Am avut deosebita bucurie și onoare de a-i vedea pe o scenă din România pe unii din cei mai apreciați artiști din domeniul muzicii clasice indiene din nordul țării și respectiv al dansului clasic indian kathak. Astfel, ne-au încântat pandit Udai Mazumdar la tabla, shri Bhaskar Das la flaut (bansuri), shri Rupesh Pathak vocal și desigur shrimati Namrta Rai – kathak.
Spectacolul s-a compus din două părți: întâi o compoziție mai lungă, în care se regăsesc toate părțile componente dintr-un asemenea recital, apoi niște piese mai scurte, mai ușoare de digerat pentru un public mai puțin experimentat. După pauză am trecut la dans. Executat excepțional, cu o expresivitate care te însoțește și după încheierea spectacolului, am cunoscut femeia în diversele etape ale vieții, având mai târziu parte și de tenta sufi pe care eu o îndrăgesc atât (pe versurile lui Baba Bulleh Shah și Baba Shah Hussain). Sesiunea de întrebări și răspunsuri dintre tabla și clopoțeii de picior a fost savuroasă.
M-am simțit în India. Mă așteptam, pe unde întorceam capul, să văd doar indieni. M-am trezit când am ieșit direct pe bulevard și am așteptat RATB-ul până am făcut rădăcini…
Cel mai tare m-au impresionat, exceptând măiestria și talentul artiștilor:
- comunicarea non-verbală dintre aceștia, își spuneam atât de multe din priviri, din gesturi și expresii faciale aproape imperceptibile încât eram sigură că ei au cheia înfăptuirii unei comunicări la care noi, oamenii de rând, doar visăm…
- respectul reciproc care reieșea din fiecare gest, fiecare privire, fiecare laudă (”kya baat hai!”) pe care o rosteau pentru a se încuraja și a-și arăta unul altuia că totul decurge corect; lucruri atât de familiare pentru mine au căpătat o nouă dimensiune fiindcă le-am cunoscut pe viu, am simțit cu adevărat, fără opreliște vibrația pe care artiștii doreau să ne-o transmită, acea energie molipsitoare, acea bucurie pură de a-și practica meseria cu sinceritate și devotament
- pasiunea care se simțea în fiece suflu al dlui Das, în fiece bătaie a dlui Mazumdar și în fiece notă a dlui Pathak, apoi desigur în fiece mudră a dnei Rai… cam la acel nivel de implicare, de abandon al sinelui tânjesc să ajung și eu (ce e drept, în alt domeniu)
- emoția cu care au evoluat pe scenă discipolii dlui Mazumdar; pentru un artist indian nu există onoare mai mare decât să-și expună arta în prezența maestrului (guru) său; iar atunci când asta se întâmplă chiar sub bagheta și atenta supraveghere a acestuia, trăirile se amplifică înmiit…
De departe, pentru mine, vedeta a fost flautul, care a prins viață în mâinile dlui Das. Deosebit! Câtă gingășie, delicatețe, dulceață într-un instrument aparent umil și simplu. Dar iată, în posesia persoanei potrivite, devine magic, povestește vrute și nevrute, despre vremuri trecute sau prezente, despre fenomene ale naturii și despre existență, în toate formele sale…
O asemenea experiență trebuie trăită, nu se poate reda prin cuvinte, oricât de bun scriitor să fii, iar eu sunt departe de a fi expert în domeniu… Atmosfera a fost extrem de plăcută, cu oameni frumoși, care au simțit (sper) la unison parfumul Indiei de nord. M-am întâlnit de această dată cu multe cunoștințe, prieteni, români și indieni. Am depănat amintiri și am cunoscut oameni noi.
Felicitări pe această cale echipei Namaste India pentru reușită, dar și ambasadei Indiei la București pentru implicare, în special cuvintelor deosebite ale dlui Partha Rey cu privire la poporul român și cei parte din familia Namaste India. Locația a fost una de vis: Teatrul Elisabeta, vis-a-vis de Grădina Cișmigiu.
Udai Mazumdar
Rupesh Pathak
Bhaskar Das
Namrta Rai/copyright Inni Singh (imaginea nu e din cadrul spectacolului din România)
Pentru detalii cu privire la carierele lor, accesați pagina dedicată lor de pe Namaste India.
PS: am reușit să le mulțumesc celor trei discipoli pentru prezență, le-am transmis mulțumirile tuturor și mi-am exprimat speranța că-i vom revedea și la anul. Extrem de modești, foarte deschiși, au fost plăcut surprinși că vorbesc hindi. Nu o dată au menționat în timpul spectacolului că sunt tare fericiți că publicul român a venit să guste muzică și dans clasic indian. Cred că am fost un spectator incomod pentru cei care au stat prin preajma mea fiindcă eu mă manifest… contemplez, dar într-un mod activ, nicidecum pasiv… buna mea amică Oli are și o glumă internă pe tema asta… (vorba aia, aventuri urbane…)
Aștept cu interes și părerile voastre!
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: