Sub Raj-ul britanic, popularitatea Kathak-ului a scăzut enorm, deoarece a fost considerat ca fiind ceva vulgar şi doar curtezanele aveau voie să practice Kathak. În ciuda acestui declinului în secolul al 19-lea, a existat o creştere bruscă de şcoli Kathak în ţară.
Lucknow, Jaipur, Raigarh şi Benaras Gaharans au devenit populare, fiecare dintre ele reprezentând un stil distinct de Kathak. După ce India şi-a câştigat independenţa, Kathak nu a mai fost văzută ca o simplă sursă de divertisment, ci a devenit o parte importantă a culturii indiene.
La început, costumul pentru acest dans era format dintr-un sari, dar, mai târziu, femeile au început să poarte o fusta lungă şi o bluză asortată. Este cunoscută sub numele de lehenga-choli; foarte asemănătoare cu ‘ghaghra’. Cu toate acestea, casa de dans Lucknow a adoptat o ţinută cu totul diferită. Este cunoscută ca stilul “Anarkali”, care este foarte asemănătoar cu ‘churdidaar’ kameez ‘. Acesta costumaţie a fost accesorizată cu un accesoriu mic cu pene pentru cap şi o vestă sau o curea. Machiajul aferent dansului este concentrat pe evidenţierea caracteristicilor faciale, în special ochii şi buzele.
Spre deosebire de alte forme de dans clasic, Kathak pune accentul mai mult jocul picioarelor. Un dansator trebuie să-şi controleze mişcările picioarelor sale în funcţie de ritmul muzicii. Mişcările mâinilor sunt foarte puţine pentru acest stil de dans. Uneori un dansator de Kathak nu trebuie să-şi limiteze mişcările paşilor, ci poate schimba ordinea de paşilor după propriul plac.
 

sursa: http://namasteindia.ro/festival-2013/dans-clasic-kathak-sharmila-sharma/

Concerte – kathak și instrumental


Navigam pe Utube și am dat peste 2 concerte minunate: unul pe kathak și celălalt pe muzică instrumentală.

Completări:

 

 

Noapte bună! (în caz că sunteți treji)