Recomand: KAAFIR (2019) – webseries

Dacă mă urmăriți de suficient timp, știți că de multe ori mi se întâmplă ca stelele să se alinieze și să descopăr ceva deosebit, ceva ce merită recomandat, fără doar și poate.

Iată, s-a petrecut din nou o minune de-am întâlnit această miniserie la o lună după lansarea oficială pe platforma online Zee5 (iunie 2019). Am spus-o de multe ori și o repet ori de câte ori e necesar, eu caut sufletul actului artistic mereu – fie în muzică, literatură sau cinematografie – iar atunci când acesta reușește să mă emoționeze, să mă provoace și să-mi zgândăre străfundurile gândirii, e clar că am de-a face cu ceva deosebit.

Astfel se pune problema și în cazul miniseriei Kaafir, despre care am foarte multe – prea multe – de punctat, și mi-e teamă că limba și limbajul nu îi vor face dreptate. Sunt situații în viață când ai senzația că oricât te-ai strădui, oricât de talentat ai fi la scris, nu vei putea reda în cuvinte măiestria cu care acele imagini și vorbe au fost cusute pentru a te vrăji. O săptămână întreagă am fost stăpânită de magia evenimentelor prezentate și mă trezesc și acum, adesea, gândindu-mă la unele intâmplări, neputând scăpa de unele momente întipărite pe veci în memorie.

”Ce-o fi așa mare lucru?”, vă veți întreba; cred că impactul e dat de căsătoria fericită dintre scriitură și imagine. Cum subiectele prezentate poartă o greutate împovărătoare mai cu seamă la nivel psihic și emoțional, atmosfera vizuală și auditivă au fost gândite într-o perfectă armonie cu povestea – se întrețes atât de natural, de firesc, încât rezultatul nu e cu nimic mai prejos de o capodoperă.

Să nu prelungesc suspansul inutil: miniseria prezintă frânturi din viața lui Kainaaz Akhtar, conturându-se personalitatea agreabilă, dar și naivitatea tinerei aflate la început de drum. Dezamăgirea cruntă din viața personală o împinge pe Kainaaz să ia o decizie pentru care va plăti cu 7 ani din existența sa, supusă unor suferințe greu de îndurat, care frâng trup, dar mai ales spirit. Întâlnirea cu avocatul devenit jurnalist Vedant Rathod îi va schimba cursul vieții nu o dată, ci chiar de două ori, cei doi fiind legați de trecut mai strâns decât și-ar putea închipui. Mă știți deja, nu intru în detalii, căci farmecul urmăririi desfășurăii acțiunii s-ar stinge numaidecât.

Pe parcursul miniseriei, ne plimbăm dintr-o țară în alta, din Pakistan în India și înapoi, dezvăluindu-ni-se, cu fiece călătorie, cu fiece amintire, cu fiece salt în timp, ițele încurcate ale destinelor oamenilor care s-au intersectat.

Să ne avântăm în profunzimile întunecate ale unui Kashmir brăzdat de ridurile provocate de cei care ar trebui să-i asigure dezvoltarea și prosperitatea: oamenii. Nu e prima dată când am văzut un film ori serial a cărei acțiune are loc în acest tărâm aparte, deci nu e întâia oară când dau nas în nas cu nedreptăți, violențe și atrocități comise sub umbrela, aparent binevoitoare, a câștigării independenței. Nefiind primul meu contact cu asemenea întâmplări, nu m-au lăsat fără aer, dar emoția tot s-a simțit în răsuflare, vizibilă în ochii încețoșați. Și n-am putut să nu compar orașul în care locuiesc cu locurile prezentate: de o frumusețe răpitoare, Kashmir-ul e binecuvântat cu aer răcoros și proaspăt de munte, cu întinderi nesfârșite de apă, cu unirea orizontului cu luciul apei într-o nuntire onirică, cu suprafețe de un verde îmbătător și viețuitoare de tot soiul. Traiul în Kashmir nu e atât de poetic pe cât apare în descrieri, ci e dificil, solicitant din punct de vedere fizic, dar măcar de-ar fi așa doar din cauza naturii potrivnice. Factorul uman murdărește atât de tare mediul, încât o însănătoșire  rămâne doar o utopie intens discutată; nu e murdăria care să se curețe ori să se spele, ci e genul acela de mentalitate găunoasă înrădăcinată, imposibil de stârpit, care induce frica – paralizantă și copleșitoare. Și m-am gândit la libertate: ce folos să trăiești într-un paradis natural pe pământ, dacă nu ai dreptul să te plimbi nestingherit? Oi fi trăind eu printre betoane, sufocată de căldură și praf – mai ales vara – într-un trafic infernal și poluare fonică așișderea, dar am libertatea să mă plimb pe stradă fără să trec prin 5 puncte de securitate în mijlocul zilei, unde să fiu legitimată și interogată, până să ajung la destinație. Îmi dau seama, văzând astfel de exemple, ce privilegiată sunt să trăiesc într-un oraș unde pot să deschid ferestrele cât și când doresc, unde să nu mi se impună arestul la domiciliu cel puțin o dată pe săptămână pentru că s-a declarat starea de asediu în urma unui atac terorist. Și ce binecuvântată sunt că frica năucitoare nu mă cuprinde la orice zgomot mai puternic și nici nu sunt nevoită să-mi trăiesc fiece zi de parcă ar fi ultima. Când mă gândesc la fricile care mă încearcă, mi-e rușine, căci alții o duc mult mai greu. De alte drepturi, precum libertatea de exprimare, nici să nu pomenim…

Despre mentalitate am vorbit puțin, dar simt nevoia să adaug: prejudecățile, discriminarea și ura sunt la ele acasă într-un asemnea mediu. Kainaaz a fost acuzată de niște fapte cu care nu a avut nici cea mai vagă legătură, însă până să se facă lumină, Kainaaz a pătimit în 7 ani cât altul într-o viață. Care a fost vina sa? Aceea de a se afla la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Totuși, serialul arată și opusul: femei care pun bărbați la punct, care vin în ajutorul aproapelui, care trec peste frici și nesiguranțe amintindu-și că primează omenia și bunăvoința. Și ce cuvântare cu totul înălțătoare ține una dintre doamne! – spre fericirea și mulțumirea mea sufletească.

Miniseria întărește ideea că destinul joacă feste dintre cele mai diverse, iar aceasta reiese vădit din întâlnirea lui Vedant cu Kainaaz, primul descoperind ulterior că, de fapt, s-au intersectat cu ani în urmă.

Lucrul pe care-l apreciez cel mai mult la această poveste este că, în ciuda tuturor suferințelor, nedreptăților și jocurilor nemiloase ale destinului, Vedant și Kainaaz păstrează o relație pură, nepătată de superficialitate ori vreo înflăcărare de moment. Cu toate acestea, dragostea lor profundă transpare prin atitudine și privire. Iubirea lor e una nepieritoare care poate transcende spațiu și timp, sfidând totul, dar care înflorește prin apropierea la distanță și limitele autoimpuse.

Până nu uit, câteva vorbe despre ziduri și limite; în primul rând, natura este un tot fără limite de netrecut, atât timp cât există voință. Omul este creatorul limitelor și granițelor care împart lumea în bucăți. Astfel, se ridică falnice niște ziduri invizibile care devin vizibile în momentul în care ”atacate”. Mai sunt și celelalte ziduri invizibile, pe care omul și le construiește pentru autoconservare, care devin aproape palpabile atunci când cineva se apropie suficient cât să fie la o atingere distanță. Greul începe atunci când zidurile se zguduie și fac loc unei ferestre prin care vezi dincolo.

Sinceritatea și naturalețea curgerii acțiunii, dar și jocului actorilor sunt cele care cuceresc iremediabil. Distribuția este de excepție, cu Diya Mirza și Mohit Raina în rolurile principale. Finalul deschis îmi dă libertatea să țes cât și în ce direcție îmi doresc.

Eu le-am văzut sufletul și am rămas impresionată. Emoționant, sincer, puternic; DEOSEBIT! Fără vreo urmă de îndoială, cel mai bun serial de limbă hindi pe care l-am văzut până azi.

Dacă nu l-ați văzut încă, nu mai pierdeți timpul. Miniseria deschide ochi, inimi, spirite!

Vă las cu poemul din finalul miniseriei, să vă fie leac:

Platforma: ZEE5
An lansare: 2019
Distribuție: Diya Mirza, Mohit Raina, Dishita Jain

Kaafir – Necredincios
De Swanand Kirkire

लोग लड़ते हैं मिलने की ख़ातिर,
Oamenii se luptă pentru a se întâlni
पर अपनी तो बिछड़ जाने की लड़ाई थी |
Dar lupta noastră a fost una pentru despărțire.
जीत मिली हम दोनो को बस, बस आँसू की कमाई थी | 
Amândoi am obținut victoria, răsplata a fost doar lacrimi.
तुम पंछी थे और मैं थी मछली,
Tum erai pasăre, eu un pește,
हम दोनो की अलग थी दुनिया,
Lumile noastre erau așa diferite,
अलग सुबह और अलग जहाँ |
Altă dimineață, alt univers.
सब कहते थे हम दोनों का,
Cu toții spuneau că în astă lume
इस दुनिया में मेल कहाँ,
Întâlnirea noastră e imposibilă,
पर भूल नहीं पाऊँगी वो लम्हा,
Dar nu voi putea uita clipa
जब तुमने दिल की धड़कने सुनायी थी | 
Când ti-ai făcut auzite bătăile inimii
लोग लड़ते हैं मिलने की ख़ातिर,
Oamenii se luptă pentru a se întâlni
पर अपनी तो बिछड़ जाने की लड़ाई थी |
Dar lupta noastră a fost una pentru despărțire.

ये बिछड़ना मिलना ये तो शायद मुहब्बत है,
Întâlnirea și despărțirea, poate toate sunt, de fapt, dragoste
अपने प्यार को वो दे देना,
Dăruiește dragostea ta
जिसकी उसे ज़रूरत है, 
Celui care are mai mare nevoie
हम दोनो थे क़ैद कहीं,
Amândoi eram închiși undeva
अपनी समझ की सलाखों में,
În spatele gratiilor propriei înțelegeri
तुमने ऐसा रिहा किया,
Astfel m-ai eliberat
ख़ुद आज़ादी शर्मायी थी;
Că libertatea însăși s-a rușinat
लोग लड़ते हैं मिलने की ख़ातिर,
Oamenii se luptă pentru a se întâlni
पर अपनी तो बिछड़ जाने की लड़ाई थी |
Dar lupta noastră a fost una pentru despărțire.

मिलेंगे हम ये वादा है,
Îți promit, ne vom revedea
रोज़ रात को चाँद के ज़रिए,
În fiece noapte, prin intermediul lunii
मैं भेजूँगी पैग़ाम तुम्हें,
Mesaj îți voi trimite
इस बहती हुई हवा के ज़रिए,
Prin intermediul acestui vânt unduitor
साथ रहेंगे सोच में दोनो,
Amândoi vom rămâne îngândurați
नाज़ुक नाज़ुक यादों में,
În aste amintiri delicate
मैं कहूँगी मुझको एक मिला था, पागल,
Eu voi spune, ”întâlnit-am un nebun”
जिसने ज़िंदगी सिखायी थी,
”Care m-a învățat ce e viața”
तुम कहना सबसे, एक ज़िद्दी पड़ोसन, 
Tu să spui tuturor, ”o vecină încăpățânată”
अपने घर भी आयी थी|
”Până-n casă mi-a venit”
चलो बहुत हुआ, अब चुप रहूँगी,
Ajunge, voi tăcea
चुप्पी में मज़मून है ज़्यादा,
Tăcerea e mai de preț
तुम जैसा बनना, कहूँगी सबको, 
”Ca tine vreau să devin” voi spune tuturor
बस इतना ही मेरा वादा,
Doar atât îți promit
इससे ज़्यादा कहूँगी कुछ तो फूट पड़ेगी रुलायी भी,
De-aș spune mai multe de atât, plânsul mă va năpădi
लोग लड़ते हैं मिलने की ख़ातिर,
Oamenii se luptă pentru a se întâlni
पर अपनी तो बिछड़ जाने की लड़ाई थी |
Dar lupta noastră a fost una pentru despărțire.

Advertisement