TREZIREA AVENTURIERULUI DIN TINE – DEPĂŞEŞTE-ŢI LIMITELE!


© hedwig27silverhenna ©

Orice preluare parţială sau totală a textului din acest articol trebuie să se facă cu acordul autorului sau prin menţionarea sursei.

India este un subcontinent şi nu un stat oarecare. Multitudinea de popoare care s-au perindat de-a lungul secolelor pe teritoriul acesteia au contribuit la caracterul ei unic, spectaculos. Au dat naştere unei arhitecturi regale, construind capodopere ce au rezistat falnice, ţinând piept testului timpului, unele chiar devenind minuni ale lumii moderne.

Arienii au fost primii care au început procesul de civilizare şi progres al Indiei antice, trecând la epoca vedică. Marele împărat Ashoka şi-a lăsat amprenta prin caracterul său violent şi mai apoi prin convertirea sa la Buddhism. A arătat lumii cât de semnificativă poate fi credinţa în viaţa omului. A fost printre primii care au susţinut vegetarianismul, mod de viaţă ce a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare.

Perioada clasică a fost caracterizată de dinastia Gupta care, fără doar şi poate, a lăsat moştenire idei ce au revoluţionat gândirea umană: sistemul zecimal, diverse calcule şi formule matematice şi desigur monumente ce-şi declară frumuseţea şi astăzi cu aceeaşi mândrie de odinioară.

Odată cu accederea la tron şi cucerirea Agrăi, Babur a întemeiat Imperiul Mogul, cel mai longeviv din istoria Indiei (1526-1859). Dintre împăraţii moguli, multe nume au pus umărul la crearea arhitecturii şi destinaţiilor de călătorie atât de apreciate în zilele noastre. Akbar a construit Fortul Roşu din Agra şi oraşul, acum fantomă, Fatehpur Sikri. Shah Jahan a fost mintea din spatele Taj Mahal-ului, al Fortului Roşu din Delhi şi al moscheii Jama Masjid.

Europenii şi-au făcut intrarea prin portughezul Vasco da Gama în 1498. Acest lucru a determinat influenţa portugheză în arhitectură şi nu numai pe coasta vestică a ţării. Anul 1600 a fost unul de debut al influenţei britanice, moment de cotitură în ceea ce a devenit mai apoi India – “perla coroanei britanice”!

Epoca modernă se bazează atât pe tehnologia avansată ce face posibilă construirea în înălţime, cât şi pe vechile structuri reconsolidate şi recondiţionate care fac deliciul turistului străin.

Ştiu, vei spune că toate aceste date istorice sunt plictisitoare şi nu-şi au rostul când tu vrei să călătoreşti, nu să-ţi încarci memoria cu nume şi ani. Însă dacă vrei cu adevărat să pătrunzi dincolo de aparenţe, dincolo de materialele preţioase, culorile vibrante, oamenii prietenoşi şi suvenirurile de toate mărimile şi preţurile, vei sorbi nectarul cunoaşterii şi vei înţelege esenţa abia când vei învăţa să fii atent la detalii!

Sintagma “o aventură de neuitat” caracterizează cel mai bine unitatea în diversitate a Indiei. Geografia ţării răspunde dorinţelor de climă caldă sau rece, de peisaj deşertic spectaculos sau montan, cu vegetaţie luxuriantă sau dimpotrivă, teren intrat într-un somn adânc, similar îngheţării timpului. Fiind european, nu-ţi va fi dor de casă: fie că preferi clădirile masive îmbrăcate pentru o defilare pe marile podiumuri ale modei arhitectonice sau că nu poţi trăi fără mall-urile nesfârşite, înţesate cu haine de lux, India va îndeplini şi cererile celui mai pretenţios vizitator!

Nordul captează atenţia prin staţiunile montane de o eleganţă desăvârşită, cocoţate pe stâncile abrupte de la poalele Himalayei. Aerul pur umple plămânii şi îi curăţă de fumul ţigărilor zilnice şi de substanţele emanate prin gazele de eşapament. Poţi încerca să urci muntele călare pe cal sau măgar ori să faci o oprire la una din rezervaţiile naturale de păsări ori mamifere şi să compari senzaţiile cu cele din Africa. Nu vor fi mai prejos, sunt convinsă! Să nu uiţi de sporturile de iarnă sau cele extreme în zona Shimla – vei fi încântat! Tot în nord poţi vizita oraşele Jaipur, Udaipur, Jodhpur, Bikaner, Manali, Chandigarh, Amritsar care îmbină istoria cu moda. Un mic sfat – orice denumire de localitate care se termină în “–garh” ascunde un fort; profită de ocazie şi vizitează-le pentru că nu ştii niciodată ce minuni tăinuiesc!

Apoi intri în zona sacră Varanasi, Khajuraho, Orchha şi Datia, Gwalior şi Agra, Bhopal, Sanchi şi Bhimbetka. Temple, forturi, vestigii buddhiste şi picture preistorice toate aşteaptă să le guşti din frumuseţe. Să nu uiţi să faci o plimbare în zona ghat-urilor, unde hinduşii fac abluţiunile zilnice în Gange înainte de răsărit – şi cu această ocazie poţi să te bucuri şi de răsăritul ce-ţi taie respiraţia înpreună cu persoana dragă, pe un fundal de recitări de versuri sacre ce anunţă ritualul Surya Namaskaar.

Sub nici o formă să nu ratezi o călătorie cu vestitul tren Indian – va fi obositor, dar peisajul şi oamenii te vor face să uiţi că mai ai de mers două zile până la Bangalore. Înainte să ajungem în sud, nu părăsi nordul fără să vezi capitala – New Delhi. Pe lângă atracţiile pe care le are fiecare mare metropolă – muzee, parcuri, temple, moschei, cafenele, cluburi, pieţe, metrou – dacă ai norocul să treci pe acolo în 15 august, nu rata parada militară de Ziua Independenţei! Uniformele, dotările forţelor terestre, aeriene şi marine te vor uimi!

Ajuns în sud, te poţi bucura de soare, plaje, întinse plantaţii de ceai, orez şi alte mirodenii. Nu uita să mergi la un spectacol de dans şi muzică clasică. Bharatanatyam va fi vedeta în Tamil Nadu, iar măiestria dansatoarelor te va convinge de faptul că există divinitate pe pământ. Nelipsitele monumente istorice şi religioase vor fi dese şi aici, dar având în vedere că în sud oceanul este aproape, poţi practica sporturi nautice! Dacă ai oportunitatea, participă la slujbe ale diferitelor religii de-a lungul călătoriei tale! Senzaţiile vor fi cu totul unice! Şi nu uita de festivaluri – te vei pierde în mulţime şi vei deveni localnic! Fă o plimbare pe un elefant – vei vrea şi a doua oară!

Înaintând către coasta vestică, vei întâlni paradisul: plajele din Goa de o frumuseţe şi perfecţiune nesperată! Palmierii, bungalow-ul, hamacul şi un cocktail cu gheaţă te vor face să-ţi prelungeşti şederea! Poţi face plimbări nocturne pe plajă, baie în apa azurie, înnot cu peşti şi ţestoase şi o scurtă aventură cu bărcuţa, asta în cazul în care nu ai făcut rafting pe apele repezi din nord. Mumbai, cel mai mare oraş al ţării, este sediul industriei cinematografice indiene de limbă hindi – Bollywood. Poate ai norocul să vezi o filmare sau chiar să participi la una – este nemaipomenit de amuzant! Gara este o clădire imensă care este luminată seara şi mai ales în zile de sărbătoare, ce o va face să strălucească precum o coroană. Trebuie neapărat să iei feribotul până la insula Elephanta. Acolo ai să descoperi forme de elefanţi în piatră. Peşterile de la Ajanta şi Ellora atrag şi ele mulţi turişti. Cu siguranţă vei auzi multe despre bursa de valori, iar dacă nu ai destui bani să te cazezi la Taj Hotels, măcar fă-ţi o poză acolo şi vei mai descoperi şi India Gate! Încearcă un antrenament de cricket – sportul lor naţional, regele – cu puştii care se joacă pe maidan. Vei redescoperi copilul din tine pe care-l credeai de mult uitat! Pieţele sunt locul ideal dacă vrei să te întorci acasă cu portul tradiţional – saree sau salwar kameez la femei şi kurta sau dhoti la bărbaţi. Orice nelămuriri vei avea, comercianţii vor fi gata să tea jute. Atenţie la preţuri – albilor li se va încărca nota de plată, aşa că du-te la cumpărături cu un Indian – el va face aranjamentele necesare.

Înainte să iei avionul spre casă, vizitează şi statele mai izolate din est – Nagaland, Assam, Meghalaya etc.! Nu te sfii să intri într-o librărie; vei găsi multe cărţi în engleză scrise de indieni, foarte apreciate internaţional şi poate mai găseşti şi traduceri ale textelor sacre pe care le poţi citi cu încredere! Experienţa indiană nu este completă fără opriri dese la standuri cu mâncare – alege locurile cele mai aglomerate; acolo calitatea e mai bună. Doar să nu exagerezi, chiar dacă mănânci vegetarian!

Frumos, nu-i aşa? Nu crezi că poate exista atâta minunăţie într-o ţară atât de săracă? Nu-ţi rămâne decât să mergi la cea mai apropiată agenţie de turism şi să rezervi un pachet complet. Vei sfârşi prin a exclama: “Sunt norocos! Nu mulţi au avut oportunitatea să vadă zeii dansând pe pământ, miracolele zâmbind şi vântul râzând!” Atenţie la perioada anului – cel mai bine e să pleci după sezonul musonic, cam începutul iernii noastre, lunile octombrie-noiembrie. Trezeşte aventurierul din tine şi depăşeşte-ţi limitele! Călătorie plăcută!

 

 

articol publicat în 2010 pe www.namasteindia.ro

2 Comments (+add yours?)

  1. MARI
    Apr 10, 2011 @ 08:57:02

    Frumos!

%d bloggers like this: