India sărbătorește…

Azi, 26.01.2014, India a sărbătorit Ziua Republicii. Iată cum s-au bucurat:

Filmul săptămânii: PAKEEZAH (1972)

valabil pentru săptămâna 10: 27 ianuarie-2 februarie 2014

Vă propun pentru această săptămână un film deosebit, atât pentru calitatea pe care o are, cât și pentru povestea din spatele lui.

Despre PAKEEZAH

Ni se prezintă povestea tragică a a unui copil care se naște într-un cadru ce îi va frânge aripile și care o va condamna la o meserie care nu îi aduce cinste, nici măcar în perioada în care practicarea ei presupunea o cultură bogată și un talent deosebit (dans, voce, capacitate de a scrie poezie și cunoașterea limbilor străine). Deși mama încercase din răsputeri să-și întemeieze o familie, prejudecățile și preconcepțiile, înpreună cu tradițiile prea adânc înrădăcinate ale socrilor nu fac decât să întărescă zidul pre-existent dintre ei. Singură nu are puterea să scormonească printre cărămizi ca într-un final să dărâme zidul și să treacă pe partea cealaltă unde să o aștepte o familie iubitoare cu brațele deschise. Pleacă, renunțând la visul de care este acum convinsă că e o utopie și dă naștere în singurătate și amărăciune unei fetițe. Roata vieții, în nemiloasa ei alergare, o prinde pe micuță în cercul vicios, iar de fiecare dată când încrederea renaște, situațiile în care ajunge îi retează încă din rădăcină acel boboc al speranței.

Desigur, contextul este unul musulman, iar limbajul mă duce cu gândul la înalta societate, la boierii care aveau la picioare toate distracțiile pe care le pofteau. Cântecele și dansurile sunt fermecătoare și dacă te lași absorbit suficient, se deschid porțile unei lumi strălucitoare, cu femei grațioase, delicate, accesibile doar celor avuți, în care poezia și cântecul curg valuri și au același efect precum vinul, iar clinchetul clopoțeilor de picior și vălul care plutește pe undele vântului îți cuceresc simțurile.

Diya Mirza în cadrul unei sedințe foto cu ținute inspirate din filmul Pakeezah

Filmul din spatele filmului

Povestea realizării peliculei întrece, poate, imaginația cinefilului. Greu de crezut, dar adevărat, filmul a fost terminat în aprox. 14 ani. Iată și motivul întârzierii: regizorul, Kamal Amrohi, la momentul începerii filmărilor, era căsătorit cu actrița care interpreta rolul principal, Meena Kumari. În urma unor neînțelegeri, aceștia au divorțat, iar filmul a rămas neterminat. Anii s-au scurs, timp în care câțiva oameni importanți din echipa originală au și decedat – compozitorul cântecelor Ghulam Mohammad și operatorul de imagine Josef Wirsching.

În cele din urmă, actorii Sunil Dutt și Nargis au reușit s-o convingă pe Meena Kumari să treacă peste neînțelegeri și să termine filmările. Au contribuit la produsul final numeroși specialiști în cinematografie pentru a suplini lipsa oamenilor din echipa originală. Meena Kumari era deja foarte bolnavă, măcinată fiind de probleme de sănătate survenite în urma neîmplinirilor din viața privată. Se spune că fostul ei soț, Kamal, i-a promis că își va da silința ca imaginile să redea frumusețea ei de odinioară și farmecul de neconfundat. Eu cred că nu doar că s-a ținut de cuvânt, ci că s-a întrecut pe sine – așa cum spun indienii ”log dekhte rah gaye” (au rămas cu gura căscată, salivând).

Astfel, filmul a fost terminat și lansat, doar că nu s-a bucurat de succes imediat. Din nefericire, la doar căteva săptămâni după lansare, Meena Kumari trecea în lumea celor drepți. Moartea ei a adus valuri de spectatori în sălile de cinema care s-au umplut până la refuz. Cu toții voiau să vadă ultimul film al ”reginei tragediei”, așa cum era supranumită.

În încheiere, vă las în compania celor mai cunoscute replici din film:

”Aapke paaon dekhe; bahut haseen hain; inhein zameen par mat utaariega, maile ho jayenge.” (”V-am văzut picioarele; sunt foarte frumoase; să nu le așezați pe pământ căci se vor murdări…”) 

Întreg filmul îl găsiți AICI!

Advertisement