Pastila de cultură: Semnificația sintagmei SHUBH LAABH


P1070108-shubh-labh

Ați observat probabil, în filme sau în călătoriile voastre pe tărâm indian, că deasupra ușilor de intrare sau pe perete, lângă ușă, apar două cuvinte și anume ”shubh laabh”. Mereu m-am întrebat ce poate însemna acest mesaj care îl întâmpină pe om de fiecare dată cu aceeași constanță. ”Shubh” poate fi tradus prin ”de bun augur, pozitiv”, iar ”laabh” prin ”profit, avantaj”.

O legendă pe care am citit-o recent spune că zeul Ganesha avea doi fii, Shubh și Laabh. De Raksha Bandhan, sora lui Ganesha l-a vizitat pe acesta și i-a oferit o brățară însoțită de binecuvântările ei. Fii săi s-au întristat însă deoarece ei nu aveau o soră care să facă toate acestea pentru ei. Deși și-au rugat îndelung tatăl să le dăruiască o soră, acesta nu s-a lăsat înduplecat. Atunci a intervenit înțeleptul Narada care l-a convins pe Ganesha de avantajele și bucuria de a avea o fiică. Astfel, Ganesha a creat prin foc sacru provenit de la cele două soții ale sale, Riddhi (prosperitate) și Siddhi (succes) o fiică pe care a numit-o Santoshi. De atunci, Shubh și Laabh s-au bucurat de prezența și binecuvântările lui Santoshi (zeița satisfacției).

Santoshi Maa este venerată în numeroase comunități hinduse, fiind o importantă manifestare a principiului feminin.

Am ajuns la concluzia că ”shubh laabh” reprezintă speranța fiecărui individ de a duce o viață plină de prosperitate și bucurii, iar faptul că îl afișează încă de la intrare se datorează dorinței de a atrage binele și de a pune pe fugă negativul.

Iată și mantra denumită ”shubh laabh mantra”:

”AUM shriim gam saubhaagya gaNpataye
varvard sarvajanm me.n vaShamaanya namah”

”Fie ca viața aceasta și cele următoare să fie binecuvântate. Ne prosternăm aducând omagiu lui Ganesha care ne protejează și ne dăruiește vieți lungi, pline de sănătate și fericire.” (traducerea e destul de adaptată)

Forma scurtă, potrivită pentru recitări este: Om Gam GaNpataye Namah.

2 Comments (+add yours?)

  1. Carmen
    Aug 20, 2014 @ 11:03:21

    foarte interesant…..

    Reply

Lasă un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: