recenzia nr. 149
parte din aniversarea de 8 ani a blog-ului
Bine am făcut că nu am ratat acest film. Pe lângă povestea realistă și emoționantă, am avut parte și de-o distribuție de excepție.
E un film festivalier, care s-a perindat prin străinătate un an înainte să fie lansat în cinematografele indiene. E și pelicula de debut a lui Ishaan Khatter, pe care sigur îl știți din Dhadak (film care, personal, mi-a displăcut).
Aamir, căci așa-l cheamă pe personajul nostru principal, are o existență încurcată, treburile necurate înconjurându-l din toate părțile. Are o relație apropiată cu sora sa Tara, doar că viața lor urmează să se complice și mai mult curând: un gest greșit și totul s-a dat peste cap. Despărțiți de soartă, Aamir trebuie să se descurce singur, rămânând tot în cârca lui să o ajute pe Tara să iasă din impas.
Deși fiecare personaj își trăiește drama în colțul său, iată că destinul le dăruiește câte o alinare: Aamir va lega o prietenie frumoasă cu o familie aflată la ananghie, într-o situație și mai disperată decât a sa, pe când Tara cunoaște un suflet nevinovat și chinuit pentru care ea devine sprijin, iar el medicamentul salvator.
Ambii trec printr-o suită de probleme, dar experiențele îi vor schimba ireversibil. Există câteva momente deosebite, care pentru mine au fost dovada incontestabilă a sensibilității și profunzimii regizorului sau scenaristului (sau celui care a venit cu ideea): jocul umbrelor, pictura murală sunt doar două dintre acestea.
Un film cu și despre viață, perfect pentru cei cărora nu le priește stilul clasic-pompos al Bollywood-ului; în încheiere, n-am decât cuvinte de laudă pentru Ishaan – câtă profunzime, câtă emoție exprimată; promite mult, doar să primească rolurile potrivite.
Comentarii recente: