Atât timp cât voi trăi / Jab Tak Hai Jaan – recenzie


Știu că vă înnebunesc cu filmul ăsta, dar nici nu vă puteți da seama cât de mare chestie se întâmplă. Eu, cel puțin, îmi văd visul cu ochii. Le doresc tuturor să li se întâmple asta. Vă prezint recenzia pe care am redactat-o exclusiv pentru BML Movie Entertainment (au avut amabilitatea să mă lase să postez și pe blog-ul meu și le mulțumesc): 

JTHJ poster 1 RO

Când cineva rostește ”Yash Chopra”, cei din jur se vor gândi automat la povești de dragoste de legendă, scene de un romantism de neegalat, poezie, încântare vizuală și auditivă, eroine în saree-uri albe dansând pe vârfuri de munte într-un frig de îți îngheață gândurile și eroi înamorați cu priviri visătoare ce își impresionează iubitele prin cele mai simple gesturi.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că Yash Chopra este cunoscut pentru adordarea romanțată și nu neapărat realistă, transpunând spectatorul într-o lume în care orice e posibil. Poveștile sunt inspirate din viață, însă fac parte dintr-o anume categorie: una în care iubirea este primordială, fiind ridicată la același rang cu apa dătătoare de viață, în care dragostea este forța motrice ce guvernează întreg universul și nu am greși dacă am spune că o face după propriile reguli. Dragostea învinge totul și doboară toate obstacolele, trece dincolo de orice bariere ridicate de timp, Dumnezeu sau om, înmoaie cele mai împietrite inimi, oferă alinare sufletelor tulburate și îndurerate. Esențialmente, nimic nu există fără dragoste, iar Yash Chopra contruiește iubirii un piedestal de marmură imaculată atât de strălucitoare de parcă putem simți căldura ce-o emană și atinge penele ce cad peste noi precum o ploaie protectoare din aripile maiestuoase întinse către cer.

Interpretarea actorilor este una fără cusur pentru un film de o asemenea sensibilitate. Shahrukh Khan, cel care îl portretizează pe maiorul Samar Anand, angajat al Armatei Indiene, divizia Geniști, demonstrează încă o dată că titulatura de ”rege al romantismului” nu a căpătat-o pe nedrept. Sunt interesante de urmărit sferele de lumină și umbră din care este alcătuit acest personaj: Samar, cel tânăr, plin de viață și poftă de muncă și respectiv Samar, militarul de carieră, misterios, cu un aer de tristețe greu de citit. Este clar că s-a muncit la construirea sa având în vedere schimbarea de atitudine, comportament, limbaj și de vocabular vizibile în cele două jumătăți ale filmului. Aproape că, uneori, pe parcursul vizionării, îți vine să iei o oglindă și să-ți privești reflexia drept în ochi și să o întrebi ”ești cine cred eu că ești?”.

Personajele feminine sunt în perfectă armonie cu cele două laturi ale personalității lui Samar: Meera (Katrina Kaif) este iubita elegantă, din familie bună, misterioasă și extrem de suavă în gesturi și port. Are o cumpătare de nebănuit și un devotament de nestrămutat când vine vorba de promisiuni. Pe când Akira (Anushka Sharma) este diametral opusă Meerei, fiind energică, lipsită de inhibiții, curajoasă, băgăreață și încăpățânată. Însuflețește orice loc prin care trece și molipsește oamenii cu voia bună pe care o răspândește precum o mireasmă dulce a florilor de primăvară.

Povestea în sine are amprenta inconfundabilă a regretatului Yash Chopra – o poveste parcă prea frumoasă ca să fie adevărată, însă nu poți jura că este imposibilă de trăit. Un ospătar se îndrăgostește de o fată bogată, dragostea este reciprocă, cu toate acestea, se despart din cauza unui incident nefericit. Dezamăgit de soartă, ospătarul nostru se înrolează în armată și își ocupă timpul cu dezamorsatul bombelor. Ca o alinare sufletească, apare Akira în viața sa, realizatoare de documentare. Ea se implică puțin cam mult în viața lui Samar și ajunge inevitabil să se îndrăgostească de el. Deznodământul este unul fericit, însă drumul până la el este înțesat cu peripeții și răsturnări de situație uimitoare. Vizual, filmul este încântător, iar partea muzicală nu face decât să sporească farmecul. Versurile sunt de o sensibilitate rar întâlnită, iar replicile sunt pe cât de romantice, pe atât de pline de semnificație. Momentele de tensiune și suspans sunt bine dozate și introduse în momente cheie pentru a mai tăia din romantismul ce poate părea copleșitor. Nu are pretenția de a fi un film perfect, ci de a fi unul sincer și realizat cu sufletul. Acesta este și scopul peliculei: să atingă suflete, să ofere spectatorilor posibilitatea de a uita de probleme și de a păși pe un târăm unde în final totul se termină cu bine. Este o poveste ce va fi sorbită, picătură cu picătură, de cei romantici, iar cei ce preferă lucruri mai realiste se vor regăsi în personaje, dacă pot trece cu vederea elementele ce pot părea lipsite de coerență. Este un film ce ne îndeamnă la speranță: fie că sperăm să ne găsim jumătatea, fie că sperăm să regăsim o dragoste pierdută, fie că dorim să ținem viu focul amorului la orice vârstă. Dragostea învinge totul, căci dacă nu ar face-o, nici Dumnezeu nu s-ar suporta pe Sine.

Vă aștept la film!