Filmul momentului: PARMANU: THE STORY OF POKHRAN (2019)


recenzia nr. 169

Celor care știu puțină sanscrită (sau chiar hindi ceva mai avansată) le va fi ușor să înțeleagă subiectul filmului încă din titlu. Cu siguranță că va fi foarte interesant pentru cei cărora le plac planurile și strategiile militare, dar și imixtiunile la nivel politic.

Ashwat Raina (John Abraham) vine cu o sugestie cel puțin nebunească în cadrul unei sedințe la nivel înalt, lucru care îi cam sperie pe mai marii țării. Tânărul entuziast a pus la cale un plan detaliat și e convins că implementarea corectă a acestuia va aduce beneficii țării sale, conducând la creșterea aprecierii Indiei pe plan mondial.cum se întâmplă adesea, nu e luat în serios, iar o administrare greșită a informațiilor duce la un eșec răsunător, evident, țapul ispășitor este Ashwat. Iată-l pe Ashwat în fața faptului împlinit: fără serviciu și nevoit să o ia de la capăt.

Îl revedem pe bărbat după ceva timp, într-o localitate de munte, pregătind tineri pentru examenele de stat. Face cu greu față vieții de familie, căci sufletul îi e încă măcinat de nedreptatea concedierii. Soarele răsare curând și pe strada sa, fiind chemat pentru ocuparea unui post la Universitatea din Delhi. Odată ajuns acolo, pricepe că e vorba despre ceva mult mai serios la mijloc, dar acceptă oferta fiindcă misiunea i-ar permite să-și îndeplinească visul.

De aici începe aventura vieții sale și zile dificile la Pokhran, într-un mediu arid, ostil din toate punctele de vedere. Demnă de urmărit este mintea ageră a lui Ashwat și soluțiile excelente găsite de acesta pentru încheierea cu succes a misiunii. Pe lângă presiunea serviciului, aventura în deșert aproape că-l costă căsnicia.

Dacă până și eu am avut răbdare să-l văd și mi-a plăcut, înseamnă că le va fi pe plac fanilor genului. Un film despre planul care-a propulsat India în rândul marilor puteri ale vremii.

Advertisements

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: