Cum am sărbătorit 8 ani de blog


În luna lui octombrie, am împlinit 8 ani de când m-am apucat să iau în serios treaba cu scrisul pe blog; de 8 ani, îmi sunteți alături și împărtășim iubirea și interesul pentru cultura indiană.

Împreună, am deslușit tainele alfabetului devanagari, am aflat informații surprinzătoare din episoadele mitologice, am văzut cele mai interesante filme și am înțeles pe deplin versurile celor mai frumoase cântece hindi – acestea fiind doar câteva dintre cele pe care le-am trăit împreună.

Vă mulțumesc pentru sprijin și mi-ar plăcea nespus de mult dacă de la anul, ați comenta mai des, căci, uneori, am senzația că vorbesc cu eterul și, din păcate pentru mine, acesta e prea ocupat cu treburile sale pentru a-mi răspunde. Eu sunt convinsă că voi nu sunteți așa de ocupați ca eterul și vă puteți rupe 5 minute o dată la câteva zile pentru a-mi spune dacă ceea ce postez e interesant sau nu; de asemenea, sunt deschisă și la sugestii, deci propunerile voastre sunt bine venite.

În altă ordine de idei, să vedem cele 8 postări de sărbătoare (într-un singur loc, pentru a vă fi mai ușor să le găsiți): More

Cuvinte cu o poveste: prefixul ”hum-” și magia sa (2)


Așa cum bine știți deja, în hindi există un număr impresionant de cuvinte compuse (prin diferite metode lingvistice). În materialul de azi, m-am gândit să strâng cele mai cunoscute cuvinte compuse cu prefixul ”hum-” (pronunțat hăm). Pentru a ne fi mai ușor să pricepem sensul acestor termeni, e bine să începem prin precizarea înțelesurilor lui hum: egal, la fel, similar, asemănător; cu, împreună cu, împreună. Dacă ați ratat primul episod, îl găsiți AICI; nu uitați să vă abonați blog-ului pentru a fi primii care citesc noutățile. Să-i dăm drumul:

More

10 cuvinte hindi pe săptămână: Orașul 2 (47)


PRECIZARE: Fiindcă am împlinit 7 ani de blog (în octombrie 2017), m-am gândit că cel mai potrivit mod de a sărbători ar fi să pornesc o nouă rubrică, idee ce mă macină de cel puțin 2 ani, dar pentru care n-am avut nici răbdare, nici motivație. Continui ceea ce a început ca o inițiativă pentru 7 săptămâni cu speranța că vă va folosi.

More

Cuvinte cu o poveste: prefixul ”hum-” și magia sa (1)


parte din aniversarea de 8 ani a blog-ului

Așa cum bine știți deja, în hindi există un număr impresionant de cuvinte compuse (prin diferite metode lingvistice). În materialul de azi, m-am gândit să strâng cele mai cunoscute cuvinte compuse cu prefixul ”hum-” (pronunțat hăm). Pentru a ne fi mai ușor să pricepem sensul acestor termeni, e bine să începem prin precizarea înțelesurilor lui hum: egal, la fel, similar, asemănător; cu, împreună cu, împreună. Vor fi două episoade, așa că nu uitați să vă abonați blog-ului pentru a fi primii care citesc noutățile. Să-i dăm drumul: More

Next Newer Entries