Filmul săptămânii: SHAMITABH (2015)


valabil pentru săptămâna 74: 27 aprilie-3 mai 2015

shamitabh-1a

Voiam să fac recenzia imediat după ce l-am văzut, dar nu m-am putut hotărî dacă îmi place sau dacă-l disprețuiesc. E unul din puținele filme care mi-a trezit sentimente atât de contradictoii încât efectiv nu-mi dau seama la ce concluzie să ajung. Poate ar trebui să fiu mai tăioasă și să vă spuns că: fie îl adori, fie îl urăști. Aveam să descopăr că nu e atât de simplu în cazul acestui film.

De ce nu pot să-l iubesc fără restricții:

  • ideea filmului este senzațională, dar faptul că au introdus un produs al științei moderne care te face și mai dependent de lumea din jur decât erai înainte îmi taie tot entuziasmul, dându-mi un brânci către indigestie; adică, în cazul dlui. Hawking se poate și aici ioc? hai să fim serioși!!! – dacă nu era gafa asta, era o capodoperă!
  • nu văd utilitatea rolului lui Akshara – frumoasă, dar cam de decor – păcat, pentru că aș fi văzut-o mult mai implicată în desfășurarea poveștii

De ce m-a uimit:

  • prestația lui Dhanush este demnă de laudă; băiatul ăsta, pe care-l uram din tot sufletul cu Kolaveri-ul lui tembel, este capabil de atâta emoție încât mă gândesc cât de tare se implică emoțional în actul artistic – și asta mă face să-l admir și mai mult! să joci un rol în care trebuie să te pliezi după ceva ce nu-ți aparține și cu toate acestea ceva care te definește și fără de care nu ai putea funcționa și să o faci atât de bine este remarcabil!
  • Amitabh Bachchan este la fel de interesant ca de fiecare dată – aerul ramolit, puterea de regenerare, decăderea, invidia care-l macină împreună cu depedența de alcool
  • povetea în sine este extrem de interesantă – însă nu vă voi relata prea multe pentru a nu strica farmecul
  • finalul merită toți banii – surprinzător, emoționant, neașteptat

Tema recurentă este cea a artistului neînțeles, neapreciat sau prea puțin apreciat pentru talentul său. Lupta cu societatea care judecă fără milă și cu sinele care refuză să accepte eșecul este pregnantă pe tot parcursul poveștii. Lumea strălucitoare a vedetelor este și ea creionată prin culori mai puțin plăcute, marcată de invidii și neînțelegeri.

Aștept părerile voastre. Sunt tare curioasă să aflu ce impresie v-a lăsat acest film.

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: