Happy Holi!!! (+ legendă)


Azi, 17.03.2014, India se scaldă în culoare. Care este semnificația sărbătorii?

Ei bine, denumirea provine de la numele Holika, sora malefică a regelui Hiranyakashipu. Regele primise un dar, acela de a fi indestructibil, însă în loc să-l prețuiască, vanitatea a pus stăpânire pe el. A devenit atât de încrezut, încât voia ca toți supușii să-l proslăvească. Atunci când propriul fiu, Prahladas-a întors împotriva sa, s-a înfuriat peste măsură. Prahlada a rămas fidel unui singur zeu, lui Vishnu.

Drept pedeapsă pentru nesupunerea sa, regele și-a torturat fiul în fel și chip, însă nimic nu părea să-l rănească. Aici intervine Holika, mătușa șireată, care-l convinge pe tânăr să se așeze cu ea pe un rug. Holika era protejată de un veșmânt, pe când Prahlada nu; cu toate acestea, Holika este cea consumată de flăcări, tânărul scăpând nevătămat datorită credinței sale. Regele a fost și el ucis de către Vishnu, iar Prahlada a continuat să domnească. Rugul reprezintă simbolul victoriei binelui asupra răului; Holi marchează de asemenea încheierea iernii și venirea primăverii.

Dacă indienii de distrează, o facem și noi pe melodiile lor! Dar până una alta, să păstrăm culorile vii și pure în sufletele noastre!

România dansează pe ritmuri rajasthani!


Mă bucur tare mult că fetele de la Shakti s-au hotărât ca anul acesta să participe la un concurs național. Le felicit și le țin pumnii!

copyright: România Dansează, Antena 1

copyright: România Dansează, Antena 1

 

Cei care au ratat difuzarea de ieri, iată link-ul:

http://romaniadanseaza.a1.ro/stiri/shakti-namaste-fetele-din-trupa-shakti-au-primit-trei-stelute-mai-aurii-decat-la-bollywood-id355.html?play=968#main

Filmul săptămânii: AADMI (1968)


valabil pentru săptămâna 16: 10-16 martie 2014

În această săptămână vă propun un film mai vechi care mie mi-a plăcut tare mult.

image

Este povestea lui Rajesh, un om cu un suflet mare ce caută mereu să fie drept și să mulțumească pe cei din jur. Încă din incipit ni se dezvăluie faptul că, în ciuda averii colosale pe care o posedă și în pofida vieții tihnite pe care o are, noaptea este cel mai mare dușman al său: atunci ies la suprafață toate regretele, toate temerile și nesiguranțele acumulate de-a lungul timpului. Îmi plac la nebunie filmele care țes un văl în jurul personajului principal, dincolo de care noi spectatorii trebuie să trecem pentru a descoperi adevărata natura a acestuia; de multe ori, surprizele sunt pe măsură. Genul acesta de fir narativ îmi aduce aminte de domnițele încuiate în turnuri de fildeș care țes niște tapiserii interminabile și asupra cărora planează o amenințare, astfel încât ceea ce țes ziua desfac noaptea pentru ca țesătura să nu fie niciodată terminată și ele să nu trebuiască în veci să se confrunte cu soarta.

Aflăm că viața lui Rajesh este învăluită de un mister care nu îi dă pace nici măcar noaptea. În schimb, prietenia cu Shekhar îi mai alină suferința interioară. Lipsa unei familii îl întristează și mai mult pe Rajesh, dar sprijinul prietenului său funcționează ca o alifie pentru inima rănită de un trecut întunecat. Întâlnirea cu dragostea îi aduce lumina de care avea atâta nevoie și îi înviorează serile pline de neliniște. Însă nimic nu este atât de simplu precum pare, prietenia celor doi urmând a fi supusă la cel mai aprig test: cel al loialității.

Scenele în care Rajesh este mustrat de conștiință, sau din contră, este instigat la luptă, la minciună, la egoism sunt extrem de bine realizate, atât din punct de vedere regizoral, cât și al talentului actoricesc al celui ce interpretează și al replicilor pertinente și solid argumentate. De asemenea, scenele de frământare interioară ale lui Shekhar sunt de aceeași înaltă calitate, spectatorul simțind cu adevărat greutățile prin care acesta trece în încercarea de a împăca și capra și varza.

Cât despre ce am învățat din acest film: nimeni și nimic nu poate înlocui căldura și sprijinul unei familii. Atunci când ai probleme, nimănui altcuiva nu-i va păsa de obstacolele pe care le întâmpini, dar familia, cu precădere mama, nu va putea niciodată privi indiferentă cum copilul ei se îneacă la mal (desigur, vorbesc despre prototipul familiei normale, în care părinții își iubesc copiii și nu le-ar dori răul nicicând, nu despre familiile disfuncționale) – elocventă este scena dintre Rajesh și mama lui Shekhar.

Prietenia adevărată este mai de preț decât orice obiect și nu poate fi cumpărat nici cu cea mai mare avere de pe pământ. Onestitatea, loialitatea, dragostea dintre frați sunt valori care dispar odată cu evoluția sociatății moderne. Dacă acum câteva decenii frații trăiau în bună înțelegere, acum fiecare trăiește pentru sine, urmărindu-și propriile interese și fiind sigur să înșface o bucată mare din tortul moștenirii părințești (dacă se poate tot tortul, cu atât mai bine). Dacă acum câteva decenii, prietenii își împărtășeau mai mult sentimentele și trăirile prin scrisori și întâlniri ocazionale, acum, cu tot cu Facebook, Twitter, Instagram, blog-uri și nu reușim să fin sinceri față de noi, darămite să ținem legătura cu prietenii. Prietenia nu mai are valoarea de altă dată; acum ești prieten cu cineva la apăsarea unui buton și se pare că acel click îi conferă amicului o listă destul de mare cu drepturi, făcându-l uneori să uite că nu doar el beneficiază de ele, ci și interlocutorul. Sinceritatea în prietenie, contrar filmului, este astăzi o utopie. Ne creăm niște vieți virtuale în care simulăm perfecțiunea, atât în înfățișare, cât mai ales în vorbă. Uităm că realitatea bate filmul și că primele gesturi din întâlnirea față-în-față ne dau de gol.

Se pune problema și a loialității în căsnicie, dar și a sacrificiului și respectării preceptelor religioase. Atunci când o tânără se logodește cu cineva și viața acelui tânăr se schimbă magistral, este ea oare capabilă să se autodepășească și să se sacrifice unei existențe în care bucuria prilejuită de căsătorie nu este plenară? Mai rămâne și perspectiva tânărului, care este nevoit să se adapteze unui nou stil de trai. Este oare capabil să-și care singur crucea, eliberându-și jumătatea de sub jurământul loialității sau o va lega de el pentru totdeauna? Va încerca el oare să afle ce își dorește ea sau își va impune propriile decizii fără să-i acorde măcar dreptul la o părere?

Egoismul, lipsa de modestie, disimularea și manipularea sunt noile valori în societatea contemporană, pe care orice om trebuie să le posede pentru a răzbi. De ce? Pentru că a trăi în lumea de azi este asemenea unui război: un război cu cei din jur, dar mai ales cu tine însuți. Și apoi intervine întrebarea: până unde ești capabil să mergi pentru a-ți îndeplini scopurile? Vei depăși limitele? Despre asta vorbește și filmul: despre limite și despre confruntarea cu soarta.

Ar fi extrem de multe aspecte de reliefat, însă nu vreau să transform postarea într-un roman argumentativ. Filmul este mult mai complex decât l-am prezentat eu, însă vreau să-l urmăriți și să descoperiți toate ițele poveștii. Vizionare plăcută! Vă asigur că merită!

Filmul săptămânii: HIGHWAY (2014)


highway-6d

valabil pentru săptămâna 15: 3-9 martie 2014

Vă recomand acest film cu mare căldură. E un film profund, cu niște actori pe care i-am redescoperit: Alia Bhatt, despre care nu îmi închipuiam să fie așa talentată și Randeep Hooda, a cărui atitudine mi-a reconfirmat abilitățile sale actoricești.

Filmul prezintă călătoria unei tinere, care îi schimbă viața într-un mod magistral și definitiv. Este tănârul modern, care ascultă muzică străină, poartă haine de firmă și are un ușor aer de snob. Însă sufletul ei nu se înscrie în generația din care face parte: sufletul ei tânjește după libertate, după tihna pe care o poți regăsi doar în omul simplu care trăiește departe de lumea modernă și grijile ce vin la pachet cu o asemenea existență. Înaltul cerului i se pare cel mai surprinzător și copleșitor lucru (într-un sens pozitiv), iar libertatea pe care o simte în mijlocul naturii o bucură nespus. După asta alerga și când s-a strecurat afară din casă în toiul pregătirilor pentru propria nuntă. Se simte sufocată și vrea să respire aerul curat, să simtă vântul de neoprit de pe autostradă, unde-l convinge pe logodnicul ei s-o ducă.

Doar că viața îți rezervă surprize pe principiul „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se împlinească”. Cât ai clipi, tânăra se trezește în compania unor bărbați violenți, complet diferiți de oamenii în preajma cărora era obișnuită să se afle. Începe călătoria care îi va schimba viața pentru totdeauna și care îi va arăta ce înseamnă să trăiești cu adevărat. Dacă până atunci își ducea zilele într-o colivie de aur, acum va putea experimenta zborul către nemărginitul cer de un albastru orbitor. Situația  este paradoxală: cu toate că e în captivitate, se simte mai liberă ca niciodată. Bucuria care o inundă acum este neprețuită și nu poate fi răscumpărată de nici cu cele mai scumpe obiecte. Descoperă un alt mod de a trăi, departe de luxul unei case aflate într-un cartier populat de bogătași, în sânul naturii primitoare sau în sate și clădiri care exprimă sentimentul autentic de „acasă” în ciuda stării avansate de degradare în care se află.

Șocantă a fost acțiunea secundară care ni se dezvăluie treptat precum un covor antic uriaș care este desfășurat metru cu metru. Este greu de crezut cum o fată care a crescut ca o prințesă în sânul unei familii cu o poziție socială de invidiat este la fel de vulnerabilă ca cea care a crescut pe străzi, printre gunoaie; greu de închipuit cum zidurile unei case nu pot proteja, cum nu te pot ține în siguranță nici banii sau obiectele prețioase din imobil. Scena din final este încărcată cu o emoție teribilă, iar cuvintele tinerei sunt sfâșietoare: „De ce, tată, mi-ai spus să am grijă atunci când mă duc prin oraș? De ce nu mi-ai spus că trebuie să mă păzesc de voi?”

Frapant este că, deși se află printre străini, nu vrea să se întoarcă acasă; nu vrea nici să ajungă la destinație, dar își dorește cu tărie ca această călătorie să nu se sfârșească niciodată. Are loc o reasamblare a componentelor personalității, care au stat ani și ani acolo unde nu trebuia și acum au fost puse în locul cuvenit: exact ca un puzzle – piesele care nu se potrivesc au fost aruncate, iar cele care aparțin jocului au fost așzate în locurile corespunzătoare. Doar că această schimbare este ireversibilă, iar familia va avea un șoc atunci când va realiza că Veera cea de odinioară nu mai există.

Evoluția personajului principal masculin este și ea notabilă. De la o brută, lipsită de orice fel de compasiune ori interes pentru nevoile celor din jur, se domolește și începe să vadă viața cu alți ochi. Vechiul principiu după care se ghida  – o viață de câine echivalează cu o moarte de câine, iar între cele două există numai nefericire – este anulat de prezența Veerei, a cărei companie îi oferă o nouă perspectivă asupra existenței. E ca o lumânare aprinsă în beznă, ca apa rece și proaspătă după o zi cu căldură toropitoare, ca plaoia revigorantă după luni de secetă; în același timp, ea este apa ce stinge focul supărării lui, tot așa cum lava se pietrifică atunci când ajunge în apa oceanului. Veera e curajoasă, tupeistă, vorbăreață, încăpățânată și simultan vulnerabilă, speriată. E diferită de toate fetele pe care le-a întâlnit și ea îl va învăța că traiul nu se rezumă la violență, crime, ghinioane și o tristețe profundă – poate fi și ALTFEL.

Dacă ar fi să caracterizez filmul într-un cuvânt, cred că acesta ar fi: ALTFEL – o altfel de personalitate, o altfel de viață, alte concepții morale, alte preocupări…

O primăvară binecuvântată tuturor!


Știu că am întârziat puțin cu urările de început de primăvară, dar iată că am prins momentul! Vă doresc o primăvară plină de liniște, fericire și bucurii și vă îndemn să nu așteptați nici măcar o zi, cu atât mai puțin un anotimp, pentru a fi mai veseli, mai darnici, mai buni! 

 

martisor

 

 

Previous Older Entries Next Newer Entries