Filmul momentului: AIRLIFT (2016)


Recenzia nr. 112

airlift-poster

Am amânat foarte mult să văd acest film și acum regret. Doar că mă bucur pe de-o parte fiindcă măcar l-am văzut la calitate excelentă. Asta a ridicat filmul și mai mult în ochii mei. Nu aveam așteptări prea mari dat fiind faptul că Akshay Kumar preferă să se maimuțărească în loc să-și atingă potențialul. Însă a jucat acest rol cu măiestrie și am văzut acea licărire, acea emoție de care eram sigură că e capabil după foarte mult timp. Extrem de sensibil, onest, empatic. Mă aplec, domnule Kumar! Bravo!

Pelicula aduce în prim plan povestea unui indian stabilit în Kuweit. O primă caracterizare ne spune că Ranjit Katiyal, căci așa se numește personajul nostru principal, este lipsit de scrupule și face orice pentru a avea un profit cât mai mare. Este bine ancorat în cercurile înalte și se consideră de-al locului. Un telefon va determina schimbări majore în cursul vieții sale, al celor dragi lui și tuturor indienilor stabiliți în Kuweit. Această criză internă va pune la încercare caracterul lui Ranjit.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, se pictează un cu totul alt portret al lui Ranjit față de cel inițial. Masca este coborâtă, sentimentul de responsabilitate preluând frâiele rațiunii bărbatului. Este preocupat de soarta tuturor celor cunoscuți și apropiați lui, dar nu îi dă la o parte nici pe cei aflați la ananghie, dar care nu au avut o legătură directă cu el. Este uimitor să asiști la creșterea sa la nivel moral și să conștientizezi cât de important este ca într-o situație limită să existe cineva care să-și asume răpunderea, să preia rolul de lider. Ce este o turmă fără un păstor? Cum înaintează o corabie pe timp de furtună fără un căpitan capabil? Totul este sortit pieirii dacă nu există o fire puternică, stăpână pe sine, dar în același timp luptătoare. Liderul trebuie să fie activ în îndatoririle sale, nu doar să promită. Ranjit trece prin toate etapele acestea și ne dăm seama că schimbarea inițială în comportamentul lui survenise din cauza meseriei, criza reușind să readucă la suprafață omul de altă dată. Odinioară, fusese omul empatic, onest și deschis căruia soția îi ducea nespus dorul. Iată că trecutul devine un motor care să-i alimenteze ambițiile lui Ranjit, redescoperindu-se pe sine și folosindu-se de toate tertipurile învățate de-a lungul anilor de muncă, devine stâlp pentru mii de oameni deznădăjduiți.

Un film excelent mulțumită emoției ce transpare prin interpretarea lui Akshay Kumar, dar și prin subiectul care își are rădăcinile în realitate.

Sunt curioasă să aflu cum vi s-a părut!

2 Comments (+add yours?)

  1. carmen
    Jul 04, 2016 @ 15:33:13

    Eu am vazut filmul si mi s-a parut extrem de interesant,si bine regizat. Nu prea ma omor dupa filmele de actiune dar acesta mi s-a parut captivant. Avand in vedere ca a fost inspirat si dupa fapte reale persoanajele atat pozitive cat si cele negative au fost atent “creionate”

    Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: