Pentru melomani (din nou)

Probabil ați auzit de site-ul SAAVN; dacă nu, vi-l recomand! Are de toate: muzică nouă, veche, modernă, clasică… La unele sunt și versurile la îndemână 😀

Ah și era să uit: muzică în 5 limbi – hindi, marathi, tamil, telugu, gujarati.

http://www.saavn.com/ 

Filme indiene 2012: KAHAANI (review)

ACȚIUNE: E un film destul de întunecat, în care domnesc nesiguranța, confuzia și disperarea. O căutare febrilă care pare să nu se mai termine, presărată cu asasinate, intrări prin efracție, eludări la muchie de cuțit a doamnei cu coasa – că tot e acceptul pe femeie și figura maternă.

Ritmul e alert, uneori nebun. E ca atunci când te-ai rătăcit pe străduțele întotrtocheate al unui oraș arab sau în mahalalele unei metropole indiene și după ore epizante de căutări  într-o căldură toropitoare dintr-o dată simți că nu mai ai aer, iar senzația de sufocare se accentuează cu fiecare secundă ce trece.

Cam cu senzația asta – de sufocare – rămâi la finalul poveștii când toate ițele se deznoadă, drumurile se întâlnesc și vălul se ridică. Punctul culminant îți taie respirația; cineva trebuie să-ți aducă aminte să închizi gura, să nu intre vreo muscă și să ”mori” înainte de deznodământ.

Vidya Balan a crescut enorm în ochii mei prin personajele interpretate în ultima perioadă. Respect!

MUZICĂ: Predomină muzica bengaleză (logic). Vocea baritonală a lui Amitabh Bachchan e un deliciu pentru oricine. Albumul însă nu mă atrage mai deloc.

Filme indiene 2012: JAB TAK HAI JAAN (review)

ACȚIUNE: O redare a unei povești de dragoste cum nu se poate mai romantică. Nici nu m-aș fi așteptat la mai puțin de la regretatul ”rege al romantismului”. Apreciez faptul că s-a pus accent pe două etape din viața personajului principal, pe schimbarea la nivel emoțional, psihologic – cumulat cu schimbarea la nivel fizic, vestimentar. Așadar, au fost atinse toate aspectele, creionându-se un tot unitar: atitudine, comportament, înfățișare, limbaj etc.

S-a mers mult pe dihotomii: lumină-umbră, entuziasm-tristețe, extrovertit-introvertit, gălăgios-liniștit ș.a.m.d.

S-a utilizat și bine-cunoscutul procedeu de ”povestire în ramă”. E bine că s-a găsit un mod lin de trecere de la una la alta. Toate elementele au o curgere logică, poate exceptând două lucruri: cum a recunoscut-o Akira pe Mira când n-o mai văzuse niciodată, nici măcar în poză; și motivul pentru care Mira îsi părăsește dragostea. Mi se pare tras de păr ca din cauza unui singur incident și respectiv o promisiune (într-un moment de criză, când omul nu gândește limpede) să rupi orice legătură cu jumătatea ta în încercarea de a o proteja. Și tocmai asta trebuia să scârțâie – evenimentul ce declanșează intriga… ?!

Momentele de tensiune sunt bine venite, pentru a nu stropi totul cu prea mult sirop cu iz romantic. Vorba aia, ”de la prea multă miere, ți se apleacă…”

În loc de concluzie, adaug un singur lucru: titlul a fost ales cu măiestrie și rezumă excelent mesajul peliculei – nu voi înceta să te iubesc atât timp cât voi trăi!

MUZICĂ: Sensibilă cred că ar fi cuvântul potrivit. Și aceasta a fost bine împărțită în cele două sfere complementare: molcom, suav – energic, jucăuș. Îl recunosc pe Rahman dintr-o mie; aici a fost cuminte. Mulți sunt de părere că a fost mediocru, însă să nu uităm un lucru – e imposibil ca atât filmul, cât și muzica să fie excelente; trebuie să existe o balanță, altfel se anulează reciproc.