Colțul mitologic: Transformările Fiicei


(Brihadaranyaka Upanishad)

Fiica lui Brahma s-a îndreptat către ceruri sub forma unei gâște în încercarea de a evita privirile amorezate ale tatălui său. Brahma a urmărit-o sub forma unui gâscan. Ea s-a transformat apoi într-o vacă, apoi într-o iapă. Tatăl nu s-a lăsat mai prejos și a continuat urmărirea sub forma unui taur și mai apoi cal. De fiecare dată când fata încerca să scape prin luarea unei înfățișări de animal sau pasăre, Brahma îi era pe urme sub forma masculină corespondentă viețuitoarei respective. Astfel au luat naștere viețuitoarele de tot felul.

Brahma_deva

Colțul mitologic: Nașterea Morții


(Mahabharata)

Copiii lui Brahma se înmulțeau, însă nu aveau o existență finită. Curând, cosmosul abunda în jīva, adică vieți, lucru ce l-a alarmat pe Brahma într-atât încât a creat-o pe Mrityu, zeița morții. Informată cu privire la sarcinile sale, Mrityu a dat bir cu fugiții. Și-a acceptat îndatoririle numai după ce i s-a promis că toți cei luați de ea vor renaște. Astfel, ea avea să nimicească doar componenta materială dintr-o jīva.

kali-face

Kali

PS: nu am reușit să găsesc nici o imagine cu Mrityu, așa că am inserat o imagine cu zeița Kali – una dintre atribuțiile ei fiind distrugerea.

Yama_on_buffalo

Zeul morții, Yama

Colțul mitologic: Brahma se divide


(Shiva Purana)

Fiii lui Brahma erau pregătiți să populeze cosmosul, însă nu știau cum s-o facă. În timp ce Brahma se gândea la o soluție, i-a apărut Shiva în forma sa de jumătate femeie și jumătate bărbat (ardhanarishvara). Inspirat de viziune, Brahma s-a divizat: din partea s-a stângă a creat femeia. Atât de mare era frumusețea femeii, încât dorința s-a născut în sufletul lui Brahma și a fiilor săi. Dorința a luat întruchiparea lui Kandarpa (Kamadeva), zeul dragostei și a poftei trupești, ce călătorea pe un papagal și trezea cele cinci simțuri cu săgețile sale cu vârfuri de flori trase cu arcul său din trestie de zahăr. Copleșiți de dorința arzătoare de a îmbrățișa femeia, cu toții ejaculat și astfel s-au înmulțit.

kamadeva

kamadevarati

Kama și Rati

Colțul mitologic: Fiii născuți din mintea lui Brahma


(Brahmavaivarta Purana)

Când Brahma a deschis prima oară ochii, a fost cuprins de teama care vine odată cu realizarea faptului că ești singur pe lume. În timp ce simțea nevoia acută de companie, a dat naștere unor copii: patru bărbați formați din gândurile sale – cei patru Kumara. Brahma le-a cerut fiilor săi să se reproducă, însă aceștia au refuzat fiindcă juraseră să respecte preceptele celibatului. Se spune că cei patru colindă lumea materială și spirituală fără a-și dori ceva pentru sine, ci cu intenția de a-i învăța pe alții. Toți cei patru au studiat Vedele de copii și călătoresc întotdeauna împreună. În reprezentări, apar mereu sub forma unor copii sau a unor băieți foarte tineri datorită nivelului lor spiritual superior.

fourkumaras

Colțul mitologic: Brahma și-a deschis ochii


(Vishnu Purana)

La începuturi, un lotus a înflorit. Înăuntru stătea Brahma. Și-a deschis ochii și și-a dat seama că este singur. Speriat, a căutat sursa lotusului pe care era așezat. Acesta ieșise din buricul lui Vishnu, care dormea pe șarpele încolăcit Ananta-Sesha la suprafața nemărginitului ocean de lapte. Informat de Vishnu cu privire la starea lumii, Brahma a început crearea de ființe vii.

Vishnu cel albastru, din buricul căruia se înalță lotusul lui Brahma

Vishnu cel albastru, din buricul căruia se înalță lotusul lui Brahma

Previous Older Entries Next Newer Entries