Filmul momentului: BADLA (2019)


recenzia nr. 160

Încă de la prima reclamă, se anunța un film cu o poveste complicată, plin de mister și suspans. Vă confirm că se ridică la nivelul așteptările și peste.

Naina se întâlnește cu avocatul Badal Gupta pentru More

Advertisements

Filmul momentului: PIHU (2018)


recenzia nr. 159

Încă din trailer, mi-am dat seama că e genul de film care-ți ține nervii întinși până în punctul maxim, și puțin dincolo. E atât de stresant la nivel emoțional și psihologic, încât nu-l recomand oamenilor care au copii sau acelora care sunt sensibili la povești cu copii.

Iată de ce: povestea o are protagonistă pe micuța Pihu, o păpușică de doi ani, care se trezește More

Filmul momentului: HELICOPTER EELA (2018)


recenzia nr. 158

N-am să mai pierd timpul cu preambul, introducere sau altele asemenea; după cum am simțit eu filmul, acesta se concentrează pe o criză de identitate a adultului aflat la început de drum după întemeierea unei familii și sosirea primului copil. More

Filmul momentului: BATTI GUL METER CHALU (2018)


recenzia nr. 157

Când am aflat prima dată de acest film, m-am regăsit în el încă din titlu; pe unde am trăit, am fost urmărită de pene de curent (mulțumesc, ENEL Muntenia!). Pelicula nu e atât despre pene de curent, cât despre consumul înregistrat la contor în absența electricității – cu alte cuvinte, despre jăcmănirea oamenilor (încă n-am ajuns așa departe, sper să nici nu fie cazul), corupție, profituri uriașe și furnizarea de servicii proaste (la ultima, sunt specialistă; știu la minut cât durează o pană).

Trei amici, SK, Nauti și Tripathy, dintr-o localitate din Uttarakhand, își duc liniștiți existența, fiecare în domeniul propriu: More

Filmul momentului: JALEBI – The Everlasting Taste of Love (2018)


recenzia nr. 156

Dintre toate peliculele anului 2018 pe care le-am văzut până acum, aceasta se pretează cel mai bine să fie numită un clasic film de dragoste, un film indian ca pe vremuri.

Ni se dezvăluie bucăți din viața personajelor principale Aisha (Rhea Chakraborty) și Dev (Varun Mitra) prin frânturi de amintiri ale Aishei, într-o lungă călătorie cu trenul.

Povestea e una cât se poate de realistă, More

Filmul momentului: SANJU (2018)


recenzia nr. 155

Vă mărturisesc că evit să mă uit la filme biografice fiindcă le-am găsit mereu plictisitoare. Cu greu, m-am hotărât să-l văd pe acesta din curiozitate, știind că Ranbir Kapoor îi va da viață actorului Sanjay Dutt.

Rareori rămân fără cuvinte, cu atât mai puțin după urmărirea unei pelicule, activitate care de obicei mă inspiră să-mi dau cu părearea. Până să mă reculeg, am răsuflat nițel, gândindu-mă că e mare mirare cum de More

Filmul momentului: SHABNAM MAUSI (2005)


recenzia nr. 154

Un subiect îndrăzneț pentru începutul anilor 2000, inspirat de întâmplări reale. Pe Ashutosh Rana, cel care dă viață personajului principal, îl știu din nenumărate alte filme, dar n-aș putea pune degetul pe un rol despre care să pot exclama cu entuziasm ”Nemaipomenit!”; fără îndoială că nu-i lipsește talentul și cu toate acestea nu reușesc să-mi amintesc de vreun personaj anume. Până în ziua în care am văzut acest film. A fost, este și va fi mereu Shabnam mausi pentru mine; interpretare magistrală, totul dublat de replici cu greutate.

Să vă lămuresc ce e așa de extraordinar: More

Previous Older Entries Next Newer Entries