Simpozionul Păcii – invitație la toleranță și dialog


Pe 15 octombrie 2015 am participat la un eveniment la care mi-a făcut mare plăcere să asist. Este vorba despre o reuniune a persoanelor de numeroase credințe în încercarea de a ne apropia, de a ne cunoaște mai bine și de a comunica, având ca ultim scop traiul în armonie și respect reciproc.

Comunitatea musulmană Ahmadiyya din România a fost cea care a organizat evenimentul și care a întins o mână către dialog. Moderator a fost dl. prof. dr. George Grigore de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, invitați au fost pr. asist. dr. Valentin Ilie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și un reprezentant al creștinismului de la Constanța (scuze, nu am reținut numele și funcția) și desigur gazda, dl. Faheemuddin Nasir, absolvent al Facultății de Litere.

Seara a fost extrem de plăcută, plină de cuvinte de înțelepciune. Am fost îndemnați la deschidere, toleranță și înțelegere reciprocă în așa fel încât respectul mutual să ne apropie și să ne lămurească întrebările.

Felicit pe această cale inițiativa lăudabilă a dlui Nasir și sper să mi existe astfel de ocazii cât mai grabnic. Locația a fost una foarte primitoare, perfectă pentru discuțiile noastre.

simpozionul pacii - varianta 2 pace intre religii (2)

Udaan – suflet lângă suflet @COLECTIV


Acest sfârșit de săptămână este cel mai negru din istoria recentă a țării în care trăiesc de când mă știu. Nimic din ceea ce aș putea scrie sau arăta nu poate da timpul înapoi, schimba prezentul sau alina durerea. Tot ce-mi rămâne este să-mi exprim regretul nemărginit și să mă rog ca Domnul să le fie alături tuturor celor în nevoie. M-am gândit să-i cinstesc pe cei plecați prin traducerea acestui poem și să am convingerea că cei rămași își vor reveni și vor reuși din nou să zboare…

Udaan
Zbor
autor necunoscut

Kaagaz ki kashtiyon mein kai baar safar kar liya
Am călătorit deseori în bărci de hârtie
Ab ek lambi udaan bhar lene do
Acum, lasă-mă să zbor îndelung
Aaj, in bandhe hue pankhon ko khuli hawaa mein saans lene do
Azi, lasă aripile legate să respire în aerul liber
Kyonki ab girne ka khauf nahin raha
Fiindcă acum nu mai există frica de cădere More

Primul manual de limba HINDI – acum în haine noi


Manualul de limba HINDI, de la un indian pentru români

Iată că la ceas aniversar (5 ani de blog), cu mare bucurie vă anunț că singurul manual de limba hindi pentru români gândit de dl. prof. dr. Suraj Bhan Singh, manual după care se studiază și la universitate și după care m-am format și eu ca specialist, va fi disponibil pentru toți cei interesați.

Să vă prezint întâi manualul: apărut pentru prima oară în 1980 – primul volum și respectiv 1981 – al doilea volum, este structurat pentru a pune bazele tuturor competențelor necesare pentru stăpânirea unei limbi străine. Primul volum se adresează începătorilor și conține date despre alfabet, 12 lecții cu noțiuni de gramatică și cultură, plus un scurt dicționar hindi-român la final. Cel de-al doilea volum este destinat celor avansați sau cu o bună stăpânire a gramaticii limbi hindi, persoane care au trecut de barierele alfabetului și-l stăpânesc întru totul, conținând tot 12 lecții. Structura lecțiilor este aceeași pentru ambele volume: More

India în atenția Festivalului de Film Hip Trip


În sfârșit, după săptămâni nebune de alergătură, am avut și eu timp să mă destind la un film bun. Cu această ocazie, am aflat mai multe despre Festivalul de Film Hip Trip – festival dedicat filmului de călătorie, astfel că pe 9 octombrie am văzut HIGHWAY, peliculă ce a deschis secțiunea dedicată Indiei – Focus India. În cadrul secțiunii au fost prezente filme indiene, documentare, filme americane cu substrat indian. Detaliile complete cu privire la program și altele, AICI.

Anul acesta a fost cea de-a doua ediție și regret că apuc să scriu abia acum despre el, poate ați fi apucat și voi să mergeți să vedeți… În fine… S-a desfășurat în perioada 8-11 octombrie 2015 la două dintre cinematografele cu vechime din București, Eforie și Union. Highway a rulat la Union, vineri seara. Pentru cei care nu au văzut filmul, găsiți recenzia mea AICI.

M-am bucurat tare mult că partener a fost și Centrul Cultural ”Rabindranath Tagore”, organizatorul apreciatului ”Namaste India”. Am revăzut-o pe Angelica Marinescu, una dintre organizatoarele festivalului indian, căreia țin să îi mulțumesc că m-a prezentat oficial noii doamne ambasador al Indiei la București, excelența sa dna. Riva Ganguly Das. Dânsa a fost extrem de încântată să afle despre existența festivalului indian și și-a exprimat interesul pentru a colabora în diverse activități. Urez ”bun venit” noii echipe și sper că se vor simți bine aici, dar mai important, că se vor implica în multele activități, începutul fiind unul extrem de promițător.

Alte impresii: lume puțină și parcă speriată. Sunetul a fost excelent, divin!!!! Nimic de comentat la capitolul organizare, lume tare deschisă și amabilă. Un minus din partea mea primește încercarea de a proiecta subtitrarea în română sub cea în engleză. Cred că pe viitor se poate găsi o variantă mult mai bună decât cea la care am asistat. În rest, mă bucură interesul organizatorului pentru India și felicit alegerea făcută! La cât mai multe ediții!

Hiptrip2015

Special: Pierdută în India din București


Mi-am petrecut câteva ore din duminică (27.09.2015) în India din București. Da, ați citit bine, India fix aici în tărișoara mea dragă. Nu știu cum se face de vine India la mine, dacă eu nu pot să mă duc la ea. Am primit o invitație de la dna Carmen Pesantez cum că duminica se va ține Ganesha Visarjan în Herăstrău. Era cam pe ultima sută de metri, dar zic să încerc să văd, dacă nu mă dă nimeni afară e de bine. M-am revăzut cu niște oameni dragi, familiile Bhojwani și Sanyal, o grămadă de lume de pe FB, dar și oameni noi, doar că nu am apucam să povestim fiindcă s-a dat drumul închinărilor (foarte zgomotoase și pline de patos).

M-am simțit excelent! De multă vreme nu m-am distrat așa de bine, printre ”Ganpati Bappa Moriya” și alte bhajan-uri dedicate lui. Am țipat cât m-au ținut plămânii, am luat lumină, m-au stropit cu apă sfințită, ne-au dat prasaad, ce mai, un festin în toată regula. Organizare fără cusur și unde mai pui că totul s-a petrecut pe vaporașul ce dansa pe lac. Felicitări comunității indiene pentru eveniment și mulțumiri pentru primirea călduroasă!

Ganesha Visarjan este acel moment de la finele festivalului Ganesh Chaturthi când statuia zeului este cufundată în apă. Mai multe detalii găsiți AICI. Cu și despre Ganesha, AICI.

Ganpati Bappa Moriya! Mangal Murti Moriya! Agle saal tu jaldi aa!

începutul rugăciunilor

începutul rugăciunilor

Ganesha, în toată splendoarea Sa

Ganesha, în toată splendoarea Sa

Previous Older Entries Next Newer Entries