Filmul săptămânii: EK VILLAIN (2014)

valabil pentru săptămâna 31: 30 iunie-6 iulie 2014

Trebuie să recunosc că s-a dovedit a fi mai bun decât mă așteptam. După un aproape neîncetat șir de filme fără logică, iată unul care e tolerabil. Știți deja că prefer filmele logice, cu o poveste și curgere narativă coerente, pe cât posibil realiste și fără multe momente de acțiune suprarealistă. Din păcate pentru mine, filmul nu punctează în toate aceste categorii:

1. Cam care este probabilitatea ca o tinerică să agațe un gagiu dat naibii în mijlocul străzii pentru a îndeplini treburi ilegale?
2. Cam care e probabilitatea ca același gagiu să se reformeze aproape peste noapte?
3. Cam cât de des se întâmplă ca un om să dea drumul criminalului care i-a pricinuit nesfârșită durere numai pentru a se juca de-a șoarecele și pisica?
4. Cât de des se întâmplă ca cineva să revină la viață după o injecție cu o substanță (nu mai știu exact care, poate ceva derivat din adrenalină), când în prealabil omul fusese destul de mort pentru câteva minute bune?

Per total, filmul m-a distrat datorită jocului excelent al actorilor. Ritesh Deshmukh s-a întrecut pe sine și după tradiția inițiată de bunica în familia mea, de azi înainte va purta numele de cod ”psihopatul”; tot de azi înainte, vreau să-l văd numai în roluri de psihopat! Este cevaaaaaa, cevaaaa de savurat. La bătăi, m-am distrat copios, mai ales la bătaia epocală de pe barca mafiotului (deși nu cred că asta era reacția dorită de echipa de producție; asta e…)

Povestea e foarte trasă de păr. Și îmi aduce aminte de mai multe filme americane (din păcate, nu îmi pot aminti titlurile lor), deși indienii zic că e de inspirație coreeană (nu îi contrazic). Siddharth și Shraddha încă nu m-au convins: el mi-a părut ușor crispat, străduindu-se prea tare pe alocuri să pară serios, suferind sau antisocial. Ea era o dulcică vorbăreață și cam atât; mi-ar fi plăcut să fie ceva cu impact! (aici desigur că nu e neapărat vina ei, ci a poveștii/filmului în sine). Aștept să-i pice un ”Highway” în poală; atunci am să fiu cea mai fericită.

Dacă povestea nu era așa de ciudată, cu mult prea multe goluri și exagerări, ar fi făcut istorie. Ah, și încă ceva: cântecele, deși geniale, mi s-au părut puse degeaba și mi s-au părut chiar redundante și prea puțin puse în valoare. Poate la o a doua vizionare am să-mi schimb părerea, însă asta am simțit la o primă mână. Albumul este un deliciu (voci excelente, versuri cu înțeles și logică, un vis!!!)!  Versurile traduse ale melodiilor le găsiți AICI.

Vă invit să îmi spuneți cum vi s-a părut. Dacă nu ați apucat să-l vedeți, vi-l recomand cu multă căldură pentru Ritesh și mai puțin pentru poveste.