Ieri, ne-au încântat ritmurile sufite


Ieri, 12 iunie 2014, Anandita Basu împreună cu Mathieu Rimbert și Mihai Lupoaie, ne-au adus sufismul mai aproape prin ritmurile hipnotice și alerte. A fost o seară tare frumoasă mai cu seamă pentru că rar vezi femei cântând qawwali.

Datele despre turneu, așa cum au fost transmise prin comunicatul de presă:

Turneul Sahaja Sufi World Tour 2014 de muzică sufi, qawwali, dans și meditație susținut de artista de origine indiană Anandita Basu (vocal, harmoniu) și Mathieu Rimbert, Franța (tabla), ajunge duminică 8 iunie în România, unde vor avea loc patru recitaluri, la București, Brașov, Ploiești și Galați.

Turneul a debutat la 17 mai în Germania și cuprinde concerte în Austria, Cehia, Franța, România (8-12 iunie), Italia, Polonia, Principatul Andorei și Spania.

Programul concertelor din România, organizate de Sahaja Yoga – România: PLOIEȘTI – duminică 8 iunie, ora 18:00 -Filarmonica Paul Constantinescu, Str. Anton Pann nr. 5;  BRAȘOV – luni 9 iunie, ora 18:00, Opera Brașov, Str. Bisericii Romane nr. 51;  GALAȚI – miercuri 11 iunie, ora 19:00, Teatrul Muzical Nae Leonard;  BUCUREȘTI – joi 12 iunie, ora 18.00, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Str. Johann Gutenberg nr. 19 (vis-a-vis de Sala Izvor a Teatrului Bulandra).

Accesul publicului la concerte este gratuit.

Anandita Basu este una dintre puținele interprete care s-au încumetat să pătrundă în domeniul muzicii sufi și qawwali, depășind prin interpretările sale virtuoase convențiile culturale ale societății.

Qawwali, muzica mistică a interpreților și sfinților sufi, a fost cunoscută în întreaga lume inițial datorită colaborării dintre Nusrat Fateh Ali Khan și Peter Gabriel. Acest tip de muzică este o expresie a bucuriei și păcii spiritualității autentice. Ea aduce deopotrivă un mesaj pentru coexistența pașnică și armonioasă a tuturor religiilor și culturilor.

Născută în India, Anandita a început să studieze muzica indiană la vârsta de 4 ani. Și-a început pregătirea de bază cu mama sa, maestru profesor Anjana Basu, care a fost distinsă cu Sangeet Praveen, cel mai înalt titlu în interpretarea muzicii clasice vocale în India. Datorită realizărilor deosebite ca interpret și profesor, guvernul Indiei i-a acordat Anjanei Basu în 2004 titlul de cel mai bun profesor al anului. După absolvirea studiilor de bază, Anandita a studiat diferite forme de artă cu mari maeștri de muzică, dans și percuție. Răsplătită de mai multe ori cu distincții în India, a obținut titlurile Sangeet Visharad și Sangeet Prabakar în dans, muzică și tabla (percuție). A lucrat în cadrul unor instituții și organizații internaționale pentru promovarea muzicii și culturii și indiene în întreaga lume.  Aparițiile la radio și televiziune au contribuit la recunoașterea sa și ca regizor, compozitor și aranjor pentru mai multe genuri de muzică. A susținut spectacole în India și în alte 14 țări din Europa și cele două Americi, bucurându-se de recunoaștere și apreciere. Multe dintre CD-urile sale, precum Jai Janani, Islam, Prathananjali, Manan, Loving Hands, Surabhinandan, Sargam, Sufi Soul, sunt vândute peste tot în India și în afara ei. În muzica qawwali și sufi, stilul său este deosebit și unic. În prezent Anandita Basu este fondatorul și directorul Fundației Kalakendra of India din Columbia, având scopul de a promova arta, muzica și dansurile Indiei.

sufiworldtour2014poster

Aș mai avea de adăugat unele lucruri, chit că poate îmi voi atrage înjurături multe:

  1. Mie îmi place ordinea și disciplina; perfect, m-ai chemat la un corcert care mai e și moca; chiar dacă e moca, eu am venit s-o ascult pe ea cântând și să mă bucur de ritmurile percuționiștilor, nu să îi văd pe organizatori/invitați plimbându-se TOT spectacolul (ba schimbând locurile, ba căutând locuri, ba deschizând uși, ba închizându-le); pe lângă că deranjezi spectatorii, este o lipsă completă de respect față de artiști.
  2. Publicul român nu are cultură cu privire la comportamentul pe care ar trebui să-l afișeze la un asemenea eveniment; am înțeles, e ceva mai puțin formal și a ținut de deschiderea și amabilitatea artiștilor că spectatorii au fost invitați la dans, însă una e muzica sufi și altceva muzica populară românească; pe qawwali chiar nu merge să dansezi tropotita de la Gorj, să chiui și să fluieri ca pe stadion; iar în legătură cu bătăile din palme, chiar nu e potrivit să bați de zici că îți chemi colegul din celălat capăt al cartierului pentru că s-ar putea să perturbi ritmul solistului; ritmul ăla e esențial în genul acesta de muzică și nu s-a inventat degeaba.
  3. Era să uit complet cât de speriată am fost de traducere, care a fost sub orice critică: pe lângă faptul că doamna nu este familiarizată cu acele concepte specifice fiecărei tradiții (căci vorbim despre două tradiții diferite), nu stă prea bine nici cu limba română, cacofoniile fiind laitmotivul serii; nu este nici o tragedie dacă ai trac, pentru a combate asta, s-au inventat niște lucruri foarte utile care te pot salva din situații penibile: desfășurătoarele (unde poți cuprinde nu doar titlurile melodiile ce vor fi interpretate ci și informații detaliate în sistem bilingv; dacă ești antitalent la limbi străine, s-au inventat traducătorii; dacă îți bate la ușă zgârcenia, ar fi bine să stabilești niște priorități, dintre care informațiile care ajung la public să facă parte din top 5 în ierarhie (adică printre cele mai importante, asta dacă dorești să fii profesionist)!

Sfatul meu prietenesc; înainte să îi adunați pe toți yoghinii care au îmbrățișat calea Sahaj, poate ar fi bine să țineți și un seminar introductiv pe tema ”Cum să ne exteriorizăm la un recital de muzică spirituală”.

Încă o chestie care mie îmi displace profund este încercarea de îndoctrinare cu fiecare ocazie care se ivește, dar asta vine la pachet, așa că suport consecințele.