Filmul săptămânii: COCKTAIL (2012)

valabil pentru săptămâna 21: 21-27 aprilie 2014

Prima tentativă de a-l urmări a eșuat lamentabil. Însă, mă bucur că i-am dat o a doua șansă, e un film plăcut, haios, dar mai cu seamă pretat contextului contemporan, înfățișând cu acuratețe viața generației tinere. Am crezut că va fi un alt film despre cât de șmecher e să fii bețivan, să zbori din floare-n floare și să te trezești în fiecare dimineață cu o mahmureală cruntă. Spre fericirea mea, e un film mai profund cu o poveste destul de complicată cât să mă țină pe un scaun până la final.

Avem două categorii de oameni: cei moderni care trăiesc pentru a se distra și respectiv cei tradiționaliști, cu valori puternic înrădăcinate și calități ce vor stârni admirația celor din jur. Veronica e petrecăreața orașului, al cărei singur scop în viață pare să fie acele de a-și depăși propriul record de ore petrecute prin cluburi pe noapte și număr de pahare de tărie date peste cap. E bogătașa răsfățată de cecurile lunare ale părinților, dar cu grave lacune la capitolul împlinire emoțională. Are încredere oarbă în oameni pentru că s-a educat să se detașeze, să nu se implice sentimental, să acționeze cu o doză însemnată de superficialitate. În casa ei e un permanent ”du-te vino”, Veronica însăși fiind un musafir în propria existență.

Asta până când apare Meera, întruchiparea indiencei clasice: manierată, respectuoasă, inteligentă, simplă, dar ștearsă și speriată până și de bombele care nu s-au fabricat încă. Ea e opusul Veronicăi: dacă Veronica e ”bigdi hui chokri” (fătuca decăzută), atunciMeera este întruchiparea ”bhaaratiya naari” (indianca prototipică), genul de fată adorată de soacrele în căutare de nurori. Meera își începe prost vizita la Londra suferind o uriașă decepție în dragoste, însă asocierea cu energica Veeru o trezește și pe ea la viață: își schimbă stilul vestimentar, dar mai cu seamă atitudinea – din fata sfioasă care trecea neobservată devine o tânără sociabilă, plină de un curaj regăsit, care emană bucurie.

De obicei, când există două tinere cu personalități diametral opuse în aceeași poveste va prevala una dintre ele; rămâne de văzut dacă fata bună se pervertește sau dacă cheflia se cumințește. Cu atât mai interesantă va fi călătoria de transformare a personajelor cu cât în ecuație mai apare o necunoscută: Gautam, aspiratorul de gagici. Mă așteptam, inițial, ca personajul masculin să urmeze fie tipologia A (doctor în fustangeală, repetent în carieră), fie B (doctor în carieră, ratat în fustangeală); ei bine, Gautam face parte din categoria C (excelează în toate).totuși, nu se pricepe la un lucru esențial: să o convingă pe mama lui să nu-i mai caute soață. Odată cu decizia de a o minți pe mama sa spunându-i că și-a găsit jumătatea vin și consecințele.

Există multe faze haioase din cale afară, ceeac ce ține spectatorul departe de plictis și rup din seriozitatea care se așterne atunci când se ridică întrebări cu privire la dragoste adevărată, loialitate, sinceritate, prietenie, trădare.

Criza de identitate prin care trece Veronica este dureroasă de privit, dar cred că era inevitabilă. Odată și odată, tot s-ar fi trezit din visul luxului și al băuturii anestezice care curge râuri să descopere o casă goală și un suflet la fel de gol. Comportamentul ei seamănă cu cel al unui copil căruia i s-a luat jucăria preferată: plânge, țipă și insistă c-o vrea înapoi cu orice preț. Va învăța până la urmă că omul nu e o jucărie pe care o așezi pe un raft prăfuit atunci când nu ai chef de ea și o uiți acolo, iar atunci când vrei să te distrezi o iei cu tine pe post de tovarăș. Cu atât mai mult, va trece ea însăși prin ipostaza de jucărie a altcuiva și abia atunci va înțelege de câte ”jucării” a profitat și ea la rândul ei. Sintagma ”fără obligații” e de când se știe o soluție temporară cre funcționează mai ales în floarea vârstei, nicidecum rețeta longevității unei relații și cu siguranță că nu te scutește de suferință.

E un film ce merită văzut pentru că reflectă realitatea secolului în care trăim, unde accentul cade pe ”carpe diem” fără a ne păsa de consecințe. Călătoria inițiatică a celor trei personaje este extrem de bine povestită, fără a deveni nici o clipă plictisitoare. Aș vrea să subliniez o scenă care mi-a plăcut în mod deosebit: scena din club în care sunt relevate cele două naturi ale Veronicăi – cea care trăiește la maximum pe ritmurile antrenante care îi bubuie până în stomac și cea care are inima zdrobită, e confuză și nu știe ce îi rezervă viitorul. Imaginile sunt foarte expresive și redau vizual perfect sentimentele pe care le încearcă omul care se simte abandonat deși se află în mijlocul unei mări de oameni.

Așadar, dacă bei prea multe cocktail-uri, riști să treacă viața pe lângă tine.

Rulează la noi din 18 aprilie.