valabil pentru săptămâna 78: 25-31 mai 2015

A fost un film care m-a surprins într-un mod plăcut. Deși inițial am crezut că va fi extrem de monoton, prin introducerea temei problemelor familiale au reușit să-mi capteze atenția.
În prezent se vorbește atât de mult despre musulmani și despre răul pe care-l fac încât voi ajunge să suspectez orice persoană îmbrăcată în port tradițional (cu hijab sau derivate, la bărbați e mai greu de dibuit dacă nu poartă barbă și/sau căciulița specifică). Drept este și că a fi musulman e adesea luat în derâdere chiar de exponenții credinței, ceea ce mă mâhnește profund. Citeam recent un articol unde mi-a plăcut ce spunea cineva: ”Azi, oricine poate lua o burqa și poate comite un act violent.”. Asta nu demonstrează altceva decât cât de superficiali și cât de ipocriți suntem. Dacă până și de ideea de Dumnezeu și credință ne batem joc, zău că nu merităm nimic bun. Aș putea continua așa la nesfârșit, dar hai să revin la film.
Cel mai mult am apreciat ideea vieții duplicitare care nu face altceva decât să aducă în atenția oamenilor întrebarea: cât de bine poți cunoaște pe cineva? Trăim alături de o persoană, împărțim bune și rele și descoperim la un moment dat că totul a fost o minciună, o piesă de teatru atât de bine executată încât individul ar merita un Oscar. Asta mă face să-mi aduc aminte de masca socială și despre rolul ei în viețile multora. Citeam undeva că omul are trei măști pe care le schimbă în funcție de nevoi: una pentru familie, una pentru societate și masca pe care de cele mai multe ori nimeni nu o vede – cea care îi caracterizează cu adevărat. Cred că se potrivește de minune afirmația cu contextul nostru.
Cât despre titlu, vorbește de la sine: sacrificiul plătit pentru o viață duplicitară, pentru minciuni și dorința de a curăța lumea de… de cine mai exact? – asta e întrebarea mea eternă, la care nu știu dacă vreodată voi găsi vreun răspuns pertinent. Oricât ne-ar deranja un lucru pe care-l face cineva, asta nu înseamnă că mă voi răzbuna într-un mod sângeros pentru că mi-a rănit principiile. Bine spunea cineva mult mai înțelept decât mine: ”Oamenii nu au nevoie de războaie, boli; lăsați-i să-și vadă de treabă, se vor distruge singuri…”
Aștept și opiniile voastre cu privire la subiect.
PS.: muzica mi s-a părut excelentă!
Comentarii recente: