Despre mine


Româncă de origine, sunt una dintre cele mai înrăite fane ale culturii indiene. Henna mi-a atras atenţia încă din clasa a VII-a, când obişnuiam să mă “pictez” pe mâini cu pixuri cu gel. Primul contact real cu henna a avut loc în toamna anului 2009, când întâlnind-o pe profesoara mea de Hindi, a fost extrem de drăguţă în a-mi explica secretele aplicării pastei. Aveam o oarecare idee în ceea ce priveşte aplicarea, dar este întotdeauna fascinant când vii în contact cu produsul original! De atunci, am practicat aplicarea hennei, cu pauze, pe mine, părinţi, prieteni şi colegi, de fapt oricine care era suficient de curajos să-şi “coloreze” pielea… Menționez că am renunțat la practicarea acestei pasiuni în public.

Din 2010, am participat la toate edițiile festivalului ținute în București, inițial ca artist henna, în ultimii ani susținând ateliere de prezentare și popularizare a limbii hindi.

Ideea din spatele proiectului “Lecţii de Hindi” s-a născut atunci când am fost întrebată fie de prieteni ori necunoscuţi de unde îşi pot procura cărţi pentru a învăţa aceasta limbă. Problema era că majoritatea trăiau în afara Bucureştiului şi nu aveau posibilitatea să cumpere aceste (foarte puţine) cărţi în oraşele de provenienţă. M-am gândit că ar fi util, din moment ce studiez limba, să gândesc nişte lecţii simple de predare a alfabetului Hindi, fixându-mi ca scop să-i învăţ  să scrie şi să citească în “devanagari” şi să-i ajut să devină mai independenţi în studiul individual al limbii. Succesul proiectului m-a uimit şi am fost încântată de cât de util era considerat de cititori. Din păcate, nu fiecare aspect al limbii poate fi explicat virtual şi de aceea m-am limitat la a explica sistemul de scriere şi nu am mai intrat în gramatică. De reţinut că lecţiile sunt scrise de mână şi în limba română şi îmi rezerv drepturile de autor pentru fiecare cuvânt scris.

Pentru mai multe detalii vezi și Despre BLOG, respectiv Despre HINDI.

Am 29 de ani, absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Engleză-Hindi şi sper că voi fi suficient de inspirată pentru a continua să-i ajut şi informez pe oameni!

♦ ♦ ♦

Romanian-born, I am one of the greatest fans of Indian culture. Henna caught my attention ever since I was in the 7th grade, when I used to “paint” my hands with ball point pens. My first contact with the real thing happened in the autumn of 2009, when meeting my new Hindi teacher, madam was kind enough to introduce me to the secrets of applying henna. I knew some information about how to do it, but it’s always fascinating to actually lay your hands on the genuine product! Ever since, I have been practicing, on and off, on myself, parents, friends and colleagues, virtually anyone who was brave enough to let his/her skin to be stained… In addition, I have given up practicing this art in public.

Since 2010, I have been a part of every edition of the festival held in Bucharest, during the last few years having held workshops that present and help Hindi attain popularity and exposure.

The idea behind the “Hindi Lessons Project” was born when being asked by friends or strangers where they could buy books to learn Hindi. The problem was that most of them were living outside Bucharest and therefore had no possibility of acquiring these (very few) books in their hometowns. I thought it would be useful, since I am studying the language, to design some simple lessons teaching the Hindi Alphabet, having set the goal to teach people how to read and write in “devanagari” and helping them to become more independent in their individual study of the language. The project’s success took me aback and I was thrilled by how useful the learners considered it. Unfortunately, not every aspect of a language can be explained virtually and that is why I stuck to trying to explain the writing system and not further go into grammar. Do note that the lessons are hand-written and in Romanian and that I completely reserve all the rights for every word I wrote.

I am 29, alumnus of the University of Bucharest, Faculty of Foreign Languages and Literatures, English-Hindi and I will hopefully be inspired enough to continue helping and informing people!

Advertisements

115 Comments (+add yours?)

  1. GEORGIANA
    Dec 31, 2012 @ 14:44:19

    Sunt chiar foarte impresionanta de ceea ce faci..eu sunt la liceu si imi doresc foarte mult sa invat hindi….este posibil ca peste 2 ani sa pot macar sa ma descurc in a vorbi cat de putin..? daca nu te superi poti sa imi lasi un id.. sau facebook ..??

    Reply

  2. Dinu Ionel
    Dec 27, 2012 @ 19:25:37

    buna ,m-am uitat putin pe acest blog si am ramas uimit !am observat ca numai fetele sunt interesate de cultura si traditile indiene!nu am vazut nici un baiat pe aici!oare de ce?

    Reply

  3. Stefania
    Dec 08, 2012 @ 22:29:30

    Multumesc pentru informatie. M-am mai gandit intre timp si mi-a venit o mica idee.. sper numai sa fie bine 🙂

    Reply

  4. Stefania
    Dec 06, 2012 @ 13:03:40

    Buna din nou 🙂 Daca nu te deranjez prea mult, as dori sa te intreb daca sti cumva ce as putea oferi cadou unor prieteni indieni care se vor casatori curand? M-am gandit la mai multe lucruri dar nu sunt sigura ce ar fi mai potrivit. Daca ai cumva vreo idee, atunci astept un raspuns. Daca nu, ma descurc eu cumva 🙂

    Reply

    • Hedwig Silver
      Dec 07, 2012 @ 16:46:44

      nu am nici cea mai vagă idee (dacă te ajută cu ceva, știu că pt hinduși cifra unu sau ceva care se termină în unu ex. 101;51;1001;21 etc. e considerat de bun augur)

      Reply

  5. macovei gabriela
    Dec 05, 2012 @ 16:45:01

    da multumesc pentru tot ce faci as vrea sa te intalnesc de aidyub de email ai daca vrei sa mil dai eu NGABIU

    Reply

  6. macovei gabriela
    Dec 02, 2012 @ 17:08:29

    muktumesc mult pentru tot cunosc o fata nu pe tinein iasi care face am o matusas acolo si ea iubescte mult traditile indiene si mult india si stie sa faca modele dar cu pixul

    Reply

  7. macovei gabriela
    Nov 28, 2012 @ 16:28:54

    ai foat o data in viata ta in india auzi cum este acolo si de unde pot sa imi pictez mainile cand cresc si eu mai9 mare imi poti spune stau in campulung moldovenesc dar am rude i8n bucuresti

    Reply

  8. Stefania
    Nov 02, 2012 @ 15:18:34

    Multumesc mult!

    Reply

  9. Stefania
    Oct 28, 2012 @ 11:11:24

    Buna! Si scuze ca te deranjez din nou. Dar am o mica intrebare, daca ai timp sa-mi raspunzi. As dori sa stiu cum se spune in hindi la: Nu te voi parasi niciodata. Ar fi minunat daca ai putea sa-mi raspunzi azi, daca nu, atunci nu e nici o problema 🙂 Multumesc oricum si o zi frumoasa iti doresc!

    Reply

  10. Stefania
    Oct 23, 2012 @ 11:33:55

    Ma gandeam ca va fi asa, dar nu-i nimic. Iti multumesc oricum si sper ca nu te-am deranjat cu asta. Am vazut blog-ul tau, mi-a placut mult si m-am gandit ca poate reusesc macar sa aflu cate ceva si despre dansuri. Dar nu ma las eu pana nu gasesc ceva. 🙂 Mult succes in tot ceea ce faci! Apreciez faptul ca ai reusit sa faci ceea ce ti-ai dorit si sincer doresc asta tuturor.

    Reply

  11. Stefania
    Oct 22, 2012 @ 20:10:52

    Buna. Nu stiu daca e bine ca scriiu asta aici, stiu ca nu prea are mare lagatura, dar si eu sunt pasionata de India si mai ales de dansuri, si sincer imi doresc foarte mult sa invat orice stil de dans indian. Singura problema e ca eu sunt din Brasov si peste un an ma voi muta in Timisoara si nu gasesc nici un curs de dans indian aici si cred ca nici in Timisoara nu sunt momentan. Am fost la Namaste India in Timisoara si cei de la Banat Cricket Club au zis ca poate fac un curs de dans, dar nu stiu…imi doresc prea mult sa invat sa dansez. Sunt inca la liceu, si peste un an voi fi la facultate, iar dupa facultate sunt fericita ca voi reusi sa merg in India, si asta datorita iubitului meu care este indian si cu care imi doresc foarte mult sa-mi petrec tot restul vietii (m-a si cerut deja). Totul este perfect pentru mine, dar am aceasta mica dorinta de a invata macar un stil de dans indian. Mi-ar placea foarte mult.
    Ma simt ca o nebuna ca am scris atata despre pasiunea mea. Sper ca nu am deranjat pe nimeni. Simteam nevoie sa scriu asta pe un site unde stiu ca lumea ma intelege. Imi place sa vad ca nu sunt singura romanca caruia ii place India. Multa fericire va doresc tuturor si multe zambete! Viata e frumoasa!

    Reply

  12. Vlad
    Sep 10, 2012 @ 12:41:49

    Buna , demult imi doresc sa invat indiana si sunt pasionat de india ,de imbracaminte, bijuterii , traditii ..etc , acum incerc sa invat de pe site si o sa exersez dar mi-as fi dorit sa pot face un curs ca sa pot intelege mai bine , poti sa imi lasi id-ul tau ? daca am vre-o nelamurire ceva , multumesc

    Reply

  13. srisarts
    Jul 05, 2012 @ 19:55:58

    I had to translate your blog into English to read it, but I’m glad I did! I wish you all the best in your journey to delve into Indian Culture. Believe me when I say, that you will never stop learning 🙂

    Reply

    • Hedwig Silver
      Jul 05, 2012 @ 20:24:47

      thanks sooo much for the comment; you are extremely talented and i was inspired by your creativity; i do hope i will never stop learning because i do not want to stop; at first i was tempted to many it bilingual but it would have taken too much time; wish you all the best!

      Reply

  14. Flory
    Jun 19, 2012 @ 15:23:37

    cum ai zis si tu , daca am o intrebare , s-o spun. Ca sa nu fiu dezordonata si sa intreb de toate intr-un singur loc , voi incerca sa pun intrebarile la categoria ei(sa zic asa)

    Cand mai vine Namaste India si pe aici ( in bucuresti )? Si tu ai zis ca ai fost invitata la festival pt a picta oamenii cu henna. Sper sa vi si la urmatorul sezon , pt ca vreau sa ma pictezi si pe mine….cat costa un desen pe palma(fata verso)??? 😀

    Reply

  15. Kappone
    Jun 11, 2012 @ 15:39:38

    ok

    Reply

  16. Kappone
    Jun 11, 2012 @ 12:18:42

    Salut.Ma numesc Marius si am 15 ani.Acum cateva zile am dat de in indian pe facebook.El sa bagat in seama cu mine si eu nu stiu sa ii vorbesc.A-si vrea sa vorbesc cu el despre traditiile din india,despre acele turbane care le poarta.Hewig silver daca ai timp te rog dami add la mariusbalu66 ( id de mess ) pt a ma ajuta si pe mn.Te rog raspundemi cat mai repede

    Reply

    • Hedwig Silver
      Jun 11, 2012 @ 15:37:56

      regret dragul meu, dar eu chiar nu am timp să mediez conversaţii; în plus de ce nu citeşti detalii despre turbane de pe wikipedia unde sunt toate detaliile legate de religia sikh (dacă despre asta e vorba)

      Reply

  17. Alice Beaujolais
    May 31, 2012 @ 11:47:33

    Buna, voiam sa te felicit pentru blog si pentru minunata idee de a posta aceste cursuri de hindi. Pasionata de cultura indiana, am cochetat o vreme cu ideea de a studia hindi, si acum, cu ajutorul tau, am inceput sa-mi pun visul in practica 🙂 Voiam sa te intreb daca dai cumva si meditatii de hindi…
    Merci frumos. O zi frumoasa ! :*

    Reply

    • Hedwig Silver
      May 31, 2012 @ 12:35:48

      mulţumesc din suflet pentru apreciere; momentan sunt ocupată cu facultatea (pe ultima sută de metri); dacă doreşti aprofundare, poate discutăm mai spre toamnă… o zi plăcută!

      Reply

  18. CristinaR
    Apr 28, 2012 @ 14:40:58

    Cu siguranta voi recomanda tuturor prietenilor mei interesati de India acest blog este extraordinar!!!!:*Pupici:*:*

    Reply

  19. CristinaR
    Apr 28, 2012 @ 14:15:48

    Buna H.S.! Ador blogul tau!!!Felicitari ptr cunostintele pe care le ai despre India si multumim ptr ca incerci sa ne inveti cat mai bine hindi. Eu abia am descoperit acest blog splendid dar voi incerca sa invat cat mai bine hindi.Ador India si tot ce tine de ea traditii,obiceiuri, mancaruri, vestimentatia pana la actorii, filme, muzica tot 🙂 Si eu acum ceva timp credeam ca st o fana extrem de mare a Indiei dar vad ca alte persoane ma depasesc cu mult….:). Inca odata iti multumim ptr acest blog splendid si tin`o tot asa. 🙂 Felicitari!!!!

    Reply

  20. Vishaka
    Apr 26, 2012 @ 15:58:06

    Hei, stii ca esti copiata?? Pe forumul acesta http://parivaar.dust.tv/ o fata pe nume Elena, a facut si ea lectii de hindi, si a copiat litera cu litera de la tine 😐 …

    Reply

Leave a Reply to GEORGIANA Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: