”Spune de trei ori ADIO” – un poem de Apoorva Shukla

तीन बार कहना विदा
Spune de trei ori Adio

de Apoorva Shukla

________________________

भोर के जामुनी एकांत में
În singurătatea violetă a zorilor
जब रात का थका-हारा उनींदा शुक्रतारा
Când a nopții Venus nedormită
टूट कर गिरने को होगा अपनी नींद की भंवर में
Desprinzându-se, cădea-va în agitația somnului
और सुबह की पहली ट्रेन की सीटी के बीच
Și printre fluieratul primului tren al dimineții
शहर की नींद आखिरी अँगड़ाइयाँ ले रही होगी
Somnul orașului își va fi întins pentru ultima dată membrele

मैं छोड़ रहा होऊँगा
Eu voi fi plecând
तुम्हारा शहर आखिरी बार, निःशब्द
Orașul tău, pentru ultima oară, fără cuvinte
जैसे नवंबर की ओसभीगी सुबह
Precum dimineața de noiembrie scăldată-n brumă
चाय को छोड़ रही होती है भाप
Precum aburul ce părăsește ceaiul
बिना पदचाप के, चुपचाप
Fără vreo urmă, pe nesimțite

शहर छोड़ती हुई गाड़ी का पीछा
Mașina ce părăsește orașul e urmărită
सिर्फ़ सड़क की आवारा धूल करती है
Doar de praful rătăcitor al străzii
कुछ दूर, हाँफ कर बैठ जाने तलक
La ceva distanță, așezându-mă gâfâind

और यह जानते हुए
Știind
कि हमारी यह मुलाकात
Că întâlnirea noastră
कॉफ़ी पी कर औंधा कर रख दिए गए
Bând cafeaua, întoarsă cu fundul în sus
कप जैसी आखिरी है
Ca o ceașcă, e ultima
मैं इस बचे पल को कॉफ़ी के आखिरी घूँट की तरह
Precum o ultimă înghițitură de cafea, vreau, ca această ultimă clipă rămasă,
हमेशा के लिए घुलते रहने देना चाहता हूँ
Să o las să se topească pentru totdeauna
जैसे कि भोर का अलार्म बजने से ठीक पहले के
Exact momentul dinaintea declanșării alarmei din zori
स्वप्निल कामनाओं से भरे पवित्र पल
Clipele pure pline de dorințe visătoare
सहेज लेते हैं आखिरी मीठी नींद,
Verifică ultimul somn dulce

मैं तुमसे कहूँगा विदा
Îmi voi lua adio
वैसे नहीं जैसे कि पेड़ परिंदो को विदा कहते हैं हर सुबह
Nu așa cum își iau copacii adio de la porumbei în fiece dimineață
और ऋतुएँ पेड़ को कहती हैं विदा
Sau cum anotimpurile își iau adio de la copaci
बल्कि ऐसे जैसे हरापन पत्तों को कहता है
Ci așa cum verdeața spune frunzelor
और कातर पत्ता पेड़ को कहता है विदा
Și frunza sfioasă spune copacului
टूट कर झड़ने से पहले
Rupându-se, înainte de-a cădea
हाँ, तुम कहना विदा
Da, spune-mi adio
कि तीन बार कहने में ’विदा’
Căci în a spune adio de trei ori
दो बार का वापस लौटना भी शामिल होता है
Se regăsește și întoarcerea de două ori

हर रात
În fiece noapte
धो कर रख दिए जाते हैं कॉफ़ी के कप
Sunt așezate ceștile de cafea după spălare
बदलते रहते हैं फ़्लेवर्स हर बार, चुस्कियाँ लेते होठ
Se schimbă aromele de fiecare dată, buzele sorb
कुछ भी तो नहीं रहता है कप का अपना
Nimic nu ne aparține de-al ceștii
एक ठंडी विवशता के अतिरिक्त
În afara unei neputințe reci

मैं समेटूँगा शहर से अपने होने के अवशेष
Voi strânge din oraș rămășițele existenței mele
खोलते हुए अपनी आवाज की स्ट्रिंग्स
Deschizând corzile vocii mele
तह करूँगा अपनी बची उम्र,
Îmi voi îndoi vârsta rămasă
जलता रहेगा सपने मे लकड़ी का एक पुराना पुल
În vis, arde-va un pod de lemn
देर रात तक
Până târziu în noapte

चला जाऊँगा इतनी दूर
Voi pleca atât de departe
जहाँ एकांत के पत्थर पर
Unde pe piatra singurătății
मौन की तरह झड़ती है बर्फ़
Cade zăpada muțește
रात की काई-सनी पसलियों में
Între coastele năpădite de mușchi și mucegai ale nopții
बर्फ़ के खंजर की तरह धँसती हैं धारदार हवाएँ
Precum un pumnal de zăpadă mușcă vânturile furioase
जहाँ जोगी सरीखे वीतरागी ओक के वृक्ष प्रार्थनारत
Unde, precum un ascet eliberat de dorințe,copacii casei, rugători
धैर्यपूर्वक करते हैं अपनी मृत्यु की प्रतीक्षा
Își așteaptă răbdători moartea
और जहाँ बारिशों का बदन पसीने से नहीं
Și unde trupul ploilor e alcătuit nu din transpirație
ओस से बना होता है
Ci din rouă

ऊँची उठती है हवा में अकेली पतंग
Zmeul singur se ridică sus în bătaia vântului
टूटता है अकार्डियन की करुण धुन का माझा
Se rupe firul melodiei pline de compasiune a acordeonului
आकाश की स्मृति में कभी कुछ शेष नहीं रहता
În memoria cerului nu rămâne niciodată nimic

तुम्हारे शहर में
În orașul tău
होती रहेंगी अब भी हर शाम बेतहाशा बारिशें
Vor fi căzând ploi torențiale în fiecare seară
फूल कर झड़ते रहेंगे सुर्ख गुलमोहर अथाह
Înflorind, se vor scutura fără încetare ”florile păunului”
हवाएँ तुम्हारे कॉलर से
Vânturile, din gulerul tău
उड़ा ले जाएँगी
Vor lua pe sus
फाड़ देंगी मेरी महक का आखिरी पुर्जा
Vor rupe ultima urmă a parfumului meu
बादल रगड़ कर धो देंगे
Norii, frecându-se, vor spăla
तुम्हारे कदमों के संग बने मेरे पाँवों के निशान
Urmele tălpilor mele făcute cu pașii tăi
हमारी साझी सड़कों के याद्‍दाश्त से
Cu amintirea străzilor noastre partenere
एकाकी रह जाएँगे तुम्हारे पद-चिह्न
Izolate vor rămâne urmele pașilor tăi

यहाँ बौने होते जाएँगे मेरे दिन
Aici zilele mele se vor micșora
और रातें परछाइयों सी लम्बी होती रहेंगी
Și nopțile se vor tot lungi ca umbrele
मैं भटकता फिरूँगा
Eu voi colinda pierdut
लाल ईंटों बनी भीड़ भरी तंग गलियों में
Pe străzile străjuite de cărămizi roșii și umplute până la refuz
शोरगुल भरी बसों, व्यस्त ट्रेन-प्लेटफ़ार्मों पर, पार्क की ठंढी भीगी बेंचों पर
În autobuzele gălăgioase, pe peroanele aglomerate, pe băncile reci și umede ale parcului
मैं तलाशा करूँगा तुमसे मिलती-जुलती सूरतें
Voi căuta fețe asemănătoare ție
अतीत से बने उजड़े भग्न खंडहरों में
În deșerturile distruse și pustii compuse din trecut
वार्धक्य के एकांत से सूने पड़े चर्चों में
În bârfele părăsite ale singurătății senectuții
करूँगा प्रतीक्षा
Voi aștepta
और रात खत्म होने से पहले खत्म हो जाएँगी सड़कें
Și înainte de încheierea nopții se vor termina străzile

फिर घंटियाँ बजाता गुजरेगा नवंबर तुम्हारे शहर से
Apoi noiembrie va trece prin orașul tău sunând din clopoței
थरथराएँगे गुलमोहर
Tremura-vor ”florile păunului”
और त्याग देंगे अपने सूखे पीले पत्ते
Și-și vor sacrifica frunzele uscate și-ngălbenite
चीखेंगे और उड़ते फिरेंगे शहर की हर गली में दर-बदर लावारिस
Striga-vor și colinda-vor fără vreun țel străduțele orașului
अपने आँचल में समेट लेंगी उनको विधवा हवाएँ
Vânturile văduve vor strânge în poalele lor
उन्हें आग और पानी के हवाले कर आएँगीं
Vor veni lăsate-n voia focului și-a apei

तुम्हारे चेहरे की पेंचदार गलियों में
Pe străzile încurcate ale chipului tău
रास्ता भटक जाएगी उम्र
Etatea-și va pierde calea
आजन्म बसंत के लिये अभिशप्त होगी तुम
Vei fi un blestem pentru veșnica primăvară
तुम्हारे शहर के माथे से सूरज कभी नहीं ढलेगा
Pe fruntea orașului tău soarele nu va apune nicicând
बदलती रहोगी तुम शहर की तरह हर दिन-साल
Te vei schimba, precum orașul, în fiece zi și an
बदलता जाएगा शहर
Se va tot schimba orașul
हर नवागंतुक क्षण के साथ
Cu fiece nouă clipă
मगर कहीं
Dar undeva
शहर के गर्भ मे दबे रहेंगे मेरे पहचान के बीज
În burta orașului vor rămâne semințele identității mele
छुपा रहेगा हमारा जरा-सा साझा अतीत
Va rămâne ascuns puținul nostru trecut comun
तुम्हारी विस्मृतियों के तलघर में
În buncărul uitării tale
ट्रॉय के घोड़े के तरह
Precum caii Troiei

और थोड़ा-सा शहर
Și ceva oraș
जो चुपके से बाँध लाया मैं
Ce, pe ascuns, am adus legat
अपनी स्मृति के पोटली में
În bocceaua amintirilor
बना रहेगा हमेशा वैसा का वैसा
Va rămâne mereu la fel
अपरिवर्तित
Neschimbat
गुलमोहर का एक पत्ता
O frunză de ”floarea păunului”
सहेजा हुआ है मेरी उम्र की किताब के सफ़हों के बीच
Stă pitită între paginile cărții vieții mele
उम्मीद जैसा थोड़ा-सा हरापन बाकी रहेगा उसमें हमेशा
Cu speranța de parcă mereu va rămâne ceva verdeață în ea

टूटे हुए कप के कोरों पर
Pe marginile ceștilor sparte
अंकित रह जाता है हमेशा
Mereu rămâne întipărit
गर्म होठों का आखिरी स्वाद।
Ultimul gust al buzelor calde.

Advertisement