Căsătoria hindusă – partea IV: mangala snaanam și împodobirea miresei

PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei. Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Înainte ca mireasa să îmbrace hainele nupțiale, are loc o baie rituală (mangala snaanam) însoțită de recitarea de imnuri vedice pentru purificarea acesteia și pentru a o pregăti pentru următorii pași ai căsătoriei. Zei precum Surya și Varuna sunt invocați pentru a o binecuvânta mireasa ca viața ei alături de partener să fie una armonioasă. După  această baie rituală, urmează împodobirea miresei.

În ziua nunții, fiecare femeie se visează cea mai frumoasă ființă de pe planetă și își dorește să arate impecabil. De la rochie, la coafură și machiaj, totul trebuie să se îmbine într-o armonie perfectă. Când vine vorba de mireasa indiană, există 16 podoabe (solah shringar) pe care ea le va purta pentru a-i sublinia frumusețea. Este un ritual de înfrumusețare în toată regula, respectat până la ultimul detaliu. Cele 16 podoabe acoperă mireasa din cap până-n picioare.

Mitologia hindusă afirmă că există o strânsă legătură între cele 16 faze ale lunii și ciclul menstrual. Studiile științifice și istorice susțin această afirmație, însă de curând există voci care spun că aceste teorii nu ar fi decât niște superstiții. Totuși, hindușii cred că fazele lunii au un efect negativ asupra ciclului menstrual și astfel pot aduce probleme de fertilitate în viața femeilor. Pentru a combate aceste efecte nefaste sunt întrebuințate cele 16 podoabe despre care se crede că anulează vibrațiile negative funcționând ca mijloace de protecție.

Shringaara: înțelesul termenului

Cuvântul ”shringaara” încorporează termenul ‘Shri’, un alt nume al zeiței Lakshmi, zeița belșugului, norocului și frumuseții. Mireasa, femeia proaspăt căsătorită, este considerată o Lakshmi, aducătoare de noroc și bunăstare.

”Shringaara” are o vastă utilizare și în zona artistică indiană: muzică clasică, dans clasic, poezie, teatru etc. Este una dintre cele nouă rasa, sau ”gusturi” – mai exact moduri de exprimare – și are poate cea mai largă și flexibilă folosire: de la dragoste, relația dintre iubit și iubită, atracție la frumusețe. În dansul clasic, shringaara este adesea numită ”mama tuturor rasa” fiindcă sub umbrela ei intră o puzderie de sentimente: gelozie, frică, mânie, compasiune etc.

Relația de dragoste care poate fi exprimată prin această rasa este o metaforă pentru relația dintre om și divinitate (nara-narayana).

Baia rituală înainte de împodobire  

Baia constă în doi pași: spălarea părului și aplicarea de pastă de turmeric (shagun ki haldi sau ubtan, după unul dintre numele regionale). Pentru a curăța părul de impurități, a-l face mai mătăsos și mai puternic se aplică un amestec de uleiuri esențiale și de ierburi cu efecte benefice atât scalpului, cât și firului de păr. Apoi se trece la aplicarea pastei galbene pe fața, mâinile și picioarele miresei. Și această pastă este un amestec de mai multe substanțe naturale: pudră de lemn de santal, turmeric și uneori foarte puțină făină de năut (pentru exfoliere), lapte și ulei, ierburi mărunțite. (pentru mai multe detalii citiți: Ceremonia Haldi)

Iată cele 16 podoabe care o fac pe mireasa indiană să se simtă cu adevărat specială în cea mai importantă zi din viața ei – nunta:

1. ”Rochia” de mireasă – shaadi ka joda

Impropriu spus rochie, costumul de mireasă în India poate varia de la lehenga choli (fustă lungă și bluziță asortată) la saree, salwar kameez (pantaloni și bluză lungă) sau costum anarkali (bluză lungă tip rochie și pantaloni pe sub). Sunt puternic împodobite cu motive florale sau geometrice, în culori puternice și fire aurii sau argintii. Vălul este nelipsit, fiind nu doar un accesoriu, dar și un obiect folosit în timpul oficierii căsătoriei – simbolizează inocența, modestia, puritatea și tinerețea. Cele mai întâlnite culori sunt roșu, galben și portocaliu sau roz; primul loc este ocupat de roșu, fiind considerată cea mai norocoasă culoare, atrăgând bunăstarea.

2. Coafura – kesha-pasha-rachana (aranjamentul părului)

Coafurile sunt la fel de elaborate precum îmbrăcămintea. Sunt făcute cu multă atenție pentru a putea prinde diversele ornamente în păr mai apoi, fiind preferate cocurile elaborate. Multe mirese doresc să poarte flori proaspete (gajra) – de obicei iasomie – în păr pentru a răspândi parfumul lor în jur. Se practică împletiturile de diverse grosimi și mărimi; cele trei fire ale împletiturii simbolizează: Ganga, Yamuna și Saraswati – cele trei râuri sacre ale Indiei; Brahma, Vishnu și Shiva – trinitatea indiană; familia miresei, a mirelui și nou formata familie a mirilor care este unită într-un grup mai mare și strâns închegat.

3. Accesoriile de păr – maang-teeka sau mang-patti – sau bhor/borla/mandoria

Este accesoriul care se așează pe cărarea din mijloc a părului și care se alungește până între sprâncene. Poate fi însoțit de un șirag din pietre strălucitoare care formează o coroniță care urmărește linia părului. Punctul în care ajunge bijuteria centrală este unul energetic numit ajnachakra sau cel de-al treilea ochi, locul în care rezidă energia spirituală capabilă să conducă la iluminare. Reprezintă puterea sufletului și semnifică concentrarea, conservarea și controlul. Opțional, se poate purta și un accesoriu asemănător unui candelabru, prin în păr de obicei pe stânga.

4. Punctul roșu din frunte – bindi/teeka/tilak

Specific pentru mirese este ca punctul să fie roșu, făcut cu o pudră de această culoare. Se poate ca în ziua nunții miresei să i se accentueze sprâncenele prin desenarea de puncte roșii și albe deasupra liniei sprâncenelor.

Punctul roșu se plasează în mijlocul frunții, între sprâncene fiindcă acolo e localizat al treilea ochi, despre care se crede că permite miresei să vadă viitorul. Ea va putea percepe lucrurile de rău augur ce urmează să aibă loc. Punctul energetic dintre sprâncene este adăpostul înțelepciunii și locul unde experiența se adună. Acesta este centrul de comandă pentru energiile care circulă în trup.

5. Praful roșu – sindoor

În timpul ceremoniilor nupțiale, mirele aplică praful roșu, semn al căsătoriei, pe cărarea părului miresei. Se consideră un semn de bun augur și reprezintă puterea fertilității femeii.

Este un semn sacru ce simbolizează energiile zeițelor Parvati și Sati. Se crede despre femeia care poartă sindoor că este ferită de rele, iar soțul ei va avea o viață lungă, prin protecția oferită de Parvati. Atrage energiile cosmice și conferă prosperitate, noroc și sănătate.

6. Dermatograful negru – anjana/kajal

Tradițional, dermatograful negru este făcut din funinginea rezultată din arderea lămpilor cu ulei (diya/deepak). Pentru a alunga deochiul, mireasa folosește dermatograful negrul și pe pleoape și pe linia inferioară a ochilor.

7. Cercelul pentru nas – nath

Cercelul pentru nas se poartă pe stânga și poate fi simplu sau cu un lanț care se agață în păr. Cu cât este mai mare cercelul, cu atât mireasa provine dintr-o familie mai înstărită.

Auzisem sau citisem undeva că cercelul se poartă pe stânga deoarece un punct energetic sau un vas de sânge este legat cu uterul și că purtarea cercelului ar ajuta la fertilitate – dacă e mit sau adevăr, nu am nici ce mai vagă idee.

8. Cerceii – karn phool/jhoomar/jhumke

De la unele mici, la cele lungi sau care sunt precum clopotele, de la aurii, argintii, cu pietre sau fără, cerceii vin în toate formele și culorile pentru toate gusturile.

9. Colierul și lanțul de cununie – haar și mangal-sutram

Colierul face parte din setul de nuntă, adesea foarte lat și având un model complex. Lănțișorul de cununie este unul subțire, cu mărgele negre. Lănțișorul de cununie va fi purtat până la moartea soțului.

10. Brățările pentru brațe – baajuband

Acestea se poartă pe partea superioară a brațelor, putând fi chiar cusute pe mânecile bluzițelor. Pot fi simple sau cu un complicat model floral. Sunt purtate tot pentru protecție de spiritele rele.

11. Modelele cu henna – mehndi

Cu o zi sau două înainte de nuntă, mireasa este împodobită cu modele făcute cu pastă de henna; în unele comunități, unele modele se aplică și mirelui. După îndepărtare, vor rămâne urmele roșiatice-maro ale pastei a cărei culoare a intrat în piele. În alte zone ale Indiei (ex. Bengal), se prepară un soi de cerneală roșie din plante (alta/mahur/mahavar). Această cerneală se aplică pe tălpi și la bordura lor. Dragostea mirelui va fi cu atât mai intensă cu cât culoarea hennei va ieși mai închisă. Se crede că henna ține departe bolile, nenorocirea, dar și moartea, fiind de asemenea simbolul legăturii dintre mire și mireasă.

12. Brățările subțiri și groase – choodiyaan și kangan

Brățările sunt un alt semn al căsătoriei. Acestea pot fi făcute din sticlă, metal, fildeș, ceramică sau aur. Fetele trebuie să poarte brățările nupțiale timp de 40 de zile, după care se pot scoate și înlocui cu unele normale. Se spune de asemenea că femeile proaspăt căsătorite nu trebui să muncească prin casă până când nu le sunt scoase brățările nupțiale. În unele zone, se adaugă niște podoabe lungi ca niște candelabre brățărilor numite kaleera.

13. Inelul de pe degetul mare – arsi

Pe lângă alte inele, mireasa poate purta un inel mare cu mici oglinzi pe degetul mare. În timp ce-și ține vălul, poate să-l observe pe tovarășul ei de viață în reflexia micilor oglinzi.

14. Cureaua decorativă – kardhani/kamarband

Cureaua nu are doar rol decorativ, ci ajută și la menținerea costumului miresei în poziția corectă. Unii leagă purtarea unui astfel de obiect de succesul viitor sau de viața fericită a cuplului prin venirea pe lume a primului lor copil într-un viitor apropiat.

15. Brățările de picior și inelele de picior – payal/paazeb și bicchuaa

Brățările de picior sunt de obicei din argint și au clopoței care emit un clinchet dulce când mireasa pășește. Sunt prevăzute cu ele pentru ca soția să-și poată anunța prezența în căminul conjugal. Nu se folosește aur deoarece purtarea aurului sub nivelul taliei este considerat nedemn și lipsit de respect față de Dumnezeu. Inelele de picior se poartă pe al doilea deget, la ambele picioare. Sunt simbolul femeii căsătorite.

16. Parfum – itra/itar

Mireasa trebuie să răspândească în jur un miros plăcut, fiind simbolul unei aure pozitive și implicit aducătoare de noroc. Astfel, se păstrează o atmosferă primitoare.