Bollywood-ul, însetat după recunoașterea Hollywood-ului?


PRECIZARE: acest articol conține părerile personale ale autorului; acestea nu trebuie interpretate ca fiind literă de lege, ci tocmai ca niște păreri. Interviurile prezentate nu au fost traduse integral; pentru a la citi, puteți accesa sursele care vor fi specificate pe parcusrul materialului.

Povesteam cu o prietenă despre cinematografia indiană de limbă hindi și din discuții a răsărit o întrebare pertinentă: sunt oare indienii însetați după recunoaștere la Hollywood? Au urmat și altele: ocupă Hollywood-ul un loc important în peisajul cinematografic indian și aspiră oare India să atingă nivelul industriei de pe celălalt continent?

Pentru a putea răspunde la prima întrebare, trebuie să ne întoarcem în timp: cu câteva decenii în urmă, India era pomenită în știrile internaționale doar ca statul suprapopulat, chinuit de sărăcie și analfabetism. Pe nimeni nu interesa cultura, bogăția spirituală, cu atât mai puțin filmele unei națiuni văzute ca afundându-se în mizerie pe zi ce trece mai mult. Până într-o zi, când, pe cât de subit, pe atât de puternic, industria indiană de film în limba hindi a pătruns pe pământ american, britanic, apoi german, rus, chinez, japonez etc. nu am studiat fenomenul în detaliu, însă aș estima aplombul undeva la începutul anilor ’90.

Lumea avea astfel să descopere un univers cu totul nou, colorat, în care se cântă și dansează, se plânge mult, plin de obiceiuri cu totul deosebite de cele autohtone și o limbă ce se deosebește de cele de mare circulație internațională, dar cu toate acestea fascinant.

Ajungem și la posibilul răspuns la prima întrebare: indienii tânjeau după recunoștere internațională fiindcă la momentul respectiv, Hollywood era cea mai puternică industrie pe plan mondial – lucru valabil și azi. Indienii simt că printr-o largă popularizare, nu doar că vor căpăta admirație și fani, ci se vor putea dezvolta și la nivel tehnic, având acces la noi tehnologii și metode specifice utile în crearea produsului final – unele inaccesibile acasă.

Sunt convinsă că o bună bucată din succesul filmelor indiene peste hotare se datorează diasporei – extrem de mulți indieni în Canada și State, lucru valabil și pentru Marea Britanie – mai ales la începuturi. Astfel, cei plecați puteau rămâne în contact cu ceea ce le era familiar, deși se găseau într-un mediu străin și de multe ori ostil.

Este Hollywood-ul important în peisajul cinematografic indian? Fără îndoială, indienii admiră gigantul american din multiple motive: tehnologia, modernismul, diversitatea subiectelor și actorilor (aici mă refer la naționalități de tot felul), libertățile creative pe care și le permit, încasările enorme pe care le pot genera filmele populare. Mai mult sau mai puțin ipocriți, se rezumă și la bani, mai ales după lansare, când entuziasmul creativ scade și intră în funcțiune dorința succesului.

Cum rămâne cu aspirația Indiei de a atinge culmile americane? Este evident faptul că, de cel puțin 10 ani încoace, India copiază Vestul până la penibil și vilgar. Din ce în ce mai puțin sentiment, din ce în ce mai multă acțiune care aduce cu sine și o incoerență în scenariu (greșeli de tot soiul, plus lipsă de documentare) pentru a mulțumi un public cât mai numeros. și în toată această goană de a deveni faimoși internațional, se pierde sufletul – acel suflet care pe mine m-a atras din prima clipă și care acum e pe cale de dispariție. Indienii insistă cu o indârjire stupidă să fie încoronați regi ai acțiunii și suspansului, să fie pomeniți în programele străine de știri și să apară în cât mai multe reviste de pe tot globul, să doboare cât mai multe recorduri de toate felurile – pe scurt, să demonstreze că pot! Toate acestea în detrimentul singurului atribut ce le-a asigurat unicitatea pe această planetă – emoția. Sunt convinși că trebuie să fie stridenți, totul la superlativ pentru ca lumea să-i bage în seamă. E drept, o parte apreciază doar substanța fără esență, însă eu sunt de principiul că mai mulți – sau cel puțin din ce în ce mai mulți – sunt cei care caută esența, dincolo de ambalajul multicolor și interesant. Se pune prea puțin accent pe poveste, coerență, coeziune, punerea în valoare a actorului. Adesea, se preferă o distribuție generoasă, unde calitățile actorilor se pierd în mulțimea personajelor. Poate acesta e unul din motivele pentru care tinerii indieni preferă Hollywood-ul, unde cele mai multe proiecte sunt mai curate ca gen – dacă e acțiune, e până la capăt; dacă e dragoste, e siropos până la final; dacă e cu extratereștri, știi că asta vei vedea pe parcursul întregului film.

Nu cred că e vorba atât de nivel, cât despre recunoaștere internațională, creștere profesională, depășirea provocărilor și adaptare la alte sisteme de lucru – a-ți demostra că poți și a-ți depăși limitele.

Numeroși actori indieni au câștigat respectul și admirația publicului internațional pentru prestațiile lor din filme, dar și seriale americane. Nume sunt multe, enumăr doar câteva: Irrfan Khan, Priyanka Chopra, Anupam Kher, Aishwarya Rai Bachchan, Amitabh Bachchan, Anil Kapoor, Amrish Puri, Om Puri, Kabir Bedi, Tabu etc.

Priyanka mi-a câștigat admirația și respectul etern pentru munca prestată în serialul Quantico.Să vedem cum a fost să lucreze atât de departe de casă într-un mediu total diferit: “Sper că va deschide ușile potrivite. Cred cu tărie că avem talent cu duiumul în India, care acoperă actori, regizori, tehnicieni și alții asemenea, și există o fereastră imensă de oportunitate de explorat pentru ei în afara Indiei. Am fost extrem de emoționată. În primul rând, încercam ceva nou, încercam să duc la îndeplinire totul într-o cu totul altă geografie, într-o altă limbă decât este obișnuit publicul că mă caracterizează.” Vedeta a adăugat, “Există o mare diversitate a personajelor în Quantico, dar nu e o reprezentare clișeu. Este mai mult o oglindă a societății americane – un amestec multicultural de persoane din toată lumea, conectați la etnicitatea lor într-un fel sau altul, dar care se consideră în primul rând cetățeni ai Statelor Unite ale Americii.” (sursa)

Priyanka în serialul american Quatico

Priyanka în serialul american Quatico

În interviul acordat pentru revista New You, Priyanka a dat detalii în privința anilor în care a fost batjocorită de colegi și în care încredrea în sine a avut de suferit: “Era un grup de fte răutăcioase. Când ai 14-15 ani, e mare lucru să te strige «maro» sau să ți se spună «du-te înapoi în țara ta»” – Priyanka locuise câțiva ani în America în adolescență, unde a frecventat și școala – “simțeam că nu pot face față și credeam că trebuie să mă întorc acasă.” A devenit timidă și stresată. S-a întors în India, nu lăsându-se pradă nesiguranțelor, ci hotărâtă să învețe să se iubească pe sine. Ea mai subliniază și că speră ca povestea ei să încurajeze fetele și femeile să devină independente și să pună pasiune în ceea ce le definește ca persoane. Crede că toți au dreptul să se simtă importanți. De asemenea, spune că părerea noastră despre sine e sngura care contează, așa că trebuie să fie una bună și că nu mai trăim în epoca în care femeile trebuie protejate sau validate de alții – ne suntem de ajuns! (sursa)

Cu tot succesul înregistrat de Chopra peste hotare, atitidinea unor conaționali, din păcate mulți, nu vine decât să întărească regula că indienii vor schimbare, dar numai în teorie (dacă li se servește, fie o resping fără să-i acorde o șansă, fie nu sunt suficient de deschiși pentru a aprecia un produs reușit și atunci dau drumul jocului acuzelor din cauza propriilor lipsuri) – merită citit materialul.

Adoptând obiceiuri occidentale într-un număr în creștere, publicul indian mai are mult de lucrat la mentalitate și educație. Însă vocile care preferă cinematografia de calitate sunt din ce în ce mai numeroase, astfel încât lor le rămâne dificila misiune și responsabilitate de a forța părțile implicate în procesul artistic să ridice nivelul fără a face rabat de la calitate și a sacrifica povestea în favoarea efectelor speciale.

Amitabh Bachchan, cunoscător al muncii peste hotare, afirma într-un interviu, “Nu cred că trebuie să ne lăsăm influențați de moda unei industrii străine nouă. Suntem industria indiană de film și avem propria identitate. În timp ce apreciem creativitatea și statutul Hollywood-ului în cinematografia mondială, nu cred că suntem mai prejos.” (sursa)

Amitabh Bachchan în The Great Gatsby

Amitabh Bachchan în The Great Gatsby

Interesantă este și experiența lui Kabir Bedi, pe care o redau mai jos. Întrebat despre provocările întâmpinate în perioada de adaptare la Hollywood și dacă s-a lovit de prejudecăți având în vedere originea sa, iată ce a avut de spus:  “Am mers la Hollywood fiindcă – sunt convins că fiecare actor care joacă în cinematografia comercială vede Hollywood-ul ca pe sfântul Graal – la acea vreme avea piață internațională. E valabil și astăzi. Așa că voiam să accept provocarea. Acceptasem și alte provocări și am avut reușite, așa că m-am gândit să îndrăznesc, să văd ce se întâmplă.  S-a dovedit a fi mult mai dificil decât mi-am imaginat. E mult mai greu din două motive: ei nu scriu roluri pentru actorii Asiei de sud, fiind cel mai mare dezavantaj. Dacă nu scriu roluri pentru tine, pentru ce Dumnezeu te duci la audiții? Unde te-ar putea trimite agentul? Nu, ăla e hispanic, celălalt e negru; ăsta e alb, ălalalt latin. Ajungi într-un impas deoarece nimic nu ți se potrivește.  Până și pentru rolurile pentru care m-am prezentat la procesul de selecție mi s-a părut o experiență umilitoare. Avusesem mare succes la Bollywood. Devenisem o vedetă în Europa la acea vreme și aici dădeam audiții cot la cot cu aspiranții, încercând să dovedesc ce pot.

Dar a trebuit să mă adaptez, după cum spunea Darwin, “nu cea mai puternică specie supraviețuiește, nici cea mai inteligentă, ci cea care este capabilă să se adapteze.” A trebuit să mă adaptez schimbării, astfel că am făcut o mulțime de lucruri la Hollywood: ‘The Bold and the Beautiful’, ‘Dynasty’, ‘Highlander’, ‘Magnum P.I.’, ‘Ops Center’, ‘Red Eagle’ și multe altele. La un moment dat, am hotărât să mă mut înapoi în Anglia, de acolo am revenit în Italia. Apoi, m-am întors în Bombay, unde am continuat cu Bollywood. Pe lângă asta, am o mulțime de alte lucruri de făcut, mă pregătesc să produc și să scriu serios despre subiecte care mă interesează și sunt invitat la numeroase evenimente. E un mediu foarte activ în India. În acest punct al vieții, e foarte important pentru mine să fiu activ și să dau mai departe din cunoștințele mele celorlalți.

Anii mei la Hollywood au fost cu siguranță o mare provocare și sunt probabil singurul actor care a venit de la Bollywood care și-a clădit o carieră peste ocean. Au fost actori care au făcut roluri mici la Hollywood cât timp activau la Bollywood. Însă a face carieră la Hollywood în acea perioadă nu era puțin lucru și sunt mândru că am fost unul din deschizătorii de drumuri pentru actori din sudul Asiei, arătându-le că se poate. Azi, sunt o grămadă de actori tineri minunați care reușesc la Hollywood și mă bucur dacă periplul meu i-a inspirat în vreun fel sau i-a încurajat că se poate.” (sursa)

Kabir Bedi în Sandokan

Kabir Bedi în Sandokan

Pe lângă tumultul prin care trece India în perioada aceasta de tranziție, este încurajator să vedem vedte cu sânge indian la Hollywood. Pe lângă că fac o treabă excelentă, repun India pe hartă ca o țară care are un sac de talent fără fund. Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că ați rezistat să citiți până la final, lucru pentru care vă felicit și vă mulțumesc. Profit de ocazie să vă urez “nae saal ki hardik shubhkaamnaaen”!

4 Comments (+add yours?)

  1. carmen
    Dec 31, 2015 @ 11:50:38

    Super postarea. Eu cred ca din punct de vedere al sensibilitatii , coregrafiei, scenariului, decentei multe filme indiene sunt cu muuuult mai bune decat cele ameriacane. De altfel acestea sunt criteiiile, care vizionand filmele indiene, m-au facut sa vizionez cat mai multe. Binenteles ca nu exista padure fara uscaturi si sunt si multe filme indiene de proasta calitate. Dar acelea care sunt bune de fapt sunt deosebite si chiar iti face placere sa le revezi

    Reply

  2. thorgerd78
    Dec 31, 2015 @ 11:46:25

    Foarte bun articolul, documentat, poate genera discutii interesante! Si actorii nostri simt ca trebuie sa-si dovedeasca valoarea intrind in Marea Masinarie de Vise/uri, numita Hollywood. Cumva, ceea ce am citit – cel putin spusese lui Kabir Bedi – mi-a amintit de atmosfera de la noi cind Oana Pellea, de pilda, a aparut intr-un rolisor dintr-un film cu distributie internationala (in care era de nerecunoscut). Sau Marcel Iures. NOI le stiam valoarea, iar cind au ajuns la Hollywood, in loc de Shakespeare (cazul lui Iures), au jucat teroristi sirbi. Inca o data, bravo pentru acest articol. Ma bucur enorm si iti multumesc ca te-ai ostenit!

    Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: