recenzia nr. 170
Am așteptat cu mult interes acest film multă vreme, în speranța că va fi interesant, dar recunosc că e destul de greu de digerat, fiind foarte monoton, acțiunea decurgând greoi, ca un autobuz din acela care tușește din metru în metru, călătorul așteptând să-și dea duhul din clipă-n clipă.
„De ce ne-ai recomanda un astfel de film?”, mă veți întreba pe bună dreptate. Două lucruri: povestea și finalul. Povestea prezentată în film acoperă acea pătură a societății care e compusă din oameni sărmani și fără multă școală, fără putere financiară și fără vreo șansă de a-și face vocea auzită; de ce? Pentru că așa trăiesc de generații, le e scris în soartă și-n natură să fie mereu cei de jos, mereu cei suferinzi și călcați în picioare, dar mai mult decât orice, pentru că nu au banii necesari să-și rezolve problemele.
Și ce fac părinții care-și văd fiica suferindă, în urma unui atac sălbatic? Mai nimic, din convingerea moștenită și înrădăcinată că pe ei nu-i bagă nimeni în seamă; și, din păcate, au dreptate, căci de unul singur și lefter nu te poți lupta cu monstrul corupției cu o mie de capete. Ce face, în schimb, bunica? Pregătește ceva, stă la pândă, plănuiește pentru a înfăptui ceea ce nu pot autoritățile: dreptatea.
Finalul face parte din suita celor pe care, în secret, mulți le-am dori în realitate, cu toate că suntem conștienți de imposibilitatea unui asemenea gest fără suportarea consecințelor aferente.
Un film despre suferințele unui copil nevinovat și o bunică eroină care nu are nimic de pierdut. Merită văzut!
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: