Sooraj, apna sitaaraa – un poem de Marius Robu

Am citit această poezie din întâmplare și cum mi-a plăcut foarte mult, m-am gândit să-mi ostoiesc nițel setea de lucrul cu hindi. Aveți poezia în original, devanagari și translitarare (pentru cei care nu citesc în alfabetul hindi). Mulțumesc autorului pentru amabilitate și acordul de-a posta totul aici. Lectură plăcută!

Soarele, steaua mea

Pe cerul tău răsare luna plină,
Pe cerul meu a mai căzut o stea;
Tu ai de-acum o noapte de lumină,
Dar nu zâmbi, mai noapte-i noaptea mea!

Iar dimineața, când o fi să vină…
”Dar dacă nu mai vine?”, zise ea;
Și cum să-i spun că palida-i lumină
E de la soare, de la steaua mea?

Marius Robu, 16 feb. 2000, vol. Drumul Robilor

 

सूरज, अपना सितारा

तुम्हारे आसमान पर पूनम निकली है,
मेरे आसमान पर एक और तारा टूट गया;
अब से एक उजली रात तुम्हारे पास है,
पर मुस्कुरा मत, मेरी रात और काली है!

और सवेरा, जब आने को है
”पर अगर नहीं आए तो?”, उसने कहा
मैं उसको बताऊँ कैसे कि फींका उजाला
सूरज से, अपने सितारे से है?

मारियुस रोबू, १६ फ़रवरी २०००

 

Sooraj, apna sitaaraa

Tumhaare aasmaan par poonam nikli hai,
Mere aasmaan par ek aur tara toot gaya;
Ab se ek ujali raat tumhaare paas hai,
Par muskuraa mat, meri raat aur kaali hai!

Aur saveera, jab aane ko hai
”Par agar nahin aae to?”, usne kaha;
Main usko bataaun kaise ki pheenka ujaalaa
Sooraj se, apne sitaare se hai?

Marius Robu, 16 farvari 2000

 

Advertisement