Sărbători: Gandhi Jayanti


Gandhi1

În fiecare an, pe 2 octombrie, India sărbătorește ziua nașterii personalității care a intrat în istorie drept cel care a promovat lupta non-violentă (ahimsa) – Mohandas Karamchand Gandhi. Numit ”tatăl națiunii”, moștenirea lăsată de Gandhi este reiterată în speranța creării unei lumi mai bune, mai tolerante, mai umane. Pe plan mondial, această dată a fost declarată ”ziua internațională a non-violenței”.

Gandhi a avut un rol crucial în lupta pentru independență. În călătoria sa pe acest pământ a dorit să înlăture sărăcia, inegalitatea socială, a susținut drepturile femeilor și dorința lor de a duce o viață mai independentă, a militat pentru amiciție etnică, religioasă, susținând desigur toleranța, a vrut să pună capăt existenței castei ”celor de neatins”, cel mai impoartant punct fiind lupta pentru swaraaj – independență.

Două dintre cele mai cunoscute evenimente pe care le-a pornit sunt: Marșul Sării și mișcarea Quit India (Părăsiți India). A fost încarcerat de nenumărate ori, iar modul său de a sfida conducerea era prin adoptarea postului (dacă vreți, o altfel de grevă a foamei). Imaginea care a rămas întipărită în mintea tuturor este cea în care Gandhi poartă un dhoti de un alb imaculat și se sprijină într-un toiag.

Din păcate, nu a putut să-și vadă cel mai mare vis împlinit: o Indie unită în pluralismul ei de pe toate planurile. În 1947, a avut loc partiția, eveniment pe care Gandhi a dorit să-l evite cu orice chip, dar nu a fost să fie. Dacă judecăm după această mare dezamăgire, a murit nici un an mai târziu trist și deznădăjduit.

”Cel mai bun mod de a te regăsi pe tine însuți este să te pierzi în serviciul altora.”

”Cei slabi nu pot ierta niciodată. Iertarea este atributul celor puternici.”

”Ochi pentru ochi va orbi întreaga lume într-o zi.”

”Trebuie ca tu să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.”

”Nu trebuie să-ți pierzi încrederea în umanitate. Umanitatea este ca un ocean: dacă se întâmplă ca unele picături ale oceanului să fie murdare, nu se murdărește întreg oceanul din cauza lor.”

Mai jos, cântecul religios preferat al lui Gandhi:

SPECIAL: Namaste India III [Muzeul Satului, Bucureşti 2011]


Multe lucruri frumoase şi interesante la cea de-a treia ediţie a festivalului. Pentru detalii: www.namasteindia.ro

PROGRAM

Zilnic, 09:00 – 19:00

Târg de produse indiene (sari-uri, salwar kameez, kurta, obiecte decorative, îmbrăcăminte şi accesorii, bijuterii, remedii şi suplimente ayurvedice, filme, muzică, specialităţi culinare, ş.a

Expoziţie foto: natura, oamenii şi viaţa rurală din Bengalul de Vest – Şura Bancu

Vineri, 30 septembrie

12.00 Deschiderea oficială a evenimentului: în prezenţa conducerii Muzeului Satului, Ambasadei Indiei în România, reprezentanţi Asociaţia Centrul Cultural “Rabindranah Tagore” – Scenă

12.00 Lansare de carte „Dragostea încurcă, dragostea descurcă” de Rabindranath Tagore – Editura “Cununi de Stele” – Scenă

13.00 Arta decorării cu Henna (Hilda Hedvig Varga – studentă a Secţiei Hindi a Universităţii Bucureşti ) – Gospodăria Ieud

14.00 Introducere în limba Hindi (Cristi Cotarcea – absolvent al Secţiei Hindi a Universităţii Bucureşti) – Gospodăria Moişeni

15.00 Poveştile Calcuttei (Sarunya Prasopchingchana, Traian Penciuc şi Mihaela Gligor) – proiecţie video şi prezentare – Sala Multimedia MCPN

17.00 Proiecţie de film – „Natobar not out” de Amit Sen – Sala Multimedia MCPN

Sâmbătă, 1 octombrie

11.00 Introducere în limba Sanscrită (Maria-Daniela Pomohaci) – Gospodăria Moişeni

12.00 Lansări de carte: „Trezirea inteligenţei” şi „EU sunt ACELA”, Editura Herald – Gospodăria Moişeni

13.00 Arta îmbrăcării saree-ului (dna Simita Sinha) – Scenă

14.00 Program artistic: muzică şi dans – Scenă

15.00 Prezentare “Tagore si Eminescu – doi poeţi care nu s-au întâlnit niciodată” (Carmen Muşat Coman) – Gospodăria Moişeni

16.00 „Integrating Head, Heart and Hands with Yoga” (Avisek Majumdar) – Sala Multimedia MCPN

17.30 Program artistic: concert de muzică clasică Bhajan şi Qawwali (Sahaj Group) – Scenă

Duminică, 2 octombrie 

12.00 Conferinţă: “Rabindranath Tagore, citizen of his country and of the Universe” (Prof. Dr. Uma Dasgupta) – Sala Multimedia MCPN

14.00 Workshop de dans clasic/devoţional (Centrul de artă Euterpe) – Gospodăria Chiojdu Mic

15.00 Recital poezii (George Anca, Carmen Muşat Coman, Carmen Pesantez şi Adelina Patrichi)

16.00 Program artistic: muzică şi dans – Scenă

17.00 Proiecţie de Film: „Chaturanga” – Sala Multimedia MCPN