"Sunt extrem de rari cei ce vor cu adevărat să cunoască, să înveţe; oamenii nu caută învăţătura, ci divertismentul – nu umplerea timpului, ci uciderea lui…"
Îţi recomand cele mai bune dicţionare de hindi care există la noi în ţară, din păcate din sau în engleză în sau din hindi: OXFORD UNIVERSITY PRESS ENGLISH-HINDI DICTIONARY şi respectiv HINDI-ENGLISH DICTIONARY. Sunt cuprinzătoare, exacte, editate de indieni şi re-lansate în ediţii recente (ex. 2007). Chiar dacă sunt mai scumpe, poţi profita de ofertele târgurilor de carte, aşa cum am făcut-o şi eu, achiziţionând dicţionarul englez-hindi la 30 RON – un chilipir având în vedere că beletristica cea mai ieftină şi la modă e de la 37 RON în sus.
Că tot mi-am făcut şi eu un cadou la Bookfest 2011 (evident din bugetul mamei), mi-am adus aminte că am citit undeva prin iarnă cea mai frumoasă traducere în română a rezumatului rezumatului Ramayanei (2 volume). Epopeea a fost tradusă din engleză, limbă în care a fost repovestită de C. Rajagopalachari. În română a fost tradusă de Sergiu Demetrian (+ prefaţă, note şi glosar), iar versurile au fost traduse de George Coşbuc şi C. D. Zeletin (ediţie 1968, Editura pentru Literatură). Merită citită pentru că este într-un limbaj accesibil şi prietenos. Închei cu un singur lucru: TRĂIASCĂ ANTICARII!
De asemenea recomand şi: Ramayana: The Legend of Prince Rama (1992) & Ramayana: The Epic (2010) – desene “aninate” produse de japonezi (cu variantă şi în engleză), respectiv indieni extrem de loiale poveştii.
My favourite: … BOLO HANUMAN KI … JAI! BOLO RAMACHANDRA MAHARAJ KI … JAI!
Participând ieri, 25.05.2011, la un minunat eveniment dedicat marelui şi unicului Rabindranath Tagore (Ravindranath Thakur în bengali), am fost inspirată să-l omagiez şi eu, nu-i aşa, căci mă aflu mare iubitoare de cultură indiană.
După ziua de ieri mi-a fost trezit apetitul pentru a-l citi pe Tagore, deşi recunosc că am citit doar două opere. Scrie divin, plin de emoţie, mai poetic decât orice altceva, încifrat ca şi Barbu, dar nu la fel de inaccesibil; rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi cum ne raportăm la ideile sale. Este sincer şi mistic în acelaşi timp, misterios şi evident, simplu şi complicat – un paradox “umblător”.
Anul acesta se împlinesc 150 ani de la naşterea sa şi am fost extrem de bucuroasă că am putut participa la acest eveniment organizat de Biblioteca Pedagogică Naţională “I. C. Petrescu” din Bucureşti şi urmărind prezentarea făcută de doamna Carmen Pesantez am fost uimită de cantitatea traducerilor operelor lui Tagore în limba română. Traduceri prea vechi însă ca eu să le fi putut citi. Aceasta este marea mea durere: nenumărate capodopere ale literaturii indiene şi a manualelor sau cursurilor de hindi se pierd cu timpul, poate pentru totdeauna, pentru că nu sunt re-editate. Se pare că TajBooks şi Cununi de Stele au avut curajul să reînvie tradiţia indiană în România. Felicitări şi mult succes! India a lansat şi un film pentru a-l onora pe Tagore – Kashmakash şi se pare că a avut succes şi este apreciat de critici şi simpli cinefili deopotrivă.
Revenind la marea personalitate despre care am decis să vă spun câteva cuvinte, Tagore nu a fost niciodată, ci ESTE; nu cred că ar trebui să vorbim despre el la trecut atât timp cât este mai viu decât suntem noi, pierduţi în treburile de zi cu zi. Romancier, poet, dramaturg, traducător, compozitor, pictor – doar vârful “eisberg-ului”. Merită citit şi apreciat, iar în ceea ce priveşte geniul său, să nu uităm ca a fost primul asiatic care a primit Nobel-ul pentru literatură în 1913.
Cele mai apreciate opere: (multe dintre ele traduse de către autorul însuşi)
Ia să vedem, cam ce putem noi analiza la această producţie de 2010:
1. TITLUL: este unul comercial menit să atragă masele; simplu, conţinând numele personajului principal, prefigurează faptul că vom avea de a face cu un musulman (Khan – binecunoscut nume din cultura musulmană în India). Este unul din titlurile din categoria <propoziţie>, cu subiect şi predicat. Alegând engleza, se pare că s-a dorit o publicitate serioasă şi s-a şi reuşit prin calitate şi seriozitate.
2. POVESTEA ŞI REPLICILE: Povestea se întinde pe două planuri: cuplul şi dragostea care culminează în căsătorie şi discriminarea rasială din a doua parte care schimbă complet mersul filmului. Şi desigur să nu uităm să luăm în considerare şi boala de care suferă eroul – sindromul Asperger, o formă mai uşoară de autism. Încă din copilărie, mama lui Rizwan descoperă că băiatul ei este unic şi toată atenţia ei se concentrează în jurul acestuia, în detrimentul fratelui mai mic, Zakir. Rizwan a beneficiat de protecţie atât timp cât mama sa a fost lângă el, însă după moartea acesteia lucrurile se schimbă şi boala sa în singularizează. Devine dificil să se integreze din cauza micilor “obsesii” – nu suportă zgomotele puternice, nu prea acceptă îmbrăţişările sau alte manifestări de afecţiune, atât de normale pentru noi, nu suportă galbenul. Aceste lucruri au fost extrem de bine realizate şi redate în film, după atentă documentare. Lipsa emoţiei este prezentă pe tot parcursul acţiunii – asta nu înseamnă că nu simte, ci doar că nu se exteriorizează şi percepe lumea în mod diferit. Evenimentul care spulberă liniştea şi siguranţa vieţilor tuturor este cauza discriminării rasiale şi motivul din spatele plecării lui Rizwan în călătoria ce-l va aduce faţă în faţă cu preşedintele Americii. Momentul ales pentru introducerea catastrofei, ca şi turnura în vieţile protagoniştilor sunt extrem de bine gândite. Lanţul de evenimente care le urmează se sincronizează perfect.
3. DISTRIBUŢIA: Actorii sunt bine aleşi, deşi personal nu m-a impresionat prestaţia lui Jimmy Shergill. Emoţia pe care o redă Kajol este spectaculoasă, iar Shah Rukh Khan m-a lăsat fără cuvinte… Deşi sunt mulţi care nu au înţeles profunzimea acestui rol, este extrem de greu, dacă nu aproape imposibil să te comporţi ca un “nebun” (ca să folosesc un termen din ce în ce mai uzitat de către români pentru orice depăşeşte “normalul” lor) atât timp cât eşti perfect sănătos.
4. MUZICA: Nemaipomenită; Shankar-Ehsaan-Loy au făcut o treabă excelentă în îmbinarea influenţelor sufi cu muzica occidentală, fără să scape din vedere nici un moment faptul că acţiunea se petrece în Statele Unite. (clipurile de pe youtube nu sunt grozave calitativ)
5. VERSURILE: Sensibilitate, emoţie, ce mai… Declaraţii de iubire, apoi speranţă renăscută…
6. COREGRAFIA: este unul din acele filme în care nu e nevoie să te bâţâi şi să dai din fund până nu mai poţi în fustiţe de o palmă şi sutiene minuscule pentru a avea succes filmul. E unul din filmele în care muzica vorbeşte de la sine fără a mai fi nevoie de paşi complicaţi sau de “lip sync”.
7. VIZIUNEA ARTISTICĂ: Unul dintre cei mai talentaţi regizori, Kara Johar, pregătea de mult timp acest proiect; sensibilitatea şi emoţia care transpare în film nu cred că necesită prea multe explicaţii. Decorul şi mai ales paleta coloristică a fost aleasă în ton cu locaţia şi anume culorile steagului american; numeroase nuanţe de negru şi gri au fost de asemenea folosite; în prima jumătate a filmului Rizwan purta nuanţe pastel, ca mai apoi să poarte tonuri de albastru marin închis pentru a simboliza maturizarea personajului. Scena din Wilhelmina a suferit modificări faţă de original, scena iniţială fiind înlocuită cu una mai neutră din punct de vedere religios (după părerea mea, o gigantică pierdere şi o decizie pripită). Nunta este extrem de simplă, cu un farmec aparte. Lucrurile simple sunt de multe ori mult mai cu efect decât cele mai pompoase evenimente.
8. PUNCTE TARI: performanţa lui Shah Rukh Khan şi Kajol, povestea, muzica, universalitatea subiectului
9. PUNCTE SLABE: ????? aştept sugestii………..
10. VERDICT: 5/5 ***** TREBUIE VĂZUT!
DE VĂZUT DE ASEMENEA: MAKING OF… poţi căuta pe youtube restul…
Săptămâna aceasta te invit să lecturezi problema literei “r” din alfabetul hindi; vei vedea diferenţele şi regulile de scriere şi vei putea recunoaşte litera atunci când va apărea.
Filmul meu preferat, să-l analizăm mai îndeaproape:
1. TITLUL:“Devdas”…un titlu simplu, cel al protagonistului, ceea ce probabil prevesteşte accentul pus pe povestea acestuia; ceea ce se dovedeşte a fi adevărat; totul se învârte în jurul lui Deva…şi desigur Paro…
2. POVESTEA & REPLICILE: O poveste de dragoste tipic indiană, plină de emoţie şi dramatism, este inspirată din opera marelui bengalez Saratchandra Chattopadhyay; ecranizarea din 2002, la care mă refer aici nu este nici prima şi probabil nici ultima din serie…Se pare că de-a lungul istoriei, Devdas a exercitat o atracţie incredibilă şi inexplicabilă pentru cineaşti şi cinefili deopotrivă; cea mai apreciată versiune alb-negru este cea din 1955 cu Dileep Kumar. Sanjay Leela Bhansali s-a întrecut însă pe sine cu această ecranizare; faţă de vechiul Deva, acesta simte, trăieşte, moare cu o emoţie verosimilă, naturală şi asta transpare şi-l vrăjeşte pe privitor. Paro este delicată, copilăroasă şi matură în acelaşi timp şi chiar dacă pare paradoxal, este perfect explicabil deoarece are loc transformarea ei din fată în femeie, soţie şi mamă în mai puţin de o zi. Chandramukhi este curtezana care redevine pură şi-l venerează pe Deva chiar şi după dispariţia acestuia… Personajele sunt extrem de bine conturate, atât cele principale, cât şi cele secundare şi chiar episodice. Cât despre replici, sunt nemaipomenite!
3. DISTRIBUŢIA: Fără prea multe comentarii (care ar fi inutile) toţi actorii aleşi au interpretat personajele peste aşteptări; nu au fost exageraţi, prea teatrali când nu era nevoie, iar ochii joacă un rol primordial în comunicarea non-verbală a sentimentelor.
4. MUZICA: Cu un director muzical precum Ismail Darbar era imposibil să se dea greş… Udit Narayan, Shreya Ghoshal, Kavita Krishnamurthy Subramaniam etc. au contribuit la frumuseţea de necontestat a liniei melodice; vocile lor suave şi dulci pot să îmblânzească orice notă aspră, iar cuvintele curg precum un râu în minunatul grai hindi. Hamesha Tumko Chaaha este melodia pe care s-a ecranizat plecarea lui Paro şi căsătoria acesteia; este una dintre acele melodii care îţi sfâşie sufletul mai ales când ai şi vizualul – abordarea regizorală a lui Bhansali este fantastică.
Dola Re Dola aduce dinamismul care pare că a lipsit şi înviorează atmosfera gonind parcă tristeţea şi necazurile doar şi pentru câteva clipe.
Silsila Yeh Chaahat Ka deschide filmul şi explică extrem de poetic speranţa lui Paro din acea lumânare care a ars continuu până la reîntoarcerea lui Devdas. Dar în acea lumânare nu ardea doar speranţa, ci chiar Paro însăşi…de dorul lui Deva…
Şi desigur, să nu uităm de Maar Dala şi dorinţa lui Chandramukhi de a-l avea pe Devdas alături de ea… “Haan magar dua mein, jag yeh haath uthaya, Khuda se dua mein tumhen…maang dala!” (Dar în rugăciunile mele către Dumnezeu, atunci când mi-am împreunat mâinile, numai şi numai pe tine te-am cerut…)
Toate celelalte melodii nu fac decât să accentueze frumuseţea filmului şi contribuie la armonia vizuală şi sonoră.
5. VERSURILE: Sunt de o măiestrie inimaginabilă; Sameer şi Nusrat Badr au fost inspiraţi de Dumnezeu însuşi atunci când au compus versurile. Delicateţe, simplitate, încărcătură emoţională, sobrietate, poezie, curgere, rimă – totul! Divin!
6. COREGRAFIA: Clasic şi cu toate acestea modern; mişcări unduitoare şi senzuale şi apoi o trecere rapidă la piruete ameţitoare din kathak îmbinate cu mişcări ale mâinilor ca şi capetele lebedelor care se duc să bea apă; mudre peste mudre, iarăşi piruete şi totuşi nu pare nimic artificial; jocurile dragostei dintre Paro şi Devdas par dansuri copilăreşti, nimic forţat. Vaibhavi Merchant, Saroj Khan şi restul coregrafilor au găsit echilibrul dintre clasic şi atractiv pentru generaţia modernă.
7. VIZIUNEA ARTISTICĂ: Costumele se compensează; dacă Paro este la început mai simplă, reflectând şi statutul ei social, costumele de malkin (doamnă) îi schimbă complet prezenţa – schimbarea se observă şi în atitudinea ei şi în maturitatea de care dă dovadă. Chandramukhi este la început acea zeiţă care fură minţile şi inimile bărbaţilor şi care îi poate transforma în sclavi cât ai clipi – costume pompoase, culori puternice, zorzoane, machiaj puternic, conturând ochii; mai apoi devine femeia simplă care s-a îndrăgostit de cineva care nu suportă ideea de curtezană şi a făcut din el un zeu pe care-l venereaza şi care o ajută să-şi continue viaţa într-un mod liniştit – saree-urile sunt simple, din mătase, fără prea multe bijuterii. Modul de a filma depăşeşte orice aşteptare – jocul lumină-umbră este pus în valoare, perspectivele sunt exploatate la maxim şi reflexia creează atmosfera romantică şi plină de mister.
Orice preluare de material (text/imagini/lecţii) de pe acest blog se va face doar prin acordul autorului sau prin precizarea sursei (link la blog sau orice altă pagină/postare). Preluarea oricăror informaţii fără acordul autorului sau precizarea sursei constituie infracţiune.
Comentarii recente: