Filmul săptămânii: RANG RASIYA (2014)

valabil pentru săptămâna 50: 10-16 noiembrie 2014

Filmul începe prin avertismentul că este o operă de ficțiune, deci nu portretizează adevărul istoric. Încă nu am avut timp să stau să citesc informații despre viața omului despre care vorbește pelicula, însă am fost extrem de încântată când am aflam că se lansează anul acesta. Raja Ravi Varma este o mare personalitate, iar operele sale sunt de o frumusețe ieșită din comun, cu acel rar potențial de a sfida timpul și a rămâne veșnic în conștiința tuturor celor care le-au admirat. Dovada măiestriei sale este recunoașterea de care se bucură până în prezent și care sunt convinsă că nu va păli odată cu trecerea timpului, neiertător pentru unii, miraculos pentru el.

Rar mi se mai întâmplă ca filmele să mă facă să gândesc. Și mai rar mi se întâmplă să nu-mi pot șterge din minte unele imagini/situații/replici. Acesta e o excepție îndelung așteptată și binevenită. În sfârșit puțină profunzime, puțină tușă artistică și subtilitate, nuanțare, gradare a sentimentelor și trăirilor. Dar și multă pasiune, mult consum emoțional, multă febră și abadon artistic.

Cel mai mult mi-a plăcut că regizorul a detaliat diverse etape și aspecte din viața artistului; se confirmă vorba că ”artiștii sunt excentrici”. A intrat în detaliul geniului creator, încercând să surprindă mecanismele care stau la baza actului creator. Și ceea ce pare o incursiune deloc ortodoxă, ci mai degrabă o destrăbăleală soră cu orgiile, trezește spiritul artistic adormit, care mocnise timp îndelungat ca un foc nealimentat. Am putut să văd cât de diferite sunt perspectivele omului de geniu și ale omului comun.

Într-o epocă, nu foarte diferită de cea contemporană, în care sexualitatea și despuierea sunt păcate capitale, un om pornește să doboare toate zidurile sociale, dorindu-și o comunitate liberă să admire imagini ce sărbătoresc corpul, divinitatea și omul în același timp. Alăturarea om-zeu, dar mai cu seamă creionarea chipului divin după asemănarea umană este o blasfemie de neiertat. Și repercursiunile nu vor întârzia să apară. În ciuda tuturor impedimentelor, acest Om a fost catalizatorul lispă din ecuația divinitate fără chip + imagine umană =  ZEU în plenitudinea înțelesului, apropiat de credincios.

Impresionante sunt câteva scene pe care țin neapărat să le menționez:

1. după mult timp de la ultima întâlnire, Ravi Varma dă nas în nas cu Kamini, iar ea îl duce să vadă ceva nemaiîntâlnit: un grup de credincioși care se rugau în fața imaginii zeului (pictură realizată de el); ea îi spune: ”timp de secole, zeii au stat închiși în templu și noi am așteptat să iasă afară să-i putem și noi vedea, să ne putem și noi bucura de binecuvântarea lor; tu ai scos zeii din templu și i-ai adus aproape de noi…”
2. pentru a ilustra setea oamenilor simpli de a avea o imagine în fața căreia să se închine, la expoziția organizată pentru a arată tuturor minunile lui Ravi, un biet țăran face ceva cu totul neașteptat: se prosternează în fața imaginii lui Krishna și nu mai contenește cu laudele aduse Lui… Acest eveniment va trezi în Ravi dorința de a ajunge în cât mai multe case, de a atinge sufletele cât mai multor persoane.
3. când Sugandha, muza lui Ravi, este nevoită să-și justifice comportamentul catalogat indecent la acea vreme, aceasta îi spune avocatului: ”Am făcut-o pentru că am încredere în capacitatea sa de artist desăvârșit; el nu va trăi la nesfârșit, nici eu, nici dumneata, dar arta sa va dăinui… veșnic…”
4. în același context ca și cel anterior, Sugandha subliniază diferența de percepție dintre Ravi și avocat: ”Acest om a făcut dintr-o femeie ca mine o zeiță, iar dumneata, într-o clipă, m-ai transformat într-o curvă…”
5. autocaracterizarea pe care Ravi o realizează tot în sala de judecată este grăitoare: ”sunt doar un artist egoist: vreau ca lumea să mă aclame, vreau să aduc fericire în viața cât mai multor oameni, vreau să ating cât mai multe suflete…”

Ceea ce am admirat extraordinar de mult este pasiunea pe care a investit-o în fiecare lucrare. Îmi doresc să cultiv același tip de pasiune care să mă înghită, în care să mă înnec, care să fie motiv de ceartă, dar și de consolare, motiv de fericire, dar și de mâhnire, lumină și întuneric, totul și nimic. Fără ea să nu pot funcționa, să devină aerul, drogul meu, lichidul meu vital. Să fie ”iubita” mea cu care să mă împletesc iar și iar în dansul simbiotic al creației, care să-mi cânte melodii care să-mi trezească inspirația, acel monstru ce zace negreșit în fiecare individ, dar care este periculos și greu de îmblânzit.

Foarte mult mi-au plăcut actorii. Demult așteptam să-l văd pe Randeep Hooda într-un rol cu substanță, iar Nandana Sen este de o delicatețe perfectă.

Multe m-a făcut să simt și să gândesc și vi-l recomand cu mare căldură. Sper să trezească și în voi măcar o infimă parte din ceea ce am experimentat eu. Aștept concluziile voastre.