recenzia nr. 115
Am așteptat cu mare interes filmul după ce am văzut trailer-ul. Mi s-a părut că mi se potrivește ca stil și poveste. Nu m-am înșelat. În sfârșit, după o lungă așteptare, Irrfan Khan face un rol excelent. Mai multe despre el în cele ce urmează:
Dacă ați mai interacționat cu mine pe teme cinematografice, probabil că știți că nu sunt deloc entuziasmată când aud de Irrfan Khan. Este un actor mediocru – în starea sa naturală – mereu monoton și parcă sătul de toată munca pe care o are de prestat. Are un talent latent neexploatat, ceea ce-mi dovedește că are un enorm potențial. A sosit și momentul în care acest potențial a fost mai bine pus în valoare. Consider că este cel mai bun rol al său până în acest moment. Uitați de The Lunchbox și Life of Pi. Aici se vede cel mai bine capacitatea sa de adaptare la cerințele rolului. Este implicat emoțional profund, iar fațetele care ies la iveală uimesc spectatorul prin spontaneitate și inconsecvență. A interpretat magistral un om ruinat de o tragedie personală care ajunge într-un echilibru emoțional și psihic tare precar.
A fost adorabil și cel mic, Rohan (interpretat de Vishesh Bansal pe care s-ar putea să-l cunoașteți din diverse seriale). Modul în care a dat viață unui băiat atât de dezghețat și poznaș, dar în același timp isteț și parcă mult mai bătrân decât vârsta, este de apreciat. Dacă o ține tot așa, îi prevăd un viitor strălucit.
Câte ceva despre poveste: dispariția fiului unui politician important pune poliția pe jar. Cine este făptașul? Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Ce dorește? Doar că ceea ce inițial părea a fi opera unui amator se conturează în ceva foarte serios cu consecințe grave. Căutarea se transformă într-o adevărată cursă contra cronometru în încercarea aflării identității vinovatului și a recuperării copilului. Ce urmărește omul și de ce refuză predarea celui mic? Cum de nu poate fi găsit din moment ce comunică prin telefon? – sunt câteva din întrebările care nu le dau pace autorităților. Când făptașul hotărăște că e cazul să se dea cărțile pe față, ies la iveală toate secretele bine păzite ale celor mai importanți reprezentanți ai comunității. Moralitate, responsabilitate, dreptate sunt cele cerute de răpitor. Tragedia care i-a marcat existența și din cauza căreia i s-a răpit însăși rațiunea de a trăi este dezvăluită. Impactul jocurilor de culise este adus în prim plan de mărturisile pe care acesta le obține forțat de la adevărații criminali.
Un mare plus al filmului este interacțiunea dintre răpit și răpitor. Răspunsurile pertinente și curajoase ale celui mic îl dezarmează pe adult. Mai mult, înțelegerea tacită dintre cei doi nu face altceva decât să îi apropie. Cu adevărat se spune despre copii că simt omul, acesta fiind cazul și aici. Deși într-o situație periculoasă, Rohan nu este intimidat și nici nu se plânge de teama provocată de răpitor. Pe parcursul călătoriei lor, discuțiile și amintirile îi aduc la un numitor comun. Inițial, Nirmal, căci așa se numește răpitorul nostru, îl subestimează mult pe Rohan, crezându-l incapabil să-i priceapă motivele. Însă, la final va descoperi ce aliat puternic are, cât de înțelept este de fapt Rohan.
Titlul filmului a fost motiv de bucurie fiindcă am mai învățat un cuvânt. Madaari s-ar traduce prin jongler sau artist care organizează spectacole cu maimuțe ori urși. Excelent ales, este de o profunzime rar întâlnită în epoca modernă. Pe jongleri îi găsim pe două planuri: planul politic, în care sunt cuprinși toți cei puternici care jonglează oamenii pe degete fără să le pese de efectele deciziilor lor; planul social, în care se situează și Nirmal care ajunge să jongleze politicieni printre degete pentru a se face auzit. Analizând succint numele lui Nirmal, mă gândesc că i se potrivește de minune: nirmal înseamnă pur, nepervertit. Deși a ajuns la soluții drastice, intențiile sale au rămas pure, iar dorința sa de înfăptuire a dreptății are să aducă beneficii și semenilor săi.
Trebuie să adaug că principalul cântec din film m-a emoționat atât de profund încât și azi îmi aleargă prin minte acele versuri. Irshad Kamil, textierul, a inclus cântecul în context cum nu se putea mai bine. Rar mi se întâmplă să laud o melodie atât, dar având în vedere sentimentele trezite, nu puteam să nu subliniez asta. Vocea lui Sukhwinder Singh reflectă impecabil strigătul plin de durere al unui tată distrus de suferință. Și acum mi se zbârlește părul când rememorez acele versuri și acea voce cristalină, pătrunzătoare… Trebuie neapărat să ascultați cântecul, dar mai ales să vedeți filmul și modul în care a fost inclus acesta în poveste.
Concluzia, ca să nu vă mai plictisesc: merită văzut! Un Irrfan Khan ce-și trăiește rolul cum nu a mai făcut-o vreodată!
PS: găsiți traducerea cântecului în română chiar AICI.
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: