Despre limbă și cultură – cu Javed Akhtar


Anul acesta, pentru a sărbători Ziua Independenței, m-am gândit să vă aduc mai aproape opiniile unei persoane pe care o admit mult, Javed Akhtar, cu privire la limbă, identitate, cultură. Gândurile și le-a exprimat în cadrul a două evenimente organizate odată cu Jashn-e-Rekhta, prilej de sărbătorire a limbii urdu. De reținut este că aceste discuții cuprind o gamă largă de subiecte, însă m-am oprit doar la cele cu privire la limbă și cultură. Materialul nu este o traducere, ci o parafrazare și un rezumat al răspunsurilor domniei sale.

 

Munca din spatele poetului

Pentru cei ce nu știu, Akhtar saahab este un binecunoscut poet, textier, dar și scenarist în cinematografia indiană de limbă hindi. Întrebat despre meseria de poet și calitățile necesare pentru a excela în domeniu, a subliniat dragostea pentru limbă – dragostea este de nenumărate feluri, dar e cert că atât timp cât există, suntem vii. Dragostea pentru limba maternă este deosebit de importantă fiindcă ea te leagă de pământul strămoșesc, iar indiferența sau ura față de aceasta nu face altceva decât să îți taie rădăcinile. Pentru a ajunge poet trebuie să știi să faci artă, iar pentru asta trebuie un anumit nivel. Cunoașterea trebuie să acopere în primul rând munca altora, să știi pe de rost cât mai multe versuri ale marilor poeți, să simți ritmul, rima, stilul; abia după măcar 500 de poeme memorate, ori după cum spunea un faimos poet ”200.000 de cuplete”, te poți încumeta să creezi. Gândurile pe care dorești să le exprimi trebuie să se topească întru sine, abia apoi devii capabil să le desăvârșești. Nu contează genul abordat, toate sunt valoroase, contează ce faci în cadrul lui și cu el. Poezia este precum a avea copii. Odată ce îi ai, ei cresc. Nu ești complet răspunzător pentru faptele lor, îi poți controla într-o anumită măsură, până într-un punct. More

Film sau serial? – aceasta este întrebarea


AVERTISMENT: acest articol conține părerile pur subiective ale autorului; dacă vă știți sensibili sau vă jigniți ușor, vă rog să nu continuați lecturarea materialului spre binele integrității dvs. psihice și emoționale!

De ceva vreme încoace, observ cu stupoare că unii fani ai Indiei au mari probleme de exprimare. Aici nu ar fi nimic nou. Din ce în ce mai multă lume nu este în stare să susțină o conversație fără să își înjure interlocutorul după primele 2 minute de interacțiune. Conversația sau dialogul înseamnă comunicare, schimb de informații și păreri, nu o luptă în cuvinte sau, în lipsa unor arme mai bune, vânătoarea greșelilor de gramatică. Revenind la problemele de exprimare, este vorba de o confuzie pe care eu nu o mai pot tolera. Este atât de crasă încât stau să mă gândesc ce o fi în mintea creață a persoanei care echivalează filmul cu filmul SERIAL. Da, stimați cititori, pentru mulți dintre conaționalii noștri Balika Vadhu este un ”film foarte frumos” (am o problemă și cu frumosul ăsta, dar cel mai tare mă zgârie filmul).

Pentru a-i lămuri, zic să recurgem la un prieten de nădejde, ignorat aproape cu desăvârșire în zilele noastre, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (varianta online, pă sistem, cum s-ar zice, viață dă bosss).

Începem cu definiția pentru film: More

Bollywood-ul, însetat după recunoașterea Hollywood-ului?


PRECIZARE: acest articol conține părerile personale ale autorului; acestea nu trebuie interpretate ca fiind literă de lege, ci tocmai ca niște păreri. Interviurile prezentate nu au fost traduse integral; pentru a la citi, puteți accesa sursele care vor fi specificate pe parcusrul materialului.

Povesteam cu o prietenă despre cinematografia indiană de limbă hindi și din discuții a răsărit o întrebare pertinentă: sunt oare indienii însetați după recunoaștere la Hollywood? Au urmat și altele: ocupă Hollywood-ul un loc important în peisajul cinematografic indian și aspiră oare India să atingă nivelul industriei de pe celălalt continent?

Pentru a putea răspunde la prima întrebare, trebuie să ne întoarcem în timp More

Știm pe ce dansăm? – pericolul necunoașterii înțelesului versurilor


De o vreme încoace, se dezvoltă dansul indian, mai ales cel cu influențe Bollywood și din ce în ce mai multe tinere devin atât de fermecate, încât se apucă și de practică. Acest lucru mă bucură tare mult pentru că este benefic ca fiecare om să aibă o pasiune, însă observ un fenomen, care pentru mine este îngrijorător: fete tinere, minore, dansând pe niște cântece (de altfel ritmate și energice, potrivite pentru o atmosferă de bucurie) însă cu versuri total nepotrivite pentru vârsta lor. Mie una îmi plac mult acele melodii, dar dacă aș fi părinte, cu siguranță că nu mi-aș lăsa fata de 13-14 să danseze pe astfel de ritmuri, oricât de mult atrag ele publicul – după 18 ani, va putea alege cum vrea să fie percepută în lume. Am să vin și cu exemple mai târziu, până atunci puțină răbdare.

Oare câți dintre voi cunoașteți în ce condiții au apărut, din punct de vedere istoric, cântece precum Main Vari Vari, Dil Mera Muft Ka, Kajra Re etc.? More

La taifas cu Oli, proaspăt întoarsă din India – partea II


Dacă nu ați citit prima parte, întâi aflați cum a început totul AICI.

  • Cât de des ai ocolit animalele în călătoriile tale? Istorioare amuzante având actori animăluțe?

Nu le-am ocolit deloc. Decât fizic pentru că erau peste tot pe stradă. Vaci în principal. La un moment dat ne-am pus pe făcut o lista cu tipurile de animale vagabond din orașele prin care am trecut. În Delhi am văzut doar vaci și câini. Și un porc pe marginea drumului din taxi. În Jaipur și Jaisalmer am văzut mai multe, s-au adăugat pe listă capre, porci, maimuțe. Nu m-au deranjat animalele de pe stradă ci faptul că multe din ele erau subnutrite sau cu boli de piele. Din nou aceeași diferență, mai rău în Delhi, mai bine spre Jaisalmer. Mi-a venit ideea că.. statutul hindușilor de sacru pentru vaci e cam cum vedem noi sacră viața umană. Nu e ok să omori oameni dar și dacă unul moare de foame nu sari neapărat să-l ajuți. Nu că ai fi rău dar sunt prea mulți care n-au ce mânca și nici tu nu ești bogat. Cam așa cu vacile. Care totuși erau ok în comparație cu cât de jalnici arătau câinii pe care i-am văzut în capitală. Despre vaci, întorcându-ne în Jaipur dintr-un loc în care am văzut de pe un deal apusul, Mr. Khan ne-a zis că trebuie să așteptăm un pic că blochează un camion strada. Murise o vacă și cică mor multe pentru că mănâncă plastic.. și cum gunoi e peste tot grămadă.. se explică. Nu foarte amuzant. Mai ales că aștia cu camionul așteptau să vină niște untouchables să pună vaca moartă în camion, să o poată duce undeva în padure. Poate atinsul de mortăciuni nu e pentru oricine.. Am râs aiurea atunci: să vezi că și ăia de la resort din Vrindavan tot ceva untouchables așteptau să vină să curețe peretele.

La început amuzant a fost o scena cu o maimuță care mânca o banană lângă care a venit o capră încercând să îi ia maimuței ceva din banană. Îi arunca maimuța tot felul de priviri și în final i-a lăsat coaja. Capra a fost mulțumită dar a apărut și un porc. Maimuța, capra și porcul, împărțind banana au fost savuroși dar au adus și sfârșitul amuzamentului pentru noi în același timp. Am simțit că scena din fața nostră e un soi de metaforă ce descrie perfect cum am simțit eu interacțiunea mea cu India: culorile date de spectacolul oferit sub ochii noștri și gustul amar al faptului că porcul suferea de ceva boală de piele. Slab, sărac, murdar. India e mare și are din toate, nu cred că e ceva care să o poată cuprinde, eu vorbesc doar de o senzație pentru puținele mele zile acolo.

o capră de aștepta un ospăț copyright: Oli

o capră ce aștepta un ospăț
copyright: Oli

  • Dacă ar fi să alegi trei personaje interesante/amuzante/enervante pe care le-ai întâlnit, cine ar fi și în ce context le-ai întâlnit?

More

Previous Older Entries Next Newer Entries