Filmul momentului: NATSAMRAT (2016) – film marathi


Recenzia nr. 111

Recenzia filmului marathi cu nr. 3

Natsamrat-Marathi-Movie-First-Look-Poster

Am tot auzit vehiculat numele acestui film și potop de laude la adresa lui Nana Patekar. Recunosc, în ceea ce l-am văzut eu jucând, nu a avut cine știe ce roluri… Însă acest film mi-a dat peste cap toate clasamente în ceea ce privește actori cu experiență. Tragic este că nu știu marathi, m-aș fi bucurat și mai mult de film. Totuși, am reușit să-l văd la calitate excelentă și și-a câștigat un binemeritat loc pe lista mea de ”filme pe care trebuie să le vezi înainte să mori”.

Filmul urmărește viața actorului proaspăt pensionat Ganpat Ramchandra Belwalkar. Inițial, titlul părea exagerat, Natsamrat (care s-ar traduce prin ”împăratul teatrului”), mai ales pentru că Ganpat avea o auto-ironie dusă la extrem, ajungeai să crezi că omul era apreciat că era bătrân și vezi Doamne să nu se oftice sau să se simtă jignit… Abia după derularea a o bună parte a acțiunii îți dai seama ce actor grozav este și trebuie să fi fost în perioada de glorie. Judecând după titlu, avusesem impresia că ni se va prezenta activitatea sa artistică, dar iată că facem o incursiune în perioada traiului de după faimă. Treptat, ni se dezvăluie caracterul, moralitatea lui Ganpat. Am constatat că, deși caracter îndoielnic, un Don-Juan în tinerețe, Ganpat este extrem de sincer cu el însuși în multe privințe. Sufletul său nu este otrăvit, își dorește liniște și înțelegere în familie. Visul său este să trăiască alături de cei dragi și să-și ia rămas bun lumii lăsând totul fiicelor.

Prin natură artist, are bizareriile sale și o franchețe deloc comodă în situații importante din viață. Nu o dată provoacă reacții felurite cu gura sa slobodă sau din dragoste prea mare pentru alcool. Sunt principalele motive pentru care relația sa cu membrii familiei se degradează pe zi ce trece. Soția, pe care o numește cu drag Sarkaar (guvern, conducere), îi este aproape necondiționat. Își cunoaște limitările și încearcă să ajungă la un consens atunci când tensiunile cresc, însă ceea ce nu suportă este să fie înjosit, acuzat pe nedrept. Devine un părinte dezamăgit de lipsa de înțelege și răbdare a odraslelor și împreună cu draga sa soție se răzvrătesc.

Atunci când trebuie să primeze tatăl, și nu actorul, Ganpat este pus în dificultate. Rămâne întrebarea dacă Ganpat va reuși să împace viața de familie cu dorul de muncă și neliniștea interioară. Complexitatea relațiilor familiale sunt redate excelent în acest film. Iar în ceea ce-l privește pe Nana Patekar, este o nestemată. Urmărind sufletul acestei pelicule, am rămas cu ideea că teatrul pare mult mai viu în cultura marathi decât cea hindi. Ar fi enorm de multe lucruri de punctat, doar că trebuie filtrate la nivel individual, nu povestite, astfel că trebuie neapărat să vedeți filmul dacă vă plac poveștile cu și despre oameni. Nu ar fi rău să producă și Bollywood-ul mai multe filme de acest tip.

Aștept reacțiile voastre!

Advertisements

Nazron Ko Nazron Se (SANAM – 2016) Versuri traduse


Trupa: SANAM
An lansare: 2016 (NU FACE PARTE DIN VREUN FILM!)
Versuri: Samar Puri
Solist: Sanam Puri
Chitară: Samar Puri
Bass: Venky S
Tobe: Keshav Dhanraj

Tu aise door hai kyun
De ce ești atât de departe?
Tujhe hi dekhun, dekhta rahun
Îmi doresc să te privesc, să te tot privesc
Tu hai aisi khushboo
Ești o asemenea mireasmă
Khudko rok na sakun
De nu mă pot stăpâni
Kya karun?
Ce să fac?

Nazron ko nazron se
Lasă privirile
Milne de… milne de…
Să se-ntâlnească
Nazron ko nazron se
Lasă privirile
Milne de…
Să se-ntâlnească

Chale hawa toh lage
Când adie vântul, mi se pare
Jaise tune chhua
Că tu m-ai atins
Jabse mila teri halki si khushboo
De când te-am întâlnit, parfumul tău delicat
Hai yahan…
E pretutindeni

Nazron ko nazron se
Lasă privirile
Milne de… milne de…
Să se-ntâlnească
Nazron ko nazron se
Lasă privirile
Milne de…
Să se-ntâlnească

Nazron ko nazron se
Lasă privirile
Milne de… milne de…
Să se-ntâlnească
Nazron ko nazron se
Lasă privirile
Milne de…
Să se-ntâlnească

Filmul momentului: UDTA PUNJAB (2016)


recenzia nr. 110

udtapunjabposter

După câte nu s-au scris și spus despre filmul acesta, eram tare curioasă ce e de capul lui. Ghidându-mă după principiul ”unde nu-i cap, vai de picioare”, mă așteptam să fie dezlânat, ilogic, chiar vulgar fără vreo motivație cu scop didactic. Mă bucur însă că aceste temeri au fost spulberate atunci când desfășurarea acțiunii era în toi.

Pentru cineva care nu gustă stilul foarte realist, sincer, fără perdea, brutal și aparent vulgar, vă promit că totul are o logică bine închegată și nu e făcut doar de dragul de a face bani. Motivația este clar una de ordin social, cu gândul că aceste povești trebuie spuse așa cum se întâmplă, fără a împacheta adevărul și a-l adapta de dragul publicului – să iasă fericit, dansând și bătând din palme de la film. Este o peliculă serioasă, cu un subiect greu de digerat, dar în același timp obligatoriu de dezbătut. Tinerii pier și lumea stă ca la spectacol. Pasivitatea trebuie să înceteze, dar mai cu seamă trebuie trezită conștiința fiindcă ei nu pot ieși din impas singuri…

Până să ajung la poveste, vreau să aștern câteva gânduri despre unii dintre actori. Shahid m-a convins cu Haider că are mare nevoie de roluri cu greutate pentru a crește. I se potrivește de minune și acesta deoarece am văzut și o altă fațetă a capacității sale de metamorfozare. Alia e o bijuterie de fată. Îmi place la nebunie faptul că mereu îmi rezervă câte o surpriză… când credeam că personajul va fi unul rece, distant, hop și o scenă cu implicare emoțională maximă… Și execuția este fără cusur. Aștept cu nerăbdare și alte asemenea roluri cu substanță. Mi-a plăcut și de Kareena, chiar dacă a fost ceva scurt. Arhetipul pe care-l reprezintă este fix acel gen de om care și în condiții vitrege își va face munca pentru a ajuta comunitatea. Nu se dă bătută doar pentru că nu are resurse sau pentru că deranjează pe cineva. Este prima oară când îl văd pe Diljeet Dosanjh și constat că are talent. Nu mai zic de potențial. E tânăr, are tot timpul să crească, e și chipeș și are șarm, deci nu se pune problema că trebuie să se chinuie ca să creeze magie pentru cameră. Aștept să-l văd și în alte producții de limbă hindi.

Am ajuns la poveste… ce mai poveste! Câte încurcături! Câtă nebunie! Nu vreau să vă spun prea multe, dar vă mărturisesc că tinerii, atunci când intră în belele, de necopți ce sunt, le agravează până când se umflă și fac poc. Acel poc se poate dovedi foarte costisitor pe termen lung. Nu e un secret că filmul tratează problema drogurilor din provincia Punjab. Știu din sursă sigură că în film nu se exagerează deloc, problema este într-adevăr foarte gravă. Interesant de urmărit este modul în care firele vieții diferitelor personaje se întâlnesc, se încurcă, mai apoi chiar se împletesc și devin mai puternice decât ar fi fost individual.
Am apreciat foarte mult ideea că atunci când ai senzația că toate merg prost, că nu avansezi cu nimic, că oricât ai încercat nu e suficient, nu trebuie să te dai bătut. Este important să comunici, să legi relații, să discuți problemele fiindcă este posibil ca soluția să sară dintr-un loc cu totul neașteptat sau necunoscut. În plus, mai multe capete gândesc mai bine decât unul.
Atunci când nu te lași ajutat, corabia ta se va scufunda fără doar și poate. Când conștientizezi că ai o problemă, că suferi și ai nevoie de sprijin, primul pas către ieșirea din impas este făcut. Chiar și având o corabie grav avariată de furtună, cu ajutorul oamenilor de la bord, care vor face reparațiile necesare sprijinindu-se, dar mai cu seamă sprijinindu-te, se poate ajunge la mal în siguranță. Nu spune nimeni că e ușoară călătoria, furtuni au fost, sunt și vor fi multe, dar dacă ai alături oameni valoroși, nici o furtună nu te poate scoate din joc.
În același timp, o criză în familie poate determina o criză identitară și în fine o schimbare la nivel moral. Acest amănunt aparent minor devine crucial în desfășurarea acțiunii, dar mai ales pentru deznodământ.
În încheiere, îmi place mult titlul: ”Udta Punjab” – Punjab-ul zburător… O aluzie care descrie perfect atmosfera de multe ori suprarealistă din film. Uneori aveam senzația că totul e o parodie ieftină, de prost gust, însă mai apoi îmi dădeam seama că pentru alții de vârsta mea sau chiar mult mai tineri este însăși viața, stilul pe care l-au adoptat și-l consideră necesar. Este înspăimântător.

Recomand filmul pentru distribuție, subiect și atmosferă. Abia aștept să flu cum vi s-a părut.

Namaste India 2016: Atelierul de limba HINDI


Cu mare bucurie în suflet anunț participarea mea, din nou, la singurul festival dedicat culturii indiene din România, Namaste India, cu un atelier de limba hindi.

afis namaste atelier 2016

Veți găsi descrierea completă a evenimentului dând click AICI. Intrarea este liberă (pentru participarea la orice eveniment din cadrul manifestărilor culturale, se plătește doar biletul de intrare la muzeu), pot veni persoane de orice vârstă.

Felicit pe această cale organizatorii fiindcă nu au uitat de limbă, o componentă importantă din cultura oricăi țări.

Vă aștept cu drag și deschidere, pentru a vă răspunde la întrebări!

Filmul momentului: AMAL (2007)


Recenzia 109

Vizionat în cadrul Zilelor Filmului Indian – Namaste India 2016

Amal1hindifilmposter

Acest film a fost o revelație. Cum mie nu-mi place să citesc recenzii, asta pentru că aproape fără greș toate expun povestea cu lux de amănunte, am sărit din scaun de bucurie când am văzut că joacă Naseeruddin Shah, chiar dacă un rol scurt, dar cu siguranță crucial. E un film excelent pentru cei care preferă sobrietatea și doresc să evite efuziunile de dans și muzică. Dintre peliculele văzute în cadrul Namaste India – festivalul de film, e cea care mi-a plăcut cel mai mult. Probabil și pentru că îi știam pe unii actori și a fost de limbă hindi (cu muuuultă engleză).

Filmul oferă o perspectivă realistă asupra vieții, destinului, locului și scopului fiecărui individ în matricea cosmică. Corectitudinea, integritatea morală sunt principalele atribute pe care le caută dl Jayaram. Când, într-un final, le găsește, o ultimă decizie promite să schimbe viața unui om simplu, conducătorul de ricșa Amal. Personajul Amal este extrem de sincer creat: omul muncitor, care face tot posibilul să mulțumească pe toată lumea și să ducă mai departe tradiția de familia, încercând să-l facă mândru pe tataăl său, care veghea de sus. E genul de individ pe care poți întâlni pe stradă cu ușurință, dar pe care nu dai doi bani fiindcă nu vezi îl el nimic promițător. Suferă, aș spune, de acea seninătate în tragedie și neputință, dar și relativă sărăcie, chiar dacă are mai mult decât mulți alți concetățeni. Odată ce ajungi să descoperi fațete ale personalității și valorilor sale morale, constați cu surprindere că face parte din categoria ”pe cale de dispariție” sau ”pâinea lui Dumnezeu”, cum adesea spunem noi, românii. Este de neclintit în determinarea de a fi corect față de clienții săi, în așa fel încât să-i poată convinge că nu toți ricșawala sunt la fel. (a se vedea scena dintre Amal și Jayaram cu restul de 3 rupii) Suferă și de sindromul ”samaaj sevak” (în traducere slujitor al societății) atunci când hotărăște să se ocupe de cheltuielile spitalicești a unei fetițe ce trăia pe străzi și fusese accidentată de o mașină. Deși tăcut, modest în vorbă și port, bunătatea și dorința lui de a ajuta ies la iveală cu fiecare minut scurs al peliculei. Îți intră sub piele pe nesimțite, ca spre final să devii cel mai fervent susținător al său. Așa cum se întâmplase și cu dnul Jayaram.

Pe de cealaltă parte, prin dl Jayaram ni se dezvăluie suferințele unui om care toată viața s-a dedicat muncii, afacerii puse pe picioare cu mari sacrificii. Este arhetipul omului avut, dar nefericit, înșelat de familie și de prieteni. Mărturisirea din scrisoarea adresată lui Amal ne arată cât de afectat era de trădare, minciună, disimulare, lucruri ce l-au condamnat la o viață trăită în nesiguranță și teamă – teama de a nu fi înșelat… din nou… După cum se petrece adesea, oamenii mari au copii care cheltuie agoniseala părinților cât ai zice pește… A recunoaște, a conștientiza ce poamă este odrasla ta, mai cu seama eșecul tău ca părinte reprezintă imaginea unui carater extrem de puternic, dar mai ales sincer cu sine. De aici se vede că Jayaram a fost extrem de critic cu el însuși, în primul rând.

Intră în scenă și cel mai bun amic al dlui Jayaram, Suresh. Din punct de vedere al devenirii, este cel mai interesant personaj al poveștii. Inițial, îmi părea cu caracter la fel de infect ca fiii risipitori ai lui Jayaram. Însă, când eram pe cale să-mi pierd speranța în el, se produce miraculosul, și Suresh își schimbă poziția. Toate acestea se datorează corectitudinii molipsitoare a lui Amal. Amal, așa neînsemnat cum pare, produce niște schimbări interioare de nebănuit. Păcat că Suresh a plăti cu vârf și îndesat pentru nedreptățile comise în relația cu Jayaram. (a se vedea scena dintre Suresh și Vivek, unul dintre fiii lui Jayaram, când Suresh îi mărturisește lui Vivek că tatăl acestuia era capabil de o analiză mult mai adâncă a lucrurilor decât l-ar fi crezut cineva vreodată)

Ideea că lucrurile bune li se pot întâmpla oamenilor modești, săraci este arhiprezentă în film. Mai mult decât atât, însă, este subliniat faptul că există o ordine cosmică ce nu poate fi perturbată. Chiar de ar părea că cineva merită ceva, nu se poate înfăptui deoarece presupune o gaură în fragilul echilibru microcosmic, cu efecte devastatoare la nivel macrocosmic. Astfel, deznodământul nu este, probabil, pe gustul multora dintre noi, însă este necesar să înțelegem că fiece lucru își are locul și fiece individ calea pe care trebuie s-o urmeze. Desigur, vor exista momente când avem posibilitatea de a alege și poate chiar aduce schimbări parcursului inițial, dar în cazul lui Amal orânduirea și-a urmat cursul prestabilit și implicit nu a produs dezechilibrul în viața sa, schimbare pe care ar fi plătit-o scump. Rămas în necunoștință de cauză, Amal își continuă existența modestă cu aceeași seninătate alături de buna sa prietenă ce cu siguranță îi va deveni parteneră de viață.

Cu siguranță merită urmărit! Aștept cu nerăbdare opiniile voastre!

Namaste India 2016: o seară de 3 iunie petrecută în contemplare vie


Am avut deosebita bucurie și onoare de a-i vedea pe o scenă din România pe unii din cei mai apreciați artiști din domeniul muzicii clasice indiene din nordul țării și respectiv al dansului clasic indian kathak. Astfel, ne-au încântat pandit Udai Mazumdar la tabla, shri Bhaskar Das la flaut (bansuri), shri Rupesh Pathak vocal și desigur shrimati Namrta Raikathak.

Spectacolul s-a compus din două părți: întâi o compoziție mai lungă, în care se regăsesc toate părțile componente dintr-un asemenea recital, apoi niște piese mai scurte, mai ușoare de digerat pentru un public mai puțin experimentat. După pauză am trecut la dans. Executat excepțional, cu o expresivitate care te însoțește și după încheierea spectacolului, am cunoscut femeia în diversele etape ale vieții, având mai târziu parte și de tenta sufi pe care eu o îndrăgesc atât (pe versurile lui Baba Bulleh Shah și Baba Shah Hussain). Sesiunea de întrebări și răspunsuri dintre tabla și clopoțeii de picior a fost savuroasă.

M-am simțit în India. Mă așteptam, pe unde întorceam capul, să văd doar indieni. M-am trezit când am ieșit direct pe bulevard și am așteptat RATB-ul până am făcut rădăcini…

Cel mai tare m-au impresionat, exceptând măiestria și talentul artiștilor:

  • comunicarea non-verbală dintre aceștia, își spuneam atât de multe din priviri, din gesturi și expresii faciale aproape imperceptibile încât eram sigură că ei au cheia înfăptuirii unei comunicări la care noi, oamenii de rând, doar visăm…
  • respectul reciproc care reieșea din fiecare gest, fiecare privire, fiecare laudă (”kya baat hai!”) pe care o rosteau pentru a se încuraja și a-și arăta unul altuia că totul decurge corect; lucruri atât de familiare pentru mine au căpătat o nouă dimensiune fiindcă le-am cunoscut pe viu, am simțit cu adevărat, fără opreliște vibrația pe care artiștii doreau să ne-o transmită, acea energie molipsitoare, acea bucurie pură de a-și practica meseria cu sinceritate și devotament
  • pasiunea care se simțea în fiece suflu al dlui Das, în fiece bătaie a dlui Mazumdar și în fiece notă a dlui Pathak, apoi desigur în fiece mudră a dnei Rai… cam la acel nivel de implicare, de abandon al sinelui tânjesc să ajung și eu (ce e drept, în alt domeniu)
  • emoția cu care au evoluat pe scenă discipolii dlui Mazumdar; pentru un artist indian nu există onoare mai mare decât să-și expună arta în prezența maestrului (guru) său; iar atunci când asta se întâmplă chiar sub bagheta și atenta supraveghere a acestuia, trăirile se amplifică înmiit…

De departe, pentru mine, vedeta a fost flautul, care a prins viață în mâinile dlui Das. Deosebit! Câtă gingășie, delicatețe, dulceață într-un instrument aparent umil și simplu. Dar iată, în posesia persoanei potrivite, devine magic, povestește vrute și nevrute, despre vremuri trecute sau prezente, despre fenomene ale naturii și despre existență, în toate formele sale…

O asemenea experiență trebuie trăită, nu se poate reda prin cuvinte, oricât de bun scriitor să fii, iar eu sunt departe de a fi expert în domeniu… Atmosfera a fost extrem de plăcută, cu oameni frumoși, care au simțit (sper) la unison parfumul Indiei de nord. M-am întâlnit de această dată cu multe cunoștințe, prieteni, români și indieni. Am depănat amintiri și am cunoscut oameni noi.

Felicitări pe această cale echipei Namaste India pentru reușită, dar și ambasadei Indiei la București pentru implicare, în special cuvintelor deosebite ale dlui Partha Rey cu privire la poporul român și cei parte din familia Namaste India. Locația a fost una de vis: Teatrul Elisabeta, vis-a-vis de Grădina Cișmigiu.

Udai Mazumdar

Udai Mazumdar

Rupesh Pathak

Rupesh Pathak

Bhaskar Das

Bhaskar Das

Namrta Rai/copyright Inni Singh

Namrta Rai/copyright Inni Singh (imaginea nu e din cadrul spectacolului din România)

Pentru detalii cu privire la carierele lor, accesați pagina dedicată lor de pe Namaste India.

PS: am reușit să le mulțumesc celor trei discipoli pentru prezență, le-am transmis mulțumirile tuturor și mi-am exprimat speranța că-i vom revedea și la anul. Extrem de modești, foarte deschiși, au fost plăcut surprinși că vorbesc hindi. Nu o dată au menționat în timpul spectacolului că sunt tare fericiți că publicul român a venit să guste muzică și dans clasic indian. Cred că am fost un spectator incomod pentru cei care au stat prin preajma mea fiindcă eu mă manifest… contemplez, dar într-un mod activ, nicidecum pasiv… buna mea amică Oli are și o glumă internă pe tema asta… (vorba aia, aventuri urbane…)

Aștept cu interes și părerile voastre!