Filmul săptămânii: CITYLIGHTS (2014)


valabil pentru săptămâna 58: 5-11 ianuarie 2015

CityLightsposter2014

Inițial, am crezut că e o porcărie, dar niciodată nu sunt mai fericită decât atunci când mi se demonstrează că m-am înșelat! L-am văzut în perioada sărbătorilor și mi-a plăcut extrem de mult, deși nu e neapărat genul meu de film, fiind destul de monoton.

Povestea prezintă pățaniile lui Deepak, un om simplu dintr-o localiate mică cu o mentalitate înapoiată, naiv și lipsit de entuziasm. Am urmărit cu atenție reacțiile personajului pe parcursul întregului film și am ajuns la o concluzie dureroasă: omul ăsta a uitat că e un OM, că e o ființă umană și mă întreb dacă a știut vreodată că are dreptul să trăiască intens, într-un sens pozitiv. Deepak era ca un robot, urmând zilnic același itinerariu, întâlnindu-se cu aceeași oameni, trecând prin același situații mai mult sua mai puțin plăcute. Chiar și după evenimentul care l-a forțat să înceaptă o nouă viață într-o metropolă, Deepak afișa aceeași imobilitate și parcă nepăsare, deși sunt convinsă că în sufletul lui se dezlănțuise o furtună mai puternică decât mi-aș putea imagina. E totuși groaznic să nu poți exprima sentimentele pe care le trăiești; singurele momente când vibra cu adevărat erau cele pe care le împărțea cu familia. De o incredibilă naivitate, explicabilă datorită contextului în care și-a dus traiul, devine victima societății nemiloase al cărei singur scop este să profite pentru interesele egoiste. Chiar mă gândeam, după vreo 20 de minute de film, ”doamne, în ce bucluc o intra băiatul ăsta și cam ce consecințe va trebui să suporte?”. Presupunerea nu mi-a fost înșelată – complicațiile au fost pe măsura naivității lui Deepak.

Despre soția lui pot doar spune că părea mereu speriată de bombele care încă nu s-au inventat. Și asociez atitudinea asta cu multele fețe pe care se citea aceeași expresie îngrozită din diversele documentare sau reportaje ale diverselor posturi de știri; oameni care nu visează pentru că, dintr-un oarece motiv, li s-a insuflat ideea că ei nu au dreptul să-și dorească mai mult, oameni care se complac situației mizere în care se află pentru că au impresia că nu merită să aibă mai mult. Și în marea lor majoritate, sunt oameni care muncesc enorm, munci foarte solicitante și cu toate acestea abia dacă au după ce bea apă. Este tragic să vezi cum lumea, societatea în care trăim, poate sparge sufletul cuiva într-atât încât să-i șteargă individului calitatea de ființă umană din conștiință. Abominabil.

Starea fiicei lor este și mai îngrijorătoare. Copilul ăla nu are copilărie, nu știe ce e aceea joc, păpuși și jucării pentru fetițe, nu beneficiază de o educație formală și odată cu mutarea în marele oraș, nu mai are parte nici de atenția părinților ca și până atunci. Este genul de copil care crește într-un mediu în care fetele ajung să se căsătorească la vârste fragede pentru ca părinții să nu-și mai facă griji pentru soarta lor, genul care ajung bucătărese și soții înainte să înțeleagă conceptul de îndatorire; sau genul care ajunge să muncească pe rupte în condiții ostile pentru a-i ajuta pe părinți să întrețină gospodăria care oricum nu e mai mare de o cameră metru pe metru.

Ceea ce totuși m-a bucurat nespus în această poveste eminamente tristă este că sacrificiul mamei, dar mai ales al tatălui nu a fost de prisos. Dar pentru toate detaliile, va trebui să vedeți filmul și credeți-mă, nu vă va părea rău. Eu, cel puțin, nu am regretat o clipă că i-am acordat o șansă.

1 Comment (+add yours?)

  1. Ankita Lokhande
    Jan 07, 2015 @ 14:53:11

    un film foarte frumos o recenzie minunata iarasi😀

    Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: