Filmul săptămânii: JOHN DAY (2013)

valabil pentru săptămâna 12: 10-16 februarie 2014

Un film neobișnuit. E excelent să vezi un film despre care să nu mai ții minte nici distribuția, nici trailer-ul.

Ni se povestește existența plină de tragedii și amărăciune a personajului principal, un bun creștin, un tată și un soț devotat. Omul avea o viață liniștită, un trai decent, iar munca și-o îndeplinea cu succes și seriozitate. Destinul îl lovește drept în plex și-l desparte de lumina ochilor săi, iar tristețea se va muta deasupra familiei sale ca un nor al cărui robinet de închidere a ploii nu funcționează.

Un alt eveniment îl bulversează și mai mult, dar constituie în același timp și scânteia ce va aprinde în el dorința răzbunării. Bunul nostru creștin vrea adevărul pentru aflarea căruia nimeni nu se sinchisește să miște vreun deget. Omul nostru vrea dreptate, de care nu va beneficia nicicând, și-și dă seama de asta curând. Tot ceea ce îi rămâne este să-și dorească răzbunarea pentru că știe că asta depinde de el și poate controla gradul de implicare – respectiv, odată ce a pășit pe această cale, știe că nu se mai poate întoarce și că probabilitatea de a nu scăpa viu e mare. Dar nu mai are nimic de pierdut.

Pe parcursul călătoriei către adevăr, descoperă ilegalități, corupție până la cele mai înalte structuri, dar are loc și dezumanizarea sa. Onestitatea, structura de bun creștin, sunt înlocuite de lipsa de scrupule și sânge rece, curaj nebun și determinare. Așteptarea deznodământului a fost grea pentru că în orice moment personajul putea fi scos din ecuație. A luat dreptatea în propriile mâini tocmai pentru că era convins că justiția nu-l va ajuta. Și mare dreptate a avut. S-a luptat cu o hidră cu un număr infinit de capete, dar oare avea să ajungă la nucleu? La inima care asigura suflul vital al monstrului?

Filmul ridică multe întrebări cu privire la dreptate – în primul rând, justiție divină, apoi cea pământeană – dar și despre ce este moral, imoral și amoral. E un film care te pune pe gânduri. O răsturnare a scării valorilor într-o societate care determină această schimbare, dar și o re-calibrare a drepturilor cetățenești – cât de mult îți permiți ca om simplu să te implici în procesul de descoperire a adevărului? Efectele tristeții, amărăciunii, urii, trimit la reflecție, iar cuvintele unui tată dezamăgit ating sufletul: ”Te urăsc pentru că te-a iubit pe tine mai mult decât pe mine. ” Nasseruddin Shah a jucat excepțional. Respect!

Finalul nu m-a dezamăgit, iar cuvintele ”nu mai adăuga încă o povară peste sufletul tău; este sfârșitul meu, dar și începutul sfârșitului tău” îmi răsună în minte. Versetul biblic ”Și ce folosește unui om să câștige toată lumea dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8:36) mi-a rămas întipărit pe retină.

Un om împotriva unei armate. O întruchipare a omului simplu și cinstit împotriva unui monstru uns cu toate alifiile – care pe care?

Advertisement