valabil pentru săptămâna 3: 9-15 decembrie 2013
Deoarece am mai scris despre acest film și cu alte ocazii, am combinat bucăți din acele articole:
https://hedwig27silverhenna.wordpress.com/2011/05/20/my-name-is-khan-review/ https://hedwig27silverhenna.wordpress.com/2013/11/01/un-top-al-filmelor-indiene-pentru-necunoscatori/
O altfel de viziune asupra schimbării produse în lume post 9/11. Ceea ce este de remarcat e faptul că Johar a ales să-și spună povestea prin perspectiva unui om incomplet, a cuiva care nu percepe realitatea, lumea ce-l înconjoară în modul în care o face marea majoritate a oamenilor.Poate și din această cauză, mie îmi pare mai obiectiv deoarece își permite să pară că se detașează, lăsându-l pe Rizwaan să preia vocea întâi. Shahrukh Khan interpretează magistral omul cu nevoi speciale, iar aparenta sa lipsă de sensibilitate uimește având în vedere că este cunoscut drept ”regele romantismului/emoțiilor”.
Lumea pentru personajul nostru are o structură cât de poate de simplă: cei ce fac fapte bune sunt buni, iar cei ce fac fapte rele sunt răi. Este preocupat de soarta albinelor care mor din cauza telefonelor mobile, dar nu pare să înțeleagă situația dramatică prin care trece soția sa. Are sclipiri de geniu, fiind priceput în repararea obiectelor electronice, dar nu înțelege limbajul conotativ, iar expresiile precum ”simte-te ca acasă” atunci când merge în vizită la vecini i se par bulversante.Povestea se întinde pe două planuri: cuplul şi dragostea care culminează în căsătorie şi discriminarea rasială din a doua parte care schimbă complet mersul filmului. Şi desigur să nu uităm să luăm în considerare şi boala de care suferă eroul. Încă din copilărie, mama lui Rizwan descoperă că băiatul ei este unic şi toată atenţia ei se concentrează în jurul acestuia, în detrimentul fratelui mai mic, Zakir. Rizwan a beneficiat de protecţie atât timp cât mama sa a fost lângă el, însă după moartea acesteia lucrurile se schimbă şi boala sa îl singularizează. Devine dificil să se integreze din cauza micilor “obsesii” – nu suportă zgomotele puternice, nu prea acceptă îmbrăţişările sau alte manifestări de afecţiune, atât de normale pentru noi. Lipsa emoţiei este prezentă pe tot parcursul acţiunii – asta nu înseamnă că nu simte, ci doar că nu se exteriorizează şi percepe lumea în mod diferit. Evenimentul care spulberă liniştea şi siguranţa vieţilor tuturor este cauza discriminării rasiale şi motivul din spatele plecării lui Rizwan în călătoria ce-l va aduce faţă în faţă cu preşedintele Americii. Momentul ales pentru introducerea catastrofei, ca şi turnura în vieţile protagoniştilor sunt extrem de bine gândite. Lanţul de evenimente care le urmează se sincronizează perfect.Actorii sunt bine aleşi, deşi personal nu m-a impresionat prestaţia lui Jimmy Shergill. Emoţia pe care o redă Kajol este spectaculoasă, iar Shah Rukh Khan m-a lăsat fără cuvinte… Deşi sunt mulţi care nu au înţeles profunzimea acestui rol, este extrem de greu, dacă nu aproape imposibil să te comporţi ca un “nebun” (ca să folosesc un termen din ce în ce mai uzitat de către români pentru orice depăşeşte “normalul” lor) atât timp cât eşti perfect sănătos.
Muzica e nemaipomenită; Shankar-Ehsaan-Loy au făcut o treabă excelentă în îmbinarea influenţelor sufite cu muzica occidentală, fără să scape din vedere nici un moment faptul că acţiunea se petrece în Statele Unite. Versurile sunt la unison cu tenta ușor ezoterică a muzicii și care se pretează contextului musulman.
Vouă cum vi s-a părut?
Hedwig's Blog 
Comentarii recente: