Filmul momentului: Katyar Kaljat Ghusali (film marathi)

recenzia nr. 102 (primul meu film marathi)

La recomandarea unui prieten de pe FB, mi-am luat inima în dinți și m-am așezat confortabil să văd primul meu film marathi. Am o reticență mare în a urmări filme indiene în altă limbă decât hindi pentru că foarte multe au o subtitrare groaznică, făcută de oameni care evident nu stăpânesc engleza; și atunci, nu mai pierd timp să caut o subtitrare de calitate, renunț să mai explorez zona… Ei bine, de data asta am zis că trebuie să rezist, orice ar fi…

M-a fermecat după primele 5 minute… Și mă bucur nespus că am avut șansa să văd o asemenea minunăție! Filmul reprezintă întâlnirea dintre două lumi, două culturi, două școli de muzică clasică indiană. Este un festin atât pentru iubitorii de cultură, cât mai ales pentru cei de muzică clasică – cu mult peste obișnuitul Bollywood atât ca linii melodice, cât mai ales ca versuri și profunzime. Că tot pomenisem de două lumi: acțiunea se petrece în timpuri demult apuse, când India era presărată cu regate de diverse mărimi și origini, când la curtea regelui se țineau întreceri muzicale și poetice, când cultura era înfloritoare și sufletul era bucurat în fiece clipă de versuri pline de însemnătate.

Din câte m-am documentat, titlul s-ar traduce prin ”Un pumnal înfipt în inimă”, și vă mărturisesc că acest simbol al pumnalului este recurent pe tot parcursul peliculei. Poate fi folosit în scopuri egoiste, însă adevărata sa menire este mai presus de orice sentiment omenesc: aceea ca proprietarul să-și dea seama că arta, în speță muzica, nu aparține nimănui, este liberă și nu poate fi constrânsă unui învățător ori școli de orice fel. Sunt explorate o varietate de sentimente și mentalități, iar lecția primordială pe care filmul o aduce în prim plan e că în artă, nu există TU, ci NOI – ego-ul trebuie controlat în așa fel încât să fie productiv, iar comunicare și schimbul de informații, oricât de anevoios ar fi, este necesar. Există numeroase idei subliniate în film care m-au inspirat, printre care și cea care spune că ”totul se învață prin studiu, dar trebuie să deosebești studiul de artă. Studiul intră în noi din exterior, pe când arta vine din interior. Studiul are nevoie doar de minte, pe când arta, atât de minte, cât și de inimă. Studiul poate fi împărtășit, însă arta este impregnată în însăși structura umană. În limbaj muzical, studiul este precum ritmul – poate fi învățat și predat. Arta este ca o melodie – trebuie să locuiască în tine, trebuie să te naști cu ea. Studiul rezolvă ghicitorile lumii, arta le concepe.” Ce poate rezuma mai bine acest film decât acest citat?

Vi-l recomand cu multă căldură, are poveste, sensibilitate, o profunzime rară și muzică pogorâtă parcă din ceruri.

Era să uit: în acest film și-a făcut debutul actoricesc Shankar Mahadevan, compozitor și cântăreț în zona de hindi (și nu numai).

Vă las link-ul (cu subtitrare în engleză) AICI.