Filmul săptămânii: BAJRANGI BHAIJAAN (2015)


valabil pentru săptămâna 87: 27 iulie-2 august 2015

Bajrangi-Bhaijaan

Am tot amânat să scriu recenzia pentru săptămâna aceasta pentru că nu aveam idei și nu știam ce film să aleg. Ieri m-am hotărât, cu multă reticență în suflet, să urmăresc cel mai recent film al lui Salman Khan (actor care a ajuns să-mi displacă profund din cauza genului de filme în care joacă și îmi venea de multe ori să îi trimit o scrisorică în care să-l fac cu ou și oțet în limba lui și să îi zic să înceteze să-și mai irosească talentul cu porcării). Rugăciunile mi-au fost ascultate!!! După lupte seculare, iată un film excelent, cu un mesaj profund, realist, critic cu societatea superficială, fără exagerări inutile și comedie de bun simț. Felicitări lui Salman pentru alegere și echipei pentru produsul final.

Gata cu laudele, să trecem și la poveste. Cam cum v-ați simți dacă v-ați pierde într-o țară și cultură complet necunoscute, la o vârstă fragedă, fără posibilitatea de a comunica? Cam așa s-a simțit și Shahida, eroina filmului nostru și motivul pentru Bajrangi (porecla personajului interpretat de Salman Khan) întreprinde o călătorie inițiatică ce îi va schimba atât lui viața, cât și relațiile dintre cele două state vecine, India și Pakistan. Mai fac o paranteză să o laud pe cea mică pentru harul pe care l-a primit de la Domnul, pentru sinceritatea ce i se citește pe chip, dar mai ales pentru naturalețe. Cu siguranță va deveni și preferata voastră și veți uita ca în peliculă joacă și nume grele ale industriei indiene de limbă hindi.

Ceea ce apreciez cel mai mult la poveste este că tratează cu seriozitate, dar și nițel umor – fix cât trebuie, nimic dus la extrem – problemele cu care se confruntă societatea contemporană: superficialitatea oamenilor, mai ales celor din instituții guvernamentale; obsesia de a face din țânțar armăsar fără a investiga în prealabil o situație; lipsa de toleranță sau fobia neîntemeiată; închistarea societăților excesiv de ortodoxe; bâjbâiala autorităților în rezolvarea cu succes a unor probleme minore; incompetența și inepțiile la nivel înalt; birocrația defectuoasă și deseori inutilă; ignoranța și lipsa de educație care pot da naștere războaielor etc. Ar fi extrem de multe de comentat pe fiecare din aceste idei enumerate, însă asta ar însemna să vă dezvălui întreaga acțiune prin exemple din film. Ar fi mare păcat să vă fur plăcerea de a descoperi detaliile și de a pricepe mesajele directe sau indirecte.

Se pune accent și pe părțile bune, pe speranța în umanitate, dar și omenie, care din punctul de vedere al echipei nu s-a pierdut. Importanța rostirii adevărului indiferent de consecințe este subliniat neobosit tocmai pentru că Bhajrangi trăiește după dictonul ”de vei minți, lucrurile se vor înrăutăți în loc să se descurce”, iar aventurile sale dovedesc acest lucru fără vreo urmă de îndoială. Dragostea necondiționată pentru aproape este extrem de frumos creionată, acea iubire pură, nealterată de interese egoiste sau de tertipuri. Din nou, dacă mai era nevoie, dragostea ne scoate la liman, devine lampa ce-l ghidează pe călător către scopul ultim și rămâne mereu pelerina lui protectoare ce-l apără împotriva intemperiilor. Întrajutorarea dezinteresată este ca o briză de aer proaspăt de care eu, în calitate de spectator, am mereu nevoie. Îmi reconfirmă speranța că mai există oameni adevărați, care mai presus de foloase materiale pun nevoia de ajutor a seamănului.

Filmul este și o aspră critică la adresa relațiilor tensionate dintre India și Pakistan și nu face altceva decât să confirme că toate relele își au rădăcina în politică și că oamenii obișnuiți sunt la fel de deschiși și iubitori în ambele state, pentru ei cultura și credințe fiind criterii irelevante.

E extrem de amuzant și simpatic să vedem transformarea interioară a lui Bajrangi, care dă nas în nas cu o altă lume decât cea pe care o cunoaște și-l doare. Reacțiile sale la noua credință cu care intră în contact se reliefează prin frici puerile, în ciuda faptului că este un bărbat în toată firea. Factorul mediator, micuța Shahida, ne arată de fapt cât de reduși putem noi, adulții, deveni odată cu pierderea inocenței și acel dar cu totul special (pe care prea puțini reușim să-l păstrăm în viața adultă) de a simți OMUL din spatele preceptelor sociale sau ale categorisirii membrilor comunității din care face sau nu parte. Pentru ea, totul este simplu și se rezumă la a iubi sau nu, a te apropia sau nu, a-l simți pe OM sau nu. E ca și când ar avea un scanner implantat undeva în suflet, iar când acest aparat infailibil dă lumina verde, încrederea nu mai poate și pusă la îndoială, nici legătura ruptă.

Un alt lucru important de subliniat este îndemnul către populație de a lua atitudine, de a înlocui pasivitatea cu acțiunea. Numai prin implicare se poate forța mâna autorităților și se pot obține rezultate împotriva corupției și ilegalităților sau disfuncționalităților. Atât timp cât mărul arată bine pe interior, dar exteriorul este putred, nu se va îmbunătăți nimic. Trebuie eliminată murdăria din minte și suflet, făcută o curățenie ca la carte întâi în interiorul nostru pentru ca mai apoi să se treacă la următorul pas, curățenia la scară largă.

Lăsați ura deoparte, judecați cu sufletul, căci el e mereu pur și citiți, documentați-vă înainte să porniți un război neîntemeiat. Dragostea și binele valorează mult mai mult mai ales atunci când aduc pacea atât de scumpă în ziua de azi.

Nu trebuie să ratați filmul acesta. Sigur vă veți regăsi și vă va ajunge la suflet! Mă hazardez, dar am să spun că până acum pare să fie unul din cele mai bune filme ale lui Salman (poate nu cel mai bun…) Vizionare plăcută!