MUSAFIR: Cătălina Pavel, despre încântătoarea Kerala


Cătălina a răspuns afirmativ invitației mele, adresată tuturor fanilor Indiei pe rețelele de socializare, mărturisindu-ne câteva dintre lucrurile ei preferate despre încântătoarea Kerala. Dacă nu știți despre ce invitație e vorba, iată: rubrica Musafir a fost deschisă acum mult timp pentru toți aceia care doresc să împărtășească experiențe frumoase, inedite, gânduri cu și despre India cu alți pasionați. Tot ce trebuie să faceți este să scrieți, sau dacă nu aveți idei, să-mi scrieți mie și poate punem împreună de-o poveste: despre călătoria voastră în India, despre un film/serial/cântec care v-a plăcut în mod deosebit, despre o limbă indiană pe care ați studiat-o sau vreți s-o învățați etc. Rugămintea este să fie într-o limbă română corectă gramatical și neapărat cu diacritice – pentru mai multe detalii, găsiți adresa mea de mail și profilul de FB la Contact.

Să revenim la aventura Cătălinei, care s-a petrecut în august-septembrie 2017:

3 zile și 3 nopți, cam atât trebuie să mergi cu trenul pentru a ajunge din Delhi în Kerala, Țara lui Dumnezeu. Practic, trebuie să traversezi un subcontinent întreg. Așteptarea merită însă. Se spune despre Kerala că este tărâmul piperului, regele condimentelor, al cardamomului, al scorțișoarei, turmericului  și al atâtor alte arome de care nici nu auzisem până atunci.

Peisaj cu palmieri – copyright Cătălina Pavel

Mangalore Express m-a purtat în pântecele lui prin toată India, am traversat Rajasthanul,Madhya Pradesh, Gujarat, am schimbat atâtea limbi, dialecte, peisaje, obiceiuri vestimentare. În jurul meu se perindau sariuri, salwar kameez-uri, bărbați cu turban, sikh, musulmani, femei din Rajasthan cu pielea arsă de soare, femei din Gujarat care îmi ofereau din prânzul lor, am băut zeci de ceaiuri și am avut tot timpul din lume să citesc despre tărâmul misterios spre care mă îndreptam. Aveam cu mine cartea Anitei Nair, Where the rain is born: Writings about Kerala, însă nu mai aveam răbdare să ajung. În dimineața celei de-a treia zi m-am trezit foarte devreme și am observat că în jurul meu se vorbea o limbă pe care nu doar că nu o înțelegeam, dar mi se părea imposibil ca cineva să o învețe: Malayalam.

Un domn în mundu alb mi-a zâmbit și m-a întrebat unde mă opresc. Avea un pachețel cu idli din care m-a servit și pe mine. Tot compartimentul mirosea a ulei de cocos și a iasomie. Câteva femei purtau flori de iasomie în păr și eu nu mai reușeam să îmi desprind privirea de părul lor bogat și negru. Am dat perdelele la o parte și am simțit că m-am îndrăgostit instant de fâșia aceea verde de pământ de la capătul Indiei. Kerala e ca o răzvrătire domoală la picioarele Nordului, e o poezie despre ape încâlcite și adânci, e dragostea dintre canalele de apă și Marea Arabiei. Sau, mult mai poetic, Mahakavi Vallanthol spunea despre Kerala că “doarme cu capul în poalele munților dinspre Vest, numiți Sahyadri, iar picioarele ei se află pe nisipul oceanului.  La picioare, Kumari, iar la celălalt capăt, Zeul Gokarnei.”

Femeile cu iasomia în păr – copyright Cătălina Pavel

Când am ajuns în Kochi, într-o dimineață de august, musonul era pe sfârșite. Însă umezeala din aer făcea ca toate simțurile mele să ațipească. Nu știam exact ce voiam să fac mai întâi. În jurul meu nu vedeam decât două culori: albul veșmintelor, fie că era vorba de sari sau despre mundu-ul bărbaților, sau verdele vegetației luxuriante.  Cocotierii se înălțau trufași ca niște scuturi, iar oamenii cocoțați cu macetele lor abia dacă se mai vedeau. Am ajuns în Fort Kochi și am intrat în primul loc în care am văzut că se poate mânca: Lucky Star Restaurant. Aveam să îmi fac un obicei din a merge în fiecare dimineață acolo pentru a lua micul dejun: vada, idli, puttu, bonda și o kappa (cafea). Îmi plăcea faptul că acolo erau doar localnici, nimeni nu îmi acorda atenție, fiecare persoană era preocupată să citească ziarul de dimineață și să converseze cu vânzătorul de fructe de la taraba de vis-à-vis. Bărbații își ungeau tot corpul cu ulei de cocos și străluceau din cap până în picioare. Purtau cămăși și mundu, iar în picioare pantofi de piele. Combinația era una stranie, dar îmi plăcea mult. Femeile au un păr foarte bogat și îl împodobesc cu flori de iasomie. Poartă mult aur, iar sariurile tipice sunt albe cu bordură aurie.

Cătălina, într-un saree tradițional zonei – copyright Cătălina Pavel

În Kerala am simțit că timpul a stat în loc. Toată zarva și haosul din Nord dispar și fac loc unui sentiment de bine, de liniște interioară, apele îmi oferă o stare plăcută întotdeauna. Însă cel mai mult mă atragea amestecul cultural și bogăția folclorului. Abia ce ajunsesem și parcă aș fi fost acolo dintotdeauna. În timpul zilei îmi plăcea să merg pe străduțele din Matancherry și să intru în toate galeriile de artă de pe marginea drumului, mă uitam la negustorii care încărcau condimente în tractoare, mă împiedicam de caprele de pe drum sau dădeam peste vreo cafenea plină ochi cu turiști. Am mers de mai multe ori la sinagoga pe lângă care trăiau ultimii evrei din Kochi. Nu aveam voie să fac poze înăuntru așa că simțeam nevoia să merg și să îmi petrec după-amiezile citind în răcoarea dinăuntru, pe lângă privirile curioase ale localnicilor. Pe seară, mergeam mereu în Fort să privesc cum pescarii se chinuiau să vândă peștele prins peste zi și să mă mai uit, a câta oară, la pânzele chinezești care erau folosite în trecut pentru a prinde pește. Practic, peștele este un element foarte important al Keralei. Alături de condimente și de orezul cu bob mare pe care îl poți găsi doar acolo, Kerala se mândrește cu un pește extraordinar de bun.

Unul dintre locurile mele preferate în Kerala era Pepper House, un fost hambar pentru piper devenit cafenea. Mergeam acolo pentru că aveau o librărie cu multe cărți și puteam să mă pierd prin fostul hambar. Știam că nu voi mai găsi nimic înăuntru, dar imaginația mea era pusă în mișcare doar când priveam înăuntru. De departe se auzea geamătul vreunui vas din port. Aerul lipicios era plin de o nostalgie pe care nu știam cum să o descriu. Aveam sentimentul că trăiesc într-o realitate paralelă și că era o Indie atât de diferită de ceea ce lăsasem în urmă în Nord. Nu reușeam să mă înțeleg cu localnicii și râdeau de fiecare dată când încercam să pronunț câteva cuvinte în Malayalam. Însă îmi dădeam seama de influența limbii arabe și recunoșteam îndeajuns de multe cuvinte. Mergeam pe stradă încercând să citesc orice plăcuță, însă degeaba.

2 Comments (+add yours?)

  1. nixon1972
    Feb 09, 2019 @ 17:09:53

    Descriere foarte frumos! 🙂

    Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: