Filmul săptămânii: PK (2014)


valabil pentru săptămâna 57: 29 decembrie 2014 – 4 ianuarie 2015 

pk-2014hindifilm

Așadar, vă prezint primul film pe anul 2015. Însă, înainte de a vă dezvălui lucrurile pozitive despre el, voi face o paranteză; în același timp, îmi cer scuze anticipat pentru apelativele mai puțin ortodoxe care s-ar putea să apară în prezentul material.

Acest film a dat naștere unui circ mediatic ieftin și a dus la numeroase controverse, în special între hinduși și musulmani. Zilele astea am făcut un efort și am stat să citesc comentariile cu privire la subiect de pe rețelele de socializare. Ceea ce m-a dezgustat cel mai mult a fost prostia incomensurabilă de care dau dovadă indienii. Da, ați citit bine, indienii (cei ale căror comentarii le-am citit) sunt PROȘTI de bubuie. Eu una nu pot pricepe cum pot considera un film drept atac la identitatea și integritatea religioasă a unei comunități; singura explicație la care am putut ajunge este că sunt atât de înguști la minte în infinita lor ipocrizie și aroganță că orice nu are legătură că zeul/Dumnezeul în care cred ei este catalogat ca fiind jignitor și periculos. Este evident că nu au înțeles nimic, dar absolut nimic, din mesajul filmului și îmi pare sincer rău că nu se dă un test IQ înainte de cumpărarea biletelor la cinema, pentru că acele bilete au fost irosite pe niște derbedei cu veleități de intelectuali. Mă bucur din inimă că folosesc limba mea națională ca mijloc de comunicare, și nu engleza, pentru că m-aș fi trezit cu mii de blesteme și înjurături pentru ceea ce am scris. Le recomand acestor primate să mai treacă încă o dată pe la școală, și de data asta nu cu ochii și urechile închise, să-și mai deschidă și mintea aia puțin, că nu au cap doar ca să nu le plouă în gât, iar dacă nici asta nu îi ajută, să-și cumpere o viață și să-și vadă de cârpele lor, nu e nevoie să-și toarne jegul și prostia în spațiul virtual public.

S-a ajuns de la tânțar la armăsar în ceea ce privește protestele de stradă; s-au incendiat cinematografe, s-au ars postere, s-a creat un val mediatic parcă mai înverșunat ca niciodată. S-au făcut și plângeri la autoritatea care se ocupă de difuzarea filmelor în cinematografe, cerându-se interzicerea lui. Verdictul pe care l-au dat cei de la autoritate este genial: ”dacă nu vă place, nu vă uitați”. Și acum, gata cu vorbăria, să trec la acțiune:

E diferit. E pertinent. Și ridică întrebări dureroase și incomode pentru societatea indiană care se consideră modernă. Întrebări care nu au răspuns. Aș zice chiar că de suficient de multe ori le trântește o palmă peste față tuturor celor care folosesc credința în scopuri egoiste, deci personale. Și este normal ca adevărul să doară, să deranjeze.

Chiar dacă are acea latură pregnantă de SF, nu deranjează pentru că povestea este adusă la nivelul oamenilor care populează Terra. Este, dacă vreți, punctul de vedere al unei ființe care nu a intrat niciodată în contact cu tot ceea ce încorporează termenul de religie. O căutare a adevărului care se poate preta la fel de bine unui om care este în pragul unei crize identitare de tip religios și tânjește să găsească varianta care să-i ofere liniștea interioară pierdută și să-l asigure că va beneficia de sprijin moral și emoțional necontenit, necondiționat. Cu alte cuvinte, o entitate, un concept care să-i alimenteze SPERANȚA.

Filmul abundă în comedie de calitate și voi enumera câteva din preferatele mele:

  • Abțibildurile cu zei folosite pe post de talismane anti-pumni
  • Cele 4 sensuri ale termenului ”achcha”
  • Modul în care personajul principal înțelege moda
  • Valoarea și importanța banului
  • Ștampila religiei
  • Culorile și diferența semnificației lor de la o credință la alta
  • Prezervativele
  • PK și bhojpuri (absolut genial!!!)

Am râs cu lacrimi și în același timp am reflectat asupra multor lucruri; viziunea lui PK, implicit a regizorului, este total de pe altă planetă, chiar și așa este ca un aer proaspăt necesar! Am încetat să ne mai întrebăm, am încetat să cercetăm, am încetat să GÂNDIM. Le luăm pe toate de bune fiindcă așa a zis nu știu cine, dar nu ne oprim pentru o clipă să ne întrebăm ”dar pentru mine este bine? Nouă ne folosește?”. Ca să nu mai spun că nu avem câtuși de puțină înțelegere sau toleranță atunci când vine vorba despre credința altuia. Fie încercăm să impunem credința noastră asupra celuilalt, fie îl etichetăm pe individ ca eretic, nebun doar pentru că nu e ca noi, nu pentru că în noi se regăsește de fapt slăbiciunea de a nu putea pricepe ceva impropriu nouă – despre încercarea de a înțelege nici nu mai pomenesc.

Sunt extrem de multe lucruri care mi-au fot pe plac, și le voi aminti în mare. Călătoria inițiatică de la o casă a Domnului la alta a lui PK este amuzantă și în același timp revelatorie: atunci când nu ai avut contact cu anumite norme, este natural că nu vei știi regulile. Ceea ce este și mai frapant este sinceritatea personajului care vede în instituția ”bisericii” (i.e. templu/biserică/moschee/sinagogă etc.) o afacere: ”fiecare Dumnezeu și-a deschis o companie și pentru fiecare religie există alți manageri”; întrebarea care apare în urma acestor observații este ”cum știm fiecare (om) cărei companii îi aparține? Unde e ștampila?”. ”Managerii dvs. spun fiecare altceva. Care e adevărul?” – sunt alte întrebări care-l frământă. Apogeul este atins atunci când afirmă că ”până când linia telefonică nu este reparată în așa fel încât să nu mai existe situații de <ați greșit numărul>”, lucrurile nu se vor îmbunătăți. Și iată incipitul unei lupte directe între ciudatul parcă picat din cer și reprezentanți de vază ai religiilor.

Un alt punct de menționat ar fi credința oarbă a omului în orice pare să-i ațâțe focul speranței. Și aici se aduce în discuție frica. Dacă individul este terorizat de relele care s-ar putea abate asupra sa dacă nu se roagă și nu contribuie financiar la bunăstarea mesagerilor zeilor pe Pământ, nu se va mai prosterna în fața unor idoli răsăriți ad-hoc. Frica și sărăcia sunt doi dintre cei mai greu de combătut dușmani ai omului. Am fost surprinsă de scena în care încropește un idol și în care aproape imediat se formează o coadă la rugăciune, dar am realizat câtă dreptate se regăsește în acele imagini – în India încă există comunități care își vând copiii dacă apar nu știu ce semne, considerate de ei divine, sau îi condamnă la o viață de lipsuri în temple ori prostituție pentru că au încheiat nu știu ce pact obscur cu o zeitate locală.

O altă scenă excelentă și de o importanță crucială în lumea contemporană, obișnuită să eticheteze, să judece oamenii după nume, înfățișare, port, culoarea pielii, limba vorbită etc. este cea în care PK organizează un ”line-up” –  un fel de ”ghicește-mi religia”. Concluzia este aceeași: unde e ștampila pe care scrie de ce religie aparții?

Recunosc că a existat un moment în care i-am dat mare dreptate liderului spiritual hindus: când l-a întrebat pe PK cu ce drept vine el să fure oamenilor speranța în divinitate și dacă tot e chitit să o facă, ce pune în loc? Am crezut pentru o clipă că nu va avea argumente suficient de puternice care să-l dezarmeze pe pandit, dar a reușit imposibilul: ”nu știu ce aș pune în loc, dar știu un lucru – că există doi Dumnezei, cel care ne-a creat pe toți și cel creat de voi. Iar cel creat de voi este exact ca voi: mic, se bucură când e lăudat, îi sperie pe oameni din nimicuri, bogaților le îndeplinește repede dorințele, iar pe săraci îi așează la coadă… tot ce știu este că trebuie să avem încredere în cel care ne-a creat pe toți”.

Vă las cu ceea ce cred eu că este mesajul principal pe care vrea filmul să-l inoculeze în sufletele tuturor: nu-l mai protejați pe Dumnezeu, își poate purta singur de grijă. ”Cineva a încercat să-l protejeze pe Dumnezeul lui, iar eu mi-am pierdut prietenul.” Noi suntem creatorii diferențelor, iar dacă nu vom înceta să luptăm pentru a proteja entitatea în care credem, vom distruge totul. Îmi aduc aminte de replica din My Name Is Khan: ”există două tipuri de oameni – oameni care fac bine și oameni care fac rău. Atât.” Niciodată nu e mai validă ideea enunțată poate acum câteva secole: cele mai mari atrocități s-au comis în numele religiei, credinței. Îndrăznesc să adaug: se comit și se vor comite. Dumnezeu să ne lumineze, oricare ar fi numele sau înfățișarea lui.

Sper să vă bucurați de film atunci când îl veți urmări și sper să nu vă fi influențat cuvintele mele. Judecați cu inima, dar și cu mintea.

 

 

11 Comments (+add yours?)

  1. oli
    Feb 06, 2015 @ 23:05:35

    wow! Am vazut in seara asta filmul si imediat dupa, evident, am venit la recenzia pe care stiam ca o facusei acum ceva vreme sa o citesc si eu. Filmul a fost extraordinar, delicios! Nu m-a mai bucurat de mult un film asa mult. But yaar, recenzia ta.. sweet god!.. cred ca e your best one yet!
    Nu stiam ca filmul a cauzat scandal, ai dreptate.. cat de putin creier sa ai sa intelegi ca filmul asta e impotriva hinduismului sau ce i-o fi suparat pe aia. Ar fi putut sa spuna si ca religion is fraud asa.. in general.. dar n-a facut asta.. zice doar ca some of god’s “managers” are fraud to a guy who obviously was.

    Mesajul filmului de care zici tu la sfarsit.. e la fel si in Life of Pi (in carte, in film e mai mult pus accentul pe efecte speciale si tigru):
    “There are always those who take it upon themselves to defend God, as if Ultimate Reality, as if the sustaining frame of existence, were something weak and helpless. These people walk by a widow deformed by leprosy begging for a few paise, walk by children dressed in rags living in the street, and they think, “Business as usual.” But if they perceive a slight against God, it is a different story. Their faces go red, their chests heave mightily, they sputter angry words. The degree of their indignation is astonishing. Their resolve is frightening.

    These people fail to realize that it is on the inside that God must be defended, not on the outside. They should direct their anger at themselves. For evil in the open is but evil from within that has been let out. The main battlefield for good is not the open ground of the public arena but the small clearing of each heart. Meanwhile, the lot of widows and homeless children is very hard, and it is to their defence, not God’s, that the self-righteous should rush.”

    Reply

    • oli
      Feb 06, 2015 @ 23:13:42

      cand am scris e la fel si in Life of Pi, corect ar fi fost sa scriu e o bucata similara si acolo (in rest chiar daca sunt similaritati legate de prima parte unde ambii, PK/Pi devin adeptii tuturor religiilor cam acolo se termina legatura)

      Reply

    • Hedwig Silver
      Feb 08, 2015 @ 17:29:12

      cât de fain e pasajul! doamne ce bine se potrivește! și cuvintele tale sunt așa un mare compliment că nici nu știu ce să zic…. mulțumesc e prea puțin🙂

      Reply

  2. Ankita Lokhande
    Jan 13, 2015 @ 19:57:50

    wow superb foarte frumos🙂 un film de nota 10+😀 mi-a placut foarte mult felul lui de a diferentia religiile si felul lui de a gandi in orice situatie mai ales in legatura cu Sarfaraz si Jagat sa numai spun de fazele comice am ras incontinuu :)) Mi-au placut la nebunie 3 melodii Darbadar Chaar Kadam si Nanga Punga Dost🙂
    Mi-a mai placut si felul in care el isi lua fericirea dansand😀
    Dar am ramas socata la final….cand l-am vazut pe RK Ranbir Kapoor urecheat ca Aamir😀 si gol pusca😀🙂
    Tare as vrea sa urmeze si Pk Returns sau Pk II

    Reply

  3. Ankita Lokhande
    Jan 03, 2015 @ 19:13:02

    Woow uimitor nu am mai citit niciodata o recenzie ca asta😀 sunt surprinsa intr-un mod placut🙂 eu inca nu am vazut filmul dar sper ca o sa fie unul bun…si iti dau dreptate in unele privinte pacat ca unii nu inteleg aceste tipuri de filme si o iau mereu prea personal de parca totul li se adreseaza lor😦 Si comentarii jignitoare si scrise la nimereala(fara sa gandeasca) am vazut si eu foarte multe pe retelele de socializare…o sa vad si eu filmul si o sa-ti spun parerea mea🙂

    Reply

  4. Ema
    Jan 03, 2015 @ 16:16:13

    Incredibil! Nu mi-as fi imaginat niciodata ca PK e asa. Sincera sa fiu am vazut posterele, iar cel cu Aamir semi nud m-a lasat masca. Am zis ca cine stie ce ciudatenie de film o mai fi. Uite ca m-am inselat. Vorba aceea “don’t judge a book by its cover”😀 Chiar acum vreau sa-l caut. Poate inteleg si ce vrea sa insemne posterul🙂

    Reply

  5. iuly
    Jan 02, 2015 @ 19:42:17

    Din povestirea ta imi aduc aminte de filmul OH MY GOD si ma intrebam, oare nu s-a facut atata panarama si cand s-a lansat acesta? Sincer chiar nu stiam povestea din spatele camerelor, am fost uimit, chiar socat. Cat despre film, oricum abia asteptam sa-l vad luand in considerare ce actori joaca, iar acum dupa recenzia ta, cred ca nu mai dorm pana nu-l vad🙂

    Reply

    • Hedwig Silver
      Jan 02, 2015 @ 20:43:48

      de asta am și evitat să pomenesc de el; mai e o poveste legată de PK și OMG, dar nu mai contează; culmea, când s-a lansat OMg nu a fost așa scandal; mulți pe asta se și bazează: că de asta nu a fost nebunie pt că juca Paresh Rawal, un hindus și aici e vorba de un Khan, un musulman; și mă bucur că ți-a trezit interesul recenzia mea😀 vizionare plăcută

      Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: