Despre limbă și cultură – cu Javed Akhtar


Anul acesta, pentru a sărbători Ziua Independenței, m-am gândit să vă aduc mai aproape opiniile unei persoane pe care o admit mult, Javed Akhtar, cu privire la limbă, identitate, cultură. Gândurile și le-a exprimat în cadrul a două evenimente organizate odată cu Jashn-e-Rekhta, prilej de sărbătorire a limbii urdu. De reținut este că aceste discuții cuprind o gamă largă de subiecte, însă m-am oprit doar la cele cu privire la limbă și cultură. Materialul nu este o traducere, ci o parafrazare și un rezumat al răspunsurilor domniei sale.

 

Munca din spatele poetului

Pentru cei ce nu știu, Akhtar saahab este un binecunoscut poet, textier, dar și scenarist în cinematografia indiană de limbă hindi. Întrebat despre meseria de poet și calitățile necesare pentru a excela în domeniu, a subliniat dragostea pentru limbă – dragostea este de nenumărate feluri, dar e cert că atât timp cât există, suntem vii. Dragostea pentru limba maternă este deosebit de importantă fiindcă ea te leagă de pământul strămoșesc, iar indiferența sau ura față de aceasta nu face altceva decât să îți taie rădăcinile. Pentru a ajunge poet trebuie să știi să faci artă, iar pentru asta trebuie un anumit nivel. Cunoașterea trebuie să acopere în primul rând munca altora, să știi pe de rost cât mai multe versuri ale marilor poeți, să simți ritmul, rima, stilul; abia după măcar 500 de poeme memorate, ori după cum spunea un faimos poet ”200.000 de cuplete”, te poți încumeta să creezi. Gândurile pe care dorești să le exprimi trebuie să se topească întru sine, abia apoi devii capabil să le desăvârșești. Nu contează genul abordat, toate sunt valoroase, contează ce faci în cadrul lui și cu el. Poezia este precum a avea copii. Odată ce îi ai, ei cresc. Nu ești complet răspunzător pentru faptele lor, îi poți controla într-o anumită măsură, până într-un punct.

Limba, o entitate vie

Limba este pentru Akhtar saahab o entitate vie, dinamică, ce nu trebuie să stagneze. Se pliază în funcție de mediu, din care-și ia seva. Vocabularul se schimbă și el în funcție de vremuri și se poate constata o micșorare a acestuia față de situația de acum 40 de ani. Cuvintele există și acum, doar că nu se prea folosesc. Limba este de asemenea purtătoare a identității personale, dar și culturale.

Limba, identitate personală și culturală

Atunci când vine vorba despre despre învățarea unei limbi, Akhtar saahab spune răspicat că ești cu atât mai câștigat cu cât știi mai multe limbi. Cunoașterea limbii atrage după sine descoperirea unui nou univers cultural. Este însă împotriva acordării importanței unei limbi străine în detrimentul limbii materne; desigur, în prezent, a nu știi engleza înseamnă sinucidere curată, fără engleză nu poți avea așteptări, însă a uita de limba maternă e cu atât mai grav cu cât acest lucru reprezintă pierderea propriei identități. Schimbarea, a ține pasul cu epoca în care trăim sunt importante, dar nu putem crește copaci fără rădăcini.

Urdu, hindi, hindustani?

Cu privire la originea urdu și hindi, respectiv disputa despre care e prima și care a doua născută, Akhtar saahab rezolvă problema elegant: e amuzant să constat cum e privită urdu în societate – până când limba este înțeleasă e hindi, când devine de neînțeles este urdu. Cert este că urdu nu poate formula propoziții simple fără structuri specifice limbii hindi, iar hindi este incompletă fără termeni din urdu. De asemenea, fenomenul de pronunțare greșită a diverselor cuvinte de către vorbitorii celeilalte limbi nu face altceva decât să adâncească neînțelegerile. Spre exemplu, un vorbitor de urdu va spune parkaash și pardeep în loc de prakaash și pradeep, la fel cum un vorbitor de hindi nu va pune punctul sub literele necesare, nici în scris și nici în pronunție, pentru cuvintele de proveniență arabă sau persană. Astfel i s-a adresat cineva lui Akhtar saahab: ”Zaved saahab, ek jaroori baat karni hai”. Akhtar saahab ne asigură că nu se numește Zaved după regulile nici unei limbi. Nu trebuie pus bindi (punct) sub fiecare j, iar dacă facem abuz de puncte nu înseamnă că știm urdu. În plus, nu scrierea definește o limbă, ci gramatica, mai cu seamă sintaxa sa. Putem avea urdu scrisă în devanagari, gurumukhi sau perso-arab; limba rămâne aceeași, iar regula se poate aplica pentru orice limbă indiană.

În căutarea limbii pure

”Ce părere aveți despre puritatea limbii?” Vedeți dvs., ne spune Akhtar saahab, goana asta nebună după puritatea limbii este periculoasă. Se ajunge la un limbaj pe care eu nu-l recunosc și nici nu-l accept ca fiind al meu, al nostru. Imaginați-vă că o limbă e precum o ceapă. E ca și cum ai căuta ceapa desfăcând-o strat după strat; pe când să găsești ceapa (limba pură), ea a dispărut undeva. Dar ceapa E acele straturi. Depinde foarte mult cum privim o limbă, eu aș spune că există două tipuri: una pentru administrație, a guvernării – pe care conducătorii noștri nu vor s-o înțelegem – respectiv limba poporului, menită pentru comunicare. Diferențele apar pornind din acest punct. Ce se întâmplă în ziua de azi e următorul fenomen: clasele sociale mai înalte își doresc copii învățați, astfel că-i trimit la școli înalte cu predare în limba engleză. Limba maternă trece într-un con de umbră și se refugiază, pentru a supraviețui, în casele celor care nu-și permit o educație aleasă. Fiind precum un cameleon, limba împrumută însușirile mediului în care există. Deci, dacă vrem o limbă elevată, trebuie să o ridicăm din mizerie; nu e cazul să tragem din nas că nu ne place o expresie sau alta când noi suntem cei care am forțat limba să se refugieze în locul în care aceste expresii sunt la ordinea zilei. Or dacă nu putem s-o ridicăm, să nu ne mirăm de urâțenia ei. Mai e și mass-media, care are nevoie să se facă înțeleasă; cum nu toți rezonează la auzul englezei, trebuie să se întoarcă la origini, în căutarea limbii de demult; și atunci dau peste ceva necizelat, ce va fi mai apoi folosit la televizor, de unde oamenii vor trage concluzia că acesta este limbajul potrivit – ”dacă așa vorbesc politicienii, antreprenorii, eu de ce n-aș face-o?” – este mare nevoie de o curățare, o epurare la nivelul exprimării și folosirii limbajului în public.

Uși deschise

”Cum rămâne, Javed saahab, cu împrumuturile?” Sunt necesare, esențiale chiar. Vedeți dvs., ușile trebuie menținute deschise în privința limbii. Odată închise, atrag după sine moartea limbii. O limbă care nu ține pasul cu vremurile este bolnavă. Însă trebuie evitată căderea în extrema vulgarițății. Simplitatea nu este sinonimă cu inferioritatea – poți exprima lucruri de o calitate deosebită în cuvinte simple, dar poți fi vulgar, ieftin, chiar folosind termeni elevați. Revenind la împrumuturi, iată câte cuvinte de diverse origini regăsim în câteva propoziții: ”Ek makaan ke ek kamre mein ek gora-chitta aadmi aur ek nanha-munna bachcha nashta karne ke liye baithe. Baawarchi nashta laayaa…” (clip-ul din 2015, aprox. min. 7:00) Acum, să ridice mâna persoanele care au cuvintele necunoscute. Nimeni? În regulă… Makaan este de origine arabă, kamra italiană, chitta punjabi, nanha gujarati, bachcha persană ș.a.m.d. Împumutăm totuși după propriile reguli: aasmaan e cuvânt persan, dar forma de plural este autohtonă. Un alt proces ce se petrece se referă la semantică, la sensul cuvintelor; spre exemplu, dariyaa în Maharashtra poartă sensul original de ocean; noi, în nord, unde nu nu avem întindere mare de apă, l-am asociat cu râul. Important la acest subiect este să reținem că evoluția este necesară și inevitabilă pentru supraviețuire, însă decăderea și prăbușirea calității trebuie evitate.

Importanța metodelor de predare

”Cum facem să-i convingem pe tineri de frumusețea limbii? Cum îi facem să prefere calitatea?” Eu am încercat să-i învăț pe copiii mei urdu de mici. Am eșuat. Le-am adus și meditator, fără succes. M-am simțit vinovat că-i chinuiam pentru o ambiție personală. Săracii copii sunt în picioare de dimineață, cărând un ghiozdan mai greu decât ei, stau la școală până pe la 3-4 după-amiază, apoi vin și-și fac temele până târziu. Nu poți ține un copil treaz până pe la 11 seara când are școală a doua zi. Astfel că nu le mai rămânea timp de joacă, de relaxare. Am renunțat la meditații. Îmi aduc aminte ce cărți fantastice pentru copii se găsesc în engleză, colorate, cu felurite desene. În limbile indiene sunt aceleași cărți voluminoase, fade, plictisitoare, text mult, fără imagini… ce să-i atragă la ele? Mai e și problema modului de predare, dacă aplici aceleași metode de acum zeci de ani, clasice, bazate pe repetare, fără a trezi interesul copilului, e o muncă zadarnică. Trebuie găsite noi metode de a face transferul de cunoștințe interesant și antrenant.

 

Sper că v-a plăcut materialul. Aștept părerile voastre, iar dacă v-ar plăcea să mai citiți și altă dată astfel de lucruri, lăsați un comentariu. Înainte de a încheia, permiteți-mi să urez Indiei un viitor strălucit, cu multă dragoste – fără dragoste, lumea se oprește din existența sa. Jai Hind!

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: