Despre poezie, muzică și cinematografie cu Prasoon Joshi – partea a II-a


PRECIZARE: Discuția dintre Fahridoon Shahryar (prezentator și redactor la Bollywood Hungama) și Prasoon Joshi (poet, textier) a avut loc în cadrul Jashn-E-Rekhta 2017 (New Delhi, 17-19 februarie), un festival anual dedicat limbii urdu din India. Am ales să aduc acest material mai aproape de voi datorită subiectelor abordate în discuție – să nu vă speriați că am scris urdu (dacă doriți niște explicații pe larg cu privire la complicatul cuplu hindi-urdu, lăsați un cometariu). Ceea ce am postat nu constituie o traducere mot-a-mot a întregii discuții, ci mai degrabă un rezumat destul de cuprinzător; mai mult, am preferat să grupez ideile pe subiecte în loc să urmez o redare cronologică.

Despre poezia autentică dl Joshi ne arată că este care se naște din experiențele proprii, nu din spusele altcuiva.

La întrebarea dacă îi vine natural să creeze imagini deosebite prin cuvinte sau dacă este ceva planificat, bine gândit – dacă scopul său este acela de a spune ceva ce nu a mai spus nimeni vreodată – dl Joshi răspunde că nu are acest scop, el nu vrea ceva, ci dorește să fie ceva: ”nu mă confund niciodată cu electricitatea, ci sunt firul prin care aceasta trece; care e contribuția mea în lume? Cea de-a fi un conductor merituos, de-a nu avea rezistență în așa fel încât gândurile, ideile să mă aleagă pe mine – atât de bun să fiu”.

”Încercați să deveniți oameni buni, poezia este un instrument. Poeții pot vedea ceea ce alții sunt incapabili să vadă”, acesta este îndemnul său.

Poate poezia să aducă pacea interioară și echilibrul? ”Cu siguranță”, spune convins dl Joshi. ”Adeseori sunt întrebat câți bani face un vers de-al meu… De fiecare dată, mă lasă fără cuvinte această întrebare… Drept urmare, întreb și eu, la rândul meu, cum poți pune o etichetă cu preț pe ceva care te învață arta de a trăi? Mai mult, aplici un preț și valorilor insuflate de părinți? Dacă tata m-a învățat 50 de lucruri, cosul total se ridică la… Poezia ne învață cultura și să fim vizionari; când nu mai rămâne nimic, politicienii ajung să recite poezii – când aceasta este ultima lor șansă, se înțelege; măcar dacă ar face-o cum trebuie… De ce se regăsește literatura în discursurile tuturor vorbitorilor în public, de la oameni de afaceri la politicieni, dacă este atât de lipsită de importanță? Dacă magnații lumii citează din versurile poeților, de ce nu fac acestea parte din curriculum? Creăm oameni iscusiți într-un anume domeniu, dar nu cetățeni adevărați. De la câte voturi am primit? trebuie să ajungem la voturile cui le-am primit?. Ce fel de societate ne dorim – informată sau credulă?”

Descusut de ce face filme foarte puține, dl Joshi a explicat că are o slujbă sigură și că nu depinde de filme în traiul zilnic. ”Revenind la poezie, dacă ne ducem adânc în istorie, ea a fost folosită în multe scopuri, printre care păstrarea culturii, a informației – însă, pe parcurs, lucrurile s-au încețoșat și oamenii au început să încurce, să confunde… iată cum, în mintea unora, cântecul Munni Badnaam Hui este unul popular; nici vorbă de așa ceva, doar că are iz de limbaj rural, atât. Mă întristează să văd că așa gândesc oamenii. Cântecele folclorice/populare sunt profunde în simplitatea lor, redând problemele, frustrările, bucuriile din viețile celor dintr-o anumită zonă. Sunt uneori contactat să scriu un cântec pe tema picioarelor – de cele mai multe ori, refuz. Este oare singurul scop al omului să danseze?”

Poezia este prea adesea folosită numai pentru distracție, ”poezia profundă se pierde prin dosarele guvernului”.

”Se întâmplă uneori ca poeziile să-și piardă farmecul odată puse pe muzică, căci muzica poate sufoca; alteori, armonia dintre sunet și cuvânt este atât de desăvârșită încât rezultatul este o bijuterie. Cu Aamir (Khan) am făcut lucruri senzaționale pentru că este omul care înțelege poezia și importanța ei. Cinematograful este deosebit de puternic, doar că identitatea ajunge să fie subsumată – toate celelate arte pălesc în fața cinematografiei”.

Prima parte a discuției este pe tema: despre limbă, identitate și cultură.

Vă las cu una dintre poeziile sale de o frumusețe aparte, scrisă în limba populară, cu iz ancestral:

Babul jiya mora ghabarae, jiya mora ghabarae,
Tată, sufletu-mi e speriat, tată, sufletu-mi e speriat
Bin bole raha na jaye…
Nu mai rezist să nu-ți spun
Babul jiya mora ghabarae
Tată, sufletu-mi e speriat

Babul mori itni araj sun li jo
Tată, ascultă-mi atâta dorință
Mohe sonaar ke ghar na deejo
Nu mă da la casa aurarului
Mohe jevar kabhi na bhaye
Nu m-au atras bijuteriile niciodată
Babul jiya mora ghabarae
Tată, sufletu-mi e speriat

Babul mori itni araj sun li jo
Tată, ascultă-mi atâta dorință
Mohe vyaapari ghar na dee jo
Nu mă da la casa neguțătorului
Mohe dhan-daulat na suhaae
Nu mă atrage bogăția
Babul jiya mora ghabarae
Tată, sufletu-mi e speriat

Babul mori itni araj sun li jo
Tată, ascultă-mi atâta dorință
Mohe raja ghar na deejo
Nu mă da la casa regelui
Mohe raaj na karna aaye
Nu știu să conduc
Babul jiya mora ghabarae
Tată, sufletu-mi e speriat

Babul mori itni araj sun li jo
Tată, ascultă-mi atâta dorință
Mohe lohar ke ghar de deejo
Dă-mă la casa fierarului
Jo mori janjeerein pighla de
Care să-mi topească lanțurile
Babul jiya mora ghabarae
Tată, sufletu-mi e speriat

Sper să vă placă și nu uitați să citiți prima parte (link mai sus); urmează a treia și ultima parte.

Advertisements

2 Comments (+add yours?)

  1. jitenpurohit
    Apr 25, 2017 @ 09:01:45

    किताबें भी बिल्कुल मेरी तरह हैं।
    अल्फ़ाज़ से भरपूर मगर ख़ामोश।।

    Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: