Poezie: ”Kursi ka kya neta hai banna” – Lata Haya

NOTĂ: acest poem este transcris după un videoclip de pe youtube; fiind mult urdu, traducerea poate că nu este cea mai potrivită în unele locuri. Dacă aveți recomandări cu privire la traducere, sunt binevenite 😀 Mai aștept și păreri cu privire la interpretare, să facem o șezătoare virtuală 😀

 

de LATA HAYA

 

Kursi ka neta kya banna

De ce să devii politicianul scaunului

Dil par raaj karo to jaane

Să-ți stăpânești inima este scopul

Kiya shaheedon ne jo kal tha

Ceea ce ieri au făcut martirii/eroii

Vohi aaj karo to jaane

Să faci același lucru astăzi e scopul

Advertisements

Broșura cu alfabetul limbii HINDI, acum și online

Deoarece am tot văzut că lumea este interesată de hindi și că ar vrea să printeze anumite lucruri, am tehnoredactat computerizat toate lecțiile de pe blog (cu mici modificări și fără exerciții).

Sunt conștientă că nu este singura cărticică în limba română pe tema hindi, însă vă pot spune cu mâna pe inimă că este singura cu atât de multe detalii numai pe alfabet.

Am rugămintea ca de fiecare dată când descărcați fișierul, să bifați în dreptunghiul de mai jos (indiferent dacă ați descărcat 1 dată sau de 10 ori). Mă va ajuta să văd ce impact are asupra cititorilor. Vă mulțumesc pentru înțelegere. 

PS: ignorați faptul că se repetă răspunsul; programul nu îmi dă voie să-l generez doar dacă are minim 2 răspunsuri; puteți alege oricare variantă.

 

 

 

Alfabetul Hindi – Hedwigs Blog – Hedwig Silver

Clip-uri cu un mesaj puternic

Merită urmărite!

 

 

 

BONUS: INDIA COLORATĂ DE HOLI http://www.fotoaventura.ro/india-holi-festivalul-primaverii/

 

Islam in India

Producție indiană din anii 1980

100 de ani de Bollywood

Și iată și melodia din filmul de scurt metraj ce urmează să aducă un tribut cinematografiei indiene:

Un invitat de onoare la FLLS

Săptămâna aceasta de lucru a fost una de pomină. Masteranzii de la Studii Religioase, anul I și II, din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București s-au bucurat de prezența domnului profesor Narinder Mohkamsing de la Universitatea din Leiden, specialist în filosofie indiană și hinduism.

Au fost o serie de cursuri introductive pe care dânsul le-a susținut la București;  ne-a vorbit despre apariția și evoluția hinduismului, evoluția zeilor de-a lungul timpului, diversele lor reprezentări și funcții, precum și modul în care este perceput hinduismul în prezent.

Au fost niște zile tare plăcute pentru mine, aflându-mă în prezența unui excelent vorbitor de hindi.

 Pe acestă cale, îi mulțumim doamnei profesor Madeea Axinciuc persoana care a facilitat venirea dânsului în țara noastră (fără de care sunt convinsă că acest lucru nu s-ar fi materializat); eu le mulțumesc și celorlalți profesori ai noștri care ne-au susținut mereu, tuturor colegilor din anul I și II și în același timp și generațiilor precedente pentru atmosfera minunată.

Nota bene: prelegerile s-au desfășurat numai pentru masteranzii de la Studii Religioase, fiind vorba de un program de învățământ.

Îmi e dor de alte vremuri..

Filmele indiene recent lansate mă dezamăgesc profund. Sunt lipsite de originalitate, de substanță și substrat moral, de strălucirea de altădată. Dramatismul, emoția, suspansul, calitatea de necontestat a melodiilor și măiestria condeiului în ale replicilor și versurilor cântecelor par ca făcând parte dintr-o epocă ce a apus. Și jinduiesc la acele vremuri ca un copil ce privește cu ochii înlăcrimați jucăria preferată, acum prăfuită și stricată.

 

 

Se spune că uneori, când te străduiești prea mult, o dai în bară. Se pare că zicala se pretează precum o mănușă filmelor cu pricina. Cred că microbul realismului exagerat și goana către Occident a dus la pervertirea ”viziunii indiene”. Și mă doare sufletul.

M-am săturat să îl văd pe Salman cum își mișcă viguros cureaua, cum saltă handralăi de trei ori cât el la o înălțime considerabilă, după care îi face una cu pământul; mai e și magician pe deasupra: nici măcar o picătură de sânge nu scapă, în schimb sudoarea curge șiroaie – singura dovadă a luptei pe viață și pe moarte. Sunt sătulă de fantome care mai de care mai siliconate (nu, nu la bust mă refer, ci la mască), zburătoare, răzbunătoare sau alte ”-toare”care îl/o aduc pe erou/eroină în pragul nebuniei ca în final, după niște bătăi sângeroase, totul să fie ca nou – nu tu sechele, nu tu coșmaruri, ioc…

E perimat simbolul eroului ce se luptă cu 20 de gagii cu moace de KGB-iști și nu are ”nici pe dracul” – ca să folosesc o expresie colorată. Dar și mai perimat e atunci când face asta pe toată durata filmului! Ce onoarea fetei, ce onoarea familiei, nici vorbă; acum se pune problema sufletului justițiar, un Sherlock ori un Feluda contemporan cu Porsche și Armani; să nu uităm de ochelarii Ray Ban.

 

De melodii, nici nu știu ce să mai spun… Dacă zic limbaj de cartier parcă nu e suficient… Să vedem ingredientele: neapărat un amalgam de instrumente de toate felurile (indiene), adăugăm și câte instrumente occidentale avem la îndemână (nițică pian, chitară) – ce contează că nu se potrivesc prea bine, ”beat” să aibă; scoatem niște voci pe care nu le bagă nimeni în seamă a doua zi; băgăm niște versuri ¾ în engleză și restul de hindi stricată; un nume de fată (ceva ce să dea bine, dar să fie un clișeu cât China de mare) gen Shila, Munni, Baby, Honey, Bunny bla bla; ori dacă nu ne iese rima așa băgăm niște expresii stundențești ca ”ishq wala love” (și ce dacă sunt pleonastice și sună ca naiba… lasă că după ce băgăm linie melodică o să fie ”soooper”) + niște lipici (preferabil Fevicol) = superhit (mai pe românește – ne-a lovit drept în plex, ca să nu zic inteligență). Îmi e teribil de dor de voci divine, de tone de melodii grozave de să nu ai suficientă memorie pe telefon să le păstrezi pe toate, de versuri sensibile, poetice, într-un limbaj romantic cu influențe ce se pretau perfect conjuncturii, de frumusețea ritmului și de lipsa clișeelor și lista e luuuuuuuuuungă…

 

Sunt uimită și într-o oarecare măsură dezgustată de faptul că din ce în ce mai multe filme sunt realizate având în conținut scene sexuale explicite. Chiar nu mă interesează că Emraan Hashmi a sărutat-o pe puicuța X de 20 în Jannat 6; sau că Sunny Leone l-a călărit pe cutărescu în trei rânduri în același film. Evident, că nu sunt mironosiță și nici rușinoasă și sunt conștientă că virgulă ”concepția imaculată” se aplică numai în cazul fecioarei Maria, dar unde a dispărut buna insinuare, acel subînțeles artistic, domnule?! Chiar de ar fi el explicit, dar tot mă aștept să se stingă lumina după primele săruturi și ca talentul regizorului să mă uimească. În altă viață!

 

Ar fi multe detalii de discutat, însă deocamdată atât am avut de scris.

PS:   departe de mine gândul că sunt vreo minte luminată

         Sunt o persoană obișnuită ce părerea și-o arată…