valabil pentru săptămâna 48: 27 octombrie-2 noiembrie 2014
Probabil o să vă bucure faptul că am ales acest film pentru săptămâna în curs. O să vă bucure și mai mult faptul că mă așteptam să fie un film mult mai prost. Surprinzător, are însă o urmă de logică în el deși e mult prea exagerat și mult prea țipător pentru gustul meu. E și mult prea lung. Dar hai să le luăm pe rând.
Povestea e una de răzbunare și nu ar fi nimic nou în asta. Când viața tatălui său e distrusă de cineva care vrea să dea lovitura peste noapte, personajului principal nu-i rămâne altă soluție decât să-și facă singur dreptate. După dictonul ”jaise ko taise” (plata cu aceeași monedă), Charlie elaborează un complicat plan de răzbunare în care îi implică pe toți cunoscuții specialiști în diverse domenii.
Ceea ce nu mi-a plăcut sunt următoarele:
- replicile reciclate cu scopul, probabil, de a aduce un tribut peliculelor mai vechi regizate de Farah Khan – mi se pare absolut penibil să-ți ridici în slăvi munca, să nu mai spun că devine obositor…
- simplitatea absolut enervantă a limbajului
- construcția personajului lui Charlie care e adulat ca un soi de Mesia de grupul care-l înconjoară de zici că tocmai ar fi descoperit ceva neprețuit pentru omenire; în acelați timp, când vine timpul să-și demonstreze măreția, Charlie o dă în bară ca un foc de artificii – mă refer la scena deschiderii seifului
- predictibilitatea poveștii (având în vedere că am urmărit un scam-rip, auzeam și reacțiile publicului: ”tastează odată Charlie”); pentru mine ca și spectator e grav să ai oameni în scaune care să îi dea indicații eroului – înseamnă că regizorul și-a redus publicul la istețimea unei curci bete…
- lanțul, parcă interminabil, al situațiilor care trebuiau să fie comice; pentru mine devin opusul, de un grotesc dezgustător, mai ales când vezi oameni din toate categoriile de vârstă îmbrăcați în colanți și tutu-uri zbenguindu-se ca niște puicuțe drogate…
- scenele de acțiune hiperbolizate până dincolo de limita legilor fizicii și ale bunului simț care mă dezgustă profund și nu mi se mai par nici măcar amuzante, ci mai degrabă îmi trezesc dorința de a opri totul și a lăsa baltă întreaga afacere…
Cu toate acestea, este filmul potrivit dacă mergeți la cinema să vă clătiți ochii, să vedeți multă culoare, multă opulență și să trageți concluzia că ”aștia au mai mulți bani decât ar merita”. Dacă vă place genul masala, adică multă agitație și prea puțină profunzime, o să-l adorați. Depinde foarte mult cu ce gânduri vă duceți la cinema. Eu nu mă încadrez în categoria ”doar de distracție”. Totuși, pot să spun că nu e atât de groaznic din punctul de vedere al narațiunii pe cât m-am așteptat.
Aștept desigur opiniile voastre.
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: