Filmul săptămânii: UMRAO JAAN (2006)


valabil pentru săptămâna 80: 8-14 iunie 2015

umraojaan2006

Dacă tot am văzut niște mujra minunate în sfârșitul acesta de săptămână, am zis să vă propun un film drag mie care sunt convinsă că o să vă placă.

Vorbim despre un film cu acțiunea plasată undeva către sfârșitul erei de dominație mogulă asupra Indiei. Ni se prezintă viața unei fetițe care printr-o conjunctură deloc ferice ajunge curtezană în Lucknow.

Ceea ce am apreciat cel mai mult a fost că pentru a deveni o curtezană adevărată trebuia să deprinzi diverse abilități, spre exemplu: dansul, muzica – mai mult vocal, poezia, una sau mai multe limbi străine – în principal persană și/sau arabă etc. Asta ridică meseria de la rang de rușine la artă (asta cu toate că femeile acestea aveau în continuare o reputație pătată pe veci). Poeziile și versurile cântecelor sunt de frumusețe ieșită din comun, pline de muzicalitate și înțeles.

Un alt aspect important pe care filmul îl subliniază este situația incertă și poziția socială fragilă a curtezanelor într-o Indie neiertătoare. Cu un război în desfășurare, tot ceea ce au cunoscut ca fiind existența lor se năruie. Viața trebuia luată de la început.

Ideea care îmi va persista mereu în minte este că, deși privite de societate cu o scârbă ușor perceptibilă, curtezanele erau păstrătoarele culturii, gardienii poeziei și limbii literare. În ciuda sorții lor blestemate, literații vremii se strângeau la întâlniri de recitări de poeme ori spectacole de dans.

Găsiți traduse următoarele cântece din film: Jhoote Ilzaam și Pooch Rahe Hain.

Aștept părerile voastre și în curând, impresii la cald despre Namaste India 2015!